Va doresc tuturor un Craciun linistit, fericit si fie ca anul ce vine sa fie mai bun decat cel care tocmai se incheie, cu sanatate, realizari si bucurii alaturi de cei dragi!
Va multumesc ca vizitati acest blog si va astept cu drag in continuare!
joi, 24 decembrie 2009
Craciun fericit!
Va doresc tuturor un Craciun linistit, fericit si fie ca anul ce vine sa fie mai bun decat cel care tocmai se incheie, cu sanatate, realizari si bucurii alaturi de cei dragi!
Va multumesc ca vizitati acest blog si va astept cu drag in continuare!
joi, 17 decembrie 2009
Carte de psihologie : "Hrana care otraveste"
Autor: Michael Eigen
Anul apariţiei: 2009
Nr. de pagini: 328
Preţ:39.00RON
Colecţia: Psihologie-Psihoterapie
20 de cazuri în care psihoterapia neutralizează otrava din suflet
Deseori «hrana» afectivă de care avem nevoie este amestecată cu «toxine» emoţionale, care ne otrăvesc şi pentru a obţine hrana necesară, suntem obligaţi să «înghiţim» şi toxinele. Când acest fapt se repetă, unii dintre noi se obişnuiesc atât de mult cu un astfel de mediu toxic, încât ajung să caute hrană emoţională în otrăvuri, şi, în diferite grade, să fie otrăviţi de această hrană. Depresia, sinuciderea, ura de sine, avorturile spontane, somatizările grave – sunt câteva dintre efecte. Mulţi dintre cei care încep o psihoterapie descoperă cu uimire în ei înşişi forţe auto-distructive, prin care se auto-sabotează, sau care îi fac să considere că nu sunt demni să trăiască. În această carte, prin istoriile unor pacienţi aflaţi în psihoterapie, Michael Eigen ne conduce în lumea lor interioară şi ne oferă ocazia de a fi martori la lupta pentru câştigarea echilibrului dintre iubire şi ură, dintre bine şi rău, dintre hrana şi otrava psihică.
Michael Eigen este psiholog şi psihanalist. Este profesor de psihologie la New York University, în cadrul Programului postdoctoral în psihoterapie şi psihanaliză şi este membru senior în National Psychological Association for Psychoanalysis. A scris numeroase cărţi, printre care The Psychoanalytic Mystic, Feeling Matters şi Flames from the Unconscious.
Cuprins:
Mulţumiri
Introducere
1. Hrana care otrăveşte
2. Sinuciderea
3. Avorturile spontane
4. Un univers fără gândaci
5. A te simţi normal
6. Invăţarea inconştientă: printre rânduri
7. Anularea de sine
8. Hrană goală şi violentă
9. Umbrele agoniei X
10. Sănătatea izolată fonic şi frica de nebunie
11. Adaptare
12. Dorinţă şi hrană
Epilog
Bibliografie
www.edituratrei.ro
miercuri, 16 decembrie 2009
Carte de psihologie : "Povestiri de psihoterapie romaneasca. 19 cazuri inedite"
Colecţia: Psihologie-Psihoterapie
Coord. Vasile Dem. Zamfirescu
Anul apariţiei: 2009
Preţ:69.00RON
Succesul în psihoterapie depinde de o relaţie bazată pe căldura, empatie şi acceptare. IRVIN D. YALOM
"Publicarea pentru prima dată în cultura română a unui volum cu prezentări de cazuri inedite scrise de reprezentanţi ai unor orientări diferite exprimă preocuparea Editurii Trei de a susţine continuu şi energic dezvoltarea psihoterapiei autohtone.
Îmbucurătoare mi se pare disponibilitatea liderilor unor şcoli de psihoterapie, care trec drept ireductibil opuse, de a coexista paşnic între coperţile aceleiaşi cărţi, fără ca ecourile acerbelor dispute internaţionale să fie deranjant prezente. Mi se pare un gest de normalitate, în condiţiile în care toate psihoterapiile au un scop comun (acordarea de ajutor psihic), diferite fiind doar metodele, iar piaţa de psihoterapie din România fiind, poate pentru câteva decenii de acum înainte, încă puţin acoperită. Invitaţiile de colaborare le-am adresat celor mai reprezentativi psihoterapeuţi ai momentului - lideri de şcoală, formatori şi supervizori, dar şi candidaţi promiţători, toţi aparţinând asociaţiilor şi societăţilor de psihoterapie recunoscute de Colegiul Psihologilor din România" - Vasile Dem. Zamfirescu
Cuprins:
AUGUSTIN CAMBOSIE
Ioana sau narcisismul unei depresii
ION DAFINOIU
Corpul tau stie
DANIEL DAVID
Cazul Chucky — papusa agresiva
LIANA DON
Toba feminina de tinichea
ALFRED DUMITRESCU
Vulcanul
NICOLETA GHEORGHE
Aschia din picior
VLAD MIHAI GRIGORESCU
Pot fi
IRINA HOLDEVICI
De la ganduri negre la speranta
GABRIELA HUM
Cand un inceput poate fi o continuare
MIHAELA MINULESCU
Puterea Anei
IOLANDA MITROFAN
Prin fereastra intredeschisa —flash-uri dintr-un parcurs terapeutic unificator
BRINDUSA ORASANU
Neindemanarea
FLORENTINA PALADA
4 ore
MARA PRICEPUTU
Drumul de la calvar la eliberare
SIMONA REGHINTOVSCHI
Dumnezeu mi-a dat-o in locul mamei!
IRENA TALABAN
Micul print asiatic
DIANA VASILE
Ce gasesti atunci cand pierzi
RADU VULCU
Maria
VASILE DEM. ZAMFIRESCU
Sunteti evreu?
www.edituratrei.ro
marți, 1 decembrie 2009
Carte de psihologie: "Minciuni pe canapea"
Autor: Irvin D. Yalom
Editura Humanitas / Humanitas Fiction / Colectia: Raftul Denisei
Pret: 39 RON
Îşi poate pierde un psihiatru minţile? Poate fi el păcălit, sedus, manipulat chiar în timpul şedinţelor în care ar trebui să deţină controlul asupra pacienţilor? Da, dacă o femeie dornică de răzbunare hotărăşte să joace rolul de pacientă neajutorată. Plin de revelaţii surprinzătoare, întocmai ca duelul unui psihanalist cu mintea omenească, romanul lui Yalom ne dezvăluie cât de vulnerabili suntem, fără excepţie, în faţa singurătăţii şi nevoii de iubire.
Încrezător în propriile forţe, tânărul psihanalist Ernest Lash nu ia în seamă sfaturile mentorului său, Marshal Streider, ci recurge, în timpul şedinţelor de terapie, la tehnici experimentale. Însă, în ciuda infatuării psihiatrilor, mintea omenească este un teritoriu încă necartografiat şi plin de primejdii: stabilind o relaţie sinceră - crede el - cu o nouă pacientă, Carolyne Leftman, Ernest îşi deschide tainiţele sufletului şi devine vulnerabil, neavând habar că femeia pe care îşi închipuie că o tratează doreşte de fapt să-l manipuleze şi să-l distrugă. Prins într-o paradoxală relaţie terapeutică, în care figura autoritară a medicului a cedat tentaţiei confesiunii şi i se supune pacientului dominator, Ernest va descoperi nebănuite adevăruri incomode despre sine şi despre natura umană, ale cărei taine credea că le cunoaşte.
IRVIN D. YALOM s-a născut la 13 iunie 1931, la Washington, într-o familie de emigranţi ruşi. Deşi fascinat de literatură, alege o carieră medicală, la presiunile familiei, singura concesie pe care o face vocaţiei sale umaniste fiind specializarea în psihiatrie.
www.humanitas.ro/humanitas-fiction
sâmbătă, 21 noiembrie 2009
Carte de psihologie : "Agresivitatea umana"
Titlul original: Krieg und Frieden aus der Sicht der VerhaltenforschungAutor: Irenäus Eibl-Eibesfeldt
Traducere: Vasile Dem. Zamfirescu
Nr. de pagini: 392
Anul apariţiei: 1995, 2009
Colecţia: Psihologie-Psihoterapie
Preţ: 39.00 RON
Omul este lup pentru om
Dacă sexualitatea a fost principala problemă care a preocupat începutul secolului XX, agresivitatea distructivă preocupă începutul secolului XXI, în special prin urmările sale, care ameninţă însăşi existenţa umanităţii. Etologia şi etologia umană, ca discipline ştiinţifice, studiază dimensiunea bio-psihică a agresivităţii umane şi încearcă să explice dintr-o perspectivă nouă în special aspectele distructive ale agresivităţii. Cartea de faţă, scrisă de unul dintre cei mai importanţi discipoli ai lui Konrad Lorenz, se bazează pe cercetări directe asupra omului. Din această perspectivă, războiul, de exemplu, apare ca un mijloc de a rezolva probleme reale ale umanităţii, la care se va putea renunţa doar când se vor găsi mijloace non-distructive de a rezolva aceleaşi probleme.
«Trăim într-o lume care năzuieşte către pace, dar care totuşi este permanent angajată în războaie... Ce ne împiedică să trăim în pace? Agresiunea nu vine de nicăieri. Ea s-a dezvoltat în regnul animal în serviciul diferitelor funcţii de importanţă vitală pentru supravieţuire... Trebuie într-adevăr să admitem că avem o anumită «slăbiciune» pentru agresiune, însă ca fiinţe culturale de la natură suntem în mod esenţial capabili să controlăm înclinaţiile noastre înnăscute şi să le reorientăm. În afară de asta, războiul ca formă de agresiune grupală plănuită strategic şi realizată cu ajutorul armelor este rezultatul unei îndelungate dezvoltări culturale...»
Irenäus Eibl-Eibesfeldt este întemeietorul etologiei umane, autor al unor lucrări fundamentale în domeniu, cum ar fi Tratat de etologie comparată (1967) şi Tratat de etologie umană (1986).
Cuprins:
Notă biografică
Cuvânt înainte la ediţia română
Este agresivitatea inevitabilă?
I. Despre metoda şi teoria etologică
Câteva concepte fundamentale ale etologiei
Legile funcţionale ale evoluţiei filogenetice și ale evoluţiei culturale
II. Agresivitatea intraspecifică
Definiţie
Manifestări ale comportamentului agresiv în lumea animală
Funcţiile comportamentului agresiv
Adaptările filogenetice ca determinante ale comportamentului agresiv
III. Teritorialitate şi agresivitate la maimuţele antropomorfe
Agresivitatea interspecifică
Agresivitatea predatorie
Agresivitatea îndreptată împotriva prădătorilor
Utilizarea armelor
IV. Agresivitatea la om
Agresivitatea în cadrul grupului
Controlul agresivităţii intragrupale
Disputa cântată între Koungak și Erdlavik
Cântecul pentru tobă al lui Igsiavik
Elemente preprogramate în comportamentul agresiv al omului
Rolul învăţării în dezvoltarea comportamentului agresiv
V. Agresivitatea intragrupală şi războiul
Evoluţia culturală spre război
Mitul societăţii fără agresivitate
Teritorialitate și agresivitate la vânători și culegători
Erori de înţelegere și prejudecăţi în știinţele omului
Formele, cauzele și funcţiile războiului
VI. Calea spre pace
Război și conștiinţă morală
Un ritual funerar în podișul din Noua Guinee
Controlul agresivităţii intragrupale
Modele ale armonizării și educarea pentru pace
Concluzii
www.edituratrei.ro
luni, 16 noiembrie 2009
Alegeri si decizii
Construirea propriei vieti se face printr-o multime de decizii. Daca eu nu decid pentru mine, ceilalti sau evenimentele o vor face in locul meu.
Andrei face, la 14 ani, prima alegere: hotaraste să urmeze liceul economic, indemnat in acest sens de dorinta sa si de parerile parintilor, dirigintelui si prietenilor. La 18 ani, urmeaza a doua alegere: hotaraste sa invete meseria de bucatar, la care viseaza de mult si pe care a experimentat-o la un patron, in timpul vacantei. La 25 de ani, a treia alegere: se casatoreste cu Cristina, pe care o cunoaste de 3 ani. Au multe lucruri in comun. La 27 de ani, „vine” a patra alegere: ei hotarasc impreuna sa aiba copii – unul, doi sau chiar trei, dar nu mai mult. La 28 de ani se muta in casa visurilor sale … aproximativ, pentru ca trebuie sa tina cont si de ce ii place lui, sotiei, dar si de „portofel”. Este un apartament cu trei camere, cumparat cu ajutorul unui credit. Este, totuşi, multumit de casuta lor, chiar daca isi doreau, de fapt o casa spatiaosa, pe pamant. La 40 de ani, Andrei vrea să fie independent. Isi deschide un mic restaurant, pe care spera ca in cativa ani sa-l mareasca si sa lucreze pe cont propriu.
Aceste decizii importante sunt rezultatul mai multor mici optiuni partiale. Noi trebuie să alegem singuri. Aproape fiecare decizie ne aduce in fata noi alte alegeri. Cu cat luam mai multe decizii, cu atat ne simtim mai multumiti, cu atat trebuie sa ne asumam mai multe sarcini si responsabilitati, cu atat ne dezvoltam mai mult si avem mai multe sanse sa ne simtim impliniti si multumiti. Aceasta este calea celor care se autoactualizeaza, a celor responsabili, a celor activi, a celor care sunt „proprietarii” propriilor lor vieti.
Se poate intampla ca Andrei sa nu aiba intotdeauna posibilitatea sau forta de a alege. El poate urma exemplul tatalui sau, care prefera securitatea oferita de o slujba in administratia locala si sa se angajeze acolo. Sau se poate insura cu Mihaela, o fata serioasa, pe gustul parintilor sai, care ii cunosc bine familia. Sau poate sa inchirieze la 40 de ani un apartament, dupa ce pana atunci a locuit la parinti. Asta nu-l impiedica sa preia mai tarziu „carma” propriei vieti si să vireze iar la dreapta, spre autoactualizare, in functie de cantitatea de decizii pe care le va lua el insusi.
Andre Moreau, in cartea sa „Putere, autonomie, vindecare”, pune in evidenta trei categorii de persoane: cele care cauta; cele care gasesc (de exemplu, oamenii celebri); cele care nu mai cauta.
Andrei face parte dintre cei care cauta si, in felul acesta, traiesc. Dan, insa, face parte din categoria celor care au renuntat sa mai caute si isi pierde, in felul acesta, viata. La 14 ani, nestiind ce sa faca, merge la un liceu ales la intamplare. Dupa doi ani, renunta la scoala, care oricum nu-i placea. La 18 ani, dupa ce a stat acasa doi ani fara sa munceasca, la presiunile parintilor, se angajeaza ca vanzator la un complex comercial en-gros. Ramane aici timp de cinci ani, cand ramane fara slujba din cauza restructurarilor din firma. La 23 de ani, nu are nici slujba si nici o prietena stabila. Desi isi doreste o viata stabila, nu se poate hotari. Si, de fapt, se simte mai bine „traindu-si viata”, cum spune el si iesind in fiecare seara cu prietenii. Dar acestia, devin o data cu trecerea timpului, tot mai rari. Dezamagit, bea tot mai mult. La 30 de ani, este necasatorit si locuieste tot cu parintii, care sunt mereu ingrijorati atunci cand pleaca. Are o slujba, tot ca vanzator, care il nemultumeste teribil, dar din cauza studiilor nefinalizate, nici nu reuseste sa isi gaseasca altceva mai bun. La 40 de ani, viata lui este la fel ca in urma cu zece ani, monotona si goala.
In viata de zi cu zi, intalnim mereu personaje de acest fel, desi uneori ne ia ceva timp ca sa le recunoastem. Este important, insa, sa reflectam la deciziile luate in viata, pentru noi insine, pentru altii sau la deciziile pe care altii le-au luat pentru noi. Fiecare dintre noi isi repeta propriul scenariu, adesea fara sa isi dam seama. Percepem mai usor scenariul altora, dar mult mai greu pe al nostru. De fapt, prin intermediul acestor scenarii (invizibile), suferim si ii facem si pe altii sa sufere. Primul pas spre schimbare il constituie constientizarea propriului scenariu. Urmatorii pasi constau in gasirea de noi comportamente, care dezmembreaza vechiul scenariu si contribuie la structurarea unor comportamente si scenarii noi, mai eficiente si mai adapate contextelor si nevoilor personale.
Sursa: Andre Moreau – “Putere, autonomie, vindecare”
Andrei face, la 14 ani, prima alegere: hotaraste să urmeze liceul economic, indemnat in acest sens de dorinta sa si de parerile parintilor, dirigintelui si prietenilor. La 18 ani, urmeaza a doua alegere: hotaraste sa invete meseria de bucatar, la care viseaza de mult si pe care a experimentat-o la un patron, in timpul vacantei. La 25 de ani, a treia alegere: se casatoreste cu Cristina, pe care o cunoaste de 3 ani. Au multe lucruri in comun. La 27 de ani, „vine” a patra alegere: ei hotarasc impreuna sa aiba copii – unul, doi sau chiar trei, dar nu mai mult. La 28 de ani se muta in casa visurilor sale … aproximativ, pentru ca trebuie sa tina cont si de ce ii place lui, sotiei, dar si de „portofel”. Este un apartament cu trei camere, cumparat cu ajutorul unui credit. Este, totuşi, multumit de casuta lor, chiar daca isi doreau, de fapt o casa spatiaosa, pe pamant. La 40 de ani, Andrei vrea să fie independent. Isi deschide un mic restaurant, pe care spera ca in cativa ani sa-l mareasca si sa lucreze pe cont propriu.
Aceste decizii importante sunt rezultatul mai multor mici optiuni partiale. Noi trebuie să alegem singuri. Aproape fiecare decizie ne aduce in fata noi alte alegeri. Cu cat luam mai multe decizii, cu atat ne simtim mai multumiti, cu atat trebuie sa ne asumam mai multe sarcini si responsabilitati, cu atat ne dezvoltam mai mult si avem mai multe sanse sa ne simtim impliniti si multumiti. Aceasta este calea celor care se autoactualizeaza, a celor responsabili, a celor activi, a celor care sunt „proprietarii” propriilor lor vieti.
Se poate intampla ca Andrei sa nu aiba intotdeauna posibilitatea sau forta de a alege. El poate urma exemplul tatalui sau, care prefera securitatea oferita de o slujba in administratia locala si sa se angajeze acolo. Sau se poate insura cu Mihaela, o fata serioasa, pe gustul parintilor sai, care ii cunosc bine familia. Sau poate sa inchirieze la 40 de ani un apartament, dupa ce pana atunci a locuit la parinti. Asta nu-l impiedica sa preia mai tarziu „carma” propriei vieti si să vireze iar la dreapta, spre autoactualizare, in functie de cantitatea de decizii pe care le va lua el insusi.
Andre Moreau, in cartea sa „Putere, autonomie, vindecare”, pune in evidenta trei categorii de persoane: cele care cauta; cele care gasesc (de exemplu, oamenii celebri); cele care nu mai cauta.
Andrei face parte dintre cei care cauta si, in felul acesta, traiesc. Dan, insa, face parte din categoria celor care au renuntat sa mai caute si isi pierde, in felul acesta, viata. La 14 ani, nestiind ce sa faca, merge la un liceu ales la intamplare. Dupa doi ani, renunta la scoala, care oricum nu-i placea. La 18 ani, dupa ce a stat acasa doi ani fara sa munceasca, la presiunile parintilor, se angajeaza ca vanzator la un complex comercial en-gros. Ramane aici timp de cinci ani, cand ramane fara slujba din cauza restructurarilor din firma. La 23 de ani, nu are nici slujba si nici o prietena stabila. Desi isi doreste o viata stabila, nu se poate hotari. Si, de fapt, se simte mai bine „traindu-si viata”, cum spune el si iesind in fiecare seara cu prietenii. Dar acestia, devin o data cu trecerea timpului, tot mai rari. Dezamagit, bea tot mai mult. La 30 de ani, este necasatorit si locuieste tot cu parintii, care sunt mereu ingrijorati atunci cand pleaca. Are o slujba, tot ca vanzator, care il nemultumeste teribil, dar din cauza studiilor nefinalizate, nici nu reuseste sa isi gaseasca altceva mai bun. La 40 de ani, viata lui este la fel ca in urma cu zece ani, monotona si goala.
In viata de zi cu zi, intalnim mereu personaje de acest fel, desi uneori ne ia ceva timp ca sa le recunoastem. Este important, insa, sa reflectam la deciziile luate in viata, pentru noi insine, pentru altii sau la deciziile pe care altii le-au luat pentru noi. Fiecare dintre noi isi repeta propriul scenariu, adesea fara sa isi dam seama. Percepem mai usor scenariul altora, dar mult mai greu pe al nostru. De fapt, prin intermediul acestor scenarii (invizibile), suferim si ii facem si pe altii sa sufere. Primul pas spre schimbare il constituie constientizarea propriului scenariu. Urmatorii pasi constau in gasirea de noi comportamente, care dezmembreaza vechiul scenariu si contribuie la structurarea unor comportamente si scenarii noi, mai eficiente si mai adapate contextelor si nevoilor personale.
Sursa: Andre Moreau – “Putere, autonomie, vindecare”
miercuri, 28 octombrie 2009
Parabola sclavului si omului liber
Odata, demult, traia un sclav pe nume Iosif. In fiecare dimineata se scula devreme si primea de la stapanul sau toate instructiunile pentru ziua respectiva. Principala lui sarcina era sa munceasca pamantul. Executa tot ceea ce stapanul sau ii spunea, fara sa isi faca vreo problema, pentru ca stia ca acesta ii vrea doar binele si are grija de el. Hrana si locuinta erau asigurate, iar Iosif nu punea intrebari si era in intregime devotat stapanului sau, pe care il iubea mult.
Intr-o buna zi, Iosif a aflat de la alti sclavi despre abolirea sclaviei. A inceput sa se teama. Ce se va intampla cu el fara stapanul sau? Se va trezi pe drumuri, fara protectie si securitate? Ca si Iosif, alti sclavi se opuneau si ei abolirii sclaviei, din aceleasi motive. Altii, insa, s-au revoltat si, ajutati din exterior, s-au rasculat.
Neavand incotro, Iosif a urmat cursul istoriei… Era acum, un om liber, dar nu in totalitate. Era, de fapt, serbul unui senior puternic, care avea un castel mare si multe pamanturi. Iosif primise o bucata de pamant pe care o cultiva, insa, in schimb, trebuia sa ii dea seniorului, in fiecare an, jumatate din recolta obtinuta. Era mai liber decat odinioara: liber sa dispuna de partea lui de recolta cum dorea, sa o vanda sau sa se hraneasca. Dar era si mai responsabil pentru viitorul sau si asta il ingrijora. Totusi, beneficia de o securitate importanta: pe timp de razboi putea sa se refugieze in castel, iar in caz de foamete putea sa ceara mancare seniorului sau, care avea hambarele pline cu grane. Iosif era multumit sa traiasca si sa munceasca in aceste conditii, pentru ca stapanul sau era aproape.
Din nou timpurile s-au schimbat si, urmand cursul istoriei, Iosif a devenit un om liber, dar si obligat sa fie mult mai responsabil pentru sine decat in trecut. Fiind obisnuit sa lucreze pamantul, s-a dus la un mare proprietar de la care primit o bucata de pamant, pentru care platea arenda. Acum, Iosif dispunea de toata recolta, asa cum dorea, putand sa o vanda sau sa o pastreze pentru hrana. A ales, totusi, sa o vanda, pentru a putea plati arenda. Era mult mai liber decat odinioara, dar si mult mai responsabil. Trebuia sa se gandeasca la viitor, sa se ocupe singur de securitatea lui si sa isi faca provizii.
Dar timpurile s-au schimbat, din nou. Poporul a devenit suveran, iar legea favoriza trecerea pamanturilor de la marii proprietari catre fermierii cultivatori. Iosif, acum Joe, a devenit proprietarul fermei sale, pe care a cumparat-o, inglodandu-se in datorii. Viata lui era acum mult mai libera, dar si mult mai grea. Trebuia, singur, sa ia in calcul totul: securitatea, rezervele,, imprumuturile pentru cumpararea fermei si a utilajelor. Sa devii proprietar dupa ce ai fost doar chirias este o experienta inaltatoare, dar dificila. Atunci cand libertatea creste, responsabilitatea creste in aceeasi masura.
Noi suntem asemenea lui Iosif pe cale sa devina Joe. Aceasta transformare este, adesea, dificila. Ne nastem sclavi si putem deveni liberi, in anumite conditii.
Copilul este la nastere intr-o dependenta totala fata de parintii sai. Acestia ii asigura securitatea, iar el trebuie sa se supuna exigentelor lor. Dependenta este normala pana la o anumita varsta. Sclavia incepe doar atunci cand, o persoana isi pastreaza aceasta pozitie de dependenta chiar si atunci cand a crescut.
Serbul corespunde adolescentului. El este mai liber decat copilul, dar inca mai trebuie sa dea socoteala adultilor din jurul lui. Nimic nu-i apartine, chiar si pentru bunurile de consum personal depinde de parinti pentru a le obtine. Ca tineri, ocupam pozitia de chiriasi – invatam sa jucam roluri, inainte de a fi noi insine: student(a), salariat(a), sot/sotie, tata/mama. Aceasta trecere este necesara si putem creste, un timp, imitand aceste roluri. Daca, insa, persistam prea mult in acest stadiu, ramanem mai degraba chiriasi decat proprietari ai propriei persoane.
Proprietarul fermei coincide cu omul matur: este cel care traieste in propria persoana, care este pe deplin el insusi si isi asuma responsabilitatea nevoilor sale, astfel incat sa le gaseasca un raspuns. Daca este proprietar intr-o mai mare masura, adica daca isi satisface pe deplin nevoile, este mai multumit si mai disponibil pentru altii in relatii adecvate, rolul de salariat(a), sot/sotie, parinte.
Noi integram, mai mult sau mai putin, toate stadiile parcurse de Iosif pentru a deveni Joe. Unii raman, totusi, Iosifi atat de mult timp, incat se imbolnavesc.
Sclavul, ramas astfel la varsta adulta, este tipul conformistului: supus in intregime altei persoane, respecta normele si principiile altora. Renuntand la persoana lui, traieste numai in functie de ceilalati, fara sa isi permita sa-si examineze propriile nevoi si fara sa indrazneasca sa existe fara celalalt. De exemplu, o femeie se poate imbolnavi atunci cand sotul ei lipseste sau daca el pleaca, se teme sa nu aiba vreun accident. De asemenea, stapanul trebuie sa vegheze asupra sclavilor sau serbilor sai, astfel incat nu este mai liber decat ei. El are nevoie de ceilalti pentru a exista. Este cazul unei sotii care se teme de infidelitate, asfel incat isi controleaza permanent sotul si il transforma, la randul sau, in sclav.
Multe persoane raman simpli chiriasi ai propriilor persoane. Chiriasul este cel care traieste in rolurile sale mai mult decat in persoana sa, peste care altul este proprietar. Este situatia parintilor, ghidati in comportamentul lor de educator, de propria lor educatie, traditie sau religie, fara sa faca efortul de a-si realiza propria lor evolutie si sa tina cont de nevoile proprii sau de cele ale copiilor lor. Este, de asemenea, situatia mamei – model, care se sacrifica pentru copiii sai, dupa ce a fost, la randul ei un copil – model. Multi dintre noi sunt doar proprii lor chiriasi, se simt liberi, insa, in acelasi timp, nu constientizeaza ca sunt supusi rolurilor, datoriilor si obligatiilor.
Sa fim proprii nostri proprietari este o sarcina dificila. A fi in cautarea propriilor nevoi inseamna sa contam mai mult pe noi insine, decat pe ceilalti, pentru a gasi rezolvarea dorita. Este demersul celui care devine capabil sa negocieze cu alti proprietari, pentru a-si construi o viata armonioasa. Astfel, nimeni nu este nici chirias, nici proprietar al altuia.
Sursa: Andre Moreau – “Putere, autonomie, vindecare”
Intr-o buna zi, Iosif a aflat de la alti sclavi despre abolirea sclaviei. A inceput sa se teama. Ce se va intampla cu el fara stapanul sau? Se va trezi pe drumuri, fara protectie si securitate? Ca si Iosif, alti sclavi se opuneau si ei abolirii sclaviei, din aceleasi motive. Altii, insa, s-au revoltat si, ajutati din exterior, s-au rasculat.
Neavand incotro, Iosif a urmat cursul istoriei… Era acum, un om liber, dar nu in totalitate. Era, de fapt, serbul unui senior puternic, care avea un castel mare si multe pamanturi. Iosif primise o bucata de pamant pe care o cultiva, insa, in schimb, trebuia sa ii dea seniorului, in fiecare an, jumatate din recolta obtinuta. Era mai liber decat odinioara: liber sa dispuna de partea lui de recolta cum dorea, sa o vanda sau sa se hraneasca. Dar era si mai responsabil pentru viitorul sau si asta il ingrijora. Totusi, beneficia de o securitate importanta: pe timp de razboi putea sa se refugieze in castel, iar in caz de foamete putea sa ceara mancare seniorului sau, care avea hambarele pline cu grane. Iosif era multumit sa traiasca si sa munceasca in aceste conditii, pentru ca stapanul sau era aproape.
Din nou timpurile s-au schimbat si, urmand cursul istoriei, Iosif a devenit un om liber, dar si obligat sa fie mult mai responsabil pentru sine decat in trecut. Fiind obisnuit sa lucreze pamantul, s-a dus la un mare proprietar de la care primit o bucata de pamant, pentru care platea arenda. Acum, Iosif dispunea de toata recolta, asa cum dorea, putand sa o vanda sau sa o pastreze pentru hrana. A ales, totusi, sa o vanda, pentru a putea plati arenda. Era mult mai liber decat odinioara, dar si mult mai responsabil. Trebuia sa se gandeasca la viitor, sa se ocupe singur de securitatea lui si sa isi faca provizii.
Dar timpurile s-au schimbat, din nou. Poporul a devenit suveran, iar legea favoriza trecerea pamanturilor de la marii proprietari catre fermierii cultivatori. Iosif, acum Joe, a devenit proprietarul fermei sale, pe care a cumparat-o, inglodandu-se in datorii. Viata lui era acum mult mai libera, dar si mult mai grea. Trebuia, singur, sa ia in calcul totul: securitatea, rezervele,, imprumuturile pentru cumpararea fermei si a utilajelor. Sa devii proprietar dupa ce ai fost doar chirias este o experienta inaltatoare, dar dificila. Atunci cand libertatea creste, responsabilitatea creste in aceeasi masura.
Noi suntem asemenea lui Iosif pe cale sa devina Joe. Aceasta transformare este, adesea, dificila. Ne nastem sclavi si putem deveni liberi, in anumite conditii.
Copilul este la nastere intr-o dependenta totala fata de parintii sai. Acestia ii asigura securitatea, iar el trebuie sa se supuna exigentelor lor. Dependenta este normala pana la o anumita varsta. Sclavia incepe doar atunci cand, o persoana isi pastreaza aceasta pozitie de dependenta chiar si atunci cand a crescut.
Serbul corespunde adolescentului. El este mai liber decat copilul, dar inca mai trebuie sa dea socoteala adultilor din jurul lui. Nimic nu-i apartine, chiar si pentru bunurile de consum personal depinde de parinti pentru a le obtine. Ca tineri, ocupam pozitia de chiriasi – invatam sa jucam roluri, inainte de a fi noi insine: student(a), salariat(a), sot/sotie, tata/mama. Aceasta trecere este necesara si putem creste, un timp, imitand aceste roluri. Daca, insa, persistam prea mult in acest stadiu, ramanem mai degraba chiriasi decat proprietari ai propriei persoane.
Proprietarul fermei coincide cu omul matur: este cel care traieste in propria persoana, care este pe deplin el insusi si isi asuma responsabilitatea nevoilor sale, astfel incat sa le gaseasca un raspuns. Daca este proprietar intr-o mai mare masura, adica daca isi satisface pe deplin nevoile, este mai multumit si mai disponibil pentru altii in relatii adecvate, rolul de salariat(a), sot/sotie, parinte.
Noi integram, mai mult sau mai putin, toate stadiile parcurse de Iosif pentru a deveni Joe. Unii raman, totusi, Iosifi atat de mult timp, incat se imbolnavesc.
Sclavul, ramas astfel la varsta adulta, este tipul conformistului: supus in intregime altei persoane, respecta normele si principiile altora. Renuntand la persoana lui, traieste numai in functie de ceilalati, fara sa isi permita sa-si examineze propriile nevoi si fara sa indrazneasca sa existe fara celalalt. De exemplu, o femeie se poate imbolnavi atunci cand sotul ei lipseste sau daca el pleaca, se teme sa nu aiba vreun accident. De asemenea, stapanul trebuie sa vegheze asupra sclavilor sau serbilor sai, astfel incat nu este mai liber decat ei. El are nevoie de ceilalti pentru a exista. Este cazul unei sotii care se teme de infidelitate, asfel incat isi controleaza permanent sotul si il transforma, la randul sau, in sclav.
Multe persoane raman simpli chiriasi ai propriilor persoane. Chiriasul este cel care traieste in rolurile sale mai mult decat in persoana sa, peste care altul este proprietar. Este situatia parintilor, ghidati in comportamentul lor de educator, de propria lor educatie, traditie sau religie, fara sa faca efortul de a-si realiza propria lor evolutie si sa tina cont de nevoile proprii sau de cele ale copiilor lor. Este, de asemenea, situatia mamei – model, care se sacrifica pentru copiii sai, dupa ce a fost, la randul ei un copil – model. Multi dintre noi sunt doar proprii lor chiriasi, se simt liberi, insa, in acelasi timp, nu constientizeaza ca sunt supusi rolurilor, datoriilor si obligatiilor.
Sa fim proprii nostri proprietari este o sarcina dificila. A fi in cautarea propriilor nevoi inseamna sa contam mai mult pe noi insine, decat pe ceilalti, pentru a gasi rezolvarea dorita. Este demersul celui care devine capabil sa negocieze cu alti proprietari, pentru a-si construi o viata armonioasa. Astfel, nimeni nu este nici chirias, nici proprietar al altuia.
Sursa: Andre Moreau – “Putere, autonomie, vindecare”
luni, 26 octombrie 2009
Carte de psihologie: "Psihoterapia vietii cotidiene"
Autor: Nossrat Peseschkian
Anul apariţiei: 2009
Editura Trei
Colecţia: În afara colectiilor
Cercetări recente demonstrează că aproape 80% din totalul bolilor au cauze psihice. De aici importanţa psihoterapiei în lumea contemporană. Dar cum doar o parte a celor cu probleme poate apela la ajutorul unui psihoterapeut (în România, numărul beneficiarilor de psihoterapie este foarte redus), autorul prezentei cărţi propune o psihoterapie a vieţii cotidiene, de care să poată beneficia un număr mare de oameni, în special tineri. Este o formă de self-help care rezultă din aplicarea principiilor psihoterapiei pozitive la viaţa de zi cu zi. Dintre acestea, cel mai important este concentrarea asupra capacităţilor şi abilităţilor, şi nu asupra tulburărilor.
Nossrat Peseschkian este neurolog, psihiatru şi psihoterapeut, întemeietorul psihoterapiei pozitive, reprezentată în 23 de ţări, autor şi conferenţiar prolific. S-a nascut in Iran, in 1933 si traieste in Germania, din 1954. Psihoterapia pozitiva se bazeaza pe abordarea transculturala si este o metoda umanista, transculturala si psihodinamica de psihoterapie, centrata pe conflict si orientata pe capacitati.
Cuprins:
Cuvânt înainte
Prefaţă
Profetul şi lingurile cu coadă lungă
Sfaturi pentru cititori
Self-help?
De ce poveşti, parabole şi mituri?
Cum a apărut psihoterapia pozitivă (analiza diferenţială)?
S-a scurtat durata tratamentului?
Trei puncte esenţiale ale analizei diferenţiale
Un posibil ghid al cărţii
Psihoterapia azi
CAPITOLUL I
Gânduri despre educaţie
Conflicte sociale — norme
Teoria analitică diferenţială (psihoterapia pozitivă)
CAPITOLUL II
Capacităţile actuale
Capacităţi primare
Capacităţi secundare
Curăţenia
Obedienţa
Ambiţie — realizări
CAPITOLUL III
Cum ne creştem copiii
Relativitatea valorilor
Dimensiunea temporală şi imaginea omului
Dezvoltarea
Criza de identitate
Om — animal
Înnăscut — dobândit
Unicitatea
Inconştientul
Identificare — Proiecţie
Generalizarea
Prejudecăţile
Soţ şi soţie
Dreptate — iubire
Sexul
Sex — sexualiate — dragoste
Caricaturi ale iubirii
Pierderea unităţii
Sănătate-boală
Credinţă — religie — Biserică
Soarta condiţionată şi cea predeterminată
Moartea
CAPITOLUL IV
O vindecare uşoară
Introducere în self-help
Trei principii de bază ale relaţiilor interpersonale
Analiza interacţională
Modelul stadiilor unei interacţiuni
Self-help
Stadiul I: distanţarea/observarea
Stadiul al II-lea: inventarierea
Stadiul al III-lea: încurajarea situaţională
Stadiul al IV-lea: verbalizarea
Stadiul al V-lea: lărgirea scopurilor
Grupul familial — grupul parental — grupul partenerial
Problemele altora
Grupul familial
Grupul parental
Grupul partenerial
Psihoterapia analitică diferenţială
Poveri grele
Bibliografie
www.edituratrei.ro
miercuri, 14 octombrie 2009
O poveste cu talc
Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana.
Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul era oricum batran, iar ca fantana, fiind secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Astfel a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei.
Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor.
Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei.
Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai tare pe zbierat.
Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu.
Taranul privi in adincul fantanii si ramase uluit de ce a vazut.
Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui.
In curand, toata lumea vazu cu surprindere, cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi vioi...
Morala:
Viata va arunca poate si peste tine pamint si tot felul de greutati....
Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte.
Putem iesi din adancurile cele mai profunde, daca nu ne dam batuti.
Foloseste greutatile pe care viata le arunca peste tine ca sa mergi inainte.
Pentru a fi fericit, aminteste-ti de urmatoarele reguli:
1. Curata inima de ura, frica, egoism;
2. Scuteste mintea de preocupari inutile;
3. Simplifica viata si fa-o mai frumoasa;
4. Daruieste mai mult si asteapta mai putin;
5. Iubeste mai mult
si ...
scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta tu trebuie sa fii solutia, nu problema.
Sa aveti parte de o viata frumoasa, lipsita de greutati sau necazuri!
PS. E adevarat ca uneori grijile si necazurile vietii te doboara, dar fii intelept si profita de orice situatie pentru a-ti consolida pozitia si a reveni la normal.
Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul era oricum batran, iar ca fantana, fiind secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Astfel a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei.
Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor.
Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei.
Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai tare pe zbierat.
Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu.
Taranul privi in adincul fantanii si ramase uluit de ce a vazut.
Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui.
In curand, toata lumea vazu cu surprindere, cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi vioi...
Morala:
Viata va arunca poate si peste tine pamint si tot felul de greutati....
Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte.
Putem iesi din adancurile cele mai profunde, daca nu ne dam batuti.
Foloseste greutatile pe care viata le arunca peste tine ca sa mergi inainte.
Pentru a fi fericit, aminteste-ti de urmatoarele reguli:
1. Curata inima de ura, frica, egoism;
2. Scuteste mintea de preocupari inutile;
3. Simplifica viata si fa-o mai frumoasa;
4. Daruieste mai mult si asteapta mai putin;
5. Iubeste mai mult
si ...
scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta tu trebuie sa fii solutia, nu problema.
Sa aveti parte de o viata frumoasa, lipsita de greutati sau necazuri!
PS. E adevarat ca uneori grijile si necazurile vietii te doboara, dar fii intelept si profita de orice situatie pentru a-ti consolida pozitia si a reveni la normal.
joi, 8 octombrie 2009
Stresul si somnul
Evenimentele de viata stresante sunt cei mai frecventi factori care favorizeaza insomnia. Cele mai multe dintre persoanele cu insomnie, dar si persoanele cu somn normal dorm mai prost in zilele stresante. Cu cat stresorii sunt mai frecventi si mai puternici, cu atat probabilitatea de aparitie a problemelor de somn in noaptea urmatoare este mai mare.
Stresul stimuleaza, printre alte modificari interne, si secretia de hormoni specifici stresului, care raman la valori ridicate, atat in timpul zilei, cat si in timpul noptii, mentinand starea de vegje si inhiband starea de somn. In acelasi timp, reactiile de stres sunt cauzate si mentinute si de gandurile negative in legatura cu ceea ce se intampla, avand ca rezultat stimularea sistemului de veghe si producerea insomniei.
Cele mai bune rezultate in lupta cu stresul, dar si cu insomnia o reprezinta restruturarea cognitiva si exercitiile de relaxare.
Restructurarea cognitiva se refera la identificarea gandurilor negative, producatoare de disconfort psihic, si inlocuirea lor cu alternative mai rationale si eficiente. Desi pare mai dificila la inceput, realizata cu ajutorul unui psihoterapeut, restructurarea cognitiva devine un instrument extrem de eficient si la indemana oricui in numeroase situatii dificile.
Tehnicile de relaxare linistesc si limpezesc mintea, distrag atentia de la gandurile stresante si imbunatatesc capacitatea de concentrare, scad anxietatea, furia, frustrarea si simptomele stresului, imbunatatesc starea generala de sanatate.
Stresul stimuleaza, printre alte modificari interne, si secretia de hormoni specifici stresului, care raman la valori ridicate, atat in timpul zilei, cat si in timpul noptii, mentinand starea de vegje si inhiband starea de somn. In acelasi timp, reactiile de stres sunt cauzate si mentinute si de gandurile negative in legatura cu ceea ce se intampla, avand ca rezultat stimularea sistemului de veghe si producerea insomniei.
Cele mai bune rezultate in lupta cu stresul, dar si cu insomnia o reprezinta restruturarea cognitiva si exercitiile de relaxare.
Restructurarea cognitiva se refera la identificarea gandurilor negative, producatoare de disconfort psihic, si inlocuirea lor cu alternative mai rationale si eficiente. Desi pare mai dificila la inceput, realizata cu ajutorul unui psihoterapeut, restructurarea cognitiva devine un instrument extrem de eficient si la indemana oricui in numeroase situatii dificile.
Tehnicile de relaxare linistesc si limpezesc mintea, distrag atentia de la gandurile stresante si imbunatatesc capacitatea de concentrare, scad anxietatea, furia, frustrarea si simptomele stresului, imbunatatesc starea generala de sanatate.
luni, 5 octombrie 2009
Carte de psihologie: "101 aparari. Cum se autoprotejeaza mintea"
Autor: Jerome S. Blackman
Editura Trei
Colecţia: Psihologie-Psihoterapie
Anul apariţiei: 2009
Pret: 45.00 RON
Schimbarea psihică depinde de modificarea apărărilor
Mintea omului are o capacitate uimitoare de a inventa mecanisme care să îl protejeze de conştientizarea emoţiilor neplăcute. Aceste mecanisme sunt adesea mascate şi operează fără ca individul să le conştientizeze. De exemplu, un individ incapabil să îşi accepte sentimentele de furie la adresa cuiva apropiat poate în schimb resimţi o ură intensă faţă de propria persoană. Când acesta ajunge la camera de gardă suferind de depresie severă, capacitatea terapeutului de a aduce în discuţie operaţia defensivă de întoarcere asupra propriei persoane se poate dovedi extrem de utilă în prevenirea unei tentative suicidare sau a altor comportamente autodistructive ale pacientului.
Apărările, prezente nu numai în psihopatologie, ci şi în sănătatea psihică, sunt descrise de autor în funcţie de diferitele etape ale dezvoltării psihosexuale, precum şi de tipul de patologie. Pentru practicienii psihoterapiei, este recomandat şi modul de a aborda apărările în diverse tipuri de psihoterapie.
Jerome S. Blackman, este profesor de psihiatrie clinică la Eastern Virginia Medical School şi profesor de psihologie la Virginia Wesleyan College, precum şi psihanalist formator şi supervizor la New York Freudian Society.
www.edituratrei.ro
luni, 28 septembrie 2009
Sa alungam stresul razand
Cat de des radeti? Cand ati spus ultima data o gluma? Cand v-ati permis sa va simtit relaxati, “lasand jos” barierele?
Copiii rad liber si des. Totusi, multi dintre noi isi pierd umorul odata cu trecerea timpului. Suntem atat de prinsi in rolurile noastre de adulti, incat credem ca daca suntem “seriosi” si radem cat mai putin, vom fi mai respectati de catre ceilalti.
Studiile arata ca o atitudine mai relaxata fata de noi insine si fata de lumea inconjuratoare reduce stresul si imbunatateste starea noastra generala (sanatatea, performantele, relationarea etc). Rasul reduce stresul, anxietatea, furia, depresia, permitand adoptarea unei perspective mai putin grave asupra vietii noastre. Atunci cand ne permitem sa sesizam dintr-o situatie stresanta, facilitam restrucurarea cognitiva prin innlocuirea gandurilor irationale si negative cu viziune pozitiva asupra situatiei. In acelasi timp, rasul este un element deosebit de detensionare si de reducere a barierelor dintre oameni. Se produce un sentiment al uniunii cu ceilalti, creste empatia, stimuleaza emotiile pozitive si se reduce stresul.
A face “haz de necaz” si autoironia permit o diminuare a stresului, deoarece ne privim defectele in perspectiva si, astfel, nu le mai vedem ca fiind atat de grave. De asemenea, ne luam mai putin in serios, ceea ce ne ajuta sa mutam accentul de pe propria noastra persoana pe altceva, cel putin la fel de interesant.
Folosirea umorului si a rasului pentru diminuarea stresului este o abilitate care poate fi invatata si perfectionata de fiecare dintre noi:
- cautand compania persoanelor vesele, optimiste si amuzante si prin evitarea celor permanent tristi, posomorati si pesimisti
- ascultand si retinand glume, pe care, apoi, sa le spunem mai departe, in momentele potrivite
- vizionand comedii, spectacole si emisiuni umoristice de calitate
- fiind atenti la expresiile faciale pe care le afisam si care ne influenteaza automat si starea de spirit
- petrecand cat mai mult timp alaturi de copii si jucandu-ne alaturi de ei.
Copiii pot fi excelenti profesori de umor. Alaturi de ei, putem scoate mai usor la suprafata copilul din noi, dornic sa se amuze din orice, sa se joace sis a traiasca clipa. Cu cat radem mai mult, cu atat mai mult ne relaxam si ne simtim mai in forma.
Copiii rad liber si des. Totusi, multi dintre noi isi pierd umorul odata cu trecerea timpului. Suntem atat de prinsi in rolurile noastre de adulti, incat credem ca daca suntem “seriosi” si radem cat mai putin, vom fi mai respectati de catre ceilalti.
Studiile arata ca o atitudine mai relaxata fata de noi insine si fata de lumea inconjuratoare reduce stresul si imbunatateste starea noastra generala (sanatatea, performantele, relationarea etc). Rasul reduce stresul, anxietatea, furia, depresia, permitand adoptarea unei perspective mai putin grave asupra vietii noastre. Atunci cand ne permitem sa sesizam dintr-o situatie stresanta, facilitam restrucurarea cognitiva prin innlocuirea gandurilor irationale si negative cu viziune pozitiva asupra situatiei. In acelasi timp, rasul este un element deosebit de detensionare si de reducere a barierelor dintre oameni. Se produce un sentiment al uniunii cu ceilalti, creste empatia, stimuleaza emotiile pozitive si se reduce stresul.
A face “haz de necaz” si autoironia permit o diminuare a stresului, deoarece ne privim defectele in perspectiva si, astfel, nu le mai vedem ca fiind atat de grave. De asemenea, ne luam mai putin in serios, ceea ce ne ajuta sa mutam accentul de pe propria noastra persoana pe altceva, cel putin la fel de interesant.
Folosirea umorului si a rasului pentru diminuarea stresului este o abilitate care poate fi invatata si perfectionata de fiecare dintre noi:
- cautand compania persoanelor vesele, optimiste si amuzante si prin evitarea celor permanent tristi, posomorati si pesimisti
- ascultand si retinand glume, pe care, apoi, sa le spunem mai departe, in momentele potrivite
- vizionand comedii, spectacole si emisiuni umoristice de calitate
- fiind atenti la expresiile faciale pe care le afisam si care ne influenteaza automat si starea de spirit
- petrecand cat mai mult timp alaturi de copii si jucandu-ne alaturi de ei.
Copiii pot fi excelenti profesori de umor. Alaturi de ei, putem scoate mai usor la suprafata copilul din noi, dornic sa se amuze din orice, sa se joace sis a traiasca clipa. Cu cat radem mai mult, cu atat mai mult ne relaxam si ne simtim mai in forma.
miercuri, 23 septembrie 2009
Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus
Autor: Marc Lévy
Anul aparitiei: 2008
Colecţia: Fiction Connection
Editura Trei
Pret: 35.00 RON
Cu doar câteva înainte de nuntă, Julia primeşte un telefon de la secretarul tatălui său. Aşa cum intuia, Anthony Walsh — om de afaceri strălucit, dar tată distant — nu va putea lua parte la ceremonie.
Scuza este ireproşabilă: tatăl său a murit! Ca şi alte dăţi, dispare brusc din viaţa ei, bulversând-o cu totul.
A doua zi după înmormântare, Julia descoperă însă că tatăl său îi rezervă o altă surpriză. Cea mai neobişnuită călătorie din viaţa ei... şi ocazia de a-şi spune, în sfârşit, lucruri pe care nu şi le-au spus niciodată.
Regăsim în această poveste atmosfera încărcată de romantism şi fantastic din Şi dacă e adevărat, romanul care l-a făcut celebru pe Marc Levy.
Marc Levy este unul dintre cei mai populari scriitori din ultimii ani. Cariera sa demarează într-un mod absolut surprinzător la vârsta de 39 de ani, când publică în Franţa prima sa carte, romanul Şi dacă e adevărat... (Editura Trei, 2004), care avea să se vândă în întreaga lume în peste 10 milioane de exemplare şi care a fost ecranizat de Steven Spielberg (2005).
De acelaşi autor, Editura Trei a mai publicat până acum şi romanele: „În altă viaţă", „Te voi revedea", „Unde eşti", „Şapte zile pentru eternitate", „Prietenii mei, iubirile mele", "Copiii libertatii".
www.edituratrei.ro
duminică, 23 august 2009
Sa fim parinti buni
Ce inseamna sa fim parinti buni?
Inseamna sa stim sa ne ascultam copiii, sa le intelegem nevoile cele mai profunde, sa le daruim iubire si sa le aratam iubirea pe care o simtim fata de ei, sa petrecem suficient timp cu ei, sa le dezvoltam increderea in sine, responsabilitatea si autonomia.
Cresterea copiilor este o mare responsabilitate, un echilibru intre dragoste si fermitate, intre acceptare si interdictii.
Rolul mamei si rolul tatalui
Mama este cea care da viata, ea ofera afectiune, blandete, intelegere si sustinere emotionala. Asa cum spune Eric Fromm, “mama este caminul din care provenim”. O mama suficient de buna este cea care il ajuta pe coplil sa se simta iubit si protejat si sa aiba, ca adult, puterea de a se desprinde de ea, de a deveni independent. Tatal este cel care il invata pe copil, care ii arata drumul in lume. Si el aduce iubire in relatie cu copilul, insa si autoritate, fermitate, responsabilizare. El are rolul de a calauzi si de a-l invata pe copil sa se descurce cu problemele pe care le va avea de intampinat in viata.
Este important ca parintii sa fie de acord unul cu celalalt, sa aiba o atitudine comuna vizavi de cerintele si valorile transmise. Intr-o familie, rolul mamei se impleteste strans cu rolul tatalui, fiecare dintre ei aducand ceva esential si indispensabil pentru dezvoltarea si evolutia copilului. Fiecare dintre noi ajungem sa avem la maturitate o constiinta materna si o constiinta paterna, intr-o sinteza care constituie fundamentul sanatatii mentale si al atingerii maturitatii.
Nu suntem doar parinti
Este o adevarata provocare sa avem grija si respect pentru propriile noastre nevoi, pentru viata noastra. Suntem parinti, dar, in acelasi timp, suntem si fii sau fiice, frati sau surori, prieteni, angajati, oameni cu pasiuni diverse. Cu cat viata noastra se desfasoara pe mai multe paliere, cu atat ne vom simti mai impliniti sufleteste, dar si mai disponibili fata de nevoile celor apropiati noua, implicit fata de copiii nostri.
Inseamna sa stim sa ne ascultam copiii, sa le intelegem nevoile cele mai profunde, sa le daruim iubire si sa le aratam iubirea pe care o simtim fata de ei, sa petrecem suficient timp cu ei, sa le dezvoltam increderea in sine, responsabilitatea si autonomia.
Cresterea copiilor este o mare responsabilitate, un echilibru intre dragoste si fermitate, intre acceptare si interdictii.
Rolul mamei si rolul tatalui
Mama este cea care da viata, ea ofera afectiune, blandete, intelegere si sustinere emotionala. Asa cum spune Eric Fromm, “mama este caminul din care provenim”. O mama suficient de buna este cea care il ajuta pe coplil sa se simta iubit si protejat si sa aiba, ca adult, puterea de a se desprinde de ea, de a deveni independent. Tatal este cel care il invata pe copil, care ii arata drumul in lume. Si el aduce iubire in relatie cu copilul, insa si autoritate, fermitate, responsabilizare. El are rolul de a calauzi si de a-l invata pe copil sa se descurce cu problemele pe care le va avea de intampinat in viata.
Este important ca parintii sa fie de acord unul cu celalalt, sa aiba o atitudine comuna vizavi de cerintele si valorile transmise. Intr-o familie, rolul mamei se impleteste strans cu rolul tatalui, fiecare dintre ei aducand ceva esential si indispensabil pentru dezvoltarea si evolutia copilului. Fiecare dintre noi ajungem sa avem la maturitate o constiinta materna si o constiinta paterna, intr-o sinteza care constituie fundamentul sanatatii mentale si al atingerii maturitatii.
Nu suntem doar parinti
Este o adevarata provocare sa avem grija si respect pentru propriile noastre nevoi, pentru viata noastra. Suntem parinti, dar, in acelasi timp, suntem si fii sau fiice, frati sau surori, prieteni, angajati, oameni cu pasiuni diverse. Cu cat viata noastra se desfasoara pe mai multe paliere, cu atat ne vom simti mai impliniti sufleteste, dar si mai disponibili fata de nevoile celor apropiati noua, implicit fata de copiii nostri.
joi, 30 iulie 2009
Cand copiii mint
Ce trebuie sa facem ca parinti cand copiii nostri mint? Cum putem sa pastram increderea si sa incurajam sinceritatea fara sa devenim invazivi? Cum le putem permite copiilor nostri sa aiba intimitate si autonomie pe masura ce cresc? Nu vrem sa transformam fiecare minciuna in caz penal, dar nici sa incurajam minciuna prin a o ignora. Nu vrem sa ii provocam pe copii nostri sa ne minta si sa devenim astfel o prada usoara, dar nu vrem nici sa fim atat de neincrezatori, incat sa ii suspectam la fiecare pas.
De ce mint copiii?
Copiii afla mai repede decat cred majoritatea parintilor ca pot scapa cu minciunile lor, cel putin pentru un timp. In jurul varstei de 3 – 4 ani, copiii devin capabili sa spuna o minciuna deliberata si acesta este un moment bun penru parinti sa inceapa sa-si educe copiii in ceea ce priveste minciuna. Adolescentul simte nevoia sa-si marcheze independenta de parinti si sa isi traiasca viata, iar minciuna este o justificare pentru aceste stari de fapt.
Copiii mint ca sa iasa din incurcatura, ca sa impresioneze si sa manipuleze. Cu cat pedeapsa asteptata de un copil este mai mare, cu atat creste probabilitatea ca el sa inventeze o minciuna care sa-l scape.
Cum reactioneaza parintii?
Parintele afalt la capatul unui sir lung de minciuni se teme ca, devenit adult, copilul sau va deveni un om necinstit. Este deosebit de frustrant si dureros sa nu poti avea incredere in propriul copil.
Ce este de facut?
Este important sa castigam increderea copilului, astfel incat sa simta ca orice problema se poate rezolva fara pedepse aspre. El trebuie ajutat sa gaseasca solutia optima la orice problema aparuta. De asemenea, este important sa-i usuram sarcina de a spune adevarul, dar nu prea mult, totusi. Daca minte pentru ca facut ceva rau, ii putem spune “Imi pare bine ca mi-ai spus, pana la urma, adevarul, dar ma supara ceea ce ai facut.” Insa, trebuie sa-si repare greseala, facand ceea ce este de facut.
Ce sa nu facem?
Nu faceti pe detectivul . Este greu de discutat cu calm despre asa ceva, dar daca invati sa faceti asta, cu timpul o veti face din ce in ce mai rar.
Nu-l insultati facandu-l mincinos. Copiii interiorizeaza aceasta ”palma verbala”, vor incepe sa se considere ei insisi mincinosi si va creste probabilitatea ca minciunile sa se repete.
Nu reactionati exagerat. Evitati urletele, amenintarile si insultele. Nu confundati fapta cu faptasul.
De ce mint copiii?
Copiii afla mai repede decat cred majoritatea parintilor ca pot scapa cu minciunile lor, cel putin pentru un timp. In jurul varstei de 3 – 4 ani, copiii devin capabili sa spuna o minciuna deliberata si acesta este un moment bun penru parinti sa inceapa sa-si educe copiii in ceea ce priveste minciuna. Adolescentul simte nevoia sa-si marcheze independenta de parinti si sa isi traiasca viata, iar minciuna este o justificare pentru aceste stari de fapt.
Copiii mint ca sa iasa din incurcatura, ca sa impresioneze si sa manipuleze. Cu cat pedeapsa asteptata de un copil este mai mare, cu atat creste probabilitatea ca el sa inventeze o minciuna care sa-l scape.
Cum reactioneaza parintii?
Parintele afalt la capatul unui sir lung de minciuni se teme ca, devenit adult, copilul sau va deveni un om necinstit. Este deosebit de frustrant si dureros sa nu poti avea incredere in propriul copil.
Ce este de facut?
Este important sa castigam increderea copilului, astfel incat sa simta ca orice problema se poate rezolva fara pedepse aspre. El trebuie ajutat sa gaseasca solutia optima la orice problema aparuta. De asemenea, este important sa-i usuram sarcina de a spune adevarul, dar nu prea mult, totusi. Daca minte pentru ca facut ceva rau, ii putem spune “Imi pare bine ca mi-ai spus, pana la urma, adevarul, dar ma supara ceea ce ai facut.” Insa, trebuie sa-si repare greseala, facand ceea ce este de facut.
Ce sa nu facem?
Nu faceti pe detectivul . Este greu de discutat cu calm despre asa ceva, dar daca invati sa faceti asta, cu timpul o veti face din ce in ce mai rar.
Nu-l insultati facandu-l mincinos. Copiii interiorizeaza aceasta ”palma verbala”, vor incepe sa se considere ei insisi mincinosi si va creste probabilitatea ca minciunile sa se repete.
Nu reactionati exagerat. Evitati urletele, amenintarile si insultele. Nu confundati fapta cu faptasul.
marți, 21 iulie 2009
Carte de psihologie : "Nu ti-am promis niciodata o gradina de trandafiri"
Titlul original: I Never Promised You A Rose Garden
Autor: Hannah Green
Editura Trei - Colecţia: Fiction Connection
Preţ:29.90RON
Nu ţi-am promis niciodată o grădină de trandafiri promite deopotrivă o provocare pentru cititorul care poate să scruteze suferinţa bolii mintale şi să o recunoască drept ceea ce este, fără teamă sau aversiune. Este un roman inteligent şi mişcător despre cei unu din zece oameni care trebuie să lupte pentru a păstra contactul cu realitatea. Dar el oferă totodată speranţă victimelor bolii mintale, şi face o pledoarie impresionantă pentru înţelegere şi compasiune faţă de cel care suferă.
Tânăra Deborah trăieşte în propria ei lume aparte, un loc strălucitor cu zei luminoşi, zeiţe şi pajişti verzi. Ea însă şi-a pierdut contactul cu realitatea, cu lumea brutală din care simte că trebuie să fugă. Întoarcerea ei în lumea reală oferă speranţă tuturor celor care au încercat să refuze viaţa, evadând în fantezie şi vis.
Nici o grădină de trandafiri nu îi este oferită lui Deborah, nici o lume aidoma celei strălucite pe care şi-a plăsmuit-o pentru sine. Cu toate acestea ea luptă pentru a-şi croi drum înapoi spre realitate, cu ajutorul onestei şi clarvăzătoarei doctoriţe, spre o lume care este deseori aspră şi sfidătoare.
Numele adevărat al scriitoarei este Joanne Greenberg. S-a născut în Brooklyn, New York, în 1932, a absolvit Universitatea din Washington, D.C., cu o diplomă în antropologie şi literatură engleză, şi a urmat cursurile Universităţii din Londra şi ale Universităţii din Denver, Colorado. A mai scris şi: In This Sign (1970), Rites of Passage (nuvele) (1972), Founder’s Praise (1976), A Season of Delight (1981), The Far Side of Victory (1983), Simple Gifts (1986), Age of Consent (1987), Of Such Small Differences (1988), With the Snow Queen (nuvele) (1991), Where the Road Goes (1998). Joanne Greenberg a primit Harry and Ethel Daroff Memorial Fiction Award şi Jewish Book Council of America Award în 1963.
www.edituratrei.ro
marți, 7 iulie 2009
Disciplina fara pedeapsa
Pentru toti cei care cred ca orice copil are nevoie de reguli si limite, transmise cu blandete si respectate de copil din convingere si care nu cred in disciplina bazata pe frica, Mind Master organizeaza marti, 14 iulie 2009, workshop-ul "Disciplina fara pedeapsa".
9:00 - 12:00 (varianta dimineaţă) sau 18,00 - 21,00 (varianta seara)
Locatie : Str. Av. Th. Iliescu - Piata Dorobanti nr. 3-7, sector 1
COST: 100 lei (tva inclus)
MĂRIMEA GRUPULUI: max 16 persoane
Obiective:
• Să ai situaţiile sub control într-o manieră relaxată
• Să identifici nevoile copilului tău şi intenţia lui pozitivă atunci când este indisciplinat
• Să fii flexibilă în abordările faţă de copilul tău
• Să te pui în locul copilului tău ca să vezi situaţia din punctul lui de vedere
• Să re-evaluezi frica de pedeapsă şi motivele pentru care vrei să fii ascultat de către copilul tău
• Să găseşti alternative pozitive la pedepse
Beneficii:
• Ai o relaţie sinceră şi destinsă cu copilul tău, iar el va fi deschis faţă de tine, la rândul lui
• Scazi numărul conflictelor cu copilul tău
• Ai o viaţă de familie mai liniştită
• Îţi păstrezi o atitudine relaxată fiindcă ştii ce să faci în situaţii dificile
• Nu faci loc stărilor negative în relaţia dintre voi (frică, nervi, resentimente, răzbunare, minciună, etc)
Dintre subiectele abordate:
• De ce nu ascultă copiii?
• Metode tradiţionale de disciplină
• Frica de pedeapsă şi efectele ei
• Despre time-out
• Cum şi de ce să clădeşti o relaţie ok-ok între părinţi şi copii
• 30 de alternative practice la pedeapsă şi modalităţi concrete de aplicare
Informatii suplimentare: psih. Mihaela Zaharia - parenting trainer & coach, Mind Master
www.mindmaster.ro
9:00 - 12:00 (varianta dimineaţă) sau 18,00 - 21,00 (varianta seara)
Locatie : Str. Av. Th. Iliescu - Piata Dorobanti nr. 3-7, sector 1
COST: 100 lei (tva inclus)
MĂRIMEA GRUPULUI: max 16 persoane
Obiective:
• Să ai situaţiile sub control într-o manieră relaxată
• Să identifici nevoile copilului tău şi intenţia lui pozitivă atunci când este indisciplinat
• Să fii flexibilă în abordările faţă de copilul tău
• Să te pui în locul copilului tău ca să vezi situaţia din punctul lui de vedere
• Să re-evaluezi frica de pedeapsă şi motivele pentru care vrei să fii ascultat de către copilul tău
• Să găseşti alternative pozitive la pedepse
Beneficii:
• Ai o relaţie sinceră şi destinsă cu copilul tău, iar el va fi deschis faţă de tine, la rândul lui
• Scazi numărul conflictelor cu copilul tău
• Ai o viaţă de familie mai liniştită
• Îţi păstrezi o atitudine relaxată fiindcă ştii ce să faci în situaţii dificile
• Nu faci loc stărilor negative în relaţia dintre voi (frică, nervi, resentimente, răzbunare, minciună, etc)
Dintre subiectele abordate:
• De ce nu ascultă copiii?
• Metode tradiţionale de disciplină
• Frica de pedeapsă şi efectele ei
• Despre time-out
• Cum şi de ce să clădeşti o relaţie ok-ok între părinţi şi copii
• 30 de alternative practice la pedeapsă şi modalităţi concrete de aplicare
Informatii suplimentare: psih. Mihaela Zaharia - parenting trainer & coach, Mind Master
www.mindmaster.ro
sâmbătă, 4 iulie 2009
Carte de psihologie:"Dragoste sau dependenta"
Titlul original: It Is Love or Addiction
Autor: Brenda Schaeffer
Traducere de: Carmen Ion
Nr. de pagini: 280
Anul apariţiei: 2009
Pret:29,00 RON
Colecţia: Psihologie practică
Editura Trei
Brenda Schaeffer este psiholog şi psihoterapeut specializat în tratamentul adicţiilor şi comunicare.
Pentru foarte mulţi oameni, viaţa este de neconceput fără iubire: «dacă iubire nu e, nimic nu e!» Numai că adesea iubirea este confundată cu dependenţa, ceea ce are urmări sufleteşti grave. În timp ce iubirea sănătoasă ne ajută să ne dezvoltăm, să fim noi înşine, dependenţa ne blochează şi ne mortifică lent, asemenea picăturii chinezeşti. Cartea de faţă ne ajută să deosebim iubirea sănătoasă de dependenţă şi, mai ales, ne învaţă cum să ne eliberăm de dependenţă.
Cuprins:
Prefaţă
Realitatea iubirii adictive
PUTEREA IUBIRII
Iubirea romantică
Iubirea sexuală
Iubirea dependentă
RĂDĂCINILE ADICŢIEI LA IUBIRE
Biologia legăturilor umane
Biologia atracţiei
Biologia nevoilor
Modelele rolurilor din familie
Autorealizarea
PSIHOLOGIA ADICŢIEI LA IUBIRE
Starea Eului copilului
Starea Eului adultului
Starea Eului părintelui
Cum te iubesc?
ÎNDRĂGOSTIŢII DEPENDENŢI
Senzaţia de mistuire
Dificultatea în stabilirea graniţelor eului
Tendinţele masochiste
Dificultatea de a renunţa
Teama de riscuri, schimbări și necunoscut
Experimentarea creșterii individuale insuficiente
Dificultatea experimentării adevăratei intimităţi
Participarea la jocuri psihologice
A dărui pentru a primi ceva în schimb
Încercarea de a-i schimba pe ceilalţi
Nevoia de ceilalţi pentru a se simţi împlinit
Căutarea soluţiilor în afara sinelui
A pretinde și aștepta dragoste necondiţionată
Refuzul sau abuzul implicării
Așteptarea recunoașterii și aprecierii din partea celorlalţi
Teama de a fi abandonat în despărţirile de rutină
Recrearea unor sentimente negative familiare
Dorinţa, dar și teama de apropiere
Încercarea de a „repara" sentimentele celorlalţi
Cei trei P: proiecţia, personalizarea și jocurile puterii
JOCURILE DE PUTERE
APARTENENŢA SĂNĂTOASĂ
Permiterea individualităţii
Contopirea, dar și separarea faţă de ceilalţi
Aducerea la suprafaţă a ceea ce este mai bun în noi și în ceilalţi
Acceptarea ideii sfârșitului unei relaţii
Receptivitatea la nou și la schimbări
Stimularea dezvoltării celorlalţi
Experienţa unei intimităţi adevărate
Libertatea de a cere deschis ceea ce ne dorim
A dărui și a primi în același mod
Evitarea încercărilor de a-i schimba sau controla pe ceilalţi
Încurajarea autonomiei celorlalţi
Acceptarea propriilor limite și pe cele ale celorlalţi
Renunţarea la căutarea iubirii necondiţionate
Stima de sine ridicată
Încrederea în amintirea celor iubiţi și acceptarea solitudinii
Exprimarea spontană a sentimentelor
Dorinţa de apropiere și riscul vulnerabilităţii
Iubirea manifestată cu detașare
Afirmarea egalităţii și a puterii personale faţă de sine și de ceilalţi
Speranţe de viitor
DE LA ADICŢIE LA IUBIRE
Negarea
Disconfortul
Confruntarea
Separarea psihologică
Siguranţa de sine
Apartenenţă
Încercarea de a comunica
Povestea lui Carly
Povestea lui Dave
Cum să te eliberezi de adicţia la iubire
Jocuri de putere comune
www.edituratrei.ro
duminică, 28 iunie 2009
Influentele divortului asupra copiilor
Pentru majoritatea familiilor viata de zi cu zi este agitata, plina de griji, probleme mai vechi sau mai noi, cu incercari mai mult sau mai putin reusite de a tine in echilibru viata de familie, munca, viata sociala si celalalte obligatii. Atunci cand in viata de cuplu, intervine ruptura afectiva, urmata de separare si divort, problema impartirii ingrijirii copiilor este una extrem de importanta. Copiii au nevoie, pentru o dezvoltare armonioasa de stabilitate, constanta si echilibru. Satisfacerea nevoilor primare, fiziologice, din sfera biologica si materiala (de hrana, adapost etc) nu trebuie sa ne faca sa punem pe un plan inferior nevoile psihologice – de securitate, apartenenta si dragoste.
Imediat inainte de divort, in timpul acestuia si dupa, lucrurile sunt foarte dureroase pentru ambii parteneri, iar procesul de separare, cu impartirea sau pastrarea in comun a ceea ce au avut impreuna nu face decat sa tensioneze si sa complice mai mult situatia. Vorbim de multa suferinta, de sentimente de ratare si esec fata de propria viata, de resentimente puternice fata de fostul partener, de lupta pentru putere. Foarte putine persoane reusesc sa aiba o relatie neconflictuala cu fostul partener, iar aceasta se obtine in timp, dupa “vindecarea” ranilor sau atunci cand cei doi “merg” pe drumuri separate de multa vreme si au ajuns la un anumit echilibru, independent unul de celalalt.
Atunci cand parintii divorteaza, copiii au nevoie sa li se explice, pe nivelul lor de intelegere, ceea ce se intampla. Ca mama si tata se despart, ca nu vor mai locui impreuna, dar ca relatia lui (a copilului) cu fiecare dintre parinti va ramane aceeasi. Este bine ca cel putin o perioada, mai ales atunci cand copilul este mic, sa ramana in acelasi spatiu, cu aceleasi repere de pana atunci si, daca se poate, cu aceleasi persoane de ingrijire. Indiferent de varsta, copii sau adulti, toti trecem printr-un travaliu de separare. Cu cat varsta copilului este mai mica si acesta ramane pentru o vreme in spatiul in care a locuit cu parintii, cu atat travaliul divortului va decurge mult mai bine pentru el. Aceasta nu inseamna insa sa nu vorbim copilului despre divort si despre ceea se intampla si sa ne prefacem ca totul este ca inainte. Copiii, chiar la varste foarte mici, simt foarte bine ceea ce se intampla in jurul lor. Este nevoie ca adultii, importanti pentru ei sa le explice ce se intampla si cum vor decurge lucrurile in viitor.
Nimic nu este mai rau pentru un copil, decat ca cei din jurul lui sa se prefaca ca nu se intampla nimic si “totul este bine”, iar nesiguranta, teama, amenintarea si toate celalalte lucruri nespuse sa “pluteasca in aer”. Copilul va dezvolta un grad mare de confuzie, care se va traduce in planul comportamentului in agitatie, crize inexplicabile de furie, iritabilitate, agresivitate, scaderea randamentului scolar etc
Imediat inainte de divort, in timpul acestuia si dupa, lucrurile sunt foarte dureroase pentru ambii parteneri, iar procesul de separare, cu impartirea sau pastrarea in comun a ceea ce au avut impreuna nu face decat sa tensioneze si sa complice mai mult situatia. Vorbim de multa suferinta, de sentimente de ratare si esec fata de propria viata, de resentimente puternice fata de fostul partener, de lupta pentru putere. Foarte putine persoane reusesc sa aiba o relatie neconflictuala cu fostul partener, iar aceasta se obtine in timp, dupa “vindecarea” ranilor sau atunci cand cei doi “merg” pe drumuri separate de multa vreme si au ajuns la un anumit echilibru, independent unul de celalalt.
Atunci cand parintii divorteaza, copiii au nevoie sa li se explice, pe nivelul lor de intelegere, ceea ce se intampla. Ca mama si tata se despart, ca nu vor mai locui impreuna, dar ca relatia lui (a copilului) cu fiecare dintre parinti va ramane aceeasi. Este bine ca cel putin o perioada, mai ales atunci cand copilul este mic, sa ramana in acelasi spatiu, cu aceleasi repere de pana atunci si, daca se poate, cu aceleasi persoane de ingrijire. Indiferent de varsta, copii sau adulti, toti trecem printr-un travaliu de separare. Cu cat varsta copilului este mai mica si acesta ramane pentru o vreme in spatiul in care a locuit cu parintii, cu atat travaliul divortului va decurge mult mai bine pentru el. Aceasta nu inseamna insa sa nu vorbim copilului despre divort si despre ceea se intampla si sa ne prefacem ca totul este ca inainte. Copiii, chiar la varste foarte mici, simt foarte bine ceea ce se intampla in jurul lor. Este nevoie ca adultii, importanti pentru ei sa le explice ce se intampla si cum vor decurge lucrurile in viitor.
Nimic nu este mai rau pentru un copil, decat ca cei din jurul lui sa se prefaca ca nu se intampla nimic si “totul este bine”, iar nesiguranta, teama, amenintarea si toate celalalte lucruri nespuse sa “pluteasca in aer”. Copilul va dezvolta un grad mare de confuzie, care se va traduce in planul comportamentului in agitatie, crize inexplicabile de furie, iritabilitate, agresivitate, scaderea randamentului scolar etc
miercuri, 24 iunie 2009
Ce sa nu le spunem copiilor nostri
Ca parinti, incercam sa le oferim copiilor nostri disciplina si educatie care sa ii pregateasca pentru provocarile vietii de adult. Personal, sunt de parerea celor care sustin ca o disciplina eficienta presupune limite si reguli, transmise cu blandete, dar si cu fermitate de catre parinti si respectate, ulterior, din convingere de catre copii.
De multe ori, stresul legat de serviciu si grijile cotidiene ne suprasolicita si ne fac sa ne pierdem rabdarea si sa reactionam impulsiv, mai ales in fata copiilor. Ne enervam usor in fata avalansei de intrebari, in fata poznelor, greselilor sau rezultatelor sub asteptari ale acestora. Limbajul folosit de noi trebuie adaptat nivelului de intelegere al copilului, insa deseori folosim cuvinte sau replici – sablon, care au din punct de vedere psihologic, un puternic efect negativ asupra copilului, reflectat in viata adulta.
Pentru ca asa spun eu
Deseori copilul contesta o activitate care i se impune sau este curios sa stie de ce trebuie sa faca sau nu un anumit lucru. Replica parintelui, rostita din graba sau din dorinta de a regla raportul parinte – copil, ascunde un mesaj de genul: “ Eu stiu cum este mai bine, tu esti nepriceput” sau “Eu sunt cel care detine puterea si tu trebuie sa te supui” etc. Sunt puternic zdruncinate increderea in sine, independenta in gandire, spontaneitatea si creativitatea. Rezultatul va fi un copil si, mai tarziu, un adult fara initiativa, pasiv, fara incredere in sine si cu tendinta de a se supune permanent celor din jur cu autoritate.
Vezi ca poti?
Desi majoritatea parintilor cred ca este o lauda, este de fapt o critica ascunsa. Mesajul este, de fapt: “Poti, dar nu vrei, pentru ca esti lenes, puturos, incapatanat….(etc). Este important sa facem diferenta intre personalitate si comportament. Nimeni nu este in intregime lenes sau puturos sau incapatanat, dar cu totii avem momente in care nu lucram la intreaga noastra capacitate sau incercam sa facem asa cum vrem noi. Folosite frecvent, etichetele sunt interiorizate de catre copil, care ajunge sa creada ca este asa cum spun despre el cei apropiati…
M-ai dezamagit
Este o replica rostita de catre parinte la suparare sau intr-un moment de mare frustrare, dar cu un impact extrem de puternic asupra copilului. Sa pierzi increderea celor dragi, sa stii ca le-ai inselat asteptarile zdruncina puternic increderea in sine a copilului si scade dramatic imaginea de sine. Iar rezultatele lui vor fi tot mai slabe….
Daca nu esti cuminte, te las aici!
Frecvent copiii persevereaza in activitati care ii fac pe parinti sa insiste sa faca lucrurile asa cum este bine sa fie facute, sa cedeze sau sa se enerveze. Amenintarea cu abandonul ii face pe copii foarte vulnerabili, deoarece cea mai mare frica este cea de a fi parasit. De aici, un profund sentiment de nesiguranta, intalnit frecvent la adulti, care le marcheaza toate relatiile.
Sa-ti fie rusine!
Parintele spera ca astfel copilul sa inteleaga ca a gresit si sa nu o mai repete. In realitate, fiind un sentiment extrem de neplacut, copilul va incepe sa evite acele situatii si activitati asociate cu rusinea, esecul sau dezamagirea parintilor. In timp, rezultatul va fi o persoana retrasa, pasiva si timida.
X este mai bun decat tine
Atunci cand un parinte isi compara copilul cu un alt copil, din aceeasi familie sau dintre colegi, din vecinatate etc, spera, astfel, sa-i dezvolte acestuia ambitia si spiritual de competitie. Rezultatul este, insa, negativ, pentru ca mesajul perceput de copil este de fapt: ”Nu esti suficient de bun”, “M-ai dezamagit”, “Nu esti copilul pe care mi l-as fi dorit” etc. In consecinta, copilul dezvolta sentimente negative si fata de persoana cu care este comparat, dar si fata de sine si va incerca sa iasa in evidenta…prin orice fel de activitate.
De multe ori, stresul legat de serviciu si grijile cotidiene ne suprasolicita si ne fac sa ne pierdem rabdarea si sa reactionam impulsiv, mai ales in fata copiilor. Ne enervam usor in fata avalansei de intrebari, in fata poznelor, greselilor sau rezultatelor sub asteptari ale acestora. Limbajul folosit de noi trebuie adaptat nivelului de intelegere al copilului, insa deseori folosim cuvinte sau replici – sablon, care au din punct de vedere psihologic, un puternic efect negativ asupra copilului, reflectat in viata adulta.
Pentru ca asa spun eu
Deseori copilul contesta o activitate care i se impune sau este curios sa stie de ce trebuie sa faca sau nu un anumit lucru. Replica parintelui, rostita din graba sau din dorinta de a regla raportul parinte – copil, ascunde un mesaj de genul: “ Eu stiu cum este mai bine, tu esti nepriceput” sau “Eu sunt cel care detine puterea si tu trebuie sa te supui” etc. Sunt puternic zdruncinate increderea in sine, independenta in gandire, spontaneitatea si creativitatea. Rezultatul va fi un copil si, mai tarziu, un adult fara initiativa, pasiv, fara incredere in sine si cu tendinta de a se supune permanent celor din jur cu autoritate.
Vezi ca poti?
Desi majoritatea parintilor cred ca este o lauda, este de fapt o critica ascunsa. Mesajul este, de fapt: “Poti, dar nu vrei, pentru ca esti lenes, puturos, incapatanat….(etc). Este important sa facem diferenta intre personalitate si comportament. Nimeni nu este in intregime lenes sau puturos sau incapatanat, dar cu totii avem momente in care nu lucram la intreaga noastra capacitate sau incercam sa facem asa cum vrem noi. Folosite frecvent, etichetele sunt interiorizate de catre copil, care ajunge sa creada ca este asa cum spun despre el cei apropiati…
M-ai dezamagit
Este o replica rostita de catre parinte la suparare sau intr-un moment de mare frustrare, dar cu un impact extrem de puternic asupra copilului. Sa pierzi increderea celor dragi, sa stii ca le-ai inselat asteptarile zdruncina puternic increderea in sine a copilului si scade dramatic imaginea de sine. Iar rezultatele lui vor fi tot mai slabe….
Daca nu esti cuminte, te las aici!
Frecvent copiii persevereaza in activitati care ii fac pe parinti sa insiste sa faca lucrurile asa cum este bine sa fie facute, sa cedeze sau sa se enerveze. Amenintarea cu abandonul ii face pe copii foarte vulnerabili, deoarece cea mai mare frica este cea de a fi parasit. De aici, un profund sentiment de nesiguranta, intalnit frecvent la adulti, care le marcheaza toate relatiile.
Sa-ti fie rusine!
Parintele spera ca astfel copilul sa inteleaga ca a gresit si sa nu o mai repete. In realitate, fiind un sentiment extrem de neplacut, copilul va incepe sa evite acele situatii si activitati asociate cu rusinea, esecul sau dezamagirea parintilor. In timp, rezultatul va fi o persoana retrasa, pasiva si timida.
X este mai bun decat tine
Atunci cand un parinte isi compara copilul cu un alt copil, din aceeasi familie sau dintre colegi, din vecinatate etc, spera, astfel, sa-i dezvolte acestuia ambitia si spiritual de competitie. Rezultatul este, insa, negativ, pentru ca mesajul perceput de copil este de fapt: ”Nu esti suficient de bun”, “M-ai dezamagit”, “Nu esti copilul pe care mi l-as fi dorit” etc. In consecinta, copilul dezvolta sentimente negative si fata de persoana cu care este comparat, dar si fata de sine si va incerca sa iasa in evidenta…prin orice fel de activitate.
marți, 23 iunie 2009
Carte de psihologie: "Cand parintii se despart. Cum sa prevenim suferintele copiilor"
Autor: Françoise Dolto, Inès Angelino
Colecţia: Psihologie practică
Anul apariţiei: 2003
Pret: 25.00 RON
"Când părinţii pleacă, dacă spaţiul nu mai este acelaşi, copilul nu se mai regăseşte nici chiar în corpul lui, adică în reperele lui spaţiale şi temporale, pentru că unele depind de celelalte. Dimpotrivă, dacă, atunci când cuplul se desface, copilul poate rămâne în spaţiul unde părinţii au fost împreună, există o mediere şi travaliul divorţului decurge mult mai bine pentru el. Dacă nu, deoarece corpul lui s-a identificat cu casa în care trăieşte, când casa este pentru el distrusă, datorită absenţei unui părinte sau dislocării cuplului, sau când el însuşi trebuie s-o părăsească, copilul va cunoaşte două niveluri de destructurare: nivelul spaţial, care se răsfrânge asupra corpului; nivelul afectivităţii, răsfrânt în sentimente disociate.
[...]
Când e foarte mic, copilul nu poate face cu adevărat travaliul afectiv de a pricepe divorţul, decât dacă rămâne în acelaşi spaţiu. Aşa că, dacă părinţii pot proceda astfel, cel mai bine ar fi ca apartamentul să le rămână copiilor şi ca părinţii înşişi să vină alternativ să-şi îndeplinească aici "datoriile de părinte". Locul de domiciliu obişnuit al copiilor ar trebui să fie acela unde au trăit împreună cu cei doi părinţi şi unde vor rămâne cu un singur părinte.
Lucru valabil nu doar pentru casă, dar şi pentru şcoală, când este vorba de copii de la şapte-opt ani în sus. Este contraindicat ca, datorită unui divorţ, un copil să fie constrâns să-şi părăsească şcoala pentru a merge la altă şcoală. Putem fi siguri că se va alege cu doi ani de întârziere şcolară; nu se va mai duce la şcoală pentru că este prea divizat."
* * *
Una dintre cărţile "cele mai practice" scrise de Françoise Dolto, Când părinţii se despart se adresează nu numai părinţilor şi copiilor, ci şi juriştilor care decid asupra divorţului. Ideea asupra căreia autoarea insistă constant este că trebuie să comunicăm copiilor adevărul, în forme adecvate, minciunile de tipul "tata (mama) este plecat(ă) într-o călătorie" conducând mai târziu la efecte nefaste.
Cuprins:
1. Despărţirea părinţilor şi inconştientul copilului
Divorţul şi structura triangulară a copilului. — Încă din viaţa fetală, mama este bivocală pentru copil. — Spaţiul disociat şi continuumurile corporal, afectiv şi social.
2. Să spunem sau să nu spunem?
De ce şi cum să le spunem copiilor despre despărţire? — Motivele de divorţ invocate de părinţi sunt totdeauna false. — „A nu preveni copilul înseamnă să-l traumatizezi."
3. Funcţia pozitivă a îndatoririlor
Dincolo de noţiunile judiciare (interes sau drepturi ale copilului?), trebuie avută în vedere autonomia lui. — Împărţirea timpului. — „Părinţii nu mai au autoritate, ci răspunderi." — A menţine referinţa la celălalt părinte. — Copiii vinovaţi ai mamelor care „le-au sacrificat totul." — Datoria de a vizita, nu dreptul de a vizita. — „Nimeni nu se poate pune de-a curmezişul datoriei altcuiva." — Reacţii psihosomatice la vizitele părintelui discontinuu. — Locuri neutre? — Pensie alimentară. — Împotriva încredinţării alternante a celor mici.
4. Relaţia cu noii parteneri ai părinţilor
„Este esenţial pentru dezvoltarea unui copil ca un adult să-l împiedice de a avea o intimitate totală cu părintele la care stă." — „Un «tati» nu este neapărat tatăl." — Cuvântul părintelui îl face credibil pe noul partener în ochii copilului. — Părinţi homosexuali.
5. Relaţia cu două linii parentale, respectiv cu două etnii
Bogăţia metisajului admis şi susţinut social. — Regresia copilului al cărui părinte se întoarce împreună cu el la propriii săi părinţi. — Spusele bunicilor temperând reproşurile nepoţilor la adresa părinţilor.
6. Travaliul de castrare
Dezorientarea copilului în faţa a „două poluri nord". — Vicleniile oedipiene. — A accepta doliul după copilăria mică. — Despre responsabilitatea femeilor în alcoolismul soţilor, uneori al fiilor. — Violenţa dintre părinţi nu este resimţită la fel de copil înainte şi după Oedip. — Culpabilitatea: embolia dezvoltării. — Inflaţia tatălui şi suprainvestirea lui imaginară. — Dorinţa necesară de a vrea să stea la celălalt părinte. — A-ţi cinsti părinţii nu înseamnă să te identifici cu ei, ci să-ţi preiei răspunderea de tine însuţi
7. Copilul şi şcoala
Tăcerea asupra divorţului: fie ruşinată, fie excitată. — Lectura textelor literare: distanţarea faţă de încercările vieţii afective. — A răspunde fără erotizare la declaraţiile de dragoste ale elevilor. — „Limbajul corpului": te duci la infirmieră, nu la „psi", nici la asistenta socială.
8. Copilul faţă în faţă cu justiţia
Daunele semnificative: „condamnat"; „din greşeala"; „din vina". — Justiţia nu trebuie să vrea ca „un copil să fie fericit, ci să-i permită să-şi continuie dinamica de structură". — A favoriza autonomia mai precoce a copiilor din părinţi divorţaţi. — A informa copilul despre procedură. — Copilul să poată vorbi cu judecătorul. — A respecta copilul în demnitatea lui de subiect.
Postfaţă de Inčs Angelino
Anexă. Generalizarea principiului dublei autorităţi părinteşti şi consecinţele ei
www.edituratrei.ro
vineri, 5 iunie 2009
Carte de psihologie : "De ce mint copiii?"
DE CE MINT COPIII?
Cum pot incuraja parintii sinceritatea
Autor: Paul Ekman
Traducere din limba engleza de Ilinca Haliachis
Colectia Psihologie Practica
Nr. de pagini: 288
Pret: 29.00 Ron
«Fiul meu Billy m-a minţit şi nu are decât cinci ani. Este normal?» «Michael minte tot timpul. Va depăşi această fază?» «Heather nu îmi spune ce face la întâlniri. Spune că nu este treaba mea, dar nu am oare dreptul să ştiu? Încerc doar să o protejez.» «Când copilul meu minte, îmi fac griji că eu fac ceva care îl determină să mintă.»
Acestea sunt preocupări comune tuturor părinţilor, care pot afla din această carte motivele minciunilor, când înduioşătoare, când deranjante ale copiilor, evoluţia minciunilor în funcţie de vârstă şi modalităţi eficiente de a gestiona aceste minciuni şi de a încuraja sinceritatea copiilor.
Paul Ekman este profesor de psihologie la University of California Medical School în San Francisco şi specialist în problema expresiei emoţiilor şi a minciunii, autor a numeroase cărţi pe aceste teme.
Cuprins:
Marile mize ale minciunii
Capitolul 1. Gogoși, trucuri și fanfaronade: nuanţele înţelesului și motivaţia minciunii
Capitolul 2. De ce unii copii mint mai mult decât alţii
Capitolul 3. Minciuna la diferite vârste
Capitolul 4. Cum vede un adolescent minciuna
Capitolul 5. Cum pot gestiona părinţii minciunile copiilor?
Carte disponibila in librarii si online la www.edituratrei.ro
miercuri, 3 iunie 2009
Carte de psihologie : "Criza adolescentei"
Titlul original: Adolescents, la crise nécessaire
Publicată de: Librairie Arthèmes Fayard, Paris, 2000
Limba originală: franceză
Traducere: Corina Cojanu
Anul apariţiei: 2008
Autor: Dr Stéphane Clerget
ISBN: 978-973-707-204-7
Nr. de pagini: 312
Colecţia: Psihologie practică
«Fiul meu a devenit foarte agresiv», «Fiica mea este mereu nemulţumită de ceva», «Se supără din orice», «Îşi asumă riscuri necalculate», «Îşi provoacă vomismente», «Cred că ia droguri», «Are nişte prieteni ciudaţi», «Nu mai învaţă ca înainte», «Cred că este homosexual», «O doare mereu capul şi burta», «Nu se mai desparte de playstation», «Parcă nu ar mai fi ea». În adolescenţă, schimbările sunt numeroase şi adesea dificil de înţeles atât pentru adolescent, cât şi pentru anturajul lui. Care este semnificaţia acestor schimbări şi cum pot fi ele integrate? Iată o carte care încearcă să explice, în mod clar, părinţilor, specialiştilor în domeniu şi adolescenţilor înşişi mecanismele psihologice cele mai profunde care declanşează criza din adolescenţă.
Stéphane Clerget este psihiatru pentru copii şi adolescenţi. Îşi desfăşoară activitatea la cabinet, în spital, dar face şi cercetare clinică. În fiecare săptămână răspunde în direct întrebărilor puse de adolescenţi în cadrul unei emisiuni televizate.
www.edituratrei.ro
miercuri, 27 mai 2009
Sa invingem depresia
Perturbarile resimtite de persoanele care solicita o terapie se refera, in general, la emotii mai intense, mai frecvente si mai stabile in comparatie cu emotiile simple. Pragul intre normalitate si psihopatologie este stabilit conventional si se refera, de obicei, la intensitatea, frecventa si durata unor simptome.
Depresia este o afectiune des intalnita, in general mai frecvent diagnosticata la femei fata de barbati, deoarece acestea sunt mai deschise in a vorbi despre simptomele lor si despre efectele psihologice ale simptomelor lor. Putem vorbi un episod/boala acuta, care se vindeca in 9 luni pe cale naturala sau in 2 – 3 luni, in urma tratamentelor. Este recidivanta, la 50% dintre cazuri, caderile depresive reaparand dupa un an. Din acest motiv, este important sa apelam la tratamente psihologice care sa previna revenirea bolii, lucru frecvent chiar si la pacientii tratati corect cu medicamente antidepresive.
Evaluarea depresiei se poate face cu ajutorul unor scale clinice, utilizate de catre specialisti, putand evalua daca este sau nu vorba de depresie si, respectiv, intensitatea depresiei.
In psihoterapie, clientii invata sa faca legatura intre emotii, ganduri si comportamente, sa modifice gandurile negative si sa faca diferenta intre faptele reale si aprecierea lor subiectiva . Se poate vorbi de o psihoterapie de scurta durata, care se deruleaza in aproximativ 20 de sedinte, pe o perioada de 3 – 4 luni. Rezultate excelente se obtin prin continuarea terapiei individuale cu o terapie de grup. Grupul este un echivalent al realitatii sociale, izolata de restul “lumii” si in care sunt scoase la lumina relatiile trecute, prezente si viitoare, tiparele de comportament si modul in care pot fi schimbate pentru o functionare mai eficienta si mai putin “dureroasa”.
Paihoterapia, atat cea individuala, cat sic ea de grup, este eficienta in depresiile de intensitate usoara sau medie, cand este conservat sensul realului. Tratamentul medicamentos este indicat in depresiile severe, cu stari delirante si in starile maniaco-depresive. Este mai putin costisitor decat psihoterapia, insa riscul recaderilor este destul de mare si implica mentinerea medicatiei antidepresive pe o durata nedeterminata. Combinatia intre antidepresive si psihoterapie este, in general, mai eficienta decat medicamentele antidepresive ca forma unica de tratament.
Depresia este o afectiune des intalnita, in general mai frecvent diagnosticata la femei fata de barbati, deoarece acestea sunt mai deschise in a vorbi despre simptomele lor si despre efectele psihologice ale simptomelor lor. Putem vorbi un episod/boala acuta, care se vindeca in 9 luni pe cale naturala sau in 2 – 3 luni, in urma tratamentelor. Este recidivanta, la 50% dintre cazuri, caderile depresive reaparand dupa un an. Din acest motiv, este important sa apelam la tratamente psihologice care sa previna revenirea bolii, lucru frecvent chiar si la pacientii tratati corect cu medicamente antidepresive.
Evaluarea depresiei se poate face cu ajutorul unor scale clinice, utilizate de catre specialisti, putand evalua daca este sau nu vorba de depresie si, respectiv, intensitatea depresiei.
In psihoterapie, clientii invata sa faca legatura intre emotii, ganduri si comportamente, sa modifice gandurile negative si sa faca diferenta intre faptele reale si aprecierea lor subiectiva . Se poate vorbi de o psihoterapie de scurta durata, care se deruleaza in aproximativ 20 de sedinte, pe o perioada de 3 – 4 luni. Rezultate excelente se obtin prin continuarea terapiei individuale cu o terapie de grup. Grupul este un echivalent al realitatii sociale, izolata de restul “lumii” si in care sunt scoase la lumina relatiile trecute, prezente si viitoare, tiparele de comportament si modul in care pot fi schimbate pentru o functionare mai eficienta si mai putin “dureroasa”.
Paihoterapia, atat cea individuala, cat sic ea de grup, este eficienta in depresiile de intensitate usoara sau medie, cand este conservat sensul realului. Tratamentul medicamentos este indicat in depresiile severe, cu stari delirante si in starile maniaco-depresive. Este mai putin costisitor decat psihoterapia, insa riscul recaderilor este destul de mare si implica mentinerea medicatiei antidepresive pe o durata nedeterminata. Combinatia intre antidepresive si psihoterapie este, in general, mai eficienta decat medicamentele antidepresive ca forma unica de tratament.
duminică, 17 mai 2009
Anxietatea, intre normal si patologic
Anxietatea este o manifestare atat de frecventa, incat fiecare ii poate oferi propria sa explicatie.
In Evul Mediu, pe timpul noptii, un om de veghe batea strazile cetatii, strigand: “E liniste, oameni buni, dormiti in pace!” Pe atunci, oamenii se lasau treziti pentru a fi siguri ca totul este in ordine. Astazi, insa, insomnia este un prim semnal de alarma pentru anxiosul modern.
Anxietatea face parte din viata, ca si durerea. Ea permite anticiparea pericolelor, scoaterea persoanei dintr-o situatie periculoasa, ii asigura progresul, in masura in care previziunile sale alarmante ne motiveaza sa intervenim asupra viitorului. La nivel biologic elementar, anxietatea este un semnal care ne pune in alerta, cu mult inaintea durerii, in privinta unui posibil pericol. Ea anunta retragerea sau lupta pentru viata. Prin urmare, anxietatea trebuie respectata si nu trebuie sa luam in considerarea efectuarea unui tratament decat in cazul formelor excesive, care impiedica functionarea normala a persoanei, in familie, profesie sau societate.
Studiul relatiilor dintre angoasa si performanta arata ca “putina angoasa” creste nivelul performantei, dar ca prea multa va diminua performanta. In 1908, Yerkes si Dobson au pus in evidenta ca, in timpul procesului de invatare, activitatea emotionala se afla in relatie cu performanta si poate fi exprimata graphic sub forma literei “U” rasurnate. Cresterea activitatii emotionale (sau a stresului, altfel spus), va mari performanta, dar pana la un punct, deoarece excesul de activare emotional va micsora performanta.
Un mod eficient de delimitare a anxietatii normale de anxietatea patologica se poate realiza prin analizarea consecintelor lor asupra calitatii vietii persoanei in cauza si a anturajului. Durata tulburarilor (in general, mai mare de sase luni), consecintele nefaste in plan profesional si in relatie cu ceilalti, sentimentul de neputinta in controlarea simptomelor – toate acestea anunta depasirea pragului de normalitate.
Tulburarile anxioase pot fi explicate prin prezenta schemelor de pericol, a caror origine poate fi atat biologica, cat si psihosociala. Aceste scheme au un continut ce variaza in functie de natura diferitelor forme de anxietate – boala.
Tema centrala a depresivului este anticiparea unui esec, care nu poate decat sa reia un altul care a avut deja loc, in trecutul sau.
Tema centrala a persoanei anxioase este anticiparea unei catastrofe. Insa natura si timing-ul catastrofei variaza dupa formele pe care le cunoaste anxietate – boala.
1. In atacurile de panica (crize acute de angoasa), catastrofa este personala, psihica si imediata. Persoana traieste in prezentul catastrofei: va muri sau va innebuni.
2. In agorafobie, persoana se teme de spatiile exterioare, in care se simte pierduta intr-o lume straina si departe de orice ajutor.
3. Cei care au trac si fobii sociale au o viziune sumbra asupra viitorului. Catastrofa anuntata reprezinta anticiparea unei critici negative, de umilire si excludere sociala.
4. Fobia simpla ii induce persoanei un pericol care urmeaza, personal si psihic(sange, serpi, rani etc).
5. In anxietatea generalizata, persoana crede ca grija pentru viitor, grija resimtita in surdina, il va feri de boala, ii va proteja familia sau agoniseala. A-ti face griji, inseamna a controla ceea ce ne scapa intotdeaune – viitorul.
La aceste categorii de anxietate, mai trebuie adaugata si tulburarea de adaptare cu stare anxioasa, care dureaza mai putin de sase luni si este legata de o anumita faza din viata persoanei: schimbarea profesiei, divort, decesul unei persoane apropiate.
In concluzie, anxietatea reprezinta o dimensiune normala si pozitiva a vietii umane. Ea nu devine patologica decat in momentul in care depaseste un anumit prag, definit in principal pe baza unei modificari substantiale a calitatii vietii. Chiar daca limitele anxietatii sunt in continuare puse in discutie, cercetarile effectuate in ultimele decenii au evidentiat cateva forme de anxietate – boala. Cat despre aportul considerabil al psihoterapiei in tratamentul cazurilor de anxietate …intr-un alt articol.
Sursa: Jean Cottraux – “Terapiile cognitive”
In Evul Mediu, pe timpul noptii, un om de veghe batea strazile cetatii, strigand: “E liniste, oameni buni, dormiti in pace!” Pe atunci, oamenii se lasau treziti pentru a fi siguri ca totul este in ordine. Astazi, insa, insomnia este un prim semnal de alarma pentru anxiosul modern.
Anxietatea face parte din viata, ca si durerea. Ea permite anticiparea pericolelor, scoaterea persoanei dintr-o situatie periculoasa, ii asigura progresul, in masura in care previziunile sale alarmante ne motiveaza sa intervenim asupra viitorului. La nivel biologic elementar, anxietatea este un semnal care ne pune in alerta, cu mult inaintea durerii, in privinta unui posibil pericol. Ea anunta retragerea sau lupta pentru viata. Prin urmare, anxietatea trebuie respectata si nu trebuie sa luam in considerarea efectuarea unui tratament decat in cazul formelor excesive, care impiedica functionarea normala a persoanei, in familie, profesie sau societate.
Studiul relatiilor dintre angoasa si performanta arata ca “putina angoasa” creste nivelul performantei, dar ca prea multa va diminua performanta. In 1908, Yerkes si Dobson au pus in evidenta ca, in timpul procesului de invatare, activitatea emotionala se afla in relatie cu performanta si poate fi exprimata graphic sub forma literei “U” rasurnate. Cresterea activitatii emotionale (sau a stresului, altfel spus), va mari performanta, dar pana la un punct, deoarece excesul de activare emotional va micsora performanta.
Un mod eficient de delimitare a anxietatii normale de anxietatea patologica se poate realiza prin analizarea consecintelor lor asupra calitatii vietii persoanei in cauza si a anturajului. Durata tulburarilor (in general, mai mare de sase luni), consecintele nefaste in plan profesional si in relatie cu ceilalti, sentimentul de neputinta in controlarea simptomelor – toate acestea anunta depasirea pragului de normalitate.
Tulburarile anxioase pot fi explicate prin prezenta schemelor de pericol, a caror origine poate fi atat biologica, cat si psihosociala. Aceste scheme au un continut ce variaza in functie de natura diferitelor forme de anxietate – boala.
Tema centrala a depresivului este anticiparea unui esec, care nu poate decat sa reia un altul care a avut deja loc, in trecutul sau.
Tema centrala a persoanei anxioase este anticiparea unei catastrofe. Insa natura si timing-ul catastrofei variaza dupa formele pe care le cunoaste anxietate – boala.
1. In atacurile de panica (crize acute de angoasa), catastrofa este personala, psihica si imediata. Persoana traieste in prezentul catastrofei: va muri sau va innebuni.
2. In agorafobie, persoana se teme de spatiile exterioare, in care se simte pierduta intr-o lume straina si departe de orice ajutor.
3. Cei care au trac si fobii sociale au o viziune sumbra asupra viitorului. Catastrofa anuntata reprezinta anticiparea unei critici negative, de umilire si excludere sociala.
4. Fobia simpla ii induce persoanei un pericol care urmeaza, personal si psihic(sange, serpi, rani etc).
5. In anxietatea generalizata, persoana crede ca grija pentru viitor, grija resimtita in surdina, il va feri de boala, ii va proteja familia sau agoniseala. A-ti face griji, inseamna a controla ceea ce ne scapa intotdeaune – viitorul.
La aceste categorii de anxietate, mai trebuie adaugata si tulburarea de adaptare cu stare anxioasa, care dureaza mai putin de sase luni si este legata de o anumita faza din viata persoanei: schimbarea profesiei, divort, decesul unei persoane apropiate.
In concluzie, anxietatea reprezinta o dimensiune normala si pozitiva a vietii umane. Ea nu devine patologica decat in momentul in care depaseste un anumit prag, definit in principal pe baza unei modificari substantiale a calitatii vietii. Chiar daca limitele anxietatii sunt in continuare puse in discutie, cercetarile effectuate in ultimele decenii au evidentiat cateva forme de anxietate – boala. Cat despre aportul considerabil al psihoterapiei in tratamentul cazurilor de anxietate …intr-un alt articol.
Sursa: Jean Cottraux – “Terapiile cognitive”
joi, 30 aprilie 2009
Cine ajunge primul?
Se spune ca, odata, broasca testoasa, satula de ingamfarea iepurelui care decretase ca nimeni, niciodata, nu ar putea si nu ar avea cum sa-l intreaca la alergare, i-a propus acestuia un concurs pe pista din padure. Ea credea ca, de vreme ce avusese un asemenea curaj se vor prezenta la concurs si alti buni alergatori, precum vulpea, lupul, veverita sau ursul, care ii vor demonstra ingamfatului ca nu doar el este un bun alergator. In ziua concursului, insa, venira o gramada de spectatori dar numai doi competitori: iepurele, marele campion si ea, broasca testoasa. Se facura pregatirile, cei doi concurenti fura condusi la linia de start, vlajganul de iepure facand tot timpul glume nesarate cu micuta broasca testoasa: ba o intoarse pe aceasta pe spate, starnind rasul spectatorilor, ba ii schimba directia de mers, de nu mai ajungea, saraca, la linia de start. In sfarsit, dupa o vreme, bursucul dadu startul si iepurele porni ca din pusca. In cateva clipe ajunse aproape de linia de final a cursei, apoi, privind cu coada ochiului nu vazu decat frunzele scuturate de viteza sa naprasnica si nici urma de broasca testoasa. Se opri si privi inapoi, intrigat. Broasca testoasa abia se misca pe traseul pistei, cu incapatanare si metoda, dar atat de incet! Parca alerga cu incetinitorul! Cand venea parea ca se duce! Incepu sa se tavaleasca de ras pe pista, iar spectatorii ii tinura isonul! Alerga apoi in directie inversa, spre linia de start, inspaimantand broasca testoasa, care, fara sa-si dea seama ce se intampla, ce uragan vine spre ea, se retrase cu totul in carapace. Facu apoi fel de fel de giumbuslucuri, starnind rasul si admiratia tuturor spectatorilor. Nu trecu linia de sosire, pentru ca animalele venite sa vada cursa sa-l poata admira cat mai mult. „Ce mare campion!”, „Cat talent are!” exclamau acestea, admirativ. Vazand ca broasca testoasa este doar la inceputul cursei, si de-abia se misca, iepurele se aseza la masa, apoi se intinse sa se odihneasca. Avea tot timpul sa termine cursa inaintea broastei testoase! Ce competitor prapadit infrunta el, Marele Campion! Nu putea starni decat rasul si mila aceasta broasca testoasa si seriozitatea cu care isi vedea de treaba ei! „Asta n-ar putea sa intreaca pe nimeni, niciodata, decat, poate, sa se intreaca singura, desi nici de asta nu sunt chiar asa de sigur!” isi spuse iepurele, amuzat. Adormi cateva clipe si visa cum primeste laurii de campion si cum este aclamat de toata padurea. Se visa povestindu-le nepotilor aceasta intamplare, si cum acestia se tavaleau pe jos de ras, ascultand-o. Fu trezit insa de un vacarm grozav. Sari in sus si vazu ca broasca testoasa, care continuase tot timpul cursa in ritmul ei, mai avea cativa pasi pana la final. Iepurele o zbughi si el spre linia de sosire, dar, stupoare! nu mai reusi sa ajunga broasca testoasa, care termina cursa prima, in aplauzele si uralele animalelor uluite.
MORALA:
Talentul si toate darurile pe care le-am avea, sunt bune dar nu sunt suficiente. Doar cu seriozitate, determinare si perseverenta vom reusi sa ne realizam visele.
MORALA:
Talentul si toate darurile pe care le-am avea, sunt bune dar nu sunt suficiente. Doar cu seriozitate, determinare si perseverenta vom reusi sa ne realizam visele.
sâmbătă, 25 aprilie 2009
Relatii de iubire. Normalitate si patologie
Titlul original: Love Relations. Normality and Pathology
Autor: Otto Kernberg
Publicată de: Yale University Press, USA, 1995
Limba originală: engleză
Traducere de: Ştefania D. Niţă
Anul apariţiei: 2009
Preţ: 35.00RON
În acest adevărat tratat despre psihologia iubirii, cititorul dornic de informaţii ştiinţifice va găsi capitole incitante teoretic şi practic dedicate relaţiei dintre excitaţia sexuală şi dorinţă, iubirii sexuale mature, pasiunii şi idealizării etc. Dimensiunea inconştientă este permanent menţinută în atenţie atât în ce priveşte pulsiunea sexuală, cât şi în ce priveşte agresivitatea. Când devine obiect al ştiinţei, iubirea – această temă esenţială a vieţii şi romanelor – îşi arată şi părţile întunecate, adică posibilele patologii: narcisism, masochism, sadism. Uneori acestea creează, în mod surprinzător, potriviri confortabile, alteori, cel mai adesea, incompatibilităţi de nedepăşit.
OTTO F. KERNBERG, psihiatru şi psihanalist, este profesor de psihiatrie la Cornell University Medical College şi autor a numeroase cărţi dedicate tulburărilor severe de personalitate, dar şi psihologiei organizaţiilor.
www.edituratrei.ro
luni, 20 aprilie 2009
Secretul implinirii
La un batran intelept au venit odată doi tineri, rugandu-l sa-i devina ucenici. El i-a primit in pridvorul micutei sale case, aflate in pustietatea muntelui si le-a oferit cate o cană de ceai. I-a privit o vreme, apoi l-a întrebat pe primul, care era imbracat mai saracacios:
- Spune-mi, unde si ce lucrezi tu si de ce ai vrea sa-mi fii ucenic?
- Sunt un simplu soldat în cazarma ce se afla in afara orasului si am auzit despre tine şi intelepciunea ta, de la unii din ortacii mei, carora le-ai adus alinare sufleteasca! As vrea să aflu de la tine intelepciunea reusitei în viata, cum sa-mi gasesc linistea si echilibrul.
- Ce faci tu acolo in cazarma?
- Ce face orice soldat, ascult ordinele. Cand mi se spune sa merg, merg, cand mi se spune sa stau, stau, cand mi se spune la dreapta, fac la dreapta, cand mi se spune la stanga, fac la stanga, cand aud goarna pentru masa merg la masa, cand aud goarna de stingere merg la culcare…
- Ce fel de om zici tu ca esti?
- Ascult totul si ma supun fara cracnire! raspunse soldatul.
- Inteleg! spuse inteleptul si se intoarse spre celalalt tanar, care era imbracat elegant si cu gust. Dar tu, unde si ce lucrezi? Si de ce ai vrea sa-mi fii ucenic?
- Eu lucrez in orasul cel mare de la poalele muntelui, sunt consilier la o firma care cumpara si vinde case si terenuri. De cand a aparut aceasta tulburare in intreaga lume, mi-am pierdut mare parte din bani si viata mea s-a naruit. Am auzit de la prietenii mei de tine, ca s-au linistit stand in apropierea ta si ca au descoperit secretul unei vieti pline de intelepciune! Asta as vrea şi eu sa aflu!
- Cum faci tu lucrarea ta?
- Caut oameni care vor să vanda, pe urma oameni care vor sa cumpere, vorbesc si cu unii si cu altii, negociez cu ei si in numele lor, cautand sa-i multumesc pe toti!
- Ce fel de om zici tu ca esti?
- Iau decizii si le duc la indeplinire si ma bazez doar pe mine si pe priceperea mea!
- Am inteles si am hotarat! Tu, soldatule, vei merge un an si vei lucra in oras, la firma care vinde si cumpara case si terenuri, iar tu, consilierule, vei fi un an soldat, la cazarma! Veniti pe urma si-mi veti urma ca ucenici!
Cei doi plecara, mirati de ceea ce fusesera pusi sa indeplineasca. Dupa un an se reintoarsera, in aceeasi zi, la batranul intelept. Acesta ii vazu de departe si se bucura mult de venirea lor. Vazu ca erau amandoi imbracati simplu, dar curat si cu mult gust. Le aduse ceaiul de plante si dupa un timp il întreba pe cel care fusese soldat in ultimul an:
- Ce invataturi ai deprins in noua meserie?
- Am invatat sa-i ascult si pe altii, si sa ma supun cand e nevoie! Mi-am dat seama ca nu sunt chiar asa de important cum am crezut, ca trebuie sa tin cont si de parerea altora si am inteles ca in unitate, in disciplina si in respect adevarat fata de ceilati sta puterea!
- Dar tu ce ai invatat in noua meserie? il intreba inteleptul pe celalalt.
- Eu am invatat ca nu trebuie sa astept ca altii sa-mi spuna tot timpul ce sa fac si cum sa fac si cand sa fac. Mi-am dat seama ca trebuie sa ma bazez si pe mine si sa iau si singur hotarari, fara teama de a gresi si am inteles ca mai bine gresesc incercand sa fac ceva decat sa nu gresesc nefacand nimic!
- Asa! spuse batranul incantat. Acum nu sunteti doar ucenicii mei, ci sunteti la fel ca mine! Ati vrut sa va descoperiti calea si echilibrul in viata voastra si ati reusit sa le aflati! Cum? Afland ca exista lucruri pe care le puteti face bazandu-va pe ceilalti si lucruri pe care le puteti face bazandu-va pe voi insiva! Iar cei care sunt mereu putin ucenici, putin invatatori, nu vor rataci nicicum drumul lor! Mergeti in lume acum, caci aveti ceea ce va trebuie pentru a va implini si reusi sa va faceti viata dupa cum veti dori!
MORALA:
Nu iti vei afla drumul, datator de satisfactii si multumire, nici stand cocotat, plin de teama, pe spinarea cuiva, asteptand ca acela sa te duca si sa te intoarca, dar nici stand tantos, autosuficient, in fata valurilor vietii, cu o morga atotcunoscatoare. Din reusite, dar si din esecuri vei gasi in tine puterea de a merge mai departe si vei obtine satisfactia lucrului, mai bine sau mai putin bine intocmit, dar facut de tine, cu mai mult sau mai putin ajutor de la cei din jurul tau.
- Spune-mi, unde si ce lucrezi tu si de ce ai vrea sa-mi fii ucenic?
- Sunt un simplu soldat în cazarma ce se afla in afara orasului si am auzit despre tine şi intelepciunea ta, de la unii din ortacii mei, carora le-ai adus alinare sufleteasca! As vrea să aflu de la tine intelepciunea reusitei în viata, cum sa-mi gasesc linistea si echilibrul.
- Ce faci tu acolo in cazarma?
- Ce face orice soldat, ascult ordinele. Cand mi se spune sa merg, merg, cand mi se spune sa stau, stau, cand mi se spune la dreapta, fac la dreapta, cand mi se spune la stanga, fac la stanga, cand aud goarna pentru masa merg la masa, cand aud goarna de stingere merg la culcare…
- Ce fel de om zici tu ca esti?
- Ascult totul si ma supun fara cracnire! raspunse soldatul.
- Inteleg! spuse inteleptul si se intoarse spre celalalt tanar, care era imbracat elegant si cu gust. Dar tu, unde si ce lucrezi? Si de ce ai vrea sa-mi fii ucenic?
- Eu lucrez in orasul cel mare de la poalele muntelui, sunt consilier la o firma care cumpara si vinde case si terenuri. De cand a aparut aceasta tulburare in intreaga lume, mi-am pierdut mare parte din bani si viata mea s-a naruit. Am auzit de la prietenii mei de tine, ca s-au linistit stand in apropierea ta si ca au descoperit secretul unei vieti pline de intelepciune! Asta as vrea şi eu sa aflu!
- Cum faci tu lucrarea ta?
- Caut oameni care vor să vanda, pe urma oameni care vor sa cumpere, vorbesc si cu unii si cu altii, negociez cu ei si in numele lor, cautand sa-i multumesc pe toti!
- Ce fel de om zici tu ca esti?
- Iau decizii si le duc la indeplinire si ma bazez doar pe mine si pe priceperea mea!
- Am inteles si am hotarat! Tu, soldatule, vei merge un an si vei lucra in oras, la firma care vinde si cumpara case si terenuri, iar tu, consilierule, vei fi un an soldat, la cazarma! Veniti pe urma si-mi veti urma ca ucenici!
Cei doi plecara, mirati de ceea ce fusesera pusi sa indeplineasca. Dupa un an se reintoarsera, in aceeasi zi, la batranul intelept. Acesta ii vazu de departe si se bucura mult de venirea lor. Vazu ca erau amandoi imbracati simplu, dar curat si cu mult gust. Le aduse ceaiul de plante si dupa un timp il întreba pe cel care fusese soldat in ultimul an:
- Ce invataturi ai deprins in noua meserie?
- Am invatat sa-i ascult si pe altii, si sa ma supun cand e nevoie! Mi-am dat seama ca nu sunt chiar asa de important cum am crezut, ca trebuie sa tin cont si de parerea altora si am inteles ca in unitate, in disciplina si in respect adevarat fata de ceilati sta puterea!
- Dar tu ce ai invatat in noua meserie? il intreba inteleptul pe celalalt.
- Eu am invatat ca nu trebuie sa astept ca altii sa-mi spuna tot timpul ce sa fac si cum sa fac si cand sa fac. Mi-am dat seama ca trebuie sa ma bazez si pe mine si sa iau si singur hotarari, fara teama de a gresi si am inteles ca mai bine gresesc incercand sa fac ceva decat sa nu gresesc nefacand nimic!
- Asa! spuse batranul incantat. Acum nu sunteti doar ucenicii mei, ci sunteti la fel ca mine! Ati vrut sa va descoperiti calea si echilibrul in viata voastra si ati reusit sa le aflati! Cum? Afland ca exista lucruri pe care le puteti face bazandu-va pe ceilalti si lucruri pe care le puteti face bazandu-va pe voi insiva! Iar cei care sunt mereu putin ucenici, putin invatatori, nu vor rataci nicicum drumul lor! Mergeti in lume acum, caci aveti ceea ce va trebuie pentru a va implini si reusi sa va faceti viata dupa cum veti dori!
MORALA:
Nu iti vei afla drumul, datator de satisfactii si multumire, nici stand cocotat, plin de teama, pe spinarea cuiva, asteptand ca acela sa te duca si sa te intoarca, dar nici stand tantos, autosuficient, in fata valurilor vietii, cu o morga atotcunoscatoare. Din reusite, dar si din esecuri vei gasi in tine puterea de a merge mai departe si vei obtine satisfactia lucrului, mai bine sau mai putin bine intocmit, dar facut de tine, cu mai mult sau mai putin ajutor de la cei din jurul tau.
marți, 7 aprilie 2009
Stresul
Ce este stresul?
Stresul reprezinta reactia de raspuns a organismului, a carui stare de bine este amenintata si care nu are un raspuns imediat pentru a combate amenintarea respectiva. El apare pe fondul adaptarii permanente a organismului la mediu, cand se poate produce un dezechilibru intre solicitarile mediului si posibilitatile de raspuns ale persoanei. Adaptarea presupune păstrarea integrităţii organismului care este în permanenţă ameninţată de agenţii stresori de toate tipurile.
Stresul este, asadar, o reactie defensiva, de alarma, care prezinta trei stadii:
1. un stadiu de alarma, produsa prin activarea unei regiuni cerebrale (situate in hipotalamus) si are la baza raspunsuri de tip endocrin;
2. un stadiu de rezistenta sau de adaptare, atunci cand stimuli stresanti persista si organismul se adaptează, comportamentul persoanei fiind aparent normal;
3. un stadiu de epuizare, cand scad aproape toate resursele adaptative ale organismului.
Stresul “bun” si stresul “rau”
Stresul “bun” sau eustresul reprezinta o consecinta sanatoasa, pozitiva si constructiva a unor evenimente stresante. Cantitatea optima de stres variaza in functie de caracteristicile persoanei sau ale situatiei. Caracteristicile individuale se refera la gradul de susceptibilitate la stres: abilitati fizice si psihice, oboseala, starea generala de sanatate. Caracteristicile situatiei se refera la: complexitate, dificultate, durata, intensitate. Asa cum o situatie care presupune prea putin stres si implicare poate esua in stimularea performantei, o situatie prea stresanta si care implica foarte mult persoana poate afecta negativ performanta.
Stresul “rau” sau distresul se refera la consecintele nesanatoase, negative si distructive ale unor stimuli stresori, reprezentand gradul de deviere fiziologica, psihologica si comportamentala a unei persoane de la functionarea sanatoasa.
Situaţii generatoare de stres psihic
• situatii perturbatoare cauzate de mediu (zgomote, vibratii, fluctuatii de temperatura)
• existenta unor circumstante neobisnuite pentru persoana respectiva si care o surprind pe aceasta nepregatita pentru a le face fata
• modul subiectiv de a percepe solicitarile mediului sau ale celor din jur
• particularitatile mediului sau ale contextului social
• obstacole fizice sau psihice in calea unor scopuri si care duc la frustrare
• situaţiile conflictuale existente în familie, profesie sau in alte relatii importante
• evenimente de viata deosebite: doliu, divort, accidente, schimbari majore, sicanari din partea celor din jur
• munca in exces in timp scurt.
Consecintele stresului
• simptome fizice: tensiune musculara, cefalee (dureri de cap), ameteli, palpitatii, palme transpirate, gura uscata, diaree;
• simptome psihice: nervozitate, iritabilitate, dificultati de concentrare, anxietate;
• modificari comportamentale: apetit alimentar modificat (asociat cu scadere sau, dimpotriva, crestere in greutate), tulburari de somn, exagerarea consumului de alcool, tutun sau alte substante;
• afectiuni ale diferitelor organe si sisteme: hipertensiune arteriala, tulburari ale ritmului cardiac, gastrite, ulcer gastro-duodenal, astm bronsic, migrene, caderea parului, afte si ulceratii la nivel bucal, disfunctii sexuale, anxietate, depresie.
Adaptarea emotionala si cognitiva
Adaptarea variaza in functie de efectul emotiilor asupra mediului inconjurator. Astfel, furia suprima amenintarea sau o anuleaza, culpabilitatea repara amenintarile referitoare la ceilalti si favorizeaza un comportament social responsabil, anxietatea evita un potential pericol, tristetea ne permite obtinerea unei sustineri si iesirea dintr-o situatie dificila cu ajutorul celorlalti, speranta permite activitati sustinute de adaptare sau obisnuinta.
Coping-ul este inteles ca acele actiuni pe care le intreprinde cineva pentru a face fata stresului. Desi actiunea consecutiva a mai multor stresori poate avea efecte negative, se poate spune ca daca o persoana poate face fata acestora cu succes, poate deveni mult mai rezistenta si mai competenta decat o persoana care nu s-a confruntat cu atatea situatii stresante de-a lungul vietii sale.
Stresul reprezinta reactia de raspuns a organismului, a carui stare de bine este amenintata si care nu are un raspuns imediat pentru a combate amenintarea respectiva. El apare pe fondul adaptarii permanente a organismului la mediu, cand se poate produce un dezechilibru intre solicitarile mediului si posibilitatile de raspuns ale persoanei. Adaptarea presupune păstrarea integrităţii organismului care este în permanenţă ameninţată de agenţii stresori de toate tipurile.
Stresul este, asadar, o reactie defensiva, de alarma, care prezinta trei stadii:
1. un stadiu de alarma, produsa prin activarea unei regiuni cerebrale (situate in hipotalamus) si are la baza raspunsuri de tip endocrin;
2. un stadiu de rezistenta sau de adaptare, atunci cand stimuli stresanti persista si organismul se adaptează, comportamentul persoanei fiind aparent normal;
3. un stadiu de epuizare, cand scad aproape toate resursele adaptative ale organismului.
Stresul “bun” si stresul “rau”
Stresul “bun” sau eustresul reprezinta o consecinta sanatoasa, pozitiva si constructiva a unor evenimente stresante. Cantitatea optima de stres variaza in functie de caracteristicile persoanei sau ale situatiei. Caracteristicile individuale se refera la gradul de susceptibilitate la stres: abilitati fizice si psihice, oboseala, starea generala de sanatate. Caracteristicile situatiei se refera la: complexitate, dificultate, durata, intensitate. Asa cum o situatie care presupune prea putin stres si implicare poate esua in stimularea performantei, o situatie prea stresanta si care implica foarte mult persoana poate afecta negativ performanta.
Stresul “rau” sau distresul se refera la consecintele nesanatoase, negative si distructive ale unor stimuli stresori, reprezentand gradul de deviere fiziologica, psihologica si comportamentala a unei persoane de la functionarea sanatoasa.
Situaţii generatoare de stres psihic
• situatii perturbatoare cauzate de mediu (zgomote, vibratii, fluctuatii de temperatura)
• existenta unor circumstante neobisnuite pentru persoana respectiva si care o surprind pe aceasta nepregatita pentru a le face fata
• modul subiectiv de a percepe solicitarile mediului sau ale celor din jur
• particularitatile mediului sau ale contextului social
• obstacole fizice sau psihice in calea unor scopuri si care duc la frustrare
• situaţiile conflictuale existente în familie, profesie sau in alte relatii importante
• evenimente de viata deosebite: doliu, divort, accidente, schimbari majore, sicanari din partea celor din jur
• munca in exces in timp scurt.
Consecintele stresului
• simptome fizice: tensiune musculara, cefalee (dureri de cap), ameteli, palpitatii, palme transpirate, gura uscata, diaree;
• simptome psihice: nervozitate, iritabilitate, dificultati de concentrare, anxietate;
• modificari comportamentale: apetit alimentar modificat (asociat cu scadere sau, dimpotriva, crestere in greutate), tulburari de somn, exagerarea consumului de alcool, tutun sau alte substante;
• afectiuni ale diferitelor organe si sisteme: hipertensiune arteriala, tulburari ale ritmului cardiac, gastrite, ulcer gastro-duodenal, astm bronsic, migrene, caderea parului, afte si ulceratii la nivel bucal, disfunctii sexuale, anxietate, depresie.
Adaptarea emotionala si cognitiva
Adaptarea variaza in functie de efectul emotiilor asupra mediului inconjurator. Astfel, furia suprima amenintarea sau o anuleaza, culpabilitatea repara amenintarile referitoare la ceilalti si favorizeaza un comportament social responsabil, anxietatea evita un potential pericol, tristetea ne permite obtinerea unei sustineri si iesirea dintr-o situatie dificila cu ajutorul celorlalti, speranta permite activitati sustinute de adaptare sau obisnuinta.
Coping-ul este inteles ca acele actiuni pe care le intreprinde cineva pentru a face fata stresului. Desi actiunea consecutiva a mai multor stresori poate avea efecte negative, se poate spune ca daca o persoana poate face fata acestora cu succes, poate deveni mult mai rezistenta si mai competenta decat o persoana care nu s-a confruntat cu atatea situatii stresante de-a lungul vietii sale.
miercuri, 4 martie 2009
Minunata lume a povestilor
Povestile pentru copii implica oameni, animale, figuri fantastice si obiecte neanimate (flori, arbori, case, trenuri, pietre etc). Fiecare dintre acestea are personalitate, ganduri, emotii, comportamente si credinte. Prin calitatile lor speciale isi pun puternic amprenta asupra dezvoltarii copilului, care primeste, astfel, mesaje importante, aplicabile in diferite momente din viata de zi cu zi.
Basmele reprezinta o necesitate educativa pentru dezvoltarea psihica normala a unui copil. In esenta, ele aduc bucurie si fascineaza la orice varsta. Cu atat mai mult, ele trebuie sa faca parte din viata copiilor. Cu ajutorul lor copiii invata sa discearna binele de rau, sa clasifice personajele dupa bunatate, harnicie, viclenie sau incapatanare, sa isi puna intrebari. De asemenea, sunt stimulate imaginatia si limbajul, sunt domolite agresivitatea si fricile specific copilariei, sunt oferite informatii bogate despre viata. Si nu in ultimul rand, povestile, atunci cand sunt citite sau povestite de catre parinte, contribuie semnificativ la calitatea relatiei dintre parinte si copil, cu efecte pe termen scurt, dar, mai ales, pe termen lung.
Oferta de povesti pentru copii este foarte bogata, parintii putand alege intre basmele romanesti si cele straine, intre cartile de povesti si variantele audio sau video. Pot fi alese si povestile preferate de catre parinti cand acestia erau copii, dar de multe ori copilul il va indruma singur pe parinte catre povestea care corespunde preocuparilor sale din acel moment. Este foarte importanta interactiunea dintre parinte si copil: acesta trebuie provocat sa puna intrebari, sa comenteze diferite situatii etc.
Cartile de povesti sunt folosite frecvent si in consilierea psihologica a copiilor. Cand un copil asculta o poveste se poate identifica cu un personaj, cu o tema sau cu un eveniment din poveste. In felul acesta, reflecta propria situatie de viata si se ofera oportunitatea de a lucra direct cu aceste probleme.
Basmele reprezinta o necesitate educativa pentru dezvoltarea psihica normala a unui copil. In esenta, ele aduc bucurie si fascineaza la orice varsta. Cu atat mai mult, ele trebuie sa faca parte din viata copiilor. Cu ajutorul lor copiii invata sa discearna binele de rau, sa clasifice personajele dupa bunatate, harnicie, viclenie sau incapatanare, sa isi puna intrebari. De asemenea, sunt stimulate imaginatia si limbajul, sunt domolite agresivitatea si fricile specific copilariei, sunt oferite informatii bogate despre viata. Si nu in ultimul rand, povestile, atunci cand sunt citite sau povestite de catre parinte, contribuie semnificativ la calitatea relatiei dintre parinte si copil, cu efecte pe termen scurt, dar, mai ales, pe termen lung.
Oferta de povesti pentru copii este foarte bogata, parintii putand alege intre basmele romanesti si cele straine, intre cartile de povesti si variantele audio sau video. Pot fi alese si povestile preferate de catre parinti cand acestia erau copii, dar de multe ori copilul il va indruma singur pe parinte catre povestea care corespunde preocuparilor sale din acel moment. Este foarte importanta interactiunea dintre parinte si copil: acesta trebuie provocat sa puna intrebari, sa comenteze diferite situatii etc.
Cartile de povesti sunt folosite frecvent si in consilierea psihologica a copiilor. Cand un copil asculta o poveste se poate identifica cu un personaj, cu o tema sau cu un eveniment din poveste. In felul acesta, reflecta propria situatie de viata si se ofera oportunitatea de a lucra direct cu aceste probleme.
joi, 26 februarie 2009
Aplicatii moderne ale sociometriei
Asociaţia Română de Psihodramă Clasică vă invită să participaţi la workshopul de psihodramă cu tema:
Aplicatii moderne ale sociometriei
organizat în perioada 10-11 martie 2009 la Sibiu şi coordonat de Dr. Jeanne Burger (SUA), psiholog psihoterapeut formator, supervizor,director de psihodramă clasica, consilier profesional si psihoterapeut specializat in psihoterapia familiei. Formata in psihodrama clasica de Zerka T. Moreno si asistenta acesteia in continuare la workshop-urile organizate de aceasta la Charlottesville, Virginia, USA.
Workshop-ul va prezenta principiile teoretice ale sociometriei si va fi predominant interactiv, permitand participantilor sa inteleaga mecanismele interne ale conexiunilor pe care le facem in alegerea celuilalt intr-o relatie ”EU SI TU” in sensul pozitiv sau negativ. Va cuprinde de asemenea elemente ale teoriei rolurilor pentru a recunoaste modul in care facem alegerea propriilor roluri si cum intram in relatie cu altii.
Loc de desfăşurare: Fundatia Romano-Germana, str. Turismului, nr. 15
Workshop-ul este creditat de Colegiul Psihologilor din Romania cu 5 credite.
Numarul de participanti este limitat! De aceea va rugam sa confirmati intentia Dvs. de participare pana la termenul de inscriere de 25 februarie 2009, pentru o buna organizare a materialelor informative.
Inscrierile se vor face la persoana de contact:
Alexandru Aldea, tel. 0742883374;
e-mail: alexandru.aldea84@yahoo.com.
Taxa de participare este:
100 euro – psihologi, psihoterapeuti
80 euro – studenti ai Scolii de Psihodrama Clasica
60 euro – studenti ai facultatilor de psihologie
Taxa se poate achita:
In contul bancar al ASOCIAŢIA ROMÂNĂ DE PSIHODRAMĂ CLASICĂ (ARPsiC), C.I.F. 8859898, cont deschis la Banca Transilvania S.A. - Sucursala Sibiu, nr. cont IBAN : RO73BTRL03301205125596XX
La secretariatul manifestarii in ziua inceperii ei.
www.psihodramaclasica.ro
Aplicatii moderne ale sociometriei
organizat în perioada 10-11 martie 2009 la Sibiu şi coordonat de Dr. Jeanne Burger (SUA), psiholog psihoterapeut formator, supervizor,director de psihodramă clasica, consilier profesional si psihoterapeut specializat in psihoterapia familiei. Formata in psihodrama clasica de Zerka T. Moreno si asistenta acesteia in continuare la workshop-urile organizate de aceasta la Charlottesville, Virginia, USA.
Workshop-ul va prezenta principiile teoretice ale sociometriei si va fi predominant interactiv, permitand participantilor sa inteleaga mecanismele interne ale conexiunilor pe care le facem in alegerea celuilalt intr-o relatie ”EU SI TU” in sensul pozitiv sau negativ. Va cuprinde de asemenea elemente ale teoriei rolurilor pentru a recunoaste modul in care facem alegerea propriilor roluri si cum intram in relatie cu altii.
Loc de desfăşurare: Fundatia Romano-Germana, str. Turismului, nr. 15
Workshop-ul este creditat de Colegiul Psihologilor din Romania cu 5 credite.
Numarul de participanti este limitat! De aceea va rugam sa confirmati intentia Dvs. de participare pana la termenul de inscriere de 25 februarie 2009, pentru o buna organizare a materialelor informative.
Inscrierile se vor face la persoana de contact:
Alexandru Aldea, tel. 0742883374;
e-mail: alexandru.aldea84@yahoo.com.
Taxa de participare este:
100 euro – psihologi, psihoterapeuti
80 euro – studenti ai Scolii de Psihodrama Clasica
60 euro – studenti ai facultatilor de psihologie
Taxa se poate achita:
In contul bancar al ASOCIAŢIA ROMÂNĂ DE PSIHODRAMĂ CLASICĂ (ARPsiC), C.I.F. 8859898, cont deschis la Banca Transilvania S.A. - Sucursala Sibiu, nr. cont IBAN : RO73BTRL03301205125596XX
La secretariatul manifestarii in ziua inceperii ei.
www.psihodramaclasica.ro
Cursuri de terapie prin joc si dramaterapie
In cursul anului 2009, Asociatia Project Wolf, in colaborare cu Asociatia de Terapie prin Joc si Dramaterapie din Romania, a programat o serie de cursuri de pregatire in terapie prin joc si dramaterapie, conform listei de mai jos. Toate cursurile vor avea loc in Zarnesti, Brasov, str. Noua nr 12 A si vor fi sustinute de catre Dr. Sue Jennings si colaboratorii acesteia.
FEBRUARIE 7-8
Lucrul cu pierderea si doliul: abilitati practice si strategii pentru sprijinirea persoanelor trec prin situatii bruste si neasteptate de pierdere; moarte violenta si sinucidere; pierderea copilului si pierderi suferite de catre copii.
Costul cursului este de 160 lei
SCOALA DE PRIMAVARA - 10-15 APRILIE se desfasoara in trei module de cate doua zile. O persoana poate opta sa participe la unul, doua sau la toate trei, in functie si de cursurile la care a participat anterior. Costul unui modul este de 160 de lei. Cei care vor participa la toate modulele vor plati 450 de lei.
- modulul 1 - 10-11 aprilie: Introducere in dramaterapie si terapie prin joc, partea 1 (nivel I)
- modulul 2 - 12-13 aprilie: Lucrul cu persoanele varstnice, inclusiv persoane cu demente (nivel II/III)
- modulul 3 - 14-15 aprilie: Lucrul cu abuzul sexual la copii si adulti (nivel III)
SCOALA DE VARA - 20-25 IUNIE se desfasoara in trei module de cate doua zile. O persoana poate opta sa participe la unul, doua sau la toate trei, in functie si de cursurile la care a participat anterior si nivelul de pregatire la care se afla. Costul unui modul este de 160 de lei. Cei care vor participa la toate modulele vor plati 450 de lei.
- modulul 1 - 20-21 iunie: Ingrijirea creativa: lucrul cu copiii si adultii din institutii, inclusiv persoane cu dificultati de invatare (nivel I)
- modulul 2 - 22-23 iunie: Introducere in dramaterapie si terapie prin joc, partea 2 (nivel I)
- modulul 3 - 24-25 iunie: Lucrul creativ cu autismul, partea 2 (nivel II/III)
SCOALA INTERNATIONALA DE VARA - 20-25 IULIE "Mandale, Roti medicinale si Artele de Vindecare" - se desfasoara pe parcursul a sase zile si costa 600 lei.
Pentru detalii si inscrieri, persoana de contact Ioana Serb, telefon 0751093620, mail ion_as@yahoo.com
Pentru detalii legate de Dr Sue Jennings si activitatea acesteia, accesati www.suejennings.com si www.projectwolf.co.uk
FEBRUARIE 7-8
Lucrul cu pierderea si doliul: abilitati practice si strategii pentru sprijinirea persoanelor trec prin situatii bruste si neasteptate de pierdere; moarte violenta si sinucidere; pierderea copilului si pierderi suferite de catre copii.
Costul cursului este de 160 lei
SCOALA DE PRIMAVARA - 10-15 APRILIE se desfasoara in trei module de cate doua zile. O persoana poate opta sa participe la unul, doua sau la toate trei, in functie si de cursurile la care a participat anterior. Costul unui modul este de 160 de lei. Cei care vor participa la toate modulele vor plati 450 de lei.
- modulul 1 - 10-11 aprilie: Introducere in dramaterapie si terapie prin joc, partea 1 (nivel I)
- modulul 2 - 12-13 aprilie: Lucrul cu persoanele varstnice, inclusiv persoane cu demente (nivel II/III)
- modulul 3 - 14-15 aprilie: Lucrul cu abuzul sexual la copii si adulti (nivel III)
SCOALA DE VARA - 20-25 IUNIE se desfasoara in trei module de cate doua zile. O persoana poate opta sa participe la unul, doua sau la toate trei, in functie si de cursurile la care a participat anterior si nivelul de pregatire la care se afla. Costul unui modul este de 160 de lei. Cei care vor participa la toate modulele vor plati 450 de lei.
- modulul 1 - 20-21 iunie: Ingrijirea creativa: lucrul cu copiii si adultii din institutii, inclusiv persoane cu dificultati de invatare (nivel I)
- modulul 2 - 22-23 iunie: Introducere in dramaterapie si terapie prin joc, partea 2 (nivel I)
- modulul 3 - 24-25 iunie: Lucrul creativ cu autismul, partea 2 (nivel II/III)
SCOALA INTERNATIONALA DE VARA - 20-25 IULIE "Mandale, Roti medicinale si Artele de Vindecare" - se desfasoara pe parcursul a sase zile si costa 600 lei.
Pentru detalii si inscrieri, persoana de contact Ioana Serb, telefon 0751093620, mail ion_as@yahoo.com
Pentru detalii legate de Dr Sue Jennings si activitatea acesteia, accesati www.suejennings.com si www.projectwolf.co.uk
duminică, 22 februarie 2009
Boala ca şansă. Cum să descifrăm mesajul ascuns al bolii
Editura TREI
Colecţia: Psihologie practică
Autor: Ruediger Dahlke
Am fost învăţaţi în copilărie că boala este ceva rău, de care trebuie să scăpăm cât mai repede. «Ducă-se pe pustii» spuneau bunicile noastre despre bolile copilăriei. Ruediger Dahlke, autorul acestei cărţi, reuşeşte să ne convingă că paharul este totuşi pe jumătate plin, că boala este în acelaşi timp o şansă. Prin intermediul unui organ sau regiuni a corpului, sufletul încearcă să ne aducă la cunoştinţă o durere, o tensiune, o lipsă, într-un cuvânt o problemă nerezolvată. Dacă ştim să descifrăm mesajul ascuns al bolii avem toate şansele să ne eliberăm de ea.
Ruediger Dahlke s-a specializat în medicină naturistă, psihoterapie şi homeopatie. Este una dintre personalităţile cele mai marcante în domeniul medicinei psihosomatice şi al mişcărilor legate de sănătate.
Cuprins:
Introducere
PARTEA întâi
I Schema cap-picioare
II Cancer
1. Tabloul contemporan al cancerului
2. Cancer la nivel celular
3. Apariţia cancerului
4. Planuri de semnificaţie şi interpretare ale evenimentului cancerului
5. Fazele de dezvoltare ale tabloului bolii
6. Regresiune şi religie
7. Cancerul ca o caricatură a realităţii noastre
8. Cancer şi apărare
9. „Cancerul“ pe plan social
10. Soluţionarea problemei cancerului (şi eliberarea noastră de ea)
11. Începuturi de terapie
III Capul
1. Părul
2. Faţa
Lumina ochilor şi vederea
Urechea şi auzul
Organul de echilibru şi stabilitatea
Nasul şi mirosul
Gustul
IV Sistemul nervos
1. De la nervozitate până la căderea nervoasă
2. Comoţia cerebrală
3. Meningita
4. Tablourile neurologice ale bolii
V Gâtul
1. Laringele
2. Glanda tiroidă
VI Coloana vertebrală
1. Probleme ale discurilor intervertebrale
2. Deplasarea primei vertebre cervicale
3. Probleme de poziţie
4. Cocoaşa
5. Scolioza sau deviaţia laterală a coloanei vertebrale
6. Paraplegia
VII Umerii
Probleme cu umerii
VIII Braţele
1. Probleme cu braţele
2. Articulaţia cotului
IX Mâinile
1. Contractura Dupuytren sau mâna strâmbă
2. Unghiile de la mâini
X Pieptul
1. Toracele proeminent
2. Toracele îngustat
3. „Tablourile de boală“ ale pieptului
4. Pieptul feminin
XI Abdomenul
1. Herpes zoster, zona zoster
2. Hernii
XII Bazinul
1. Herpes genitalis
2. Prostata şi problemele ei
3. Articulaţia şoldului
XIII Picioarele
1. Articulaţia genunchiului — leziuni ale meniscului
2. Gambele şi spasmele (cârceii) lor
3. Ruptura tendonului lui Achile
XIV Labele picioarelor
1. Articulaţia tibio-tarsiană
2. Bătăturile
3. Micoza piciorului
4. Verucile (negii) şi talpa piciorului
XV Probleme de vârstă
1. Îmbătrânirea în epoca noastră
2. Războiul modern împotriva modelului vieţii
3. Menopauza şi osteoporoza
4. Midlife-Crisis
5. Fractura de col femural
6. Barba la femei sau integrarea polului opus
7. De la prezbitism până la tenul zbârcit
8. Culoarea gri
9. Boala Alzheimer
Concluzii
PARTEA A DOUA
I Introducere în filosofia semnificaţiei şi interpretării bolilor
1. Interpretare şi evaluare
2. Orbire faţă de propria persoană şi proiecţie
3. Revalorizarea simptomelor
4. Deplasarea simptomelor în două direcţii
5. Formă şi conţinut
6. Homeopatia
7. Jocul cauzelor
8. Analogie şi simbolistică
9. Câmpuri morfice
II Boală şi ritual
1. Ritualuri în societatea noastră
2. Ritualuri de trecere
3. Ritualuri ale medicinei moderne
4. Ritualuri ale medicinei antice
5. Boală şi model
6. Gândirea verticală şi principiile originare
7. Boala ca ritual
III Îndrumări practice pentru elaborarea tablourilor bolilor
1. Vocabularul nostru
2. Mit şi basm
3. Drumul cunoaşterii prin intermediul polului opus
IV Rezumat
1. Puncte de pornire
2. Linii directoare şi probleme de principiu
3. Boala ca şansă
www.edituratrei.ro
Mumia de la masa din sufragerie
Editura TREI
Colecţia: Psihologie-Psihoterapie
Autori: Jeffrey A. Kottler, Jon Carlson
Povestirile din această carte sunt absolut uimitoare şi neobişnuite. Cu toate acestea, ea nu este menită să glorifice cele mai bizare aspecte ale comportamentului uman. Ea este de fapt o colecţie de povestiri despre relaţii psihoterapeutice care au produs transformări majore şi semnificative atât în viaţa terapeuţilor cât şi a clienţilor lor. Sunt povestiri despre compasiune şi solicitudine, care demonstrează tipul de angajament pe care îl presupune meseria de terapeut. Aceasta nu este o carte care şi-a propus deliberat să facă eroi şi eroine din terapeuţi (deşi prezintă în multe dintre paginile ei strategiile creative şi absolut uimitoare ale unora dintre cei mai mari practicieni contemporani). Mai degrabă este o carte care omagiază curajul unor oameni care, confruntându-se cu probleme majore, cu consecinţe devastatoare asupra condiţiei lor fizice şi emoţionale, au reuşit în cele din urmă să le depăşească, prin eforturi susţinute şi prin încrederea permanentă arătată terapeuţilor lor.
www.edituratrei.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)