Cand incheiem un capitol din viata noastra

Desi cuvantul “ruptura” ne duce cu gandul la viata sentimentala, de-a lungul vietii suntem confruntati cu multe alte situatii, cel putin la fel de dureroase – parasirea casei parintesti, incheierea studiilor, schimbarea locului de munca, pierderea celor dragi, pensionarea etc.

Asociem ideea de ruptura cu cea de pierdere, de suferinta, de esec. Dar ruptura este deopotriva dificila si salutara, deoarece ea ne obliga sa ne mobilizam ceea ce este viu in noi. Ne ajuta sa ne definim diferentiindu-ne de ceilalti, sa devenim noi insine. Peste ani ne dam seama cat de mult ne-au transformat schimbarile si plecarile, ele fiind cele care au trasat cursul singular al vietii noastre.

De la prima pana la ultima noastra suflare, viata se construieste pe separatie si pe ruptura. Ne construim ca fiinte umane pornind de la separari: primul strigat de viata si nasterea; indepartarea de corpul mamei in jurul varstei de 5-6 luni, cand intelegem ca ea exista in afara noastra; prima zi de scoala si, in fiecare dimineata, trezitul si parasitul patului confortabil; prima suferinta in dragoste; prima zi de gradinita si de scoala a copiilor nostri; plecarea acestora de langa noi. Si despartirea ultima, moartea.

Nu este niciodata usor sa te desparti. Implica un efort psihic sustinut si care nu se potriveste cu ritmul frenetic al vietii noastre. Sa ma rup de ceva nu inseamna doar sa-mi schimb adresa sau statutul, ci inseamna si sa accept moartea unei parti din mine, sa fac un bilant. Cel mai adesea, inseamna sa retraiesc emotii pe care le “blindasem” undeva departe in cotloanele cele mai ascunse ale sufletului meu.

Capacitatea de a ne desparti de ceva sau cineva ne ajuta sa devenim pe deplin noi insine, sa ne definim si sa ne diferentiem de ceilalti. Ne vedem obligati sa ne mobilizam tot ceea ce avem mai viu in noi pentru a inainta. Si (uneori) faptul ca am fost abandonati poate fi privit ca o sansa, pentru ca asa ne putem intoarce la noi insine. Si asta reprezinta o resursa fundamentala pentru a ne indrepta catre ceea ce ne dorim cu adevarat.

Si daca privind in urma ne dam seama ca decizia noastra a fost buna, pe moment nu este nimic placut in asta, iar suferinta este foarte mare. Este adevarat ca devenim mai increzatori in noi insine trecand peste pierderi si suferinta, ca devenim mai intelepti mergand inainte. Insa nu diminueaza cu nimic suferinta provocata de despartire si putem fii si distrusi de pierderile suferite. Nu este suficient doar sa stam si sa traim ruptura pentru a trece peste asta, ci inseamna si sa avem capacitatea de a lupta si de a indura anumite grade de suferinta pe care sa le analizam si sa intelegem cum am ajuns unde am ajuns din cauza lor.

Astfel, experienta si constiinta pusa in aceasta experienta sunt cele care ne fac sa ne maturizam si sa progresam.

Iubiri de-o viata

Cineva m-a intrebat odata care este secretul iubirilor de-o viata. Intrebarea m-a pus pe ganduri. Daca privim in jurul nostru, vedem putine cupluri cu vechime. De ce ajung oamenii sa se desparta? Unde poate disparea pasiunea navalnica de la inceput? Sau dragostea care ne aduce la altar? Unde dispar promisiunile si dorintele comune? Si totusi exista persoane care impart multi ani de relatie, cu bune si rele. Daca ii privim cu atentie, chiar par a fi gasit cheia unui secret care multora le este inaccesibil...

A fi indragostit sau a iubi

Pasiunea de la inceputul unei relatii are o baza chimica, hormonala. Durata ei este de cateva luni, cel mult un an. Parca nu mai vedem pe unde calcam, iar ceea ce se intampla in jurul nostru nu ne afecteaza ca pana atunci. Toata atentia noastra se indreapta spre persoana de care ne-am indragostit. Ne gandim la celalalt in fiecare moment si fiecare clipa departe unul de celalalt este un chin.

Treptat, in cateva luni, aceasta stare se destrama, parca, si noi incep sa ne vedem partenerul sau partenera intr-o lumina diferita de perioada de inceput. Acum este perioada in care pot incepe sa ne deranjeze aspecte care inainte ne fermecau. Daca in aceste luni de la inceputul relatiei nu adaugam si alte “ingrediente” pasiunii initiale, ea se va termina in frustrari si resentimente.

Dragostea se construieste in timp, pornind de la un mod asemanator de a vede viata si modul de obtinere a ceea de ne dorim de la ea.

Dragostea nu este totul

Chiar daca este atat de importanta intr-o relatie, alaturi de dragoste trebuie sa existe si intelegere, acceptare, respect. Nu este suficient sa spui “te iubesc” pentru ca problemele sa se rezolve de la sine. Si nu vom reusi sa schimbam pe cineva doar din dragoste, sau sa asteptam sa se schimbe doar din dragoste pentru noi. Este important sa stim ca celalalt este o persoana cu un mod de a fi diferit de noi, cu calitati si defecte. Ca si noi, de altfel.

Pasiunea, intimitatea si implicarea sunt alte “ingrediente” esentiale unei relatii. Adica o sexualitate care evita monotonia, sustinere emotionala si a fi impreuna si a trece impreuna peste momentele dificile, fidelitate. Avem nevoie sa ne simtim in siguranta impreuna si sa avem sentimentul construim ceva cu sens.

Cum ne hotaram sa ne casatorim?

Suntem atrasi de cei asemanatori noua, dar si de cei diferiti, in ceea ce priveste statutul social si profesional, valorile. Apreciem diferentele sau ceea ce nu se regaseste in noi insine, dar descoperim la ceilalti. Sunt importante asemanarile, dar si deosebirile – similaritatile in ceea ce priveste experientele impartasite, dar si complementaritatile socio-culturale si ale trasaturilor de personalitate maresc coeziunea cuplului.

Daca nu ne intelegem, ne despartim

Suntem puternic influentati de ritmul nebun al vietii noastre, dar si de exemplele din jurul nostru. Pare mult mai usor sa renuntam decat sa facem efortul de a face relatia sa mearga. Pare mai usor sa speram ca vom gasi un partener nou, conform asteptarilor noastre, decat sa reconstruim ceea ce avem deja.

Daca in trecut sotiile erau dependente financiar si emotional de sotul lor, in prezent cele mai multe femei lucreaza, avand doua norme intregi - la serviciu, dar si acasa. Ele au reusit sa se impuna intr-o lume a barbatilor, sa fie apreciate pentru rezultatele lor profesionale, sa castige semnificativ. Toate acestea le pot face, uneori, mai putin tolerante cu partenerul de viata, sau putin prea increzatoare in fortele proprii.

Compatibilizarea este un proces de durata

Compatibilitatea in cuplu se obtine in timp, intr-un proces care se negociaza pe parcursul a multor ani de relatie. Este esential modul in care cuplul isi gestioneaza diferentele. Sunt, de asemenea, importante dorinta de a coopera si de a fi impreuna, modul de a interactiona al celor doi parteneri, trasaturile de personalitate si sentimentul de “a fi in relatie”.

Despartire: ziua cand m-am hotarat

Optiunea de a pleca dintr-o relatie poate aparea ca rezultat al unei lungi evolutii personale inconstiente sau al unei revelatii personale. Desi poate parea o decizie brutala, ea implica intotdeauna o suferinta sau o insatisfactie indelung negate. Sentimentul de irevocabil este in sine dovada ca unul dintre parteneri si-a atins pragul de toleranta. Din acel moment, un cuvant banal sau o simpla fraza poate confirma ceea ce stiam fara sa indraznim sa recunoastem.

Se poate vorbi despre o decizie oarecum impusa, care a fortat barierele refuzului si ale resemnarii? Sau este vorba de intuitia care nu ne inseala? Este greu de exprimat in cuvinte anumite evidente, insa numitorul comun al celor care au trecut prin asemenea experiente este sentimentul ca nu mai exista cale de intoarcere. Un amanunt banal capata sens intr-un mod brutal si provoaca o punere radicala in discutie. Sentimentul de irevocabil este in sine dovada ca partenerul in cauza si-a atins pragul de toleranta si din acest moment, un cuvant sau o fraza, aparent simple si fara importanta, pot confirma ceea ce stiam fara sa indraznim sa recunoastem.

Dupa proverbul "Cui pe cui se scoate", unele persoane intra intr-o noua relatie, fara sa fi facut inventarul a ceea ce lasa in urma lor. Orice decizie de ruptura si separare ar trebui insotite de o perioada in care sa reflectam in legatura cu optiunile de viata, stabilirea adevaratelor astepari si dorinte. Pentru ca aceasta perioada de "doliu" sa fie o trambulina pentru o noua relatie (reusita), este indispensabil ca ea sa fie insotita de o examinare reala a propriei persoane. Acceptarea partii noastre de raspundere in esecul unei relatii ne elibereaza de sentimentul de ratare si ajuta la restabilirea increderii in sine.

Experienta unei intimitati adevarate

Teama de riscurile iubirii pot inhiba intimitatea, in timp ce increderea si dorinta de asumare a riscurilor o incurajeaza. Aparent, pare un paradox: persoanele independente sunt libere si se simt libere sa iubeasca, fiind mai capabile sa iubeasca profund si cu tandrete.

Intimitatea se naste intr-o atmosfera de incredere. Pentru a ne incredinta altuia avem nevoie de siguranta, deschidere, acceptare si congruenta. Ori de cate ori una dintre aceste calitati ale increderii lipseste, simtim (pe buna dreptate) ca nu putem avea incredere in celalalt. Persoanele implicate intr-o relatie de iubire sanatoasa pot conta pe prezenta partenerilor, se simt in siguranta si acceptate, se pot deschide catre ganduri, sentimente si diferente.

Apartinandu-si unul altuia intr-un mod sanatos, partenerii coopereaza in crearea unei atmosfere de incredere, respect si siguranta care sta la baza intimitatii reale. Relatiile care ne permit sa ne manifestam asa cum suntem stimuleaza apropierea. Simtindu-ne liberi sa fim imperfecti, ne asumam riscul de a experimenta si perfectiona, ceea ce creste probabilitatea pastrarii unei relatii. Intimitatea devine profunda atunci cand este insotita de increderea deplina.

Influentele divortului asupra copiilor

Pentru majoritatea familiilor viata de zi cu zi este agitata, plina de griji, probleme mai vechi sau mai noi, cu incercari mai mult sau mai putin reusite de a tine in echilibru viata de familie, munca, viata sociala si celalalte obligatii. Atunci cand in viata de cuplu, intervine ruptura afectiva, urmata de separare si divort, problema impartirii ingrijirii copiilor este una extrem de importanta. Copiii au nevoie, pentru o dezvoltare armonioasa de stabilitate, constanta si echilibru. Satisfacerea nevoilor primare, fiziologice, din sfera biologica si materiala (de hrana, adapost etc) nu trebuie sa ne faca sa punem pe un plan inferior nevoile psihologice – de securitate, apartenenta si dragoste.

Imediat inainte de divort, in timpul acestuia si dupa, lucrurile sunt foarte dureroase pentru ambii parteneri, iar procesul de separare, cu impartirea sau pastrarea in comun a ceea ce au avut impreuna nu face decat sa tensioneze si sa complice mai mult situatia. Vorbim de multa suferinta, de sentimente de ratare si esec fata de propria viata, de resentimente puternice fata de fostul partener, de lupta pentru putere. Foarte putine persoane reusesc sa aiba o relatie neconflictuala cu fostul partener, iar aceasta se obtine in timp, dupa “vindecarea” ranilor sau atunci cand cei doi “merg” pe drumuri separate de multa vreme si au ajuns la un anumit echilibru, independent unul de celalalt.

Atunci cand parintii divorteaza, copiii au nevoie sa li se explice, pe nivelul lor de intelegere, ceea ce se intampla. Ca mama si tata se despart, ca nu vor mai locui impreuna, dar ca relatia lui (a copilului) cu fiecare dintre parinti va ramane aceeasi. Este bine ca cel putin o perioada, mai ales atunci cand copilul este mic, sa ramana in acelasi spatiu, cu aceleasi repere de pana atunci si, daca se poate, cu aceleasi persoane de ingrijire. Indiferent de varsta, copii sau adulti, toti trecem printr-un travaliu de separare. Cu cat varsta copilului este mai mica si acesta ramane pentru o vreme in spatiul in care a locuit cu parintii, cu atat travaliul divortului va decurge mult mai bine pentru el. Aceasta nu inseamna insa sa nu vorbim copilului despre divort si despre ceea se intampla si sa ne prefacem ca totul este ca inainte. Copiii, chiar la varste foarte mici, simt foarte bine ceea ce se intampla in jurul lor. Este nevoie ca adultii, importanti pentru ei sa le explice ce se intampla si cum vor decurge lucrurile in viitor.

Nimic nu este mai rau pentru un copil, decat ca cei din jurul lui sa se prefaca ca nu se intampla nimic si “totul este bine”, iar nesiguranta, teama, amenintarea si toate celalalte lucruri nespuse sa “pluteasca in aer”. Copilul va dezvolta un grad mare de confuzie, care se va traduce in planul comportamentului in agitatie, crize inexplicabile de furie, iritabilitate, agresivitate, scaderea randamentului scolar etc