Cum facem fata emotiilor negative?

Emotiile negative sunt inevitabile, fac parte din viata. Cum starea de sanatate este mai buna intr-o stare de confort sufletesc, apare intrebarea fireasca cum sa procedam in privinta lor atunci cand ele se acutizeaza. Sustinatorii gandirii pozitive propun sa le inlaturam prin autosugestie. Dar ce putere avem noi asupra emotiilor noastre? Este posibil sa le controlam? Si daca da, cum? Este suficient sa ne autoconvingem ca simtim intotdeauna emotii pozitive pentru a le inlatura pe celelalte?

Potrivit gandirii pozitive, convingerile noastre profunde ne modeleaza si ne orienteaza destinul. Raspunzatoare pentru tot ceea ce ni se intampla sunt convingerile pe care le intretinem in ceea ce ne priveste. O persoana mai trista de felul ei va avea tendinta sa vada partea negativa a lucurilor, sa considere ca viata este monotona si inutila, iar prin diversele situatii pe care le va trai va avea toate sansele sa se convinga, o data in plus, ca are dreptate. Dimpotriva, o persoana mai optimista va vedea in toate situatiile care apar ocazii care ii dovedesc ca viata este frumoasa si are sanse mari ca ceea ce i se intampla sa-i intareasca convingerile. Aceste observatii cotidiene au dat nastere unui curent de gandire potrivit caruia destinul poate fi creat in mod voluntar, in functie de atitudinea pe care o avem fata de viata.  Conform adeptilor gandirii pozitive, daca ne inducem ganduri pozitive, atragem in mod sigur spre noi fericirea si succesul. Dimpotriva, intretinerea gandurilor negative risca sa provoace depresie, anxietate, nefericire si esec. Orice gand de agresivitate, tristete, teama, indoiala sau orcare alta emotie suparatoare este considerat un dusman care trebuie combatut. Cand survine o astfel de emotie, persoana este indemnata sa isi schimbe gandurile pentru a-si modifica starea interioara. Ideea este laudabila la prima vedere, dar oare chiar este asa?

Experimentele clinice psihanalitice arata ca reprezentarile inconstiente pe care le avem despre noi insine sunt cele care ne incita, in mod inconstient, mai mult decat sentimentele noastre constiente, sa cautam situatiile si persoanele care ni le confirma. Puterea pe care o avem asupra acestor forte inconstiente este foarte slaba, cel putin atata vreme cat ele se mentin. De asemenea, neurostiintele confirma faptul ca la originea actiunilor noastre si a modalitatilor noastre de a reactiona predomina factorii inconstienti. Si atunci, cum putem spera ca am putea exercita in mod voluntar o influenta asupra emotiilor noastre negative care se manifesta fara voia noastra si care pornesc deseori de la factori inconstienti, nesesizati de constiinta?

Unii autori considera ca  o emotie negativa poate sa fie inlocuita cu o alta pozitiva, cu conditia ca aceasta din urma sa fie mai puternica. De exemplu, tristetea noastra dispare ca prin farmec in urma unei invitatii care ne face placere. In acest caz, emotia neplacuta a cedat spontan locul unui sentiment mai agreabil. Dar cum putem alunga in mod voluntar o emotie nedorita? Pentru ca o emotie este declansata in mod reflex de un stimul exterior, creierul nostru nu are puterea sa impiedice producerea ei. Sentimentul, dimpotriva, se formeaza pornind de la hartile starii corpului afectat de emotie, harti care sunt o constructie a creierului. Prin urmare, acesta are, astfel, posbilitatea sa exercite un oarecare control voluntar asupra sentimentului. Acest lucru se poate intampla prin autosugestie sau printr-un efort mental.

Prin autosugestie (activitate voluntara si rationala a emisferei stangi) poate sa fie alterata transmiterea semnalelor emotionale care provin de la emisfera dreapta, dar exista riscul ca acest control sa afecteze doar constiinta emotiei, fara sa se produca cu adevarat o modificare a starii fiziologice. Pentru ca nu o mai simtim, ne putem convinge cu usurinta ca emotia nu mai exista, desi ea poate continua sa lucreze in profunzimile corpului nostru, in mod inconstient. O persoana cuprinsa de furie se poate sugestiona ca simte o mare afectiune fata de cineva, care in realitate o agaseaza. Furia inconstienta se manifesta involuntar prin gesturi agresive sau cuvinte jignitoare.

O alta modalitate de a ne impaca cu sentimentele neplacute provocate de viata de zi cu zi este efortul de elaborare mentala, prin care putem schimba starea fiziologica interioara si provoca aparitia unei emotii capabile sa ia locul celei dintai. O forma a travaliului mental este reprezentata de reflectie, care consta in detasarea in raport cu emotia si in incercarea de a analiza situatia mai obiectiv, luand in considerare toate elementele care o compun.  Introspectia impinge mai departe efortul mental, prin adoptarea unei atitudini de observator al propriilor ganduri vizavi de sentimentele sale. Spre deosebire de reflectie, in care gandirea analizeaza datele exterioare ale unei probleme, tinand in acelasi timp cont de sentiment, atentia constiintei se indreapta aici asupra proceselor interne care contribuie la actiunile sau la reactiile noastre: ne privim actionand, observam modul nostru de a gandi si de a simti si incercam sa asociem aceste doua aspecte pentru a identifica mai bine motivatiile care le sustin. Gandirea imaginarului sau “gandirea care ingrijeste” este un proces natural si spontan care functioneaza la nivel optim atunci cand nu incercam sa ne controlam gandurile. Mintea hoinareste si se lasa canalizata pornind de la emotia initiala; imaginile si gandurile se cheama unele pe altele in mod spontan si imprevizibil, inspirandu-se din amintiri. Aceasta hoinareala poate fie sa urmareasca mereu aceeasi emotie, fie sa abata gandurile spre o alta cale purtatoare a unui alt sentiment care sa fi aparut datorita unei amintiri sau unui gand. Este instrumentul de care dispune emisfera dreapta pentru a-si exercita functia creatoare. Aici, gandurile si imaginile se asociaza unele cu altele prin analogie si metafora, fara sa tina seama nici de logica, nici de timp. Gandirea imaginarului este permanent in actiune, chiar daca de cele mai multe ori nu-i dam atentie. Aptitudinile pentru travaliul psihic, numit si elaborare mentala difera de la persoana la persoana si depind de capacitatea de a suporta sentimentele si de a trai in ilogismul imaginarului.

Gandirea pozitiva are toate sansele sa favorizeze sanatatea in masura in care ea decurge dintr-un proces de metabolizare a emotiilor negative si nu dintr-o evacuare a lor. Si desi am prefera sa simtim doar bucurie, recunostinta, simpatie si afectiune, este important sa consideram si emotiile neplacute ca pe niste prieteni care ne provoaca la un efort mental din care noi ne regasim imbogatiti: ne cunoastem mai bine si dobandim o stare de serenitate.

Carte de psihologie: "Mai bine mor decat sa spun. Rusinea"

Titlul original: Mourir de dire. La honte
Autor: Boris Cyrulnik
Publicată de: Odile Jacob, Paris, 2010
Limba originală: franceză
Traducere de: Valentin Protopopescu
Anul apariției: 2012
Editura Trei. Colectia "Psihologia pentru toti"
www.edituratrei.ro

A mărturisi cauza ruşinii înseamnă a ne deschide către celălalt, a ne supune puterii lui de a ne judeca. Nu este ceva excepţional ca un individ suferind de ruşine, care se confesează, să provoace o reacţie critică partenerilor săi de dialog. Pentru că tăcerea stabileşte o funcţie defensivă, dezvăluirea secretului îl pune în pericol pe cel care vorbeşte. Destinul ruşinii sale depinde de reacţia confidentului, de miturile culturii din care face parte şi de prejudecăţile acestuia. Şi pentru că există o victimă, înseamnă că a existat şi o proximitate fizică între cel agresat şi agresor. Deci va fi vorba şi despre o complicitate deloc surprinzătoare.
„Teatrul intim“ al ruşinii — ruşinea de a fi un răsfăţat al vieţii sau de a fi prea sărac, ruşinea de ceea ce am făcut sau de ceea ce nu am avut curajul să facem, ruşinea care ascunde deseori un secret — este explorat cu atenţie de Boris Cyrulnik.

Autorul explică mecanismul ruşinii pornind de la manifestările sale biologice, trecând prin neuroştiinţe şi ajungând la psihologia ruşinii, parcurgând drumul din copilărie până la adolescenţă, de la ruşinea legată de propria sexualitate sau propria familie, până la ruşinea supravieţuitorilor crimelor în masă. Tuturor ne-a fost ruşine cel puţin o dată în viaţă: ruşine de anumite cuvinte şi gesturi, ruşine de corpul nostru.

În fundal, există mereu întrebarea: cum să faci să nu te închizi în ruşine ca într-ovizuină? Cum să nu cazi pradă tuturor reacţiilor emoţionale pe care le provoacă ruşinea? Şi cum să-ţi regăseşti libertatea şi demnitatea, fără să cazi în capcana lipsei de ruşine, care este totodată indiferenţa faţă de ceilalţi?

Cum să te eliberezi de ruşine? Să trăieşti pentru tine, indiferent de ce spun ceilalţi, să ştii să îţi accepţi slăbiciunile şi diferenţele, toate aceste lucruri îţi permit să te detaşezi de sentimentul de ruşine pe care îl porţi în tine. Autorul propune soluţia ruperii pactului tăcerii şi ieşirea din izolare. Pentru că a vorbi este sinonim cu a trăi. Ruşinea nu este asociată cu necesitate sentimentului de vinovăţie. Ruşinea, plină de amărăciune, umple universul devalorizării personale, în vreme ce culpabilitatea, în lumea greşelii, este plină de suferinţe. Aceste universuri diferite organizează stiluri relaţionale distincte. Sentimentul de a fi făcut rău provoacă strategii ale mântuirii, expierii sau autopedepsirii, în timp ce sentimentul de a fi fost devalorizat organizează relaţii de evitare, de ascundere şi crize disperate de furie. Atunci când o persoană apropiată se simte vinovată, simţim bunăvoinţa sa copleşitoare, îi auzim cuvintele, îi observăm comportamentul de mortificare izbăvitoare, ba uneori ne simţim angoasaţi de dorinţa sa de sacrificiu. Însă atunci când intrăm în contact cu cineva suferind de ruşine, este lesne să observăm că acesta se îndepărtează de noi, ne evită privirile, ne ascunde nu se ştie ce, se teme de noi şi ne reproşează că-l înspăimântăm.

Boris Cyrulnik este neurolog, psihiatru, etolog şi psihanalist. Este cunoscut mai ales pentru dezvoltarea conceptului de rezilienţă, preluat din teoria ataşamentului. În anii 1990 a lucrat cu copii abandonaţi în orfelinatele din România. Autor prolific, în anul 2008 primeşte Premiul Renaudot pentru eseu, pentru volumul Autobiographie d'un épouvantail.

Pentru un somn de calitate

In ziua de 16 martie este sarbatorita Ziua Internaţională a Somnului, sub sloganul: ” Respira usor, dormi mai bine!”

Numarul persoanelor care se plang de probleme cu somnul este in crestere, conform studiilor. In lumea noastra, aflata in schimbare rapida si incarcata de stres, insomnia a devenit o problema curenta de sanatate. Fiecare noapte este un chin: sa te straduiesti sa adormi zeci de minute sau chiar mai mult, sa te  trezesti in timpul noptii, sa te framanti si sa te rasucesti in pat pana adormi din nou,  sa trezesti dimneata deprimat si frustrat la gandul ca te asteapta o noua zi chinuitoare.

Principala consecinta a insomniei este proasta dispozitie din timpul zilei, nervozitate, frustrare, anxietate, depresie moderata, oboseala, motivatie scazuta. Efectele insomniei asupra dispozitiei se datoreaza atat lipsei de somn, cat mai ales gandurilor negative despre somn: “Am dormit doar cinci ore, asa ca nu voi fi in stare de nimic astazi!”. Daca incepem ziua cu gandul ca va fi una proasta, sansele sa avem intr-adevar o zi proasta sunt foarte mari.

Studiile de specialitate au aratat ca performanta din timpul zilei nu are de suferit semnificativ daca dormim in jur de cinci ore si jumatate, numit somn principal. Creierul nostru este programat sa obtina somnul principal. In noptile urmatoare lipsei de somn, creierul compenseaza, producand un procent crescut de somn profund si somn cu vise, ceea ce explica si de ce nu trebuie sa recuperam tot somnul pierdut.

Chiar daca nu dormim bine, putem diminua dispozitia proasta din timpul zilei prin minimizarea gandurilor negative despre somn. In felul acesta, avem la indemana noastra o modalitate eficienta de a ne folosi gandurile pentru a dobandi un control mai mare asupra emotiilor si functionarii din timpul zilei.

Multe dintre obiceiurile care formeaza stilul nostru de viata ne afecteaza somnul intr-o masura semnificativa. Lipsa activitatii fizice contribuie la aparitia si mentinerea insomniei prin inhibarea ritmului normal de crestere si scadere a temperaturii corporale pe parcursul unei zile. Sedentarismul reduce presiunea pentru a dormi, pentru ca scade stimularea creierului; multe persoane incearca sa scape de plictiseala stand mai mult timp in pat, ceea ce contribuie la aparitia insomniei.  Consumul de cafea in cantitati suficient de mari poate  duce la dependenta si poate determina aparitia unor simptome ca nervozitate, iritabilitate, tremurat, transpiratii abundente, urinari nocturne frecvente, care intrerup somnul. In cazul fumatorilor, in afara simptomelor de dependenta si sevraj induse de nicotina, fumatul irita caile respiratorii, ceea ce accentueaza sforaitul si reduce calitatea somnului. De asemenea, consumul regulat si excesiv de alcool poate afecta somnul prin favorizarea unui somn superficial cu treziri frecvente. Alimentele bogate in zaharuri si carbohidrati rafinati, dar si mancarurile grase sau condimentate abundent pot afecta somnul atunci cand sunt consumate cu putin inainte de culcare, fie datorita producerii unei cantitati de energie care stimuleaza organismul si alunga somunul, fie prin producerea de indigestie, gaze sau arsuri. Si mediul ambiant din dormitor poate afecta somnul: un pat inconfortabil, o camera prea calda sau prea rece, zgomotele, lumina sau intunericul insuficient pot tulbura chiar si somnul unei persoane care nu are nici o problema cu atat mai mult in cazul celor cu insomnie, al caror sistem de somn este mult mai sensibil.

Pentru a imbunatati calitatea somnului nostru, este nevoie de: fixarea unor ore de culcare si de trezire; evitarea meselor abundente si a consumului de dulciuri rafinate, cafea si alcool inainte de culcare; asigurarea unei temperaturi placute in camera; renuntarea la uitatul la televizor din pat; asigurarea unui dormitor linistit, confortabil si fara lumina puternica.

Ce este anxietatea?

In dezvoltarea normala a omului, pericolele, reale sau imaginare, apar sub diferite forme. Reactia instinctiva in fata pericolului este anxietatea. La inceputul vietii, nou-nascutul se comporta ca si cum orice eveniment neobisnuit ar fi un pericol. De exemplu, reactia lui de “surprindere” la expunerea brusca la un zgomot sau la o lumina puternica. Mai tarziu, cand afectiunea pentru mama devine puternica, el reactioneaza cu anxietate la disparitia ei din campul lui vizual. Exista numeroase asemenea situatii care produc anxietate unui nou-nascut. Cu toate acestea, daca copilul ar continua sa reactioneze tuturor situatiilor de acest fel prin teroare si neajutorare, el nu ar mai putea supravieti in lumea noastra.

Cu timpul, numarul ”pericolelor” de acest fel scade. Repetarea obisnuita a acestor experiente il ajuta pe copil sa depaseasca sentimentul pericolului, iar reactia initiala de “soc” se diminueaza, devenind doar o tresarire usoara sau surpriza. In timp, el dezvolta alte mijloace de a se confrunta cu “pericolul”: invata sa anticipeze pericolul prin intermediul anxietatii. Cand mama il paraseste pentru somn, copilul reactioneaza initial printr-o stare de anxietate (o anxietate a surprizei sau socului ce urmeaza disparitiei ei), iar ulterior anticipeaza evenimentul si se pregateste pentru el manifestandu-si anxietatea inainte ca evenimentul sa aiba loc. Aceasta anxietate anticipativa il ajuta sa faca separarii de mama intr-un mod mai putin dureros decat in faza anterioara cand fiecare separare era pentru el un soc. Se pare ca se intampla astfel, pentru ca pe tot parcursul dezvoltarii umane efectele pericolului sunt mai mici atunci cand Eul se poate pregati pentru ele producand o anxietate anticipativa.

Recunoastem in acestea faptul ca anxietatea nu este o stare patologica in sine, ci o pregatire fiziologica si mentala, necesara si normala, pentru pericol. De fapt, absenta anxietatii anticipative poate, in anumite circumstante, sa fie o invitatie pentru nevroza. Anxietatea este necesara pentru supravietuire in anumite conditii. Sa nu reusesti sa sesizezi pericolul si sa te pregatesti pentru el poate avea rezultate dezastruoase.

Anxietatea slujeste unor scopuri sociale, unele dintre ele foarte inalte. Teama de a fi dezaprobat de persoanele pe care le iubeste si dorinta de a fi iubit contribuie la crearea constiintei copilului. Frica de critica propriei constiinte induce comportamentul moral. Anxietatea in fata pericolului de moarte este principalul factor care uneste grupurile de oameni in scopul asigurarii reciproce a securitatii. Anxietatea actorilor inaintea intrarii in scena ii poate mobiliza lor la cel mai inalt nivel in momentul inceperii spectacolului.

Totusi, nu intotdeauna anxietatea serveste scopurilor utile individului si societatii. Incapacitatea de a face fata pericolului poate avea ca rezultat un sentiment de neajutorare si inadecvare, reactii de fuga, simptome nevrotice sau un comportament antisocial. Numai in cazuri de acest fel putem spune ca anxietatea este patologica, desi mai corect ar fi sa spunem ca patologica a fost solutia incercata.

Motive pentru a merge la gradinita

Am intalnit in ultimele doua saptamani multi copii si multi parinti, cu ocazia evaluarii copiilor pentru intrarea in clasa pregatitoare si clasa I. Am ramas impresionata de bogatia de cunostinte pe care o aveau cei mai multi dintre acesti prichindei, de spontaneitatea si de adaptabilitatea lor la situatii noi. Unii dintre ei aveau cunostinte care depaseau nivelul lor de varsta, altii ne-au povestit despre activitatile lor de la gradinita sau din afara acesteia. Am intalnit si parinti reticenti in ceea ce priveste mersul la gradinita. Motivatia acestora era legata mai ales de insuficientele cunostinte pe care le-ar dobandi copiii in comparatie cu lucrul individual impreuna cu parintele, dar si de imbolnavirile frecvente in colectivitate, de costurile ridicate etc.

Frecventarea regulata la gradinita contribuie la dezvoltarea unor abilitati si deprinderi esentiale in viata copiilor nostri:

Socializarea

Prin jocuri si activitati variate si attractive, copiii isi dezvolta abilitatile de comunicare si de manualitate, interactioneaza cu copii de aceeasi varsta, dar si cu mai multi adulti decat ar face-o in mediul familial. Isi formeaza grupuri de prieteni, invata reguli de comportament social - sa multumeasca, sa vorbeasca frumos, sa isi consoleze prietenii cand acestia sunt suparati, sa evite certurile si sa se impace.

Autonomia 

Daca pana la intrarea in gradinita multi dintre copii sunt dependenti de parinti in satisfacere nevoilor lor, aici ei isi vor dezvolta principalele deprinderi de autoingrijire, alimentatie si igiena. Vor invata sa manance singuri, folosind tacamurile, sa mearga la toaleta si sa se spele pe maini, sa isi stranga jucariile cu care s-au jucat. .

 Sa primeasca si sa ofere

 Daca pana acum jucariile lor erau doar ale lor, la gradinita jucariile sunt ale tuturor copiilor din grupa. Astfel, copiii invata sa ceara, sa imparta, sa ofere si sa cedeze. Invata ca sunt si alti copii ca si ei, ca nu li se cuvine orice (cum se intampla uneori in familie).

  

Acceptarea unui program si a unor reguli 

La gradinita programul este acelasi pentru toti si nu poate fi incalcat. El aduce cu sine si un program in familie. Dimineata, trezirea se face la o anumita ora, urmeaza micul dejun si igiena de dimineata, dupa care copiii merg la gradinita, la o anumita ora, urmand un program impus.

Carte de psihologie: "Psihologia superstitiei"

Autor: Stuart A. Vyse
Titlul original: Believing in Magic. The Psychology of Superstition
Colectia: Psihologia pentru toti, Editura Trei

De ce e atât de răspândit comportamentul superstiţios? Cum se constituie şi se întreţine acest comportament? Există o personalitate superstiţioasă? Chiar şi într-o societate avansată tehnologic, cum este cea contemporană, superstiţiile sunt la fel de răspândite ca oricând. De multe ori, fenomenele din laboratorul de psihologie sunt foarte îndepărtate de complexitatea necontrolată a lumii exterioare, iar în cazul superstiţiei prăpastia pare deosebit de mare. Deşi niciun adevăr psihologic simplu nu poate explica diferite practici precum numerologia, apelul la vrăjitoare sau folosirea talismanelor, psihologia modernă poate să explice multe din superstiţiile noastre foarte răspândite. Vom vedea că superstiţiile nu sunt anormale. Ele sunt de fapt un rezultat paradoxal, în mare măsură previzibil, al proceselor ce controlează învăţarea şi cogniţia umană.

Concepţiile de tip mana [magice] sunt atât de frecvente şi atât de larg răspândite, încât ar trebui să ne întrebăm dacă nu ne confruntăm cu o formă de gândire permanentă şi universală care, fiind o funcţie a unei anumite situări a minţii în faţa lucrurilor, trebuie să apară de fiecare dată când există această situare. -- Claude Lévi-Strauss
 
Cercetările asupra controlului şi asupra beneficiilor pe care le oferă acesta conduc la două concluzii importante privind superstiţiile bazate pe iluzia controlului. În primul rând, dorinţa de control omniprezentă a oamenilor este o motivaţie importantă a comportamentului superstiţios. Superstiţiile oferă un sentiment al controlului asupra incontrolabilului. În al doilea rând, cercetările lui Shelley Taylor sugerează că, atunci când superstiţiile sunt exercitate în contextul stresului sau al ameninţării, controlul iluzoriu ce rezultă poate avea valoare psihologică. Mai multe dovezi în favoarea acestui fapt pot fi găsite într-o serie de studii de laborator care arată că, în condiţii de stres, jucătorii preferau jocuri de noroc ce ofereau un sentiment iluzoriu al controlului.

Stuart A. Vyse este profesor la catedra de psihologie a Colegiului Connecticut.
  
Cuprins:
Prefaţă
Mulţumiri
1 Credinţa în magie
2 Persoana superstiţioasă
3 Superstiţia şi coincidenţa
4 Gândirea superstiţioasă
5 Copilul care creşte superstiţios
6 Este superstiţia anormală, iraţională sau nici una, nici alta?
7 O concepţie magică despre lume
Încheiere
Note
Bibliografie

www.edituratrei.ro