Carte de psihologie - "Parinti straluciti, profesori fascinanti"

Autor: Augusto Cury

An aparitie: 2005
Editura For You, categoria Dezvoltare spirituala


Nr. pagini: 173

 

Aceasta carte schimba viziunea asupra modului de a educa. Formarea de copii si de adolescenti sociabili, fericiti, liberi si intreprinzatori este o mare provocare in ziua de azi. Singuratatea nu a fost niciodata atat de intensa: parintii isi ascund sentimentele de copii,copii isi ascund lacrimile de parinti si profesorii se refugiaza in autoritarism.

Cantitatea de informatie si cunostinte disponibile este tot mai mare; cu toate acestea, noile generatii nu sunt formate pentru a gandi, ci pentru a repeta informatii. Educatia trece printr‑o criza fara precedent, la nivel mondial. Exista oare vreo speranta? 

 Aceasta lucrare arata ca, pentru a fi deosebiti, trebuie sa ne insusim cele sapte deprinderi ale parintilor inteligenti si ale profesorilor fascinanti. Ea atrage atentia asupra celor sapte pacate capitale ale educatorilor si ne invata zece tehnici pedagogice care pot crea un spatiu de dezvoltare deplina si autentica, atat in sala de clasa, cat si acasa.

Augusto Cury, psihiatru, si educator, impartaseste cu cititorul pasiunea sa pentru educatie, punand la dispozitia parintilor, profesorilor si oricarei persoane interesate de bogatia spiritului uman, instrumentele necesare pentru a promova formarea de oameni care gandesc, pentru a educa emotia, pentru a largi orizonturile inteligentei si a crea o viata de calitate.

editura-foryou.ro

Motive pentru a merge la gradinita

Am intalnit in ultimele doua saptamani multi copii si multi parinti, cu ocazia evaluarii copiilor pentru intrarea in clasa pregatitoare si clasa I. Am ramas impresionata de bogatia de cunostinte pe care o aveau cei mai multi dintre acesti prichindei, de spontaneitatea si de adaptabilitatea lor la situatii noi. Unii dintre ei aveau cunostinte care depaseau nivelul lor de varsta, altii ne-au povestit despre activitatile lor de la gradinita sau din afara acesteia. Am intalnit si parinti reticenti in ceea ce priveste mersul la gradinita. Motivatia acestora era legata mai ales de insuficientele cunostinte pe care le-ar dobandi copiii in comparatie cu lucrul individual impreuna cu parintele, dar si de imbolnavirile frecvente in colectivitate, de costurile ridicate etc.

Frecventarea regulata la gradinita contribuie la dezvoltarea unor abilitati si deprinderi esentiale in viata copiilor nostri:

Socializarea

Prin jocuri si activitati variate si attractive, copiii isi dezvolta abilitatile de comunicare si de manualitate, interactioneaza cu copii de aceeasi varsta, dar si cu mai multi adulti decat ar face-o in mediul familial. Isi formeaza grupuri de prieteni, invata reguli de comportament social - sa multumeasca, sa vorbeasca frumos, sa isi consoleze prietenii cand acestia sunt suparati, sa evite certurile si sa se impace.

Autonomia 

Daca pana la intrarea in gradinita multi dintre copii sunt dependenti de parinti in satisfacere nevoilor lor, aici ei isi vor dezvolta principalele deprinderi de autoingrijire, alimentatie si igiena. Vor invata sa manance singuri, folosind tacamurile, sa mearga la toaleta si sa se spele pe maini, sa isi stranga jucariile cu care s-au jucat. .

 Sa primeasca si sa ofere

 Daca pana acum jucariile lor erau doar ale lor, la gradinita jucariile sunt ale tuturor copiilor din grupa. Astfel, copiii invata sa ceara, sa imparta, sa ofere si sa cedeze. Invata ca sunt si alti copii ca si ei, ca nu li se cuvine orice (cum se intampla uneori in familie).

  

Acceptarea unui program si a unor reguli 

La gradinita programul este acelasi pentru toti si nu poate fi incalcat. El aduce cu sine si un program in familie. Dimineata, trezirea se face la o anumita ora, urmeaza micul dejun si igiena de dimineata, dupa care copiii merg la gradinita, la o anumita ora, urmand un program impus.

Fabula

A fost odata un baietel pe nume Danut, care urma sa fie modelul de copil modern, crescut stiintific. Parintii sau au consultat lucrarile unor experti in domeniu, s-au abonat la publicatii de prestigiu si s-au instruit cu privire la toate obiceiurile si practicile moderne si eficiente de crestere a copiilor. S-au informat despre cum ajung copiii sa dezvolte temeri si simptome nevrotice in primii ani de viata. Dupa toate aceste eforturi si inarmati cu cele mai bune intentii, au inceput sa creasca un copil care sa fie lipsit de anxietate si de tendinte nevrotice (atat de pregatit cat poate fi un copil din lumea noastra).

Danut a fost hranit la san si intarcat, apoi invatat cu olita la varsta potrivita si in maniera adecvata. A fost adusa o bona in perioada calculata a fi cea mai potrivita pentru a nu fi traumatizat. Si a fost pregatit, prin tehnicile aprobate de specialisti, pentru venirea in familie a unui nou copil. A primit o eduatie sexuala candida si temeinica.

Sursele probabile de frica ai fost localizate si decontaminate sistematic de programul pus la punct de parintii lui Danut. Au fost editate si revizuite poeziile pentru copii si basmele. Capcaunii se hraneau cu legume si fructe, nu cu carne de om, iar vrajitoarele practicau forme inofensive de vrajitorie, fiind corijate, impreuna cu raufacatorii prin sentinte usoare si dojeni blande. Nimeni nu murea, nici in lumea basmelor, nici in lumea lui Danut. Atunci cand papagalul sau a fost lovit de o boala nemiloasa, trupul sau fara suflare a fost indepartat si a fost adus un succesor inainte ca Danut sa se trezeasca din somnul lui de dupa-amiaza.

Si totusi, parintii lui Danut nu-si puteau explica de ce se temea copilul lor. Pentru ca acesta se temea…

La varsta de doi ani, cand multi copii se tem sa nu alunece pe scurgerea cazii din baie, Danut (in mod independent si fara sa fie influentat de vreo persoana inadecvata) a dezvoltat frica de a nu aluneca pe scurgerea cazii din baie.

In ciuda pregatirii atente privind noua surioara, Danut nu a fost deloc incantat de aparitia ei, fiind preocupat cu cele mai putin fratesti comploturi de a scapa de ea. Printre propunerile cele mai umane cu care a venit, a fost aceea de a duce bebelusul inapoi la magazinul de maruntisuri. (Si doar educatia lui sexuala fusese atat de temeinica!).

La varsta cand copiii se trezesc pentru ca viseaza urat si Danut s-a trezit pentru ca visase urat. Intr-un mod inexplicabil (stiti cum fusesera reformati capcaunii din camera lui Danut), acesta a fost urmarit in visul cel urat de un urias care voia sa-l manance.

Si aceasta nu a fost totul! In pofida tratamentului milos aplicat raufacatorilor vrajitoarelor din basmele citite lui Danut, acesta scapa de ei in felul lui propriu cand inventa povesti: le taia capul…

Concluzia acestei fabule moderne: Fiecare etapa de dezvoltare umana are propriile ei necunoscute si pericole potentiale. Nu intotdeauna este util pentru sanatatea mentala a copilului sa indepartam cu vigilenta din mediul lui sperietorile, capcaunii, vrajitoarele si papagalii morti. Desigur, nu vom expune in mod deliberat copilul unor experiente traumatizante, dar cand apar surse potentiale de frica, este bine sa ne ocupam de acestea in mod deschis si sa ajutam copilul sa le faca fata pornind de la aceleasi fundamente. Modul in care copilul gestioneaza fricile irationale este cel care determina efectul acestora asupra dezvoltarii personalitatii lui.

Sa fim parinti buni

Ce inseamna sa fim parinti buni?
Inseamna sa stim sa ne ascultam copiii, sa le intelegem nevoile cele mai profunde, sa le daruim iubire si sa le aratam iubirea pe care o simtim fata de ei, sa petrecem suficient timp cu ei, sa le dezvoltam increderea in sine, responsabilitatea si autonomia.
Cresterea copiilor este o mare responsabilitate, un echilibru intre dragoste si fermitate, intre acceptare si interdictii.

Rolul mamei si rolul tatalui
Mama este cea care da viata, ea ofera afectiune, blandete, intelegere si sustinere emotionala. Asa cum spune Eric Fromm, “mama este caminul din care provenim”. O mama suficient de buna este cea care il ajuta pe coplil sa se simta iubit si protejat si sa aiba, ca adult, puterea de a se desprinde de ea, de a deveni independent. Tatal este cel care il invata pe copil, care ii arata drumul in lume. Si el aduce iubire in relatie cu copilul, insa si autoritate, fermitate, responsabilizare. El are rolul de a calauzi si de a-l invata pe copil sa se descurce cu problemele pe care le va avea de intampinat in viata.
Este important ca parintii sa fie de acord unul cu celalalt, sa aiba o atitudine comuna vizavi de cerintele si valorile transmise. Intr-o familie, rolul mamei se impleteste strans cu rolul tatalui, fiecare dintre ei aducand ceva esential si indispensabil pentru dezvoltarea si evolutia copilului. Fiecare dintre noi ajungem sa avem la maturitate o constiinta materna si o constiinta paterna, intr-o sinteza care constituie fundamentul sanatatii mentale si al atingerii maturitatii.

Nu suntem doar parinti
Este o adevarata provocare sa avem grija si respect pentru propriile noastre nevoi, pentru viata noastra. Suntem parinti, dar, in acelasi timp, suntem si fii sau fiice, frati sau surori, prieteni, angajati, oameni cu pasiuni diverse. Cu cat viata noastra se desfasoara pe mai multe paliere, cu atat ne vom simti mai impliniti sufleteste, dar si mai disponibili fata de nevoile celor apropiati noua, implicit fata de copiii nostri.

Cand copiii mint

Ce trebuie sa facem ca parinti cand copiii nostri mint? Cum putem sa pastram increderea si sa incurajam sinceritatea fara sa devenim invazivi? Cum le putem permite copiilor nostri sa aiba intimitate si autonomie pe masura ce cresc? Nu vrem sa transformam fiecare minciuna in caz penal, dar nici sa incurajam minciuna prin a o ignora. Nu vrem sa ii provocam pe copii nostri sa ne minta si sa devenim astfel o prada usoara, dar nu vrem nici sa fim atat de neincrezatori, incat sa ii suspectam la fiecare pas.

De ce mint copiii?
Copiii afla mai repede decat cred majoritatea parintilor ca pot scapa cu minciunile lor, cel putin pentru un timp. In jurul varstei de 3 – 4 ani, copiii devin capabili sa spuna o minciuna deliberata si acesta este un moment bun penru parinti sa inceapa sa-si educe copiii in ceea ce priveste minciuna. Adolescentul simte nevoia sa-si marcheze independenta de parinti si sa isi traiasca viata, iar minciuna este o justificare pentru aceste stari de fapt.
Copiii mint ca sa iasa din incurcatura, ca sa impresioneze si sa manipuleze. Cu cat pedeapsa asteptata de un copil este mai mare, cu atat creste probabilitatea ca el sa inventeze o minciuna care sa-l scape.

Cum reactioneaza parintii?
Parintele afalt la capatul unui sir lung de minciuni se teme ca, devenit adult, copilul sau va deveni un om necinstit. Este deosebit de frustrant si dureros sa nu poti avea incredere in propriul copil.

Ce este de facut?
Este important sa castigam increderea copilului, astfel incat sa simta ca orice problema se poate rezolva fara pedepse aspre. El trebuie ajutat sa gaseasca solutia optima la orice problema aparuta. De asemenea, este important sa-i usuram sarcina de a spune adevarul, dar nu prea mult, totusi. Daca minte pentru ca facut ceva rau, ii putem spune “Imi pare bine ca mi-ai spus, pana la urma, adevarul, dar ma supara ceea ce ai facut.” Insa, trebuie sa-si repare greseala, facand ceea ce este de facut.

Ce sa nu facem?
Nu faceti pe detectivul . Este greu de discutat cu calm despre asa ceva, dar daca invati sa faceti asta, cu timpul o veti face din ce in ce mai rar.

Nu-l insultati facandu-l mincinos. Copiii interiorizeaza aceasta ”palma verbala”, vor incepe sa se considere ei insisi mincinosi si va creste probabilitatea ca minciunile sa se repete.

Nu reactionati exagerat. Evitati urletele, amenintarile si insultele. Nu confundati fapta cu faptasul.

Influentele divortului asupra copiilor

Pentru majoritatea familiilor viata de zi cu zi este agitata, plina de griji, probleme mai vechi sau mai noi, cu incercari mai mult sau mai putin reusite de a tine in echilibru viata de familie, munca, viata sociala si celalalte obligatii. Atunci cand in viata de cuplu, intervine ruptura afectiva, urmata de separare si divort, problema impartirii ingrijirii copiilor este una extrem de importanta. Copiii au nevoie, pentru o dezvoltare armonioasa de stabilitate, constanta si echilibru. Satisfacerea nevoilor primare, fiziologice, din sfera biologica si materiala (de hrana, adapost etc) nu trebuie sa ne faca sa punem pe un plan inferior nevoile psihologice – de securitate, apartenenta si dragoste.

Imediat inainte de divort, in timpul acestuia si dupa, lucrurile sunt foarte dureroase pentru ambii parteneri, iar procesul de separare, cu impartirea sau pastrarea in comun a ceea ce au avut impreuna nu face decat sa tensioneze si sa complice mai mult situatia. Vorbim de multa suferinta, de sentimente de ratare si esec fata de propria viata, de resentimente puternice fata de fostul partener, de lupta pentru putere. Foarte putine persoane reusesc sa aiba o relatie neconflictuala cu fostul partener, iar aceasta se obtine in timp, dupa “vindecarea” ranilor sau atunci cand cei doi “merg” pe drumuri separate de multa vreme si au ajuns la un anumit echilibru, independent unul de celalalt.

Atunci cand parintii divorteaza, copiii au nevoie sa li se explice, pe nivelul lor de intelegere, ceea ce se intampla. Ca mama si tata se despart, ca nu vor mai locui impreuna, dar ca relatia lui (a copilului) cu fiecare dintre parinti va ramane aceeasi. Este bine ca cel putin o perioada, mai ales atunci cand copilul este mic, sa ramana in acelasi spatiu, cu aceleasi repere de pana atunci si, daca se poate, cu aceleasi persoane de ingrijire. Indiferent de varsta, copii sau adulti, toti trecem printr-un travaliu de separare. Cu cat varsta copilului este mai mica si acesta ramane pentru o vreme in spatiul in care a locuit cu parintii, cu atat travaliul divortului va decurge mult mai bine pentru el. Aceasta nu inseamna insa sa nu vorbim copilului despre divort si despre ceea se intampla si sa ne prefacem ca totul este ca inainte. Copiii, chiar la varste foarte mici, simt foarte bine ceea ce se intampla in jurul lor. Este nevoie ca adultii, importanti pentru ei sa le explice ce se intampla si cum vor decurge lucrurile in viitor.

Nimic nu este mai rau pentru un copil, decat ca cei din jurul lui sa se prefaca ca nu se intampla nimic si “totul este bine”, iar nesiguranta, teama, amenintarea si toate celalalte lucruri nespuse sa “pluteasca in aer”. Copilul va dezvolta un grad mare de confuzie, care se va traduce in planul comportamentului in agitatie, crize inexplicabile de furie, iritabilitate, agresivitate, scaderea randamentului scolar etc

Ce sa nu le spunem copiilor nostri

Ca parinti, incercam sa le oferim copiilor nostri disciplina si educatie care sa ii pregateasca pentru provocarile vietii de adult. Personal, sunt de parerea celor care sustin ca o disciplina eficienta presupune limite si reguli, transmise cu blandete, dar si cu fermitate de catre parinti si respectate, ulterior, din convingere de catre copii.
De multe ori, stresul legat de serviciu si grijile cotidiene ne suprasolicita si ne fac sa ne pierdem rabdarea si sa reactionam impulsiv, mai ales in fata copiilor. Ne enervam usor in fata avalansei de intrebari, in fata poznelor, greselilor sau rezultatelor sub asteptari ale acestora. Limbajul folosit de noi trebuie adaptat nivelului de intelegere al copilului, insa deseori folosim cuvinte sau replici – sablon, care au din punct de vedere psihologic, un puternic efect negativ asupra copilului, reflectat in viata adulta.

Pentru ca asa spun eu
Deseori copilul contesta o activitate care i se impune sau este curios sa stie de ce trebuie sa faca sau nu un anumit lucru. Replica parintelui, rostita din graba sau din dorinta de a regla raportul parinte – copil, ascunde un mesaj de genul: “ Eu stiu cum este mai bine, tu esti nepriceput” sau “Eu sunt cel care detine puterea si tu trebuie sa te supui” etc. Sunt puternic zdruncinate increderea in sine, independenta in gandire, spontaneitatea si creativitatea. Rezultatul va fi un copil si, mai tarziu, un adult fara initiativa, pasiv, fara incredere in sine si cu tendinta de a se supune permanent celor din jur cu autoritate.

Vezi ca poti?
Desi majoritatea parintilor cred ca este o lauda, este de fapt o critica ascunsa. Mesajul este, de fapt: “Poti, dar nu vrei, pentru ca esti lenes, puturos, incapatanat….(etc). Este important sa facem diferenta intre personalitate si comportament. Nimeni nu este in intregime lenes sau puturos sau incapatanat, dar cu totii avem momente in care nu lucram la intreaga noastra capacitate sau incercam sa facem asa cum vrem noi. Folosite frecvent, etichetele sunt interiorizate de catre copil, care ajunge sa creada ca este asa cum spun despre el cei apropiati…

M-ai dezamagit
Este o replica rostita de catre parinte la suparare sau intr-un moment de mare frustrare, dar cu un impact extrem de puternic asupra copilului. Sa pierzi increderea celor dragi, sa stii ca le-ai inselat asteptarile zdruncina puternic increderea in sine a copilului si scade dramatic imaginea de sine. Iar rezultatele lui vor fi tot mai slabe….

Daca nu esti cuminte, te las aici!
Frecvent copiii persevereaza in activitati care ii fac pe parinti sa insiste sa faca lucrurile asa cum este bine sa fie facute, sa cedeze sau sa se enerveze. Amenintarea cu abandonul ii face pe copii foarte vulnerabili, deoarece cea mai mare frica este cea de a fi parasit. De aici, un profund sentiment de nesiguranta, intalnit frecvent la adulti, care le marcheaza toate relatiile.

Sa-ti fie rusine!
Parintele spera ca astfel copilul sa inteleaga ca a gresit si sa nu o mai repete. In realitate, fiind un sentiment extrem de neplacut, copilul va incepe sa evite acele situatii si activitati asociate cu rusinea, esecul sau dezamagirea parintilor. In timp, rezultatul va fi o persoana retrasa, pasiva si timida.

X este mai bun decat tine
Atunci cand un parinte isi compara copilul cu un alt copil, din aceeasi familie sau dintre colegi, din vecinatate etc, spera, astfel, sa-i dezvolte acestuia ambitia si spiritual de competitie. Rezultatul este, insa, negativ, pentru ca mesajul perceput de copil este de fapt: ”Nu esti suficient de bun”, “M-ai dezamagit”, “Nu esti copilul pe care mi l-as fi dorit” etc. In consecinta, copilul dezvolta sentimente negative si fata de persoana cu care este comparat, dar si fata de sine si va incerca sa iasa in evidenta…prin orice fel de activitate.

Minunata lume a povestilor

Povestile pentru copii implica oameni, animale, figuri fantastice si obiecte neanimate (flori, arbori, case, trenuri, pietre etc). Fiecare dintre acestea are personalitate, ganduri, emotii, comportamente si credinte. Prin calitatile lor speciale isi pun puternic amprenta asupra dezvoltarii copilului, care primeste, astfel, mesaje importante, aplicabile in diferite momente din viata de zi cu zi.

Basmele reprezinta o necesitate educativa pentru dezvoltarea psihica normala a unui copil. In esenta, ele aduc bucurie si fascineaza la orice varsta. Cu atat mai mult, ele trebuie sa faca parte din viata copiilor. Cu ajutorul lor copiii invata sa discearna binele de rau, sa clasifice personajele dupa bunatate, harnicie, viclenie sau incapatanare, sa isi puna intrebari. De asemenea, sunt stimulate imaginatia si limbajul, sunt domolite agresivitatea si fricile specific copilariei, sunt oferite informatii bogate despre viata. Si nu in ultimul rand, povestile, atunci cand sunt citite sau povestite de catre parinte, contribuie semnificativ la calitatea relatiei dintre parinte si copil, cu efecte pe termen scurt, dar, mai ales, pe termen lung.

Oferta de povesti pentru copii este foarte bogata, parintii putand alege intre basmele romanesti si cele straine, intre cartile de povesti si variantele audio sau video. Pot fi alese si povestile preferate de catre parinti cand acestia erau copii, dar de multe ori copilul il va indruma singur pe parinte catre povestea care corespunde preocuparilor sale din acel moment. Este foarte importanta interactiunea dintre parinte si copil: acesta trebuie provocat sa puna intrebari, sa comenteze diferite situatii etc.

Cartile de povesti sunt folosite frecvent si in consilierea psihologica a copiilor. Cand un copil asculta o poveste se poate identifica cu un personaj, cu o tema sau cu un eveniment din poveste. In felul acesta, reflecta propria situatie de viata si se ofera oportunitatea de a lucra direct cu aceste probleme.

Cand dragostea nu ajunge (I)

Daca ar fi de-ajuns sa ne iubim pur si simplu copiii, nu ar exista decat familii fericite. Din pacate nu este asa... Dragostea se afla pe primul loc, dar pe aceasta temelie trebuie asezate capacitatea de a rezolva probleme, consecventa, respectul reciproc, rabdarea si stiinta de a fi un bun ascultator.
Este nevoie de mult efort pentru a fi un parinte bun, insa merita. A invata cum sa ne crestem bine copiii ar putea fi o prioritate pentru fiecare dintre noi, chiar daca nu exista pentru aceasta o scoala obligatorie.
Ce putem face?… putem citi cat mai multe carti si site-uri pe tema parenting-ului, putem discuta cu cei apropiati sau pe forumuri despre problemele intampinate si solutiile gasite. A ne autoinstrui pentru a deveni parinti mai buni este, cu siguranta, cel mai frumos cadou pe putem sa-l facem celor pe care ii iubim cel mai mult, copiilor nostri, dar si noua insine.

Sursa: S. Shapiro, K. Skinulis – Cum devenim parinti mai buni