Work-shop psihodrama: "Fascinanta lume a emotiilor noastre"

Va invit sa facem cunostinta cu fascinanta lume a emotiilor noastre, sa intelegem utilitatea lor in viata noastra, sa ne impacam cu ele, sa invatam sa ne punem de acord cu ele, indiferent daca sunt pozitive sau negative. 

Frica, tristetea, curajul, bucuria, mânia, disperarea, speranta, veselia, atractia sunt cateva dintre emotiile care dau culoare vietii noastre. Pe unele le consideram prieteni pretiosi si am dori sa le simtim tot timpul. Pe altele le consideram slabiciuni si incercam sa le ascundem. Toate emotiile au insa o utilitate. Sa le respingem pe cele pe care le consideram inacceptabile inseamna sa ne detasam in mod voluntar de o parte din informatiile preţioase pe care ni le furnizeaza si care ne pot ajuta sa ne adaptam la mediul inconjurator. Cand aceasta stare de fapt se prelungeste, poate sa rezulte o suferinta care imbraca cele mai neasteptate forme – angoasa, depresie, fobii, atacuri de panica, oboseala persistenta, boala. 

   

Vom explora impreuna universul emotional, pentru a sti cum sa ne impacam cu emotiile noastre si care sunt instrumentele pe care le avem la dispozitie pentru a invata cum sa ne reconciliem cu ele si sa ni le facem aliati. 

In acest periplu, emotiile noastre vor urca pe scena psihodramatica pentru ca sa aflam impreuna:

-          cum sa le recunoastem mai usor

-          cum sa ascultam mesajul pe care au sa ni-l transmita cu adevarat

-          cum sa gasim modalitati mai eficiente de a le gestiona

-      care este specificul, atmosfera şi beneficiile terapiei de grup realizate cu tehnicile caracteristice psihodramei

Se desfasoară sâmbătă, 24 martie 2012, orele 9:30 - 12:30. Numărul de participanţi este de 6 - 8 persoane. 

Taxa de participare este de 60 RON.

Inscrieri si informatii suplimentare – psiholog Valentina Andrei, telefon: 0727.35.35.28 sau email: andrei.valentina@gmail.com

Vinovatia

 Vinovatia este o emotie complexa, dovada unui conflict interior intre dragoste si agresivitate. O resimtim atunci cand avem impresia ca am spus ceva rau sau ca am facut un gest care aduce un prejudiciu cuiva drag. 

Apare in jurul varstei de doi ani – doi ani si jumatate, in momentul in care copilul devine constient de dependenta fata de celalalt, de dragostea acestuia pentru el si de dorinta lui de a-l proteja impotriva impulsurilor agresive.

Capacitatea de a simti un anumit nivel de vinovatie, corespunzatoare situatiei care o declanseaza, este semnul unei maturitati afective si al capacitatii de a stabili relatii interpersonale sanatoase, in care predomina dragostea si dorinta de indreptare. Cand se intampla asta, aceeasta emotie nu creaza dificultati majore pentru elaborarea mental chiar o poate facilita pentru ca tine cont de nuantele relatiei. Totusi, vinovatia poate capata si proportii exagerate, ajungand sa copleseasca o persoana in legatura cu aproape orice aspect al vietii sale, desi, in mod obiectiv, aceasta nu are nimic sa-si reproseze. In astfel de situatii, vinovatia este insotita de anxietate,  rezultata din refularea impulsurilor agresive aspru condamnate.

Rusinea

Cu totii am trecut prin acea stare intensa in care ne-am dorit sa intram in pamant sau am simtit nevoia sa intoarcem privirea pentru ca ne simteam obiectul ironiilor sau comentariilor rautacioase? Rusinea este un sentiment greu de suportat, confundat uneori cu vinovatia, de care se deosebeste insa clar. In timp ce vinovatia este semnul unor conflicte de ordin moral, rusinea este asociata cu conflicte privind stima si increderea in sine. Ea este resimtita ca un disconfort, o senzatie puternica si stanjenitoare de a fi in centrul atentiei. Principala ei manifestare fiziologica este roseata tegumentelor (mai ales la nivelul fetei).

Rusinea este o emotie strans legata de reactia fiziologica la stres. Ea ne informeaza despre efectul perturbator al unei intalniri sociale asupra organismului nostru. Este vorba despre o stare de hiperactivitate fiziologica semnalizata prin transpiratie abundenta, constientizarea profunda a corpului, intensificarea perceptiei, o coordoonare motrica defectuoasa (tremuraturi ala membrelor), eficienta redusa a functiilor cognitive, care are drept rezultat o interpretare eronata a sentimentelor si reactiilor celorlalti, evitarea privirii celor din jur. 

Este o emotie dureroasa, programata genetic si care se manifesta in momentul in care copilul incepe sa faca primii pasii, la varsta de 12-18 luni. Acum, el devine constient de noile sale posibilitati, care il ispitesc catre o autonomie pe care, inca, nu este capabil sa si-o asume in intregime. Rusinea are rolul de a-l tempera, ajutandu-l sa isi dea seama de limitele sale si sa isi adapteze comportamentul la contextual social. Este resimtita ca un soc, o ofensa dureroasa adusa stimei de sine si copilul se apara prin crize intense de furie. In doze mici, rusinea este totusi necesara pentru dobandirea unei stime de sine solide, bazata pe evaluarea realista a fortelor si slabiciunilor proprii.

La adult, rusinea intervine subtil in aproape toate interactiunile umane. Se declanseaza atunci cand exista o diferenta mare intre ceea ce ne-am dori sa fim in mod ideal si perceptia pe care o avem despre noi insine. Rusinea include sentimentul neplacut al propriei incompetente sau al propriei neputinte. Atunci cand apare intr-o situatie care o justifica, ea ii semnaleaza persoanei natura exagerata a ambitiilor sale si o ajuta sa isi revizuiasca asteptarile. Reglarea defectoasa a rusinii conduce catre o stima de sine redusa, impresia de nulitate si de incapacitate de a fi iubit(a). La o intensitate foarte mare, devine o emotie foarte greu de suportat, fiind generalizata la majoritatea situatiilor de viata si in neconcordanta cu talentele veritabile ale persoanei.

Speranta si disperarea

Speranta si opusul ei, disperarea, sunt emotii complexe, care pot avea un impact considerabil asupra echilibrului homeostatic al organismului nostru. Speranta induce o stare de bine favorabila sanatatii, in timp ce disperarea provoaca o scadere a imunitatii. In general, disperarea se instaleaza in golul lasat de pierderea sperantei.

Pentru a intelege mai bine in ce consta speranta, este necesar sa facem, mai intai o distinctie intre o atitudine prea optimista si o speranta adevarata. Prima se bazeaza pe o iluzie care consta in increderea neconditionata a persoanei ca totul merge bine si ca va continua sa mearga bine, fara sa tina cont de realitate. Speranta cea adevarata este sentimentul resimtit atunci cand, in ciuda dificultatii traite si a suferintei care decurge din ea, persoana in cauza crede in posibilitatea unui viitor mai bun. In acest caz, persoana nu isi face iluzii, dimpotriva, priveste situatia cu realism, tine cont de piedici, de riscurile reale, de obstacolele ce trebuie depasite, pastrandu-si o atitudine optimista.

Speranta este o emotie invatata, influentata de aspecte cognitive si afective. Trecutul nostru influenteaza semnificativ modul de manifestare al acesteia. Unei persoane care a trecut prin mai multe experiente nefericite ii este greu sa creada intr-un viitor mai bun, in timp ce o persoana care a trecut cu bine de perioadele dificile este predispusa mai mult sa spere ca va avea parte, din nou, de zile mai bune. Unii factori inconstienti pot impiedica manifestarea sperantei. De exemplu, cineva poate sa simta in mod inconstient un sentiment de vinovatie in raport cu o intamplare trecuta si sa-si interzica sa spere la o viata mai buna.

Neurostiintele arata ca mesajele corpului catre creier modeleaza sentimentul de speranta, astfel ca, in cazul bolilor grave, la factorii cognitivi si afectivi se pot adauga si factori fizici pentru schimbarea cursului fluctuatiei sperantei. Influxurile nervoase degajate de organele bolnave induc disperarea, in timp ce mesajele provenite de la aceleasi organe, dar care transmit indiciile unei vindecari, contribuie la reinstaurarea sperantei. Cunoasterea consecintelor pozitive ale unei situatii sau ale unui tratament propus ajuta la cresterea sperantei, tempereaza frica si da curaj pentru suportarea suferintelor actuale. Cercetarile au aratat ca speranta are ca efect eliberarea de endorfine ce diminueaza senzatia de durere fizica, stimuland astfel sistemul imunitar si favorizand procesul de vindecare. Dimpotriva, disperarea atrage dupa sine depresia, care amplifica perceptia durerii si afecteaza buna functionare a sistemului imunitar, provocand o rezistenta la tratamente.

Dragostea si atasamentul

Dragostea este sentimentul pozitiv prin excelenta  care, atunci cand il simtim, ne confera o stare de bine, ne mentine bucuria si speranta. Este o emotie sociala a carei sursa este programata genetic, dar care trebuie sa respecte anumite conditii pentru a creste si a ajunge la manifestarea ei matura. La inceput, bebelusul simte o atractie innascuta pentru expresia chipului uman pe care il cauta cu aviditate. Se instaleaza o relatie de atasament care va pune bazele capacitatii de a iubi.

Atunci cand schimburile dintre mama si nou-nascut sunt dominate de experiente pozitive, acesta din urma interiorizeaza imaginea unei mame iubitoare, dobandeste o reprezentare de sine potrivit careia este o fiinta demna de iubire si isi formeaza o imagine despre ceea ce este caracteristic unei legaturi afective reciproce. Aceste reprezentari mentale ii confera, treptat, o autonomie afectiva care transforma emotia atractiei (o emotie egocentrica) intr-un sentiment de dragoste in care predomina preocuparea pentru celalalt. Prin astfel de experiente interiorizate se modeleaza pentru totdeauna capacitatile unei persoane de a stabili alte relatii bazate pe dragostea altruista.

Atunci cand relatia de atasament se stabileste greu, poate rezulta o dificultate de a crea legaturi mature. Adultul care nu a putut interioriza o figura iubitoare stabila nu dobandeste autonomie afectiva. Ramane dependent de celalalt pentru a-si regla tensiunea interioara, ceea ce il determina sa caute in alte persoane reasigurarea, controlul si confortul pe care nu reuseste sa si le ofere singur. Tulburarile de atasament afecteaza dobandirea capacitatii de a iubi altruist, pentru ca emotia atractiei ramane dominata de nevoia de celalalt. Dragostea dominata de dependenta afectiva este o sursa de suferinta, pentru ca cel mai marunt semn de dezacord intre propriile nevoi si raspunsul celuilalt da nastere unei temeri de a pierde afectiunea indispensabila. Posesivitatea, gelozia bolnavicioasa, insecuritatea care fac ca singuratatea sa devina intolerabila sunt suferinte induse de un sentiment de dragoste care nu a putut ajunge la maturitatea deplina.

Mânia si agresivitatea

Din gama emotiilor umane, mânia este una dintre cele mai deranjante pentru multi dintre noi. Multor persoane le este greu sa aiba de a face cu ea. Atunci cand ajunge sa perturbe relatiile interpersonale sau cand se manifesta frecvent sau cu o intensitate ce depaseste cu mult situatia care a provocat-o, mania (sau furia) incomodeaza pe toti cei implicati… Agresivitatea transmite o puternica incarcatura energetica a carei intensitate este resimtita la nivel fizic, in sistemul cardiovascular, respirator si muscular… Cu totii cunoastem clocotul din piept, roseata care ne cuprinde obrajii, accelerarea batailor inimii, narile care freamata, muschii care se incordeaza si maxilarele care se inclesteaza.

Agresivitatea este asociata cu o atitudine de atac, fiind programate inca de la nastere, la fel ca si fuga si frica. Cu totii purtam inscris in genele noastre un potential de violenta, susceptibil sa se trezeasca de fiecare data cand detectam o amenintare a vietii noastre. Expresia “violenta instinctiva” este folosita pentru a explica realitatea genetic mostenita de la specii animale inferioare din lantul evolutiei speciilor. Agresivitatea pe care o resimtim – si variantele ei, in functie de nuanta si de intensitate: iritare, enervare, furie, resentiment, ranchiuna, ura, violenta – poate reprezenta mai mult sau mai putin din aceasta violenta instinctuala. In acelasi timp, viata in societate, alaturi de alti oameni impune reguli care au rolul sa tempereze instinctele agresive. Prin educatie invatam sa le stapanim, sa gasim modalitati de expresie mai adaptate. Totusi, pentru a evita reprimarea lor, programele genetice sunt reactivate noaptea, in timpul fazelor somnului cu vise. De fiecare data cand ne confruntam cu o situatie care ne provoaca instinctele agresive, biologia si educatia risca sa intre in conflict, prima indemnand la exprimarea directa a comportamentelor de atac, iar cea de-a doua incercand sa le controleze si sa impuna modalitati specifice de manifestare. Adaptarea si echilibrul nostru fizic si mental depind de solutia pe care o vom gasi. 

Agresivitatea este o emotie importanta. Pentru ca reactiile noastre la mediul inconjurator sa fie adaptate, pentru a putea sa luam decizii intelepte si sa facem aprecieri adecvate, trebuie sa tinem seama de imperativele supravietuirii noastre. Astfel incat, frica si agresivitatea joaca tocmai acest rol. O alta functie importanta atribuita agresivitatii este in mentinerea unei afirmari de sine solide. Pentru a ne simti nestingheriti in relatiile noastre interpersonale, este necesar sa tinem cont atat de sensibilitatea celorlalti si de nevoile lor, cat si de individualitatea noastra, care trebuie sa-si gaseasca si ea locul in acest cadru. Atunci cand resimtim mânie, este un semn ca ceva important pentru noi nu este bine receptat. O manifestare normala a mâniei ii arata clar celuilalt limitele peste care nu trebuie sa treaca.

Cu toate acestea, este frecventa posibilitatea  ca o rabufnire de agresivitate instinctiva sa se manifeste exagerat in raport cu ceea ce s-a intamplat. Desi ii produce persoanei in cauza un puternic discomfort, mania are, totusi, o utilitate. Atunci cand este adaptata sau nu situatiei date, ea dezvaluie ceva despre persoana care o resimte. O emotie nu minte niciodata – este vorba despre o reactie fiziologica automata si independenta de vointa noastra. Daca apare, inseamna ca are legatura cu problema respectiva, asa cum este ea inregistrata in memoria corporala. Evenimentul care o provoaca, chiar daca pare sa nu o justifice, trezeste amintirea unei rani vechi pe care persoana se straduieste sa o ignore, insa ea se vrea identificata. Oricare ar fi intensitatea ei si oricat de deplasata ar fi ea in raport cu situatia data, agresivitatea resimtita vorbeste despre identitatea celui care o resimte, despre o parte din fiinta lui, cu atat mai vitala cu cat el incearca sa o ignore.

Grup de dezvoltare personala

RELAŢIA DE CUPLU AŞA CUM O PORT ÎN INTERIORUL MEU

Conştientizarea elementelor care definesc pentru mine relaţia de cuplu

 Grup de dezvoltare personală

prin

METODE PSIHODRAMATICE

Variante

Grup săptămânal (16 ore)	Grup de week-end (16 ore)
Datele: 28 februarie,      6, 20, 27 martie	Datele: 2, 3, 4 martie
Program: marţi 16.30-20.30 (4 sesiuni de câte 4 ore)	Program: vineri 17.00-21.00 sâmbătă 9.00-13.00; 14.00-18.00 duminică 9.00-13.00

 

Locul desfăşurării: Studioul de psihodramă din Calea Dorobanţilor 168, Bucureşti, sector 1

Certificat de participare eliberat de ARPsiC (Asociaţia Română de Psihodramă Clasică)

COST: 400 RON / 16 ORE

Grup condus de

ANGELA IONESCU – formator, psihoterapeut principal autonom

Informaţii şi înscrieri la psihoterapeut Angela Ionescu

tel. 0745 418132 sau e-mail angelaionescu@yahoo.com

Grupul se adresează oricăror persoane interesate de autocunoaştere şi de dezvoltare personală folosind metode psihodramatice

Beneficii personale:

-          autocunoaştere

-          creştere personală

Beneficii profesionale (pentru cei aflaţi în formare sau practicieni): 

-          completarea parcursului obligatoriu de dezvoltare personală

-          familiarizarea cu metodologia de lucru psihodramatic

Frica

Cu totii am simtit frica fie atunci cand am trecut printr-un loc pustiu  noaptea, fie atunci cand am ajuns intr-un mediu strain si prea putin familiar, fie atunci cand am trecut printr-un pericol. 

Cunoastem foarte bine manifestarile fizice ale fricii : inima bate mai repede, respiratia devine mai alerta si mai sacadat, pielea paleste, buzele tremura, muschii se incordeaza. Toate aceste modificari interne pregatesc organismul pentru fuga – este un comportament asociat fricii, programat genetic. Daca suntem in imposibilitatea de a fugi sau, mai mult, daca frica este mult prea puternica apar si alte reactii corporale: incremenim pe loc, ne simtim mainile si picioarele moi, pot aparea dureri de burta, sfincterele se relaxeaza.

Desi, in general, se crede ca fugim din cauza unui pericol din cauza ca anticipam producerea unei situatii si mai rele daca am sta pe loc, cercetarile au aratat ca reactia la frica nu depinde de aprecierea constienta pe care o facem legat de ceea ce ni se intampla. Recunoasterea unui stimul si evaluarea lui emotionala sunt procesate separate in creier. Acesta evalueaza pericolul inainte de a fi recunoscut obiectul. De exemplu, fugim la vederea unui urs pentru ca ne-a fost frica de el inainte de a-l putea identifica. Este posibil ca frica sa se produca in afara constiintei noastre si sa ne determine sa fugim inainte ca noi sa intelegem ce se intampla si de ce procedam astfel. Ni s-a intamplat multora sa parasim in graba un loc sau o persoana si apoi sa intelegem graba gestului nostru.

Frica este o emotie primara, deja programata la nastere si este foarte devreme resimtita, chiar si de nou nascuti, fiind declansata in mod automat de anumiti stimuli, ca de exemplu un zgomot brusc. Insa, cele mai multe dintre reactiile noastre de frica rezulta din deprinderile invatate din experientele anterioare – invatam sa ne temem de foc, de inaltime, de obiectele contondente. Experienta noastra modeleaza imaginile mentale rezultate din frica, ceea ce ne permite ca la varsta adulta sa sesizam nuantele subtile ce decurg din ea, cum ar fi tracul unui artist inainte de intrarea pe scena, spaima care ne tintuieste pe loc, teama amestecata cu placere, ca atunci cand practicam un sport care implica si in anumit pericol.

Dificultatile intampinate in reglarea fricii atrag dupa sine tulburarile care intra in sfera psihopatologiei. Anxietatea cronica este o tulburare de dispozitie care se manifesta ca o grija excesiva si constanta pentru tot felul de aspect, de obicei neinsemnate. Fobiile (de caini, de intuneric, de trafic, de multime etc.) sunt reactii invatate de frica exagerata legate de situatii, obiecte care nu reprezinta o amenintare reala pentru persoana in cauza. Unele apar prin conditionare in urma unor experiente nefericite, altele rezulta din credinte, prejudecati si superstitii (de exemplu frica de picicile negre, frica de a trece pe sub o scara) sau provin din strategii defensive inconstiente care au ca scop evitarea constientizarii unui impul sau gand respins de catre constiinta. Atacurile de panica sunt perioade de anxietate intense care survin imprevizibil si fara legatura cu situatia declansatoare. Sunt de scurta durata, insa simptomele sunt foarte intense – persoana respectiva are impresia ca se sufoca sau ca urmeaza o criza cardiaca sau ca va innebuni. Tulburarea de stres posttraumatic apare in urma unui eveniment traumatizant, ca de exemplu in urma unui accident sau a unei agresiuni. Anxietatea severa care decurge de aici este declansata rapid de stimuli asemanatori cu cei din timpul incidentului, chiar daca nu mai implica acelasi nivel de amenintare, cum ar fi  un zgomot de frane care produce angoasa unei persoane traumatizate in urma unui accident.

Bucuria si tristetea

Bucuria si tristetea sunt emotii prezente inca de la inceput in viata noastra. Bucuria confera o stare de bine, in timp ce tristetea este insotita de o stare de suferinta morala si, uneori, de durere fizica.

Bucuria reflecta o stare de echilibru a corpului si un nivel ridicat de activitate. Trasaturile fetei sunt destinse sau surazatoare, gesturile sunt ample sau degajate. Gandirea este agera si creatoare, imaginatia lucreaza intens. 

In ceea ce priveste tristetea, aceasta se caracterizeaza prin contractii resimtite la nivelul laringelui si faringelui, lacrimile, scaderea tonusului si o diminuare evidenta a activitatii generale si a imaginatiei. 

Experienta noastra de viata modeleaza manifestarile bucuriei si tristetii. Veselia este o bucurie resimtita in grup prin contagiune, extazul este un fel de bucurie admirativa, euforia, o debordare de entuziasm. Tristetea se poate manifesta sub forma nostalgiei legate de sentimentul de a fi departe de obiectul dorit si sa se transforme in melancolie asociata cu impresia unei pierderi definitive.In cele mai nefericite situatii, ea provoaca o detasare care vadeste dezinteresul fata de lume si de placerile ei: aceasta este depresia. Bucuria excesiva poate conduce la o atitudine patologica, mania. Persoana in cauza debordeaza de energie si risca sa isi puna in pericol sanatatea si viata. Ea poate, de exemplu, sa se angajeze in cheltuieli irationale, sa nu doarma mai multe zile la rand, sa se angajeze in activitati periculoase. Adesea, in astfel de situatii extreme, bucuria si tristetea nu sunt singurele emotii implicate; mai pot fi prezente si agresivitatea si culpabilitatea ceea ce contribuie la complexitatea tabloului clinic.

In timp ce bucuria dovedeste si contribuie la echilibrul organismului, tristetea intensa si permanenta afecteaza functionarea sistemului imunitar. Devenim mai predispusi la a contracta virusuri si bacterii. Ajunsi la un anumit nivel de intensitate a disperarii, ne simtim in impas si putem vedea moartea ca singura rezolvare posibila. In aceasta situatie, exista un mare risc de instalare a unor boli fizice incurabile.

Grup de suport pentru persoane co-dependente

Incepand cu 10 februarie 2012 se fac inscrieri ca participant la grupul de suport pentru persoane co-dependente (care traiesc sau au trait alaturi de consumatori dependenti de alcool sau alte droguri). La acest grup aveti ocazia sa intrati in contact cu persoane care au trecut prin experiente de viata asemanatoare, sa intelegeti ce rol are fiecare in ceea ce se intampla si cum pot schimba lucrurile neplacute care se repeta in viata .

Inscrierea la grupul de suport presupune participarea regulata la intalnirile saptamanale.

O intalnire dureaza 90 de minute si costa 50 lei.

Cabinetul se afla in zona Universitatii.

Intalnirile vor fi moderate de Alina Ionescu, psiholog clinician format in psihoterapie de grup (psihodrama), cu o vasta experienta in domeniul dependentelor.

Contact: Alina Ionescu - telefon: 0722 933 013

                                         e-mail  alinamonicaionescu@yahoo.com

Emotii "bune" si emotii "rele"?

De cate ori ne-am spus in sinea noastra sau am auzit in jur: “Cat as vrea sa fiu mai nepasator, sa nu ma mai afecteze atat de mult tot ceea ce mi se intampla” sau “As vrea sa nu ma mai infurii atat de repede” sau “Ma ingrijorez din orice, ma gandesc imediat la tot ceea ce este mai rau”?… Exista oare emotii "bune" care trebuie cultivate si emotii "rele" care trebuie eliminate din viata noastra? 

Toti avem o relatie speciala cu emotiile noastre. Unele persoane le considera esentiale, altele nu vad in ele decat un capriciu. Potrivit unora, emotiile ne tulbura judecata, complica relatiile interpersonale si ar fi de preferat, pentru a functiona bine in viata, sa nu le dam voie sa apara prea des. Multe persoane fac diferenta intre emotiile pe care si-ar dori sa le resimta in permanenta si cele pe care le detesta si de care ar dori sa se debaraseze.

Emotiile sunt o componenta esentiala in functionarea noastra fiziologica. Ele se deruleaza permanent in corpul nostru, ne modifica fara incetare starea interioara, informandu-ne despre ceea ce se petrece in profunzimile corpului nostru, despre felul in care ne afecteaza mediul inconjurator. Interesant este faptul ca noi suntem doar partial constienti de prezenta emotiilor, iar impactul lor asupra functionarii noastre fizice si psihice se produce adesea fara stirea noastra.

Sunt calificate drept “pozitive” emotiile care induc o stare de bine, de calm, sau de confort: bucuria, speranta, multumirea, iubirea, recunostinta, placerea, iertarea etc. Dimpotriva, emotiile precum frica, tristetea, rusinea, enervarea, nemultumirea, ranchiuna etc. sunt responsabile de producerea unor stari de neplacere, de disconfort, chiar de suferinta – ele sunt calificate drept “negative”. Adesea sunt considerate dusmani care trebuie combatuti; totusi, au si ele importanta lor. Emotiile negative sunt considerate functionale atunci cand au o intensitate moderata si o durata redusa; ele au rolul de contribui la evaluarea si la adaptarea la situatiile in care ne gasim la un moment dat. De exemplu, nelinistea pe care o resimtim inaintea unui examen, concurs sau interviu, ne ajuta sa ne pregatim cat mai bine, sa luam in considerare cat mai multe variante posibile. Emotii functionale sunt frica, enervarea, nelinistea, tristetea. Atunci cand emotiile sunt foarte intense sau au o durata mare in timp, efectul lor este perturbator asupra functionarii noastre – nelinistea se transforma in anxietate, frica in panica, enervarea in furie, tristetea in deprimare. In aceste conditii ele sunt considerate emotii disfunctionale si este nevoie sa actionam asupra lor si asupra condiilor care le produc pentru a diminua efectele lor asupra sanatatii noastre psihice.

Toate emotiile noastre au o utilitate. Sa nu le acceptam pe unele dintre ele inseamna sa renuntam constient la o parte din informatiile pretioase pe care ni le furnizeaza. Pentru o adaptare sanatoasa, este important sa le acceptam pe toate si sa ascultam ceea ce ne pot invata ele sau ceea ce au ele sa ne transmita…

Carte de psihologie: Oferta Editurii Trei

Cu ocazia lansării noului site, in perioada 3-10 februarie 2012, Editura Trei ofera o reducere de 30% la toate titlurile  achiziţionate online.
 

Reducerea nu se aplica la pachetele speciale sau la produsele deja reduse prin alte oferte.

www.edituratrei.ro