Alegeri si decizii

Construirea propriei vieti se face printr-o multime de decizii. Daca eu nu decid pentru mine, ceilalti sau evenimentele o vor face in locul meu.

Andrei face, la 14 ani, prima alegere: hotaraste să urmeze liceul economic, indemnat in acest sens de dorinta sa si de parerile parintilor, dirigintelui si prietenilor. La 18 ani, urmeaza a doua alegere: hotaraste sa invete meseria de bucatar, la care viseaza de mult si pe care a experimentat-o la un patron, in timpul vacantei. La 25 de ani, a treia alegere: se casatoreste cu Cristina, pe care o cunoaste de 3 ani. Au multe lucruri in comun. La 27 de ani, „vine” a patra alegere: ei hotarasc impreuna sa aiba copii – unul, doi sau chiar trei, dar nu mai mult. La 28 de ani se muta in casa visurilor sale … aproximativ, pentru ca trebuie sa tina cont si de ce ii place lui, sotiei, dar si de „portofel”. Este un apartament cu trei camere, cumparat cu ajutorul unui credit. Este, totuşi, multumit de casuta lor, chiar daca isi doreau, de fapt o casa spatiaosa, pe pamant. La 40 de ani, Andrei vrea să fie independent. Isi deschide un mic restaurant, pe care spera ca in cativa ani sa-l mareasca si sa lucreze pe cont propriu.

Aceste decizii importante sunt rezultatul mai multor mici optiuni partiale. Noi trebuie să alegem singuri. Aproape fiecare decizie ne aduce in fata noi alte alegeri. Cu cat luam mai multe decizii, cu atat ne simtim mai multumiti, cu atat trebuie sa ne asumam mai multe sarcini si responsabilitati, cu atat ne dezvoltam mai mult si avem mai multe sanse sa ne simtim impliniti si multumiti. Aceasta este calea celor care se autoactualizeaza, a celor responsabili, a celor activi, a celor care sunt „proprietarii” propriilor lor vieti.

Se poate intampla ca Andrei sa nu aiba intotdeauna posibilitatea sau forta de a alege. El poate urma exemplul tatalui sau, care prefera securitatea oferita de o slujba in administratia locala si sa se angajeze acolo. Sau se poate insura cu Mihaela, o fata serioasa, pe gustul parintilor sai, care ii cunosc bine familia. Sau poate sa inchirieze la 40 de ani un apartament, dupa ce pana atunci a locuit la parinti. Asta nu-l impiedica sa preia mai tarziu „carma” propriei vieti si să vireze iar la dreapta, spre autoactualizare, in functie de cantitatea de decizii pe care le va lua el insusi.

Andre Moreau, in cartea sa „Putere, autonomie, vindecare”, pune in evidenta trei categorii de persoane: cele care cauta; cele care gasesc (de exemplu, oamenii celebri); cele care nu mai cauta.

Andrei face parte dintre cei care cauta si, in felul acesta, traiesc. Dan, insa, face parte din categoria celor care au renuntat sa mai caute si isi pierde, in felul acesta, viata. La 14 ani, nestiind ce sa faca, merge la un liceu ales la intamplare. Dupa doi ani, renunta la scoala, care oricum nu-i placea. La 18 ani, dupa ce a stat acasa doi ani fara sa munceasca, la presiunile parintilor, se angajeaza ca vanzator la un complex comercial en-gros. Ramane aici timp de cinci ani, cand ramane fara slujba din cauza restructurarilor din firma. La 23 de ani, nu are nici slujba si nici o prietena stabila. Desi isi doreste o viata stabila, nu se poate hotari. Si, de fapt, se simte mai bine „traindu-si viata”, cum spune el si iesind in fiecare seara cu prietenii. Dar acestia, devin o data cu trecerea timpului, tot mai rari. Dezamagit, bea tot mai mult. La 30 de ani, este necasatorit si locuieste tot cu parintii, care sunt mereu ingrijorati atunci cand pleaca. Are o slujba, tot ca vanzator, care il nemultumeste teribil, dar din cauza studiilor nefinalizate, nici nu reuseste sa isi gaseasca altceva mai bun. La 40 de ani, viata lui este la fel ca in urma cu zece ani, monotona si goala.
In viata de zi cu zi, intalnim mereu personaje de acest fel, desi uneori ne ia ceva timp ca sa le recunoastem. Este important, insa, sa reflectam la deciziile luate in viata, pentru noi insine, pentru altii sau la deciziile pe care altii le-au luat pentru noi. Fiecare dintre noi isi repeta propriul scenariu, adesea fara sa isi dam seama. Percepem mai usor scenariul altora, dar mult mai greu pe al nostru. De fapt, prin intermediul acestor scenarii (invizibile), suferim si ii facem si pe altii sa sufere. Primul pas spre schimbare il constituie constientizarea propriului scenariu. Urmatorii pasi constau in gasirea de noi comportamente, care dezmembreaza vechiul scenariu si contribuie la structurarea unor comportamente si scenarii noi, mai eficiente si mai adapate contextelor si nevoilor personale.


Sursa: Andre Moreau – “Putere, autonomie, vindecare”