Privind spre viitor cu teama

Sunt momente in viata cand ne simtim coplesiti de un sentiment de teama care apare in prezenta incomprehensibilului sau supranaturalului. Ce frumos ar fi sa putem privi in viitor... sa ne cercetam viitorul… sa stim ce ne asteapta… Oare profetiile, premonitiile si presentimentele ne pot ajuta in acest sens?

Posibilitatea inchipuita de a intrezari viitorul est doar o licarire venind dinspre trecut. In opinia lui Wilhelm Stekel - cunoscut psihanalist, contemporan cu Sigmund Freud -  privitul in viitor este doar o privire retrospectiva. Doar atunci cand ne analizam trecutul putem sa vedem ce viitor ne asteapta. Lucrurile care ne permit sa intrezarim viitorul s-au acumulat in trecutul nostru. Dorintele din copilarie ne hotarasc istoria ulterioara. In ceea ce ne priveste, putem prezice cu usurinta orice lucru dupa care tanjim si tot cu usurinta putem avea presentimente referitoare la lucrurile de care nu dorim sa ne ferim. Cu totii am putea sa ne citim de indata viitorul daca am putea sa ne intrezarim la viata emotiile din copilarie.

Cunoastem destul de putin despre lucrurile pe care le facem si chiar mai putin despre motivele pentru care le facem. Emotiile si sentimentele noastre pot fi intelese ca tensiuni care depun marturie despre existenta unor forte pe cale de a se maturiza. Chiar daca noi credem ca dirijam aceste forte, ca noi luam deciziile, noi doar acceptam deciziile “vointei interioare secrete”, asa cum o numeste Freud.

Sa gandim retrospectiv si sa vedem daca presentimentele nostre isi au, cumva, radacinile in trecut, in unele previziuni sumbre formulate de cei apropiati in privinta destinului nostru… Cati parinti exaperati de nazdravaniile odraselelor au spus ceva de genul: “Asta nu va sfarsi bine!”.

Ceea ce consideram a fi presentiment poate fi o doar intelegere interioara mai precisa. Ca atunci cand ne luam la revedere de la cineva drag si, privind cum se departeaza, apare ca o strafulgerare gandul ca nu ne vom mai vedea.

Privind in trecut cu suferinta si nostalgie

Fiecare dintre noi are printre cunostintele lui cel putin o persoana care isi deplange permanent soarta: "Ce viata nefericita!", "Cu ce-am gresit de am parte de asa ceva?" La inceput le ascultam cu atentie,  le compatimim si la sfatuim sa uite trecutul si sa isi cladeasca o viata noua, pentru ca par a avea resursele si forta necesara. Cu timpul observam ca aceste persoane nu fac nimic pentru a-si schimba soarta nefericita, dimpotriva gasesc noi motive pentru a se plange de viata lor, ceea ce ii face pe cei din jurul lor sa le asculte cu greutate si sa le consoleze cu expresii stereotipe.

Acest gen de persoane se mentin cu incapatanare in situatia de a privi inapoi, toate incercarile celor din jur de a le orienta catre o viata activa esuand. Ele au descoperit secretul savurarii suferintei, placerea de a juca rolul tragic atribuit temporar de viata si de care se agata cu toata forta. Chiar daca suna paradoxal, este posibil ca aceste persoane sa fie nefericite daca cineva sau ceva le-ar lipsi de nefericirea lor.

Cu totii avem propriile dezamagiri, esecuri sau infrangeri. Insa, pentru a ne fi bine, trebuie sa facem pace cu trecutul, debarasandu-ne de povara amintirilor si dezamagirilor.

Nu doar nefericirea din trecut este periculoasa, ci si amintirea zilelor minunate de odinioara, care nu se mai intorc niciodata, dar par a fi permanent pe buzele unora. Sunt persoane care par a nu putea sa-si uite copilaria fericita, lipsa de armonie de mai tarziu devenind prea dureroasa si trezind o nostalgie care nu poate fi satisfacuta decat prin visuri sterile.

Niciodata nu este prea tarziu sa facem ceva pentru noi! Viata se termina doar daca noi credem asta. Sa iertam si sa uitam suferinta trecutului. Munca si preocuparea fata de ceilalti ne pot ajuta sa uitam mai usor. Intelepciunea vietii se poate masura si prin modul in care uitam. Cum spune Wilhem Stekel, “fiecare zi isi traieste propria viata si ne pregateste pentru viitor… Doar in anumite ocazii putem sa ne indreptam privirea inapoi, sa cercetam calea pe care am parcurs-o si sa ne concentram din nou privirea asupra reperelor memoriei”.

Dreptul de a fi trist

Suferinta poate alege cai diferite pentru a ne comunica faptul ca o parte din noi este ignorata si cere sa fie ascultata. Uneori, durerea morala domina si ia forma unei devalorizari intense, a unei culpabilitati si a unui sentiment covarsitor de neputinta. Persoana respectiva se copleseste cu reprosuri, interesul ei pentru activitatile cotidiene se diminueaza sau chiar dispare, se instaleaza ambivalenta, nu mai reuseste sa ia o decizie, sa se angreneze intr-o activitate, sa duca ceva la bun sfarsit. Atentia, concentrarea si memoria sunt afectate, sfera gandirii se restrange la ganduri negre care deformeaza perceptia de sine si perceptia asupra evenimentelor. In aceasta stare de tristete si letargie, persoana nu se mai recunoaste, se simte din ce in ce mai pierduta, este obsedata de ganduri legate de moarte; se contureaza, de asemenea, un tablou dominat de simptome somatice: oboseala, pierderea apetitului, tulburari de somn, afectiuni digestive, cardiace si respiratorii.

Este firesc sa fim tristi atunci cand ni se intampla un necaz. Emotia este, in acest caz, justificata de situatie si, atunci cand ne ingaduim sa o traim, se produce un travaliu mental si suferinta se domoleste. In depresie, tristetea atinge cote foarte mari. Privita din exterior, intensitatea disperarii nu pare justificata de circumstantele exterioare.

Depresia nu apare de la o zi la alta. Adeseori, am avut cu ceva timp inainte indiciile unei suferinte interioare de care, insa, nu am tinut cont. Ne-am straduit sa ne continuam viata fara sa schimbam nimic, in ciuda unei oboseli tot mai mari, a unei scaderi a interesului, a unei iritabilitati din ce in ce mai mari. Cu timpul, suferinta a devenit mai intensa, fortele s-au epuizat, lacrimile au inceput sa curga fara motiv. Aceasta tristete imensa este un strigat ale fiintei noastre care ne obliga sa ne oprim si sa ne punem intrebari in legatura cu ce anume nu merge cum am dori in viata noastra.

 Depresia este tulburarea mentala cea mai raspandita la acest inceput de secol XXI, cunoscuta in toate civilizatiile si straturile sociale. Implica simptome psihice, dar, deseori, este insotita si de simptome somatice. Pe planul diagnosticarii, depresia este greu de definit pentru ca ea se poate prezenta sub diferite forme – poate aparea ca o entitate clinica in sine, dar se regaseste si printre simptomele celor mai multe dintre afectiunile mentale. Multe dintre persoanele care vin la cabinet constientizeaza aceasta stare depresiva, insa evaluarea si diagnosticarea se poate face doar de catre specialisti – medicul psihiatru si psihologul clinician.

Sa invingem depresia

Perturbarile resimtite de persoanele care solicita o terapie se refera, in general, la emotii mai intense, mai frecvente si mai stabile in comparatie cu emotiile simple. Pragul intre normalitate si psihopatologie este stabilit conventional si se refera, de obicei, la intensitatea, frecventa si durata unor simptome.

Depresia este o afectiune des intalnita, in general mai frecvent diagnosticata la femei fata de barbati, deoarece acestea sunt mai deschise in a vorbi despre simptomele lor si despre efectele psihologice ale simptomelor lor. Putem vorbi un episod/boala acuta, care se vindeca in 9 luni pe cale naturala sau in 2 – 3 luni, in urma tratamentelor. Este recidivanta, la 50% dintre cazuri, caderile depresive reaparand dupa un an. Din acest motiv, este important sa apelam la tratamente psihologice care sa previna revenirea bolii, lucru frecvent chiar si la pacientii tratati corect cu medicamente antidepresive.

Evaluarea depresiei se poate face cu ajutorul unor scale clinice, utilizate de catre specialisti, putand evalua daca este sau nu vorba de depresie si, respectiv, intensitatea depresiei.

In psihoterapie, clientii invata sa faca legatura intre emotii, ganduri si comportamente, sa modifice gandurile negative si sa faca diferenta intre faptele reale si aprecierea lor subiectiva . Se poate vorbi de o psihoterapie de scurta durata, care se deruleaza in aproximativ 20 de sedinte, pe o perioada de 3 – 4 luni. Rezultate excelente se obtin prin continuarea terapiei individuale cu o terapie de grup. Grupul este un echivalent al realitatii sociale, izolata de restul “lumii” si in care sunt scoase la lumina relatiile trecute, prezente si viitoare, tiparele de comportament si modul in care pot fi schimbate pentru o functionare mai eficienta si mai putin “dureroasa”.

Paihoterapia, atat cea individuala, cat sic ea de grup, este eficienta in depresiile de intensitate usoara sau medie, cand este conservat sensul realului. Tratamentul medicamentos este indicat in depresiile severe, cu stari delirante si in starile maniaco-depresive. Este mai putin costisitor decat psihoterapia, insa riscul recaderilor este destul de mare si implica mentinerea medicatiei antidepresive pe o durata nedeterminata. Combinatia intre antidepresive si psihoterapie este, in general, mai eficienta decat medicamentele antidepresive ca forma unica de tratament.