Mânia si agresivitatea

Din gama emotiilor umane, mânia este una dintre cele mai deranjante pentru multi dintre noi. Multor persoane le este greu sa aiba de a face cu ea. Atunci cand ajunge sa perturbe relatiile interpersonale sau cand se manifesta frecvent sau cu o intensitate ce depaseste cu mult situatia care a provocat-o, mania (sau furia) incomodeaza pe toti cei implicati… Agresivitatea transmite o puternica incarcatura energetica a carei intensitate este resimtita la nivel fizic, in sistemul cardiovascular, respirator si muscular… Cu totii cunoastem clocotul din piept, roseata care ne cuprinde obrajii, accelerarea batailor inimii, narile care freamata, muschii care se incordeaza si maxilarele care se inclesteaza.

Agresivitatea este asociata cu o atitudine de atac, fiind programate inca de la nastere, la fel ca si fuga si frica. Cu totii purtam inscris in genele noastre un potential de violenta, susceptibil sa se trezeasca de fiecare data cand detectam o amenintare a vietii noastre. Expresia “violenta instinctiva” este folosita pentru a explica realitatea genetic mostenita de la specii animale inferioare din lantul evolutiei speciilor. Agresivitatea pe care o resimtim – si variantele ei, in functie de nuanta si de intensitate: iritare, enervare, furie, resentiment, ranchiuna, ura, violenta – poate reprezenta mai mult sau mai putin din aceasta violenta instinctuala. In acelasi timp, viata in societate, alaturi de alti oameni impune reguli care au rolul sa tempereze instinctele agresive. Prin educatie invatam sa le stapanim, sa gasim modalitati de expresie mai adaptate. Totusi, pentru a evita reprimarea lor, programele genetice sunt reactivate noaptea, in timpul fazelor somnului cu vise. De fiecare data cand ne confruntam cu o situatie care ne provoaca instinctele agresive, biologia si educatia risca sa intre in conflict, prima indemnand la exprimarea directa a comportamentelor de atac, iar cea de-a doua incercand sa le controleze si sa impuna modalitati specifice de manifestare. Adaptarea si echilibrul nostru fizic si mental depind de solutia pe care o vom gasi. 

Agresivitatea este o emotie importanta. Pentru ca reactiile noastre la mediul inconjurator sa fie adaptate, pentru a putea sa luam decizii intelepte si sa facem aprecieri adecvate, trebuie sa tinem seama de imperativele supravietuirii noastre. Astfel incat, frica si agresivitatea joaca tocmai acest rol. O alta functie importanta atribuita agresivitatii este in mentinerea unei afirmari de sine solide. Pentru a ne simti nestingheriti in relatiile noastre interpersonale, este necesar sa tinem cont atat de sensibilitatea celorlalti si de nevoile lor, cat si de individualitatea noastra, care trebuie sa-si gaseasca si ea locul in acest cadru. Atunci cand resimtim mânie, este un semn ca ceva important pentru noi nu este bine receptat. O manifestare normala a mâniei ii arata clar celuilalt limitele peste care nu trebuie sa treaca.

Cu toate acestea, este frecventa posibilitatea  ca o rabufnire de agresivitate instinctiva sa se manifeste exagerat in raport cu ceea ce s-a intamplat. Desi ii produce persoanei in cauza un puternic discomfort, mania are, totusi, o utilitate. Atunci cand este adaptata sau nu situatiei date, ea dezvaluie ceva despre persoana care o resimte. O emotie nu minte niciodata – este vorba despre o reactie fiziologica automata si independenta de vointa noastra. Daca apare, inseamna ca are legatura cu problema respectiva, asa cum este ea inregistrata in memoria corporala. Evenimentul care o provoaca, chiar daca pare sa nu o justifice, trezeste amintirea unei rani vechi pe care persoana se straduieste sa o ignore, insa ea se vrea identificata. Oricare ar fi intensitatea ei si oricat de deplasata ar fi ea in raport cu situatia data, agresivitatea resimtita vorbeste despre identitatea celui care o resimte, despre o parte din fiinta lui, cu atat mai vitala cu cat el incearca sa o ignore.