Frica

Cu totii am simtit frica fie atunci cand am trecut printr-un loc pustiu  noaptea, fie atunci cand am ajuns intr-un mediu strain si prea putin familiar, fie atunci cand am trecut printr-un pericol. 

Cunoastem foarte bine manifestarile fizice ale fricii : inima bate mai repede, respiratia devine mai alerta si mai sacadat, pielea paleste, buzele tremura, muschii se incordeaza. Toate aceste modificari interne pregatesc organismul pentru fuga – este un comportament asociat fricii, programat genetic. Daca suntem in imposibilitatea de a fugi sau, mai mult, daca frica este mult prea puternica apar si alte reactii corporale: incremenim pe loc, ne simtim mainile si picioarele moi, pot aparea dureri de burta, sfincterele se relaxeaza.

Desi, in general, se crede ca fugim din cauza unui pericol din cauza ca anticipam producerea unei situatii si mai rele daca am sta pe loc, cercetarile au aratat ca reactia la frica nu depinde de aprecierea constienta pe care o facem legat de ceea ce ni se intampla. Recunoasterea unui stimul si evaluarea lui emotionala sunt procesate separate in creier. Acesta evalueaza pericolul inainte de a fi recunoscut obiectul. De exemplu, fugim la vederea unui urs pentru ca ne-a fost frica de el inainte de a-l putea identifica. Este posibil ca frica sa se produca in afara constiintei noastre si sa ne determine sa fugim inainte ca noi sa intelegem ce se intampla si de ce procedam astfel. Ni s-a intamplat multora sa parasim in graba un loc sau o persoana si apoi sa intelegem graba gestului nostru.

Frica este o emotie primara, deja programata la nastere si este foarte devreme resimtita, chiar si de nou nascuti, fiind declansata in mod automat de anumiti stimuli, ca de exemplu un zgomot brusc. Insa, cele mai multe dintre reactiile noastre de frica rezulta din deprinderile invatate din experientele anterioare – invatam sa ne temem de foc, de inaltime, de obiectele contondente. Experienta noastra modeleaza imaginile mentale rezultate din frica, ceea ce ne permite ca la varsta adulta sa sesizam nuantele subtile ce decurg din ea, cum ar fi tracul unui artist inainte de intrarea pe scena, spaima care ne tintuieste pe loc, teama amestecata cu placere, ca atunci cand practicam un sport care implica si in anumit pericol.

Dificultatile intampinate in reglarea fricii atrag dupa sine tulburarile care intra in sfera psihopatologiei. Anxietatea cronica este o tulburare de dispozitie care se manifesta ca o grija excesiva si constanta pentru tot felul de aspect, de obicei neinsemnate. Fobiile (de caini, de intuneric, de trafic, de multime etc.) sunt reactii invatate de frica exagerata legate de situatii, obiecte care nu reprezinta o amenintare reala pentru persoana in cauza. Unele apar prin conditionare in urma unor experiente nefericite, altele rezulta din credinte, prejudecati si superstitii (de exemplu frica de picicile negre, frica de a trece pe sub o scara) sau provin din strategii defensive inconstiente care au ca scop evitarea constientizarii unui impul sau gand respins de catre constiinta. Atacurile de panica sunt perioade de anxietate intense care survin imprevizibil si fara legatura cu situatia declansatoare. Sunt de scurta durata, insa simptomele sunt foarte intense – persoana respectiva are impresia ca se sufoca sau ca urmeaza o criza cardiaca sau ca va innebuni. Tulburarea de stres posttraumatic apare in urma unui eveniment traumatizant, ca de exemplu in urma unui accident sau a unei agresiuni. Anxietatea severa care decurge de aici este declansata rapid de stimuli asemanatori cu cei din timpul incidentului, chiar daca nu mai implica acelasi nivel de amenintare, cum ar fi  un zgomot de frane care produce angoasa unei persoane traumatizate in urma unui accident.