O psihoterapie ne poate ajuta sa iesim dintr-un cerc vicios in
care ne invartim de ceva vreme, sa regasim o noua energie si sa relansam un
travaliu al gandirii care a suferit un blocaj in functionarea lui generala. Nu
exista, insa, psihoterapie miraculoasa – acelasi demers nu poate fi potrivit
pentru toate persoanele si pentru toate suferintele. Toate abordarile au parte
si de rezolvari fericite, si de piedici, si chiar de esecuri, fapt adevarat mai
ales atunci cand suferinta este complexa si difuza si afecteaza persoana in
toate dimensiunile fiintei sale.
In psihoterapie,
abordarea este conceputa ca un instrument pentru terapeut. Ea este de obicei
bine documentata, bazata pe insusirea unor cunostinte teroretice si practice de
lunga durata. Desi este indispensabila, ea nu constituie esentialul procesului terapeutic,
asa cum nici acul si foarfeca nu fac dintr-un om cel mai bun croitor. Daca
unele tehnici se pot dovedi a fi mai potrivite decat altele in tratamentul unui
anumit tip de tulburare, succesul lor nu este garantat doar de acestea,
existand o serie de factori implicati, mai importanti decat abordarea.
O psihoterapie este,
inainte de orice, o intalnire umana.
Eficacitatea ei necesita convergenta mai multor aspecte, de unele fiind
responsabil pacientul / clientul, de altele psihoterapeutul. In ceea ce il
priveste pe primul, suferinta si dorinta de a gasi alinare sunt motoarele
indispensabile pentru succesul actiunii. Suferinta
este primul motor al unei psihoterapii si trebuie sa fie mai mare decat suferinta
pe care travaliul introspectiei o va provoca cu siguranta; vointa de a o alina
va fi cea care il va ajuta pe pacient / client sa suporte dificultatile
inerente demersului psihologic, precum aceea de a fi nevoit sa se confrunte cu
anumite aspecte ale sinelui de care nu este prea mandru si pe care se
straduieste sa le ascunda si lui insusi.
Motivatia
este
o alta conditie a succesului unei terapii. Atunci cand cineva apeleaza la o consultatie
terapeutica din cauza presiunii celor apropiati sau pentru a se conforma unei recomandari in
care nu are incredere, motivatia personala, reala, lipseste. Motivatia inconstienta poate si ea sa
actioneze impotriva dorintei constiente de a fi ajutat. Schimbarea necesita
abandonarea unui mod de functionare binecunoscut, chiar daca produce suferinta.
Uneori el produce unele avantaje (numite beneficii
secundare) la care persoana nu este pregatita sa renunte. Culpabilitatea inconstienta sau suferinta narcisica impusa de faptul ca
persoana este nevoita sa-si recunoasca limite sau slabiciuni considerate
inacceptabile reprezinta alte obstacole inconstiente care se pot opune
vindecarii.
Personalitatea
pacientului / clientului este un alt factor care intervine
in stabilirea unei relatii terapeutice. Unele persoane au serioase dificultati
in ceea ce priveste capacitatea lor de a intra in relatie cu ceilalti. Aceste
dificultati se vor manifesta si in cadrul demersului terapeutic, putandu-se
ajunge pana la compromiterea acestuia.
In ceea ce il priveste
pe psihoterapeut, acesta trebuie sa
isi fi dobandit competentele necesare. Insusirea cunostintelor teoretice si
dobandirea abilitatilor practice necesita o pregatire solida care, adesea, se
intinde de-a lungul mai multor ani. Experienta capatata cu persoane diferite si
in contexte variate contribuie la perfectionarea permanenta a cunoasterii
teoretice si practice. Conform multor sudii, eficacitatea psihoterapiilor se
bazeaza mai ales pe abilitatile comportamentale ale psihoterapeutului si pe personalitatea
sa. Cum si el este o fiinta cu calitatile si slabiciunile sale, cu perioade de
echilibru, dar si de dezechilibru, practicarea psihoterapiei impune ca si el sa
fi facut un travaliu asemanator asupra lui insusi. Studiile statistice arata ca
psihoterapeutii reprezinta o parte importanta dintre persoanele care apeleaza
la consultatiile psihoterapeutice, ceea ce pledeaza in favoarea unui profesionalism, deoarece nu
poti calauzi corect pe altcineva, daca nu ai parcurs tu insusi acelasi drum.
A fi un bun
psihoterapeut este, in primul rand, un aspect care tine de personalitate si de
lucrul asupra propriei persoane; cunostintele teoretice si, mai ales, experienta
vor rafina talentul terapeutic. In timp, abilitatile comportamentale ajung sa
depaseasca cunostintele si abilitatile practice. Adesea, psihoterapeutii
experimentati isi creeaza propriul stil, adaptandu-si demersul terapeutic la
personalitatea lor si integrand in pregatirea lor de baza aspecte tehnice care
provin din alte abordari. Aceasta integrare a cunostintelor si a experientei
se realizeaza in timp, incetul cu incetul, asa incat unii psihoterapeuti nu
constientizeaza acest fapt si atribuie mai mult credit instrumentului folosit
decat lor insisi. Insa, acelasi instrument, plasat in maini mai putin experimentate,
poate sa nu ofere aceleasi rezultate si, chiar sa faca rau in loc sa ajute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu