Carte de psihologie: Prima şedinţă de psihoterapie. 20 de motive de a face (sau nu) o psihoterapie

Titlul original: Première séance. 20 raisons d’entreprendre (ou non) une psychothérapie
Limba originală: franceză
Autor: Robert Neuburger

Editura Trei, Colecţia: Psihologia pentru toți

Anul apariţiei: 2011

Ideea aflată la originea celor douăzeci de convorbiri publicate în această carte, apărute iniţial în Psychologies Magazine, a fost de a le da unor femei, bărbaţi şi cupluri ocazia de a se întâlni cu psihanalistul Robert Neuburger pentru o singură consultaţie şi de a hotărî apoi dacă problematica lor are nevoie — sau nu — de o psihoterapie. Din spatele întrebărilor apare, de fiecare dată, o poveste singulară şi impresionantă, spusa cu încredere şi ascultata cu atenţie şi respect. Umanista, utilă şi angajată, această carte deosebită arata ca oferirea unui spaţiu de discuţie şi elaborare este deseori mai eficientă decât prescrierea unor „pastile de fericire ".

DR. NEUBURGER: „Valentine ne oferă ocazia de a reaminti o regulă importantă, cea de a nu începe să tratezi un simptom înainte de a-i înţelege funcţia. Am fi putut fi tentaţi să o sfătuim să se adreseze unui terapeut comportamentalist, dată fiind natura invalidanta a simptomului ei de fobie a conducerii pe autostradă. Dar o ascultare mai atentă ne arată că acest simptom este un compromis între o nevoie nouă de-a ei, cea de a se autonomiza, de a se descotorosi de armura culpabilităţii, de a se îndepărta de dependentele ei, şi o nevoie de stabilitate, de siguranţă, ca şi de o teamă de a-şi părăsi căminul. Decât să ne străduim să îi suprimăm simptomul fobic, riscând să se transforme pur şi simplu într-altul, e preferabil să o ajutăm printr-o psihoterapie să îşi înţeleagă contradicţiile interne. Devenind inutil, simptomul ar trebui să dispară spontan. "

MARINA: „După şedinţă, m-am simţit foarte uşurată, aveam senzaţia că scăpasem de una dintre poverile mele şi că înţelegeam. Ştiam că sufeream de o negare a corpului meu, dar nu înţelesesem că motorul comportamentului meu era să mă pun în pericol. Am fost frapată de neutralitatea doctorului Neuburger şi am putut uita că era de faţă, că era bărbat şi asta mi-a permis să vorbesc cu propriile cuvinte despre suferinţele mele. Nu am încetat întâlnirile cu bărbaţii, dar, pentru prima dată, am anulat întâlniri în ultima clipă, fiindcă mi-a fost teamă să mă pun în primejdie. Îmi dau seama că trebuie neapărat să fac o terapie, şi o s-o fac. "

Robert Neuburger, psihiatru, psihanalist, terapeut de cuplu și de familie este și autorul cărților Rituels familiaux, On arrête? on continue?: Faire son bilan de couple si L'Art de culpabiliser.

Cuprins

Introducere: Simptomul are un sens şi o funcţie
I
Nevroticii sunt sarea pământului
„Îi iau pe toţi în grija mea"
„Mă simt rău mai ales când totul merge bine"
„Tot ezitând, nu fac nimic"
„Mă apucă panica la volan"
„Ezitam de multă vreme să merg la un psihiatru"
„Dau o imagine falsă despre mine"
„Mă atrag doar bărbaţii căsătoriţi"
„Mă consider nulă, bună de nimic"
„Mă simt deseori opresată"
„Mi-e teamă să nu îi pierd pe cei ce îmi sunt apropiaţi"

II
Drame de cuplu
„Rutina ne îndepărtează unul de celălalt"
„Viaţa noastră de cuplu nu este uşoară"
„Mi-e teamă de soţia mea"
„Mi se pare că sunt prea aspră cu copiii mei"
„Nu reuşim să ne despărţim"

III
Victimele vieţii
„Nu ştiu să iau decizii"
„Sunt agresivă cu copiii şi cu soţul meu"
„Aş vrea să întâlnesc un bărbat cumsecade"
„Am o problemă cu banii"
„Mă refugiez în serialele de televiziune"
Concluzie: Libertate şi opţiune

www.edituratrei.ro

Ganduri la inceput de an

Acum la inceput de an, gandurile mele se indreapta, firesc, spre ce anume imi doresc de la acest an: sa fiu inspirata in alegerile mele; sa fiu motivata si perseverenta in drumul catre visurile mele;  sa am rabdare in atingerea acestora; armonie si echilibru pentru a ma bucura de tot ceea ce imi ofera viata, alaturi de cei dragi; un strop de intelepciune.

La fel de firesc, gandurile mele se indreapta si catre anul care s-a incheiat. Cu lucruri bune si cu lucruri mai putin bune. Dar care, odata incheiate, pot fi surse importante de invatare. Este important sa evaluam permanent ceea ce ni se intampla si sa invatam din asta. Personal, cred ca avem mai mult de invatat din dificultati si esecuri, decat din succes(e) si reusite.

Anul care tocmai a venit este continuarea fireasca a anului care a trecut. Ceea ce suntem acum, in prezent s-a construit pas cu pas de-a lungul fiecarui an din viata noastra. In acest nou an ne putem continua planurile incepute, dar si experimenta ceea ce poate altadata ni se parea imposibil. Putem trai cu intensitate maxima prezentul si ne putem bucura de prezenta celor dragi. Si, mai ales, sa ne dam voie sa invatam din “lectiile” dureroase pe care ni le ofera viata, pentru ca ele sunt mai valoroase decat orice carte de specialitate sau sfat intelept.

Cand incheiem un capitol din viata noastra

Desi cuvantul “ruptura” ne duce cu gandul la viata sentimentala, de-a lungul vietii suntem confruntati cu multe alte situatii, cel putin la fel de dureroase – parasirea casei parintesti, incheierea studiilor, schimbarea locului de munca, pierderea celor dragi, pensionarea etc.

Asociem ideea de ruptura cu cea de pierdere, de suferinta, de esec. Dar ruptura este deopotriva dificila si salutara, deoarece ea ne obliga sa ne mobilizam ceea ce este viu in noi. Ne ajuta sa ne definim diferentiindu-ne de ceilalti, sa devenim noi insine. Peste ani ne dam seama cat de mult ne-au transformat schimbarile si plecarile, ele fiind cele care au trasat cursul singular al vietii noastre.

De la prima pana la ultima noastra suflare, viata se construieste pe separatie si pe ruptura. Ne construim ca fiinte umane pornind de la separari: primul strigat de viata si nasterea; indepartarea de corpul mamei in jurul varstei de 5-6 luni, cand intelegem ca ea exista in afara noastra; prima zi de scoala si, in fiecare dimineata, trezitul si parasitul patului confortabil; prima suferinta in dragoste; prima zi de gradinita si de scoala a copiilor nostri; plecarea acestora de langa noi. Si despartirea ultima, moartea.

Nu este niciodata usor sa te desparti. Implica un efort psihic sustinut si care nu se potriveste cu ritmul frenetic al vietii noastre. Sa ma rup de ceva nu inseamna doar sa-mi schimb adresa sau statutul, ci inseamna si sa accept moartea unei parti din mine, sa fac un bilant. Cel mai adesea, inseamna sa retraiesc emotii pe care le “blindasem” undeva departe in cotloanele cele mai ascunse ale sufletului meu.

Capacitatea de a ne desparti de ceva sau cineva ne ajuta sa devenim pe deplin noi insine, sa ne definim si sa ne diferentiem de ceilalti. Ne vedem obligati sa ne mobilizam tot ceea ce avem mai viu in noi pentru a inainta. Si (uneori) faptul ca am fost abandonati poate fi privit ca o sansa, pentru ca asa ne putem intoarce la noi insine. Si asta reprezinta o resursa fundamentala pentru a ne indrepta catre ceea ce ne dorim cu adevarat.

Si daca privind in urma ne dam seama ca decizia noastra a fost buna, pe moment nu este nimic placut in asta, iar suferinta este foarte mare. Este adevarat ca devenim mai increzatori in noi insine trecand peste pierderi si suferinta, ca devenim mai intelepti mergand inainte. Insa nu diminueaza cu nimic suferinta provocata de despartire si putem fii si distrusi de pierderile suferite. Nu este suficient doar sa stam si sa traim ruptura pentru a trece peste asta, ci inseamna si sa avem capacitatea de a lupta si de a indura anumite grade de suferinta pe care sa le analizam si sa intelegem cum am ajuns unde am ajuns din cauza lor.

Astfel, experienta si constiinta pusa in aceasta experienta sunt cele care ne fac sa ne maturizam si sa progresam.

Fabula

A fost odata un baietel pe nume Danut, care urma sa fie modelul de copil modern, crescut stiintific. Parintii sau au consultat lucrarile unor experti in domeniu, s-au abonat la publicatii de prestigiu si s-au instruit cu privire la toate obiceiurile si practicile moderne si eficiente de crestere a copiilor. S-au informat despre cum ajung copiii sa dezvolte temeri si simptome nevrotice in primii ani de viata. Dupa toate aceste eforturi si inarmati cu cele mai bune intentii, au inceput sa creasca un copil care sa fie lipsit de anxietate si de tendinte nevrotice (atat de pregatit cat poate fi un copil din lumea noastra).

Danut a fost hranit la san si intarcat, apoi invatat cu olita la varsta potrivita si in maniera adecvata. A fost adusa o bona in perioada calculata a fi cea mai potrivita pentru a nu fi traumatizat. Si a fost pregatit, prin tehnicile aprobate de specialisti, pentru venirea in familie a unui nou copil. A primit o eduatie sexuala candida si temeinica.

Sursele probabile de frica ai fost localizate si decontaminate sistematic de programul pus la punct de parintii lui Danut. Au fost editate si revizuite poeziile pentru copii si basmele. Capcaunii se hraneau cu legume si fructe, nu cu carne de om, iar vrajitoarele practicau forme inofensive de vrajitorie, fiind corijate, impreuna cu raufacatorii prin sentinte usoare si dojeni blande. Nimeni nu murea, nici in lumea basmelor, nici in lumea lui Danut. Atunci cand papagalul sau a fost lovit de o boala nemiloasa, trupul sau fara suflare a fost indepartat si a fost adus un succesor inainte ca Danut sa se trezeasca din somnul lui de dupa-amiaza.

Si totusi, parintii lui Danut nu-si puteau explica de ce se temea copilul lor. Pentru ca acesta se temea…

La varsta de doi ani, cand multi copii se tem sa nu alunece pe scurgerea cazii din baie, Danut (in mod independent si fara sa fie influentat de vreo persoana inadecvata) a dezvoltat frica de a nu aluneca pe scurgerea cazii din baie.

In ciuda pregatirii atente privind noua surioara, Danut nu a fost deloc incantat de aparitia ei, fiind preocupat cu cele mai putin fratesti comploturi de a scapa de ea. Printre propunerile cele mai umane cu care a venit, a fost aceea de a duce bebelusul inapoi la magazinul de maruntisuri. (Si doar educatia lui sexuala fusese atat de temeinica!).

La varsta cand copiii se trezesc pentru ca viseaza urat si Danut s-a trezit pentru ca visase urat. Intr-un mod inexplicabil (stiti cum fusesera reformati capcaunii din camera lui Danut), acesta a fost urmarit in visul cel urat de un urias care voia sa-l manance.

Si aceasta nu a fost totul! In pofida tratamentului milos aplicat raufacatorilor vrajitoarelor din basmele citite lui Danut, acesta scapa de ei in felul lui propriu cand inventa povesti: le taia capul…

Concluzia acestei fabule moderne: Fiecare etapa de dezvoltare umana are propriile ei necunoscute si pericole potentiale. Nu intotdeauna este util pentru sanatatea mentala a copilului sa indepartam cu vigilenta din mediul lui sperietorile, capcaunii, vrajitoarele si papagalii morti. Desigur, nu vom expune in mod deliberat copilul unor experiente traumatizante, dar cand apar surse potentiale de frica, este bine sa ne ocupam de acestea in mod deschis si sa ajutam copilul sa le faca fata pornind de la aceleasi fundamente. Modul in care copilul gestioneaza fricile irationale este cel care determina efectul acestora asupra dezvoltarii personalitatii lui.

Craciun fericit!

Va urez un Craciun linistit, cu sanatate si bucurie alaturi de cei dragi! Si un an nou cu multe realizari, surprize frumoase si dorinte implinite!

Sarbatori fericite !

La Multi Ani !

ABC-ul comunicarii eficiente

Multe persoane se plang de dificultatile de comunicare cu cei din jur: “avem probleme de comunicare”, “este o persoana dificila”. Atunci cand ne dam seama ca deseori suntem intelesi gresit sau ca ii intelegem gresit pe altii, este important sa exersam cateva dintre aptitudinile fundamentale de comunicare:

Mesajele de tip “eu” – sunt centrate pe emitator si pun accentul pe: sentimente (“eu sunt confuz atunci cand...”); comportamentul nedorit (“atunci cand incerc sa te ajut si tu nu raspunzi...”); comportamentul dorit (“as dori sa ma privesti sau sa-mi spui ceva”); consecinte (“pentru ca eu nu stiu ce gandesti atunci cand...”). In opozitie cu aceste sunt mesajele de tip “tu”, centrate pe receptor si care folosesc, preponderent verbe de actiune la persoana a doua singular: “tu spui”, “tu faci” etc. Acest tip de mesaje provoaca in celalalt sentimentul de nedreptate sau de atac si conduc, cel mai adesea la dispute sau “dueluri verbale.

Acultarea activa – este focalizata pe vorbitor si acorda atentie sentimentelor acestuia. Este important sa-i aratam celuilalt ca nu-l etichetam sau judeca si ca intelegem ceea ce ni se spune.

Parafrazarea – inseamna a repeta ceva cu alte cuvinte, a reformula, a transmite un mesaj un mesaj sub o alta forma. De obicei, folosim parafrazarea pentru lucruri simple, de exemplu, atunci cand preluam un mesaj sau cand repetam un numar de telefon. Nu inseamna sa repetam papagaliceste ce a spus interlocutorul nostru.

Feedback-ul – este util atat in contexte pozitive, cat si in contexte negative si consta in a spune ceea ce avem de spus, scurt si la obiect. Poate fi folosit in interactiunea cu o persoana sau mai multe, atunci cand: nu intelegem ceea ce s-a spus; nu ne place ceea ce s-a spus sau s-a facut; nu suntem de acord cu ceilalti; consideram ca batem pasul pe loc etc. De asemenea, ne ajuta sa pastram legatura cu propriile noastre reactii si sa le ajustam inainte de a se transforma in sentimente negative puternice, precum frustrarea, furia, depresia, panica. In general, barbatii intampina anumite dificultati in marturisirea acestor sentimente, ei fiind invatati de mici ca acest comportament este unul de slabiciune si el este “permis” doar femeilor. Pentru ca feedback-ul sa fie eficient, este important ca intre persoana care face observatiile si cea care le primeste sa existe incredere, atfel poate fi interpretat ca atac la persoana sau jignire. Atunci cand interlocutorul nostru aude de la noi numai critici, va incepe sa se apere sau sa atace la randul lui.

Contactul vizual – este foarte important pentru o comunicare eficienta si este confortabil atunci cand dureaza maxim 3-4 secunde, altfel este interpretat de catre celalalt ca agresivitate sau invadarea spatiului personal. Atunci cand cineva ne priveste indelung fara sa clipeasca poate insemna fie ca este interesat de ceea ce spunem, fie ca ne minte si ne urmareste reactia. Clipitul frecvent poate indica nervozitate sau minciuna.

Principiile de baza ale unei bune comunicari presupun:

Dezarmarea – presupune sa gasim un sambure de adevar in reprosurile aduse (ceea ce exista intotdeaune, chiar daca nu ne convine) si sa-l privam astfel pe interlocutorul nostru de agresivitatea sa.

Flexibilitatea – se refera la a accepta caracterul subiectiv al parerilor proprii si la a acorda mai multa importanta gasirii unui camp de intelegere intre interlocutori. Intransigenta este una din principalele cauze ale alterarii relatiilor, dar ea nu este sinonima cu fermitatea.

Centrarea – este important sa ramanem centrati pe subiectul discutiei din acel moment si sa nu alunecam in reprosuri legate de trecut.

Autenticitatea – sa exprimam deschis si sincer ce gandim si simtim, fara sa pacalim. Dar si fara agresivitate sau mesaje de tip”tu”.

Aprecierea – sa exprimam fata de interlocutorul nostru respectul pe care il purtam, in ciuda diferentelor de opinie sau reprosurilor aduse.

Nu intotdeauna abilitatile noastre de comunicare sau aplicarea acestor principii ale unei comunicari eficiente conduc la conversatii reusite. Celalalt poate pune la indoiala sinceritatea noastra sau sa nu fie obisnuit cu astfel de mod de a comunica si sa-l considere o tentativa de manipulare sau sa se simta luat pe nepregatite si sa nu aiba deschiderea necesara. In aceste situatii, putem amana discutia sau sa acceptam un esec. Este important sa nu ne agatam cu orice pret de relatii dificile, dar si sa “oxigenam” regulat relatiile importante. Sa nu stam prea mult fara sa punem ordine in relatiile noastre si, astfel, problemele de comunicare vor fi minime si usor de rezolvat.

Furtul, minciuna si ipocrizia

Se intampla, uneori, sa vedem cum unele persoane care aspira la recunoastere si apreciere din partea celor din jur, se folosesc de minciuni si ipocrizie, prezentate sub masca raspunderii si profesionalismului.

Am obiceiul sa vizitez site-urile altor cabinete, mai ales ale celor aparute recent si din curiozitate (sa vad concurenta), dar si pentru ca este un mod de a invata. Remarcasem de cateva saptamani un anumit site (al carui continut imi amintea foarte mult de al meu), insa doar acum cateva zile am avut curiozitatea sa ma apropii cu mult mai multa atentie… Am deschis simultan cele doua site-uri si am constatat cu mare surprindere ca multe dintre materiale erau copiate pur si simplu: pagina de prezentare, pagina de servicii si articolul “Intrebari frecvente”. Nu este vorba de preluarea unor informatii, a unor parti din materialele existente pe site, ci de copierea cuvant cu cuvant si paragraf cu paragraf. Cu tot cu greseli(?!). Pentru ca dna in cauza nu s-a mai ostenit sa citeasca si, probabil, puternic impresionata de cele scrise de subsemnata, a folosit deja celebrul copy – paste. Probabil ca s-a gandit ca intre Bucuresti si orasul dumneaei este cale lunga, insa minciuna are intotdeauna picioare scurte si strambe.

Si daca mai exista indoieli legate de ce a fost mai intai, oul sau gaina – cu alte cuvinte, care dintre cele doua site-uri este primul aparut, implicit cine a scris materialele, este simplu… Acolo unde este vorba despre psihoterapia de grup, in site-ul meu s-a strecurat o greseala provocata de pierderea unei parti dintr-o fraza. Dar copiata cu totul... Paragraful respectiv nu pare a avea inteles: “In cadrul cabinetului Aceasta este prin excelenta o metoda de lucru in grup, o modalitate de a invata prin a face. Prin tehnicile sale specifice (inversiunea de rol, concretizarea etc) pot fi puse in scena, intr-un cadru securizant, diferite dimensiuni ale vietii noastre sau diferite situatii problematice. Sunt redescoperite, astfel, resursele de spontaneitate si creativitate care permit stabilirea unui echilibru mai armonois intre exigentele interne si cerintele externe.” Este vorba despre abordarea terapeutica folosita in cadrul cabinetului si in care eu am formare atestata de Scoala de Psihodrama Clasica si de Colegiul Psihologilor. In acest material fac referire la psihodrama si la modul in care se desfasoara terapia de grup, cu tehnicile si principiile de lucru ale acestei orientari terapeutice. Nu stiu insa la ce se refera cealalta persoana, care spune ca are formare in psihoterapie cognitiv-comportamentala – se potriveste ca nuca in perete!

Ce ma deranjeaza nu este copiatul in sine. El este din pacate o practica destul de intalnita, mai ales pe internet. Ma deranjeaza ca el vine de la o persoana aflata in pozitia de a ajuta alte persoane aflate in momente de mare sensibilitate si fragilitate psihica sau pe cei aflati la inceput de cariera.

Psihoterapeutul este o calauza care isi insoteste clientul intr-o calatorie interioara, care il ajuta pe acesta din urma sa treaca peste obstacolele interioare si sa fie in echilibru cu sine insusi. In formarea unui terapeut este esentiala terapia personala care contribuie la o mai buna cunoastere de sine, dar si la rezolvarea propriilor conflicte interioare. Sa nu uitam ca “instrumentul” cu care noi ca psihoterapeuti lucram suntem noi insine – mintea si sufletul nostru. Atunci cand terapia personala lipseste sau este insuficient realizata putem cadea in capcana unor alegeri gresite, dar care ii orienteaza gresit si pe cei care apeleaza la noi. Si acest lucru este inadmisibil, pentru ca cei care apeleaza la serviciile unui psihoterapeut sunt, adesea, persoane care se simt in impas existential sau bulversate de ceea ce li se intampla. Si despre ce ajutor este vorba daca terapeutul este macinat inca de proprii “demoni”?

Cred ca este extrem de important pentru cei care sunt in cautarea unui psihoterapeut sa se asigure de probitatea lui profesionala – sa fie atestat de Colegiul Psihologilor (respectiv de forurile profesionale corespunzatoare), sa poata oferi informatii clare legate de formarea si parcursul sau profesional si sa-si poata demonstra seriozitatea, responsabilitatea si onestitatea. Altfel se pot rataci in hatisurile unei minti care are ea insasi nevoie de ajutor

In loc de concluzie: Ca urmare a acestui articol, a postarii noastre (glumete si acide) de pe prima pagina a site-ului si a reactiilor din blogosfera, persoana careia ii este "dedicat" acest articol, a ales sa retraga mare parte din textele copiate (partea de Servicii a fost complet retrasa, cea de Intrebari frecvente este neaccesibila, nemairamanand decat partea de "Bine ati venit" de pe prima pagina si din pagina "despre noi" si care doar "seamana"). Macar atat!!!

Multumesc tuturor celor care mi-au fost alaturi!