Carte de psihologie: "Mintea familiara"

Autor: Bogdan Boghitoi
Anul apariţiei: 2010
Pret: 23,75 lei

Mintea familiară reprezintă o evaluare filosofică a credibilităţii ştiinţifice a psihologiei de simţ comun. Astfel, pornind de la literatura filosofică de ultimă oră, lucrarea urmăreşte să răspundă la o întrebare fundamentală: îşi au locul în cadrul ştiinţei practicile explicative şi predictive obişnuite, care fac apel la stări mentale precum intenţia sau opinia? Se pot ele integra, de pildă, într-o psihologie matură? Sau dimpotrivă, acest mod de a explica şi anticipa comportamentul celuilalt este incompatibil cu orice teorie care se doreşte cu adevărat ştiinţifică?
Este un subiect de evident interes pentru oricine este preocupat de filosofia minţii sau cea a psihologiei. Şi întrucât astfel de modalităţi explicative şi predictive figurează într-o multitudine de construcţii teoretice, pornind de la cele din istorie, continuând cu cele din sociologie şi sfârşind cu cele economice, lucrarea va fi de maxim interes pentru oricine este preocupat de fundamentele ştiinţelor omului.

Bogdan Boghiţoi este doctor în filosofie, asistent de cercetare în cadrul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti.

Cuprins:
Introducere
Obiective
Provocarea eliminativistă
Structura lucrării

Partea I
Ce nu este psihologia de simț comun
Psihologie de simț comun și raționalitate
Introducere
Davidson, normativitate şi raţionalitate
Lipsa obiectivităţii
Specificitatea metodologică a psihologiei de simţ comun
Normativitate și atitudini propoziţionale
Inferenţialismul lui Brandom
Probleme cu atribuirea
Cele două sensuri ale lui „opinie“
Raţionalitate, normativitate şi atitudinea intenţională a lui Dennett
Concluzii cu privire la raționalitate
Psihologie de simț comun, cauzalitate și caracter nomic
Este explicația psihologică de simț comun cauzală?
Există legi psihologice de simț comun?
Problema simulaționismului
Recuperarea acestor legi de către știință întâmpină dificultăți de principiu?
Perspectiva informațională asupra stărilor mentale comune

Partea a II-a
Stări mentale de simț comun, externalism și problema conținutului restrâns
Introducere: externalismul, o problemă de fond
Externalism și atribuire
Argumentul curent
Un experiment mintal al lui Burge
Ce valoare au intuițiile noastre?
Reinterpretările experimentului mintal al lui Burge
1. Interpretarea atribuirilor ca fiind de re
2. Conținutul este nedefinit
3. Construcția unei noțiuni ad-hoc
4. Strategia metalingvistică
Varianta noastră de externalism. Un prim set de remarci
Al doilea experiment mental al lui Burge
Experimentul mental al lui Davidson
Conținutul restrâns — un nou drum închis
Conținutul restrâns, ca remediu pentru dificultățile legate de cauzație
Critica lui Putnam la adresa argumentului conținutului restrâns
Imaginea unei psihologii
Stările mentale restrânse au probleme cu individuația
Diferența între stările largi și presupușii omologi interni: contra Stich și Kim
Cauzalitate și factori externi: contra Fodor și Stich
Argumente din reprezentaționalitate în favoarea conținutului restrâns: conținutul larg nu este suficient

Partea a III-a
Spre un nou model funcționalist
Funcționalismul clasic și problematica sa
Obiective
Perspectiva funcționalistă — privind înapoi
Funcționalismul, în genere
Funcționalismul de simț comun
O privire sintetică asupra poziției supuse evaluării: trei teze funcționaliste
Problema rolului funcțional și prima teză a funcționalismului
Churchland și succesul explicativ/predictiv al teoriilor funcționale
Putnam II și imposibilitatea de a defini stări funcționale
Psihologia funcționalistă este un proiect imposibil de realizat din cauza limitărilor minții omenești
Putnam și chestiunea holismului
Holism, aspect normativ și identitate
Holism și problema manualului de traducere
Problema realizabilității multiple
Lewis și problema identificărilor psihofizice
Churchland: substraturi multiple, legi unice
Block, definibilitate și realizabilitate multiplă
Problema absenței stărilor mentale
Block: T1 și T2 nu sunt compatibile
Kim și problema proiectabilității
Argumentul metafizic al lui Kim
Putnam II: orice sistem poate implementa o proprietate funcțională
Schiță a unui nou model funcționalist
Varianta noastră de funcționalism
Ce sunt stările mentale de simț comun?
Respingerea lui T3
În ce direcție ne îndreptăm
Răspuns la posibile obiecții
Owens și problema rolului funcțional
Schiffer și experimentele tip „Pământul Geamăn“
O perspectivă mai largă. Corolare

Partea a IV-a
Problema eliminativismului. Concluzii
Neuroștiință și eliminativism
Conecționism și psihologie de simț comun
O examinare a argumentelor lui Churchlandhttp://www.blogger.com/img/blank.gif
Incapacitatea psihologiei de simț comun de a explica anumite fenomene accesibile neuroștiinței
Incapacitatea de a evolua a psihologiei de simț comun
Problema izolării psihologiei de simț comun
Concluzii
Opere citate

www.edituratrei.ro

Paste Fericit!

In perioada 21 - 27 aprilie, cabinetul este in vacanta. Pentru programari si informatii, reveniti dupa 27 aprilie.

Paste Fericit alaturi de cei dragi! Va doresc ca Sfanta Noapte a Invierii sa va aduca liniste in suflet, bucurie si sanatate

Cand amanarea devine un obicei

Unele persoane amana mereu sarcinile pe care le au de realizat, spunandu-si: “azi ma simt obosit”, “nu ma simt in stare acum”, “maine voi, poate, mai pregatit”... Cu totii am trecut prin momente de nehotarare si ezitare, cand am lasat totul pe ultima suta de metri, insa unii dintre noi au obiceiul de a amana mereu lucrurile importante pe care le au de facut. Aceasta tergiversare provoaca o accentuata stare de insatisfactie, amestecata cu sentimente de neputinta, ineficacitate si frustrare. Dar amanarea este, de multe ori, primul pas spre renuntare si abandon.

Actiunea este ultimul dintre pasii de rezolvare a unei probleme. Doar prin actiune ne angajam personal si deplin, dezvaluindu-ne, astfel, dorintele si intentiile. Perceptiile, framantarile si emotiile fac parte din teritoriul noastru interior, pe care il putem pastra, pana la un punct, ferit de priviri indiscrete. Este usor de inteles de ce, de multe ori, luam atatea precautii pana sa actionam.

N-am chef de asta acum.
Oamenii nehotarati sunt adesea convinsi ca trebuie sa fie purtati de entuziasm si inspiratie, inainte de a trece la actiune. Ei cred ca trebuie sa aiba chef sa o faca, trebuie sa le vina firesc, de la sine. De aceea asteapta sa le vina “cheful”, insa de aici si mai multa asteptarea, indoieli si chiar abandon.

Daca vrem sa ne infrangem inertia este suficient sa ne facem primul pas, si cu cat vom progresa in ceea ce facem, cu atat impresiile negative se vor estompa. Oricum, este mai demn de lauda sa ne angajam intr-o actiune, indifferent de cat de dificila este, decat sa ne complacem in inactivitate.

De multe ori, zilele cele mai productive si pline de satisfactii au fost cele care au inceput descurajator!

Am impresia ca o sa fie greu si neplacut.
“Cine vrea sa manance miezul, trebuie sa sparga, mai intai, nuca”. Daca avem tendinta de a renunta la actiune inainte de a incepe, de teama dificultatilor, sa nu uitam ca putine lucruri se obtin fara efort sau frustrare.

In categoria castigatorilor intra aceia care sunt gata sa ia in piept orice provocare in timp ce invinsii sunt dezamagiti de la prima dificultate. Daca citim biografiile unor celebritati, vom vedea cate incercari grele au suportat inainte de a invinge, insa acestea au contribuit la dezvoltarea unor calitati necesare in obtinerea succesului.

Totusi, cele mai mari succese sunt cele pe care le obtinem asupra noastra insine.

Teama de esec
Sunt persoane care refuza sa se angajeze intr-o actiune de teama unui esec. Prefera sa nu faca nimic, decat sa se expuna riscului de a esua. Pentru ei esecul nu este doar un episod neplacut, insa trecator, ci este sinonim cu o tragedie, cu respingerea din partea celorlalti.
Esecul face parte din viata, el nu are nimic rusinos sau injositor. Statistic vorbind, cu cat ne straduim mai mult, cu atat sansele de reusita sunt mai ridicate. Daca renuntam sa mai vedem esecurile ca ingrozitoare si distrugatoare, vom deveni mai indrazneti si vom reusi sa ne facem viata mai frumoasa, mai indrazneata si mai palpitanta.

Esecurile sunt adesea sursa de invatare si, de ce sa nu recunoastem, contribuie mult la formarea caracterului nostru.

Prefer sa nu fac nimic decat sa risc sa nu iasa perfect
Perfectionismul le determina pe unele persoane sa ezite, adesea, inainte de a actiona. Daca nu fac nimic, ei sunt siguri ca nu fac greseli. Dar aceasta inactivitate este, probabil, cea mai mare greseala pe care ar putea-o face.

Acest comportament poate avea origini diferite. Cea mai frecventa este frica de a deceptiona, de a pierde stima sau dragostea persoanelor dragi. Unele persoane cred ca traiesc intr-o lume intransingenta, unde eroarea nu este permisa si unde doar perfectiunea iti permite sa fi apreciat si valorizat. Alte persoane au fost crescute in cultul prestigiului si al superioritatii, facandu-si o idee inalta despre ei insisi si despre ascendenta lor si percepand mediocritatea ca pe o amenintare periculoasa pentru imaginea lor distinsa. Altele cred ca imperfectiunea si eroarea sunt foarte rusinoase si ii devalorizeaza in plan personal.

“Oricum nu mi-ar aduce nimic bun”.
Starile depresive sunt, adesea, marcate de o descurajare accentuata, de sentimentul ca nu mai ai la ce sa te astepti bun. Chiar si putinele activitati in care se implica un depresiv, par in ochii acestuia fade si lipsite de interes.

Anticiparea negativa a rezultatului actiunii este exagerata, persoana in cauza dandu-si seama de aceasta doar prin angajarea in activitate, in ciuda lipsei de zel.
Letargia si apatia conduc la pasivitate cronica, persoanele nu gasesc forta necesara pentru a intreprinde ceva, pentru ca nu gasesc nici o satisfactie. Pentru aceasta, putem exersa programandu-ne activitati, pentru care vom stabili experimental ratele de satisfactie scontate si reale. Sau putem sa ne oferim mici recompense pentru sarcinile mai putin placute. Suferim de nehotarare si pasivitate din cauza unui sentiment profund de zadarnicie.

Trebuie....
Cu cat ne spunem ca “trebuie” sa facem un anumit lucru care nu ne entuziasmeaza, cu atat avem tendinta sa-l amanam pentru mai tarziu. Cu totii suntem astfel construiti, incat sa rezistam presiunilor, chiar si atunci cand ele vin din propria noastra ratiune. Expresiile de genul “trebuie” contin nuante pronuntate de autoritate si morala si trezesc in noi sentimente de revolta sau de vinovatie. Asa ca, nu le acceptam: “Bine, bine, vom vedea mai tarziu...”

Daca incetam sa ne mai chinuim mintea cu imperative care ne exaspereaza, sarcina de indeplinit ne va aparea intr-o lumina mai putin austera.. Pentru aceasta, este suficient sa reformulam asa-zisele obligatii intr-un limbaj mai putin imperativ: “ar fi bine ca...”, “am tot interesul sa...”, ar foarte util sa...”. Este bine sa invatam sa ne fixam obiective care sa nu semene a obligatii.



Protestul prin “nu”
Reactiile negative legate de indeplinirea unei sarcini sunt mai puternice atunci cand este implicata o a treia persoana, iar imperativele apar ca un ordin sau ca o comanda. Ele pot fi, in esenta, logice si rezonabile, dar pot sa fie legate de o aversiune sau de un resentiment fata de persoana care da “comanda”.

Este pacat sa respingem o sarcina profitabila doar din considerente care tin de comunicare. Noi suntem primii care vom suferi din aceasta cauza. Ar fi mai util sa ne reglam diferendele prin buna intelegere si prin utilizarea tehnicilor de comunicare eficienta.

Este important sa planifici atat timpul pentru munca, cat si timpul liber. Oamenii, ca sa isi gaseasca un echilibru, au nevoie si de placere, de bucurii, de relaxare, astfel incat este de preferat sa se planifice timpul liber si sa se respecte programul pe cat este posibil. Nu cred ca este indicat sa planifici mai intai timpul liber, pentru ca poti ramane cu sarcini profesionale sau casnice neterminate, care iti pot genera stari de tensiune, de neliniste.


Ce putem face?
Planificarea timpului pentru munca si a timpului liber ne permite sa obtinem un echilibru intre ceea ce “trebuie” sau este important sa facem si activitatile care ne relaxeaza. Mai intai, planificam sarcinile profesionale si pe cele casnice si, dupa realizarea acestora, timpul liber. Nerealizarea sau neterminarea sarcinilor si obligatiilor genereaza complicatii, tensiune si frustrare, ca sa nu mai vorbim de comprimarea sau chiar disparitia timpului pentru distractie si relaxare.

Trecerea in revista a motivelor pentru care vrem (sau nu vrem) sa facem ceva, ne permit sa vedem mai clar care sunt avantajele si dezavantajele concrete. Pentru aceasta, este suficient sa facem un tabel cu doua coloane: in coloana din stanga trecem avantajele realizarii activitatii sau sarcinii respective, iar in coloana din dreapta inconvenientele realizarii ei. Este bine sa fim cinstiti cu noi insine si sa completam in liniste, refelectand la fiecare aspect. Cu cat mai fina este analiza motivatiilor, cu atat mai usor ne va fi sa deblocam mecanismele actiunii.

Aparitia unor evenimente neprevazute pot impiedica sau bloca trecerea la actiune. De aceea, in cazul unor sarcini importante, putem apela la anticiparea problemelor care ar putea aparea si a masurilor de contracarare a acestora.

Pentru a ne usura munca, putem diviza o sarcina in secvente mai usor abordabile si sa ne pregatim din timp materialul necesar. Atunci cand atacam un proiect in globalitatea lui, exista pericolul sa ne simtim sufocati de amploarea lui. In schimb realizarea “pe bucati”, usureaza efortul, failiteaza succesele intermediare si permite abordarea viitoare cu mai mult entuziasm si incredere.

Folosirea unei agende ne ajuta sa notam ceea ce avem de facut pe o perioada mai mare de timp si, in felul acesta, nu mai este necesar sa ne gandim tot timpul la ce avem de facut. Agenda noastra “tine minte”.

Stresul, un inamic de temut?

Ritmul intens de munca si presiunea zilnica, tot mai greu de suportat, contribuie la instalarea treptata a unui sentiment de presiune apasatoare. Desi incercam sa negam aceasta, organismul nostru nu ne minte, el reflectand fidel in plan fizic ceea ce traim la nivel afectiv, dar vrem sa trecem cu vederea. Simptome, precum stare de nervozitate, somn agitat si neodihnitor, oboseala, dureri de cap, de stomac sau de spate, sunt principalele semnale ca stilul nostru de viata devine periculos pentru noi insine.

Cum se produce stresul?
In situatii resimtite ca amenintatoare, creierul nostru este programat sa trimita sa trimita semnale de alarma care sa pregateasca organismul pentru a face fata. Glandele suprarenale secreta adrenalina, noradrenalina si cortizol, care, printre alte functii, pregatesc organismul de lupta. Acesti hormoni sunt considerati hormonii instinctului de supravietuire, avand legatura cu timpurile in care oamenii traiau intr-un mediu periculos, cu situatii care puneau permanent viata in pericol. In prezent, desi nu mai este vorba de lupta fizica, ci, mai degraba, de exigente si asteptari, instinctele s-au pastrat, iar noi reactionam asa cum am fost „programati”. Si pentru ca actiunea fizica este blocata, toata energia eliberata ramane la nivelul organismul, provocand acea stare de disconfort specifica stresului.

Cum se manifesta?
La nivel biologic, raspunsul organismului la stres este instinctiv si se produce automat, fara a putea fi controlat: transpiratie, accelerarea batailor inimii, tulburari ale somnului, dereglari ale glicemiei, dureri de cap, spate sau musculare. Pe termen lung, stresul este considerat ca fiind factorul declansator a numeroase afectiuni (ulcer gastric, diabet, afectiuni dermatologice, disfunctii sexuale), avand, in acelasi timp, si efecte vizibile (caderea masiva a parului, cresterea in greutate).
La nivel emotional, stresul poate fi resimtit intr-o gama larga de stari (neliniste, nervozitate, tristete, descurajare etc.). Sunt perturbati de temeri si nelinisti. Suntem ingrijorati de ceea ce ni se intampla si nu putem controla, iar aceste griji ne afecteaza atat in plan emotional, cat si cognitiv, pentru ca suntem coplesiti de ganduri apasatoare.
In plan comportamental, exista riscul sa facem excese – abuz de mancare sau dulciuri, de alcool, tutun sau diferite substante, ceea ce poate duce la dependente. Unele persoane se izoleaza, aratand un dezinteres paradoxal fata de activitati altadata apreciate. In functie de apartenenta la un sex sau altul, reactionam la factori stresanti diferiti si in modalitati diferite. Barbatii sunt afectati de provocarile legate de pozitia de autoritate si par a fi mai bine inzestrati pentru reactia de tip „lupta sau fugi” in fata unui pericol, cedarea nefiind o optiune pentru cei mai multi. Femeile, in schimb, sunt mai afectate de stresul inter-relational, ele orientandu-se catre sprijinul social si verbalizarea aspectelor suparatoare.

Folositor sau daunator?
Deşi cuvântul stres are, în general, o conotaţie negativă, nu este neapărat o experienţă neplăcută, putând fi privit şi ca un instrument pentru dobândirea unei adaptări dinamice la situaţii noi. Conceptul de eustres sau stresul pozitiv se referă la consecinţele sănătoase ale unor experienţe stresoare, fiind prin excelenţă un stres de scurtă durată, cu efecte benefice asupra organismului. Distresul sau stresul negativ se referă la consecinţele nefavorabile sau distructive ale stresului în plan fiziologic, psihologic sau comportamental; are implicaţii semnificative asupra persoanei (sentimente de insatisfactie, nemultumire, nervozitate, relatii tensionate cu cei din jur, imbolnaviri frecvente).
Stresul poate fi folositor atunci cand este de scurta durata si ne motiveaza sa facem lucrurile pe care ni le dorim sau le consideram importante. Atunci cand el se prelungeste in timp, se manifesta in situatii pe care le evaluam ca dificile, percepand o discrepanta intre solicitari si capacitatile noastre de a le face fata.

Cum facem fata stresului?
Dintre cele mai cunoscute si facile modalitati de a face fata stresului sunt:
• Prioritizarea sarcinilor – o agenda bine organizata care tine cont de posibilitatile noastre fizice si psihice reduce considerabil riscul instalarii stresului.
• Reformularea problemei – atunci cand privim o problema din mai multe puncte de vedere, obtinem o imagine de ansamblu mai realista si cu mai multe optiuni de abordare.
• Acceptarea a ceea ce nu putem schimba – atunci cand nu avem posibilitatea de a face ceva in legatura cu o sursa de stres negativ, am face bine sa uitam de ea, ca si cum, mental, am arunca problema la gunoi. S, uneori, atunci cand nu putem lupta impotriva a ceea ce ne supara, putem folosi asta intr-un mod productiv, in folosul nostru.
• Abordarea pozitiva – in loc sa ne spunem „iar este una dintre zilele acelea”, ne putem spune „Ce bine ca am trecut peste asta”. O zi proasta poate fi salvata de o abordare pozitiva si vom observa imediat cum aceasta schimba radical starea noastra de spirit.
• Stilul de viata sanatos – poate reduce semnificativ impactul stresului asupra noastra: exercitii fizice regulate, reducerea consumului de fast-food-uri, dulciuri si sucuri acidulate, reducerea consumului de alcool si tigari, somn suficient etc.
• Cresterea asertivitatii – sa invatam sa spunem „nu” si sa exprimam ceea ce simtim fara agresivitate.
• Exercitiile de relaxare – sunt foarte eficiente atunci cand sunt practicate regulat; linistesc si limpezesc mintea si imbunatatesc capacitatea de concentrare. Exista numeroase exercitii de relaxare, potrivite fiecaruia dintre noi.

Atunci cand stresul ne cauzeaza o stare emotionala si fizica tot mai greu de suportat si controlat, este important sa apelam la ajutor de specialitate!

Sa intelegem dependentele

Ce este dependenta?

Atunci când vorbim de dependenţe, ne gândim, de obicei, la alcool, tutun, droguri, deşi putem fi dependenţi, într-o măsură mai mare sau mai mică, de orice aspect al vieţii noastre: jocuri de noroc, muncă, mâncare, relaţii, chiar dragoste. Nu doar substanţele chimice ne pot crea dependenţe, numeroase studii evidenţiind existenţa unei legături între emoţiile anticipării unor riscuri majore şi dependenţe – biologic, teama poate amplifica dorinta. În dorinţa de a avea succes, de a răzbate prin problemele de zi cu zi, fiecare dintre noi folosim diferite metode, mai eficiente sau mai puţin eficiente pentru a ne evita confruntarea cu emoţiile negative.

În literatura de specialitate, este folosit termenul de “adicţie” (engl. “addiction”), cu înţelesul de dependenţă, patimă, înclinaţie. Alte atribute asociate sunt şi: obsesiv, distructiv, excesiv, compulsiv, obişnuit cu, ataşat de, dependent.

Adictia (sau dependenţa) reprezintă o obişnuinţă devenită inconştientă; un ritual compulsiv care a depăşit stadiul de opţiune; un ataşament psihologic sau fizic faţă de un “obiect” care, atunci când este retras provoacă repliere sau intensificarea simptomelor. Se caracterizează prin prezenţa mai multor elemente: toleranţa (creşterea progresivă a nevoii de obiectul adicţiei pentru a obtine acelaşi efect); perseverarea într-un anumit tip de comportament; obsesia (preocuparea); un sentiment de pierdere a controlului.

Desi suntem tentaţi să credem că orice comportament în exces duce la dependenţă, aceasta are, mai degrabă, de a face cu impactul obiectului adicţiei asupra vietii noastre decât cu cantitatea de obiect consumată sau trăită.

Rolul modelelor culturale şi familiale

Dependenţa este un element intrinsec al vieţii noastre. La început suntem dependenţi de părinţi, dar pe măsură ce creştem suntem prinşi într-o serie de dependenţe, de care nu întotdeauna suntem conştienţi.

Trăim într-o cultură bazată pe imagine şi pe ideea de proprietate. Suntem cântăriţi după aspectul fizic, după bunurile pe care le deţinem şi sprijinul de care dispunem în crearea unei imagini bune. Am fost instruiţi să căutăm fericirea, împlinirea şi dragostea în afara noastră.

Încă din copilărie, observăm constant modul în care adulţii din jurul nostru îşi rezolvă problemele sau relaţionează. Astfel, ne construim propriile modele, pornind de la cei apropiaţi noua, care, nu întotdeauna, sunt cei mai buni profesori. Multe persoane cresc în familii “închise”, în care copiii învaţă să aibă aceleaşi opinii şi comportamente ca ale părinţilor lor. De multe ori, este în regulă, numai că atunci când răspunsurile învăţate duc la nefericire şi frustrare, este cazul să privim în afara relaţiilor familiale pentru a căuta modalităţi noi şi mai eficiente de rezolvare a problemelor sau conflictelor.

             

            O abordare psihologică a dependenţelor

            Dependenţele pot apărea ca urmare a încercării inconştiente de a ne satisface nevoile neîmplinite în copilărie şi prin consolidarea anumitor credinţe puternice dobândite în acea perioadă. Fiecare dintre noi caută răspunsuri la întrebări precum: “cine sunt eu?”, “cine sunt ceilalţi?”, “cum pot obţine ceea ce-mi doresc în viaţă?”. Drama nu are loc în mintea constientă, dar ne afectează gândirea, emoţiile, alegerile şi comportamentele. Mituri, roluri, restricţii autoimpuse în copilărie pentru a ne satisface nevoile de supravieţuire işi au locul în această dramă.

Dependenţa, înţeleasă ca inhibare a acţiunii, are influenţe puternice asupra multor aspecte ale vieţii noastre:

-  este rădăcina psihologică a multor afecţiuni, de exemplu, depresia sau afecţiunile psihosomatice; amplifică durata şi efectele afecţiunilor fizice şi psihice, favorizeaza invaliditatea

 - creşte riscul toxicomaniilor (alcool sau orice formă de drog)

- tinde să se opună libertăţii sub toate formele sale; induce conformismul şi adaptează oamenii la normă;

- tinde să accentueze şomajul, în măsura în care persoanele dependente se bazează mai puţin pe forţele proprii şi mai mult (supra)protecţia societăţii, a mediului sau a familiei;

- îi împiedică pe copiii să îşi asume autonomia faţă de părinţi şi, astfel, să devină adulţi responsabili;

-  facilitează apariţia geloziei şi crează legături de prizonierat între soţi, care îndeplinesc unul faţă de celălalt, mai degrabă, roluri de părinţi, decât de parteneri cu un teritoriu psihologic propriu.

Atunci când o persoană renunţă la o adicţie, dar o înlocuieşte cu o alta, manifestă trăsăturile unei personalităţi adictive. Dacă asemenea comportamente revin în mod repetat, este necesar ca persoana să solicite ajutor specializat. Dependenţa nesănătoasă are motivaţii psihologice, iar identificarea lor este necesară pentru a o putea depăşi. Graniţa este dată de prezenţa suferinţei psihice.

Ce poate face psihoterapia?

Psihoterapia ne poate ajuta sa ne descoperim propriile resurse şi să le folosim în avantajul nostru. Există numeroase forme de terapie: individuală, de grup, de cuplu, de familie şi de orientări diferite, potrivite fiecăruia dintre noi. Orice demers terapeutic pune în mişcare un proces care cuprinde trei etape esenţiale: a simţi, a conştientiza, a acţiona:

• A simţi: senzaţii, sentimente, nevoi

Perceperea senzaţiilor fizice, a sentimentelor, a corpului reprezintă prima etapă a unui drum dificil, dar plin de satisfacţii. Este important să simţim plăcerea, dar şi suferinţa. Atunci când nevoile importante (iubire, siguranţă, libertate, afirmare) nu sunt satisfăcute, se creează un dezechilibru intern semnalizat de către instanţele noastre psihice prin intermediul emoţiilor, sentimentelor şi senzaţiilor. Atunci când o nevoie nu primeşte răspuns, corpul ne transmite semnale, uneori mai confuze (oboseală nejustificată, tristeţe, apatie), alteori mai precise (palpitaţii în prezenţa unei persoane autoritare).

• A conştientiza nevoile şi modelele de comportament

Cea mai mare parte a tehnicilor terapeutice încearcă să descopere nevoile nesatisfăcute. După ce ne-am dat voie să simţim, suntem gata să luăm cunoştinţă de nevoile noastre, de suferinţa noastră, de problema noastră. Urmează un drum lung, presărat cu impasuri (rezistente) şi intoarceri. Unele persoane rămân la conştientizarea nevoilor, imaginându-şi că este suficient să ştim care este problema pentru ca situaţia să se schimbe.

•  A acţiona...

A ne pune în actiune înseamnă să acţionăm pentru modificarea propriilor comportamente,  pentru a creşte puterea asupra mediului şi pentru a găsi răspuns adecvat nevoilor noastre. Ne imaginăm soluţii şi schimbări, cântărim avantajele şi dezavantajele, luăm hotăriri şi acţionăm în consecinţă.  

Lumea viselor noastre

Suntem fascinati de visele noastre si incercam sa le intelegem si sa le descifram. De cele mai multe ori nu reusim, insa simtim ca, desi atat de ciudate, au legatura cu ceea ce ni se intampla in acea perioada a vietii noastre. Apelam la prieteni, dictionare de vise, internet...

Oamenii au fost dintotdeauna fascinaţi de vise şi au încercat să le înţeleagă sensul. Oracolele le atribuiau calităţi premonitorii şi le considerau purtătoare de mesaje criptate care avertizau în privinţa unor pericole potenţiale sau a unor reguli de conduită. Există dicţionare de interpretare a simbolurilor conţinute de vise, ca şi cum ar putea fi aplicate ca nişte şabloane  universal valabile. Totuşi, semnificaţia viselor nu se lasă descifrată atât de uşor.

Fiziologia somnului

Mult timp, somnul a fost considerat ca o stare inactivă în care mintea şi trupul nostru se opresc, indiferente la lumea exterioară. Cu ajutorul noilor tehnologii care permit înregistrarea activităţii cerebrale – electroencefalograma sau EEG, cercetările ultimelor decenii au evidenţiat că somnul este o stare dinamică cu o viaţă interesantă, pe cont propriu.

Somnul se caracterizează prin alternanţa mai multor faze reperabile după modificările ce au loc în activitatea cerebrală. Prima etapă durează câteva minute şi se prezintă ca o stare de toropeală şi relaxare, între veghe şi somn, când gândurile zboară şi corpul se relaxează; nu este considerată o etapă de somn în adevăratul sens al cuvântului, deoarece putem fi treziţi cu uşurinţă. În cea de-a doua etapă, detaşarea de lumea exterioară apare tot mai accentuată, deşi  stadiul este unul superficial de somn. În etapele de somn profund,  activitatea fiziologică, respiraţia, consumul de oxigen, ritmul cardiac şi tensiunea arterială ating cel mai scăzut nivel de pe tot parcursul zilei. Trezirea în timpul somnului profund se face cu greutate, persistând senzaţia de năuceală, confuzie, dezorientare şi greutate în a ne aminti ulterior. După o perioadă de somn profund, revenim pentru câteva minute în etapa a doua, după care intrăm în etapa somnului cu vise, numit si somn paradoxal. În timpul acestei faze, atât creierul, cât şi corpul prezintă niveluri semnificative de activitate: ritmul cardiac, tensiunea arterială şi ritmul respirator cresc şi devin neregulate, iar undele cerebrale sunt asemănătoare celor care apar în starea de veghe. Din această cauză se mai numeşte şi somn paradoxal.

În timpul unui somn nocturn normal, înaintăm de la o etapă la alta, într-o perioadă de aproximativ 90 de minute. O persoană cu somn bun parcuge între patru şi şase cicluri de somn de 90 de minute. Indiferent de ora de culcare, somnul urmează consecvent aceste etape de somn. Dacă în partea timpurie a somnului, perioadele de somn profund sunt mai lungi, putând dura chiar şi o oră, pe măsură ce noaptea înaintează, acestea devin mai scurte, iar durata somnului cu vise creşte, putând dura o oră în ultimul ciclu de somn.

Visăm pentru a învăţa şi pentru a rezolva problemele emoţionale?

Alternanţa acestor faze ale somnului a suscitat multe întrebări legate de utilitatea acestora şi, mai ales, de intensitatea activităţii cerebrale în timpul somnului paradoxal, deşi somnul a fost considerat perioada în care corpul se află în repaus.

Principala funcţie a visului pare a fi aceea de a rezolva situaţiile emoţionale problematice în stare de veghe, indiferent de natura lor. Visul are rolul de a transforma o emoţie, o sursă de tensiune, într-un material (imaginea mentală) care poate fi utilizat de gândurile noastre. În timpul zilei, gândurile inconfortabile ar putea fi plasate temporar în stare latentă până la noaptea următoare când ar servi drept material pentru elaborarea visului care, recunoscându-le, le-ar introduce în lanţurile asociative, legându-le de reprezentările refulate anterior. Această stabilire a unui sens produce o relaxare a tensiunii care fusese provocată de emoţia dificilă. Odată realizată integrarea, evenimentul poate fi uitat de conştiinţă, pentru că el nu mai creează nici o problemă. Canalizând o parte din tensiunea fizică, visul se înscrie în cadrul proceselor naturale de vindecare a organismului. Nu este, însă, obligatoriu să înţelegem sensul unui vis pentru ca el să îşi îndeplinească rolul.

O altă funcţie importantă a somnului paradoxal este de a permite să procesăm şi să reţinem în memorie informaţiile noi, în special informaţiile primite în ultima parte a fiecărei zile, ca şi “modul în care facem” pentru activităţi precum scrisul la calculator sau condus. Unul dintre motivele pentru care nou-născuţii dorm cea mai mare parte a timpului este că trebuie să aloce mult timp somnului cu vise pentru a stoca informaţiile noi la care sunt expuşi în timpul primelor luni de viaţă. Somnul paradoxal pare a juca un rol important în stabilizarea cunoştinţelor, pe întregul parcurs al vieţii; creierul învaţă să concilieze regulile sociale învăţate în timpul zilei cu exigenţele biologice ale mecanismelor de supravieţuire.

Visul şi trauma

Trauma apare atunci când suntem confruntaţi cu evenimente care provoacă emoţii foarte intense şi o creştere insuportabilă a tensiunii psihice, conducând la tulburări şi efecte patogene în organizarea psihică. În astfel de situaţii, creierul  este nevoit să prelucreze informaţia respectivă, haotică şi masivă, iar în decursul nopţilor următoare, prin intermediul visului, va încerca să o integreze în memoria de lungă durată  pentru a putea să treacă mai departe. Cum problema este foarte mare, el nu reuşeşte să facă acest lucru şi angoasa va transforma visul în coşmar. Trezirea care întrerupe visul constituie dovada eşecului înregistrat în stăvilirea excitaţiei prea mari. Atât timp cât evenimentul se va prezenta creierului ca o problemă de rezolvat, activitatea onirică se va strădui să o soluţioneze reluând fără încetare elementele traumei. Repetarea coşmarurilor în urma unei traume dovedeşte efortul făcut de psihic pentru a metaboliza problema respectivă. Chiar dacă această repetare este neplăcută, coşmarul se situează totuşi în cadrul proceselor de vindecare a suferinţei provocate de traumă. Pericolul constă în faptul că, adesea, ajungem să nu mai adormim din cauza fricii de a nu fi treziţi de angoasă. Astfel, se pune în mişcare un cerc vicios: simptomelor deja existente li se adaugă insomnia care conduce, la rândul ei, la oboseală şi depresie.

Cum ne înţelegem propriile vise?

Visul participă la procesul de vindecare prin rolul său de legătură cu activitatea conştientă de rezolvare a problemei; el contribuie prin el însuşi la oferirea unei soluţii psihice pentru tensiunea fizică, indiferent că sensul său este decodat sau nu. Totuşi, visele nu sunt o traducere exactă a realităţii exterioare, ci un produs al imaginarului, constituit din imagini simbolice care nu trebuie luate ad litteram. Imaginile din vis deformează realitatea, condensând o mulţime de informaţii în care se amestecă gânduri, emoţii şi senzaţii izvorâte din starea de veghe cu elemente ce provin din memoria psihică, toate organizate după o logică emoţională care scapă în mare parte conştiinţei. Deoarece imaginile visului nu se creează pe baza aceloraşi reguli precum cele ale gândirii conştiente, analizarea lor necesită un antrenament realizabil doar cu ajutorul unei persoane specializate, aşa cum sunt psihoterapeuţii (psihanaliştii în special sau psihoterapeuţii din alte şcoli de psihoterapie). Visul este un fenomen subiectiv, personal, iar interpretarea lui este strâns legată de asocierile făcute de persoana care visează şi prea puţin de şabloane sau influenţe exterioare.

Toată lumea visează?

Nu toată lumea are capacitatea de a visa. Este nevoie de o oarecare siguranţă interioară şi o uşurinţă în ceea ce priveşte producţiile imaginarului. Pentru ca un vis să se manifeste, este important să investim somnul cu caracteristicile unui loc securizant care să ne permită să ne detaşăm de preocupările cotidiene, să ne abandonăm somnului şi să ne bucurăm că ne regăsim viaţa interioară bogată în imagini şi în surprize. Cei care văd în somn un loc în care se simt vulnerabili au dificultăţi în a se cufunda în el cu deplină încredere. Atunci când reuşesc să adoarmă, ei au vise angoasante care îi trezesc frecvent. Alte persoane, însă, se aruncă în somn pentru a evada dintr-o realitate dificilă şi se cufundă, de obicei, într-un somn fără vise, ca şi cum ar fugi atât de fantasmele lor nocturne, cât şi de emoţiile lor diurne.

Carte de psihologie: "100 de cai spre fericire. Ghid pentru oameni ocupati"

Titlul original: 100 Ways to Happiness. A Guide for Busy People
Limba originala: engleza
Autor: Timothy J. Sharp
Traducere de: Gabriela Mărășescu
Anul aparitiei: 2010
Editura Trei Colecţia: Psihologie practică
Preţ: 27.55 RON

„Sunt prea ocupat să fiu fericit…" Te gândești vreodată așa? Mulţi dintre noi o fac mereu, spune psihologul și expertul în fericire Timothy Sharp.

În căutarea unui loc de muncă mai bun, unei case mai mari, unor concedii mai exotice și unor copii cu performanţe deosebite, am devenit mult prea ocupaţi pentru a mai da atenţie componentei ce le va face pe cele menţionate mai sus să merite osteneala: fericirea.
Vestea bună este că dobândirea fericirii nu este o sarcină herculeană. Nu are nevoie de terapie costisitoare sau de ani de auto-examinare. Adesea este vorba despre ajustarea fină a gândurilor noastre și de punerea în practică a unor tehnici zilnice simple.
Accesibilă, informativă și amuzantă, 100 de căi spre fericire ne încurajează să privim fericirea ca pe ceva realizabil, gestionabil și mult mai înalt decât vieţile pe care le trăim acum.

TIMOTHY J. SHARP este psiholog clinician și profesor de psihologie la UTS School of Business din Sidney. În 2003 a înfiinţat The Happiness Institute, care asigură servicii de consultanţă și coaching. Dintre cărţile sale, de un mare succes s-au bucurat The Good Sleep Guide și The Happiness Handbook. Informaţii suplimentare pe www.thehappinessinstitute.com.

Cuprins:
Introducere
PRIMA SECŢIUNE - 20 DE CĂI SPRE OBICEIURI MENITE SĂ ADUCĂ FERICIREA

1. Redefinește fericirea
2. Nu îţi limita potenţialul
3. Folosește-l mai puţin pe „trebuie"
4. Oferă-ţi câte o „happy hour"
5. Fă mici schimbări în viaţa ta
6. Scapă de proastele obiceiuri
7. Reîmprospătează-ţi cât mai des viaţa
8. Fă-o astăzi
9. Privește-ţi obiectiv copilăria
10. Iartă-i pe ceilalţi
11. Fii propriul tău guru
12. Recunoaște-ţi punctele forte
13. Găsește-ţi ritmul firesc
14. Transferă-ţi abilităţile
15. Păstrează-ţi concentrarea
16. Ţine un jurnal al evenimentelor pozitive
17. Practică exerciţii de recunoștinţă
18. Fă o prioritate din odihnă
19. Creează-ţi un sistem de recompense
20. Amintește-ţi să fii fericit!

SECŢIUNEA A DOUA -- 20 DE CĂI SPRE UN CORP FERICIT
21. Fă exerciţii chiar acum!
22. Fă exerciţii ca să îţi ridici moralul
23. Practică meditaţia de concentrare asupra prezentului
24. Fă o plimbare de recunoștinţă
25. Practică respiraţia controlată
26. Practică relaxarea progresivă a mușchilor
27. Practică relaxarea prin vizualizare
28. Pune-ţi în ordine rutina somnului
29. Înlătură din dormitor lucrurile care-ţi distrag atenţia
30. Deconectează-te
31. Debarasează-te de povară
32. Ţine un jurnal al exerciţiilor
33. Ia o gustare sănătoasă
34. Rehidratează-te
35. Fă exerciţii energice
36. Fă mai multe lucruri neprevăzute
37. Acceptă-ţi corpul
38. Ascultă-ţi corpul
39. Dezmorţește-te
40. Râzi!

SECŢIUNEA A TREIA -- 20 DE CĂI SPRE RELAŢII MAI BUNE
41. Renunţă la comparaţii
42. Arată-ţi preţuirea pentru ceilalţi
43. Petrece-ţi timpul cu oamenii optimiști
44. Fii de ajutor
45. Concentrează-te pe calităţile oamenilor
46. Fii un prieten necondiţionat
47. Nu uita ce urmărești prin relaţiile tale
48. Accentuează partea pozitivă
49. Multiplică replicile pozitive în defavoarea celor negative
50. Comunică în mod eficient
51. Fii asertiv în conversaţie
52. Alege-ţi cu grijă cuvintele
53. Investește în relaţia ta intimă
54. Fii un binefăcător
55. Fă o vizită de recunoștinţă
56. Fii generos
57. Bazează-te pe ceilalţi
58 Găsește-ţi un „tovarăș întru fericire"
59 Caută-ţi un prieten care să te laude
60. Fii deschis la critică

SECŢIUNEA A PATRA -- 20 DE CĂI SPRE O GÂNDIRE POZITIVĂ
61. Trăiește deasupra liniei!
62. Clarifică-ţi valorile
63. Respinge valorile contrare
64. Nu există nimic bun sau rău în sine
65. Păcălește gândurile negative
66. Practică „fericirea kaizen"
67. Simplifică-ţi viaţa
68. Ocupă-te de lucrurile mărunte
69. Gândește ca un optimist
70. Ascultă-ţi vocea interioară
71. Pune-ţi gândurile sub semnul întrebării
72. Folosește un filtru pentru mesajele nesolicitate
73. Testează utilitatea gândurilor
74. Lasă-ţi grijile deoparte
75. Intră în joc
76. Mai gândește-te
77. Sădește gânduri optimiste
78. Pune-ţi întrebări
79. Nu lăsa cerul să se prăbușească — judecă raţional
80. Aplică legea lui Pareto

SECŢIUNEA A CINCEA -- 20 DE CĂI PENTRU A PLĂNUI ȘI CREA O VIAŢĂ FERICITĂ
81. Stabilește-ţi obiectivele
82. Lucrează și relaxează-te folosindu-te de punctele tale forte
83. Vizualizează-te ca fiind fericit
84. Regizează-ţi propria poveste de viaţă
85. Creează-ţi un „buchet al fericirii"
86. Fă o înlocuire
87. Fă un panegiric pentru viaţa ta ideală
88. Maximizează-ţi productivitatea fericirii
89. Pune-te pe primul loc
90. Plănuiește minipauze
91. Prioritizează sarcinile
92. Redimensionează-ţi munca
93. Nu mai aștepta fericirea
94. Arată-te curios
95. Înveselește-te
96. Înlătură obstacolele
97. Conservă-ţi fericirea
98. Fii pregătit pentru piedici
99. Ocupă-te de problemele tale
100. Trăiește ca un copil de cinci ani

www.edituratrei.ro