Sa intelegem dependentele

Ce este dependenta?

Atunci când vorbim de dependenţe, ne gândim, de obicei, la alcool, tutun, droguri, deşi putem fi dependenţi, într-o măsură mai mare sau mai mică, de orice aspect al vieţii noastre: jocuri de noroc, muncă, mâncare, relaţii, chiar dragoste. Nu doar substanţele chimice ne pot crea dependenţe, numeroase studii evidenţiind existenţa unei legături între emoţiile anticipării unor riscuri majore şi dependenţe – biologic, teama poate amplifica dorinta. În dorinţa de a avea succes, de a răzbate prin problemele de zi cu zi, fiecare dintre noi folosim diferite metode, mai eficiente sau mai puţin eficiente pentru a ne evita confruntarea cu emoţiile negative.

În literatura de specialitate, este folosit termenul de “adicţie” (engl. “addiction”), cu înţelesul de dependenţă, patimă, înclinaţie. Alte atribute asociate sunt şi: obsesiv, distructiv, excesiv, compulsiv, obişnuit cu, ataşat de, dependent.

Adictia (sau dependenţa) reprezintă o obişnuinţă devenită inconştientă; un ritual compulsiv care a depăşit stadiul de opţiune; un ataşament psihologic sau fizic faţă de un “obiect” care, atunci când este retras provoacă repliere sau intensificarea simptomelor. Se caracterizează prin prezenţa mai multor elemente: toleranţa (creşterea progresivă a nevoii de obiectul adicţiei pentru a obtine acelaşi efect); perseverarea într-un anumit tip de comportament; obsesia (preocuparea); un sentiment de pierdere a controlului.

Desi suntem tentaţi să credem că orice comportament în exces duce la dependenţă, aceasta are, mai degrabă, de a face cu impactul obiectului adicţiei asupra vietii noastre decât cu cantitatea de obiect consumată sau trăită.

Rolul modelelor culturale şi familiale

Dependenţa este un element intrinsec al vieţii noastre. La început suntem dependenţi de părinţi, dar pe măsură ce creştem suntem prinşi într-o serie de dependenţe, de care nu întotdeauna suntem conştienţi.

Trăim într-o cultură bazată pe imagine şi pe ideea de proprietate. Suntem cântăriţi după aspectul fizic, după bunurile pe care le deţinem şi sprijinul de care dispunem în crearea unei imagini bune. Am fost instruiţi să căutăm fericirea, împlinirea şi dragostea în afara noastră.

Încă din copilărie, observăm constant modul în care adulţii din jurul nostru îşi rezolvă problemele sau relaţionează. Astfel, ne construim propriile modele, pornind de la cei apropiaţi noua, care, nu întotdeauna, sunt cei mai buni profesori. Multe persoane cresc în familii “închise”, în care copiii învaţă să aibă aceleaşi opinii şi comportamente ca ale părinţilor lor. De multe ori, este în regulă, numai că atunci când răspunsurile învăţate duc la nefericire şi frustrare, este cazul să privim în afara relaţiilor familiale pentru a căuta modalităţi noi şi mai eficiente de rezolvare a problemelor sau conflictelor.

             

            O abordare psihologică a dependenţelor

            Dependenţele pot apărea ca urmare a încercării inconştiente de a ne satisface nevoile neîmplinite în copilărie şi prin consolidarea anumitor credinţe puternice dobândite în acea perioadă. Fiecare dintre noi caută răspunsuri la întrebări precum: “cine sunt eu?”, “cine sunt ceilalţi?”, “cum pot obţine ceea ce-mi doresc în viaţă?”. Drama nu are loc în mintea constientă, dar ne afectează gândirea, emoţiile, alegerile şi comportamentele. Mituri, roluri, restricţii autoimpuse în copilărie pentru a ne satisface nevoile de supravieţuire işi au locul în această dramă.

Dependenţa, înţeleasă ca inhibare a acţiunii, are influenţe puternice asupra multor aspecte ale vieţii noastre:

-  este rădăcina psihologică a multor afecţiuni, de exemplu, depresia sau afecţiunile psihosomatice; amplifică durata şi efectele afecţiunilor fizice şi psihice, favorizeaza invaliditatea

 - creşte riscul toxicomaniilor (alcool sau orice formă de drog)

- tinde să se opună libertăţii sub toate formele sale; induce conformismul şi adaptează oamenii la normă;

- tinde să accentueze şomajul, în măsura în care persoanele dependente se bazează mai puţin pe forţele proprii şi mai mult (supra)protecţia societăţii, a mediului sau a familiei;

- îi împiedică pe copiii să îşi asume autonomia faţă de părinţi şi, astfel, să devină adulţi responsabili;

-  facilitează apariţia geloziei şi crează legături de prizonierat între soţi, care îndeplinesc unul faţă de celălalt, mai degrabă, roluri de părinţi, decât de parteneri cu un teritoriu psihologic propriu.

Atunci când o persoană renunţă la o adicţie, dar o înlocuieşte cu o alta, manifestă trăsăturile unei personalităţi adictive. Dacă asemenea comportamente revin în mod repetat, este necesar ca persoana să solicite ajutor specializat. Dependenţa nesănătoasă are motivaţii psihologice, iar identificarea lor este necesară pentru a o putea depăşi. Graniţa este dată de prezenţa suferinţei psihice.

Ce poate face psihoterapia?

Psihoterapia ne poate ajuta sa ne descoperim propriile resurse şi să le folosim în avantajul nostru. Există numeroase forme de terapie: individuală, de grup, de cuplu, de familie şi de orientări diferite, potrivite fiecăruia dintre noi. Orice demers terapeutic pune în mişcare un proces care cuprinde trei etape esenţiale: a simţi, a conştientiza, a acţiona:

• A simţi: senzaţii, sentimente, nevoi

Perceperea senzaţiilor fizice, a sentimentelor, a corpului reprezintă prima etapă a unui drum dificil, dar plin de satisfacţii. Este important să simţim plăcerea, dar şi suferinţa. Atunci când nevoile importante (iubire, siguranţă, libertate, afirmare) nu sunt satisfăcute, se creează un dezechilibru intern semnalizat de către instanţele noastre psihice prin intermediul emoţiilor, sentimentelor şi senzaţiilor. Atunci când o nevoie nu primeşte răspuns, corpul ne transmite semnale, uneori mai confuze (oboseală nejustificată, tristeţe, apatie), alteori mai precise (palpitaţii în prezenţa unei persoane autoritare).

• A conştientiza nevoile şi modelele de comportament

Cea mai mare parte a tehnicilor terapeutice încearcă să descopere nevoile nesatisfăcute. După ce ne-am dat voie să simţim, suntem gata să luăm cunoştinţă de nevoile noastre, de suferinţa noastră, de problema noastră. Urmează un drum lung, presărat cu impasuri (rezistente) şi intoarceri. Unele persoane rămân la conştientizarea nevoilor, imaginându-şi că este suficient să ştim care este problema pentru ca situaţia să se schimbe.

•  A acţiona...

A ne pune în actiune înseamnă să acţionăm pentru modificarea propriilor comportamente,  pentru a creşte puterea asupra mediului şi pentru a găsi răspuns adecvat nevoilor noastre. Ne imaginăm soluţii şi schimbări, cântărim avantajele şi dezavantajele, luăm hotăriri şi acţionăm în consecinţă.