Fiecare dintre noi are printre
cunostintele lui cel putin o persoana care isi deplange permanent soarta: "Ce
viata nefericita!", "Cu ce-am gresit de am parte de asa ceva?" La inceput le ascultam cu atentie, le compatimim si la sfatuim sa uite trecutul
si sa isi cladeasca o viata noua, pentru ca par a avea resursele si forta
necesara. Cu timpul observam ca aceste persoane nu fac nimic pentru a-si
schimba soarta nefericita, dimpotriva gasesc noi motive pentru a se plange de
viata lor, ceea ce ii face pe cei din jurul lor sa le asculte cu greutate si sa
le consoleze cu expresii stereotipe.
Acest gen de persoane se mentin
cu incapatanare in situatia de a privi inapoi, toate incercarile celor din jur
de a le orienta catre o viata activa esuand. Ele au descoperit secretul
savurarii suferintei, placerea de a juca rolul tragic atribuit temporar
de viata si de care se agata cu toata forta. Chiar daca suna paradoxal, este
posibil ca aceste persoane sa fie nefericite daca cineva sau ceva le-ar lipsi
de nefericirea lor.
Cu totii avem propriile
dezamagiri, esecuri sau infrangeri. Insa, pentru a ne fi bine, trebuie sa facem
pace cu trecutul, debarasandu-ne de povara amintirilor si dezamagirilor.
Nu doar nefericirea din trecut
este periculoasa, ci si amintirea zilelor minunate de odinioara, care nu se mai
intorc niciodata, dar par a fi permanent pe buzele unora. Sunt persoane care
par a nu putea sa-si uite copilaria fericita, lipsa de armonie de mai tarziu
devenind prea dureroasa si trezind o nostalgie care nu poate
fi satisfacuta decat prin visuri sterile.
Niciodata nu este prea tarziu sa facem ceva pentru noi!
Viata se termina doar daca noi credem asta. Sa iertam si sa uitam suferinta trecutului. Munca si preocuparea fata de ceilalti ne pot ajuta sa uitam mai usor. Intelepciunea
vietii se poate masura si prin modul in care uitam. Cum spune Wilhem Stekel, “fiecare
zi isi traieste propria viata si ne pregateste pentru viitor… Doar in anumite
ocazii putem sa ne indreptam privirea inapoi, sa cercetam calea pe care am
parcurs-o si sa ne concentram din nou privirea asupra reperelor memoriei”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu