duminică, 20 noiembrie 2011

Iubiri de-o viata


Cineva m-a intrebat odata care este secretul iubirilor de-o viata. Intrebarea m-a pus pe ganduri. Daca privim in jurul nostru, vedem putine cupluri cu vechime. De ce ajung oamenii sa se desparta? Unde poate disparea pasiunea navalnica de la inceput? Sau dragostea care ne aduce la altar? Unde dispar promisiunile si dorintele comune? Si totusi exista persoane care impart multi ani de relatie, cu bune si rele. Daca ii privim cu atentie, chiar par a fi gasit cheia unui secret care multora le este inaccesibil...

A fi indragostit sau a iubi
Pasiunea de la inceputul unei relatii are o baza chimica, hormonala. Durata ei este de cateva luni, cel mult un an. Parca nu mai vedem pe unde calcam, iar ceea ce se intampla in jurul nostru nu ne afecteaza ca pana atunci. Toata atentia noastra se indreapta spre persoana de care ne-am indragostit. Ne gandim la celalalt in fiecare moment si fiecare clipa departe unul de celalalt este un chin.
Treptat, in cateva luni, aceasta stare se destrama, parca, si noi incep sa ne vedem partenerul sau partenera intr-o lumina diferita de perioada de inceput. Acum este perioada in care pot incepe sa ne deranjeze aspecte care inainte ne fermecau. Daca in aceste luni de la inceputul relatiei nu adaugam si alte “ingrediente” pasiunii initiale, ea se va termina in frustrari si resentimente.
Dragostea se construieste in timp, pornind de la un mod asemanator de a vede viata si modul de obtinere a ceea de ne dorim de la ea.

Dragostea nu este totul
Chiar daca este atat de importanta intr-o relatie, alaturi de dragoste trebuie sa existe si intelegere, acceptare, respect. Nu este suficient sa spui “te iubesc” pentru ca problemele sa se rezolve de la sine. Si nu vom reusi sa schimbam pe cineva doar din dragoste, sau sa asteptam sa se schimbe doar din dragoste pentru noi. Este important sa stim ca celalalt este o persoana cu un mod de a fi diferit de noi, cu calitati si defecte. Ca si noi, de altfel.
Pasiunea, intimitatea si implicarea sunt alte “ingrediente” esentiale unei relatii. Adica o sexualitate care evita monotonia, sustinere emotionala si a fi impreuna si a trece impreuna peste momentele dificile, fidelitate. Avem nevoie sa ne simtim in siguranta impreuna si sa avem sentimentul construim ceva cu sens.

Cum ne hotaram sa ne casatorim?
Suntem atrasi de cei asemanatori noua, dar si de cei diferiti, in ceea ce priveste statutul social si profesional, valorile. Apreciem diferentele sau ceea ce nu se regaseste in noi insine, dar descoperim la ceilalti. Sunt importante asemanarile, dar si deosebirile – similaritatile in ceea ce priveste experientele impartasite, dar si complementaritatile socio-culturale si ale trasaturilor de personalitate maresc coeziunea cuplului.

Daca nu ne intelegem, ne despartim
Suntem puternic influentati de ritmul nebun al vietii noastre, dar si de exemplele din jurul nostru. Pare mult mai usor sa renuntam decat sa facem efortul de a face relatia sa mearga. Pare mai usor sa speram ca vom gasi un partener nou, conform asteptarilor noastre, decat sa reconstruim ceea ce avem deja.
Daca in trecut sotiile erau dependente financiar si emotional de sotul lor, in prezent cele mai multe femei lucreaza, avand doua norme intregi - la serviciu, dar si acasa. Ele au reusit sa se impuna intr-o lume a barbatilor, sa fie apreciate pentru rezultatele lor profesionale, sa castige semnificativ. Toate acestea le pot face, uneori, mai putin tolerante cu partenerul de viata, sau putin prea increzatoare in fortele proprii.

Compatibilizarea este un proces de durata
Compatibilitatea in cuplu se obtine in timp, intr-un proces care se negociaza pe parcursul a multor ani de relatie. Este esential modul in care cuplul isi gestioneaza diferentele. Sunt, de asemenea, importante dorinta de a coopera si de a fi impreuna, modul de a interactiona al celor doi parteneri, trasaturile de personalitate si sentimentul de “a fi in relatie”.

vineri, 11 noiembrie 2011

Un "altfel" de a comunica

Cele mai multe dintre persoanele care solicita o prima sedinta de psihoterapie sau consiliere vin pregatite sa povesteasca ceea ce le supara in prezent. Pornesc de la fapte de viata pe care le considera semnificative si care s-au intamplat, adesea, cu ceva timp in urma, intr-o inlantuire de persoane, locuri si momente care pot depasi timpul alocat. Am observat, desigur, si la noi insine ca atunci cand ne afecteaza ceva avem tendinta de a povesti cu multe amanunte ceea ce s-a intamplat. Simtim nevoia sa ne descarcam prin povestire, de cele mai multe ori insa, efectul este contrariul celui dorit: ne simtim mai incarcati si mai apasati.

In cursul unui demers terapeutic invatam sa facem trecerea de la “centrarea pe continut” la “centrarea pe proces”. Faptele sunt importante prin prisma sentimentelor si gandurilor pe care le provoaca in noi. Cu alte cuvinte, nu ceea ce s-a intamplat (evenimentul in sine) ne afecteaza, ci felul in care interpretam si procesam informatia, prin prisma convingerilor, a valorilor si principiilor noastre, construite de-a lungul vietii noastre. Desi de multe ori nu le dam atentie, emotiile si sentimentele noastre ne dau de veste aspecte importante despre noi insine sau despre ceea ce se intampla la un moment dat.

Grupul de terapie ofera o perspectiva diferita de viata din “lumea reala”. Aflam aici un alt tip de comunicare pe care nu-l intalnim in realitatea vietii noastre de zi cu zi. Acest nou mod de comunicare reprezinta fundamentul viitoarelor acumulari in dezvoltarea fiintei noastre interioare. El ofera, de asemenea, si cateva reguli importante in functionarea grupului de psihodrama. Intr-un astfel de grup de terapie nu sunt acceptate judecatile, etichetarile si sfaturile, fiecare vorbeste in legatura cu propria sa experienta si cu ceea ce a rezonat in el ascultandu-i sau privindu-i pe ceilalti. O alta regula se refera la suspendarea raspunsului – o persoana da un mesaj altei persoane, aceasta neputand replica imediat; aceasta suspendare functioneaza ca un tampon intre doua mesaje. Astfel, cel care a primit raspunsul poate reflecta si da un raspuns ponderat, evitandu-se o situatie de dialog, un ping-pong verbal, atat de intalnit in realitate si care conduce la contrapozitie sau subordonare. Treptat, participantii invata sa se asculte si sa se inteleaga atat pe ei insisi, cat si pe ceilalti.

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Atacurile de panica - simptome si tratament

Atacul de panica este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care oamenii trec pragul unui cabinet de psihologie.

Sistemul nostru nervos si-a dezvoltat pe parcursul evolutiei umane modalitati specifice de a face fata unor situatii amenintatoare sau periculoase. In timpul atacului de panica, sistemul nervos reactioneaza ca si cand ne-am confrunta cu o situatie periculoasa “de viata si de moarte”. Acest raspuns cauzeaza simptome fizice si sentimente ingrijoratoare: teama intensa (teama de moarte sau teama de a innebuni sau de a face un lucru necontrolat); senzatie de sufocare, de lipsa de aer sau de greutate in respiratie; palpitatii si batai puternice si rapide ale inimii; disconfort sau durere toracica; greata sau dureri abdominale; transpiratii; senzatii de ameteala, lesin, nesiguranta; amorteli sau furnicaturi; valuri de caldura sau senzatie de frig, tremuraturi; detasare de sine sau sentimente de irealitate.

Primul atac de panica este spectaculos prin intensitatea simptomelor. Atacurile de panica pot incepe aparenta fara o cauza clara sau pot fi legate de anumite situatii, de exemplu un loc aglomerat (metrou, stadion etc). Uneori, chiar si gandul la o situatie anume poate declansa o anxietate severa. Persoanele care au experimentat atacuri de panica incep prin a evita situatiile care, in opinia lor, ar putea declansa un atac de panica, dar si situatiile din care cred ca nu pot scapa usor daca intervine un atac. Simptomele, similare cu cele ale unei crize cardiace, si sentimentul de pierdere a controlului ii determina pe cei mai multi sa apeleze la medic. De cele mai multe ori, aceste persoane ajung intr-un serviciu medical de urgenta sau la medicul de familie. Investigatiile medicale, uzuale si de specialitate (cardiologie, endocrinologie, neurologie) nu evidentiaza afectiuni care sa justifice starea de rau cu care se confrunta pacientii. In acest punct se poate diagnostica atacul de panica, pe baza simptomelor, a frecventei crizelor si a absentei afectarii organice. Medicii care pot pune acest diagnostic sunt: medicul specialist de medicina de urgenta, medicul de familie, medicul generalist. De obicei, acesti specialisti ii indruma pe pacienti catre medicul psihiatru si catre psiholog. Tratamentul medicamentos, bazat pe anxiolitice si antidepresive, este util in acele situatii in care simptomele sunt extreme de intense si de suparatoare, impiedicand persoana sa realizeze sarcinile obisnuite de zi cu zi. Psihoterapia ajuta la invatarea unor modalitati eficiente de a face fata atacurilor de panica, atunci cand acestea apar: recunoasterea semnelor unui atac de panica iminent si folosirea tehnicilor de respiratie si relaxare pentru a reduce simptomele. In cadrul securizant al cabinetului de psihologie, persoanele constientizeaza ceea ce se intampla in mintea si in corpul lor in momentele de frica intensa si invata ceea ce pot face astfel incat sa isi controleze emotiile sa invinga atacurile de panica si sa se bucure de toate momentele fericite ale vietii.

Tratamentul psihologic al atacurilor de panica dureaza, in medie, intre 6 – 10 sedinte, cu o frecventa saptamanala. Este important sa nu uitam ca atacul de panica reprezinta doar exacerbarea anxietatii, astfel incat, pentru a evita reaparitia lui este necesara si tratarea anxietatii.

Daca va confruntati cu aceste simptome suparatoare sau cunoasteti persoane in aceasta situatie, nu ezitati sa apelati la ajutor de specialitate! Rezolvarea este cu atat mai rapida, cu cat problema este abordata mai rapid.

duminică, 30 octombrie 2011

Cand anxietatea devine boala

Anxietatea este o emotie omeneasca normala, caracterizata printr-o traire permanenta de neliniste si teama anticipativa. Ea se transforma intr-o boala cand sunt prezente urmatoarele criterii:

o Anxietatea este mare. Persoana traieste o stare anxioasa crescuta (care poate merge pana la atacuri de panica), permanenta sau cronica. Anxietatea se manifesta intens in situatiile neasteptate sau critice si discret in restul momentelor cotidiene. Cu alte cuvinte nu dispare nici macar in cele mai bune momente.

o Anxietatea produce suferinta. Aceasta stare este traita de persoana in cauza ca deosebit de suparatoare si poate conduce la consumul de substante (alcool sau tranchilizante) pentru calmarea acestei suferinte psihologice. Pot aparea somatizari (suferinte localizate in plan fizic, dar cu o cauza psihologica): palpitatii, dureri de cap, vedere incetosata, tiuit in urechi, senzatie de nod in gat, dificultati in respiratie, dificultati de inghitire, dureri abdominale, constipatie sau diaree, varsaturi, pierdere in greutate etc.

o Anxietatea perturba viata. Sunt afectate numeroase planuri ale vietii cotidiente. Somnul este unul dintre primele semne ale unei anxietati crescute: persoana adoarme greu si se trezeste de cel putin 1-2 ori pe noapte, avand nevoie de mult timp pentru a adormi din nou. Apar dificultati de concentrare si, chiar, goluri de memorie. Uneori anxietatea determina aparitia unor comportamente de evitare a anumitor situatii si impiedica, astfel, functionarea unei vieti normale.

Atunci cand anxietatea este intensa (in plan clinic, fiind considerata ca severa), ea se poate manifesta si prin atacuri de panica, diferite ca intesitate, durata sau frecventa, dar extrem de suparatoare si greu de suportat pentru persoanele care au trecut printr-o asemenea experienta. In asemenea situatii, tratamentul medicamentos, recomandat de catre un medic psihiatru, este eficient pentru reducerea intensitatii simptomelor suparatoare.

Asocierea cu psihoterapia creste semnificativ eficienta terapeutica, ameliorarea si, chiar, vindecarea, fiind mult mai rapide. Sunt invatate exercitii de relaxare pentru modificarea simptomelor fizice ale anxietatii si sunt modificate semnificativ consecintele comportamentale ale acesteia. Initial, persoanele invata sa recunoasca situatiile asociate cu sentimentele intense de anxietate si comportamentele folosite pentru diminuarea disconfortului psihic. Ulterior, urmeaza procesul de schimbare si inlocuire a comportamentelor initiale, ineficiente pe termen lung cu comportamente eficiente, asociate cu o stare generala de bine. Constientizarea si acceptarea emotiilor implicate conduce catre o mai buna intelegere a legaturii dintre ceea ce se intampla in jurul nostrum si ceea ce rezoneaza in noi insine. Invatam, astfel, ca simptomele atat de suparatoare nu sunt neaparat dusmani, ele fiind semnale importante a ceea ce se intampla in sufletul nostru…

joi, 29 septembrie 2011

Despartire: ziua cand m-am hotarat

Optiunea de a pleca dintr-o relatie poate aparea ca rezultat al unei lungi evolutii personale inconstiente sau al unei revelatii personale. Desi poate parea o decizie brutala, ea implica intotdeauna o suferinta sau o insatisfactie indelung negate. Sentimentul de irevocabil este in sine dovada ca unul dintre parteneri si-a atins pragul de toleranta. Din acel moment, un cuvant banal sau o simpla fraza poate confirma ceea ce stiam fara sa indraznim sa recunoastem.

Se poate vorbi despre o decizie oarecum impusa, care a fortat barierele refuzului si ale resemnarii? Sau este vorba de intuitia care nu ne inseala? Este greu de exprimat in cuvinte anumite evidente, insa numitorul comun al celor care au trecut prin asemenea experiente este sentimentul ca nu mai exista cale de intoarcere. Un amanunt banal capata sens intr-un mod brutal si provoaca o punere radicala in discutie. Sentimentul de irevocabil este in sine dovada ca partenerul in cauza si-a atins pragul de toleranta si din acest moment, un cuvant sau o fraza, aparent simple si fara importanta, pot confirma ceea ce stiam fara sa indraznim sa recunoastem.

Dupa proverbul "Cui pe cui se scoate", unele persoane intra intr-o noua relatie, fara sa fi facut inventarul a ceea ce lasa in urma lor. Orice decizie de ruptura si separare ar trebui insotite de o perioada in care sa reflectam in legatura cu optiunile de viata, stabilirea adevaratelor astepari si dorinte. Pentru ca aceasta perioada de "doliu" sa fie o trambulina pentru o noua relatie (reusita), este indispensabil ca ea sa fie insotita de o examinare reala a propriei persoane. Acceptarea partii noastre de raspundere in esecul unei relatii ne elibereaza de sentimentul de ratare si ajuta la restabilirea increderii in sine.

luni, 26 septembrie 2011

Carte de psihologie - "Cum sa cresti un copil cu ADHD""


Titlul original: Parenting children with ADHD. 10 lessons that medicine cannot teach
Publicată prin acord cu American Psychological Association, Washington, DC, USA.
Limba originală: engleză
Traducere de: Cristian Fulaș
Anul apariției: 2011

Autor: Vincent J. Monastra
Colecţia: Psihologie practică
Preţ: 23.75 RON

Copilul tău este neatent și hiperactiv? Răspunde obraznic, este încăpăţânat și face doar ce-l taie capul? Specializat în tratarea copiilor și adolescenţilor cu ADHD, psihologul Vincent Monastra îţi oferă un plan în 10 lecţii pentru a-ţi "îmblânzi" copilul hiperactiv. Vindecarea implică o nutriţie echilibrată, o medicaţie adecvată, precum și tehnici psihologice pentru îmbunătăţirea atenţiei, a concentrării și a controlului comportamentului. Bine documentată, cartea este utilă nu doar părinţilor, ci și medicilor pediatri, pedagogilor și psihologilor școlari.

Vincent J. Monastra, psiholog clinician, este cercetător în neurofiziologia copiilor cu ADHD și lucrează la o clinică new-yorkeză specializată în tulburările de atenţie.

Cuprins:
Introducere

1. Nu este adevărat că toată lumea are un pic de ADHD!
2. Nu părinții sunt cauza ADHD, ci genele!
3. Medicamentele nu vindecă ADHD, dar pot ajuta!
4. Nutriția chiar conteazăhttp://www.blogger.com/img/blank.gif
5. Elevii cu ADHD au dreptul la ajutor la școală
6. Copiii au nevoie de un motiv pentru a învăța
7. Vă veți rătăci fără un plan de lecție
8. Temperamentul o fi el moștenit… dar… controlul emoțional se învață
9. Dacă țipi, nu te ajută la nimic
10. Și părinții sunt oameni!
11. Nu e ușor

Gânduri la final
Lecturi suplimentare
www.edituratrei.ro

miercuri, 17 august 2011

Sharing Psychodrama, Sharing Experiences

In perioada 07 - 09 octombrie 2011 va avea loc la Craiova a patra Conferinta Nationala de Psihodrama cu participare internationala, intitulata: "Sharing Psychodrama, Sharing Experiences". Organizata de Asociatia Romana de Psihodrama Clasica si Societatea de Psihodrama J.L. Moreno in cooperare cu Federatia Romana de Psihoterapie, Colegiul Psihologilor din Romania si Federatia Europeana a Organizatiilor de Training in Psihodrama, Conferinta va beneficia de participarea extraordinara a urmatorilor invitati: Anna Boeri (Italia), Giovanni Boria (Italia), Anne Chesner (Marea Britanie), Hilde Gött (Germania), Nadia Lotti (Italia), Gabriela Moita (Portugalia), Ron Wiener (Marea Britanie).

Programul conferintei va fi impartit in doua sesiuni de comunicari, trei sectiuni de workshopuri sustinute in paralel si patru sesiuni tematice - sociodrama, playback theatre si activitatile cu grupul mare de deschidere si inchidere a conferintei.

Inscrierile se pot face:
on-line, la adresa: www.conferintadepsihodrama.ro
sau pe e-mail:sharingpsychodrama@gmail.com