In dezvoltarea normala
a omului, pericolele, reale sau imaginare, apar sub diferite forme. Reactia
instinctiva in fata pericolului este anxietatea. La inceputul vietii,
nou-nascutul se comporta ca si cum orice eveniment neobisnuit ar fi un pericol.
De exemplu, reactia lui de “surprindere” la expunerea brusca la un zgomot sau
la o lumina puternica. Mai tarziu, cand afectiunea pentru mama devine
puternica, el reactioneaza cu anxietate la disparitia ei din campul lui vizual.
Exista numeroase asemenea situatii care produc anxietate unui nou-nascut. Cu
toate acestea, daca copilul ar continua sa reactioneze tuturor situatiilor de
acest fel prin teroare si neajutorare, el nu ar mai putea supravieti in lumea
noastra.
Cu timpul, numarul ”pericolelor”
de acest fel scade. Repetarea obisnuita a acestor experiente il ajuta pe copil
sa depaseasca sentimentul pericolului, iar reactia initiala de “soc” se
diminueaza, devenind doar o tresarire usoara sau surpriza. In timp, el dezvolta
alte mijloace de a se confrunta cu “pericolul”: invata sa anticipeze pericolul
prin intermediul anxietatii. Cand mama il paraseste pentru somn, copilul reactioneaza
initial printr-o stare de anxietate (o anxietate a surprizei sau socului ce
urmeaza disparitiei ei), iar ulterior anticipeaza evenimentul si se pregateste
pentru el manifestandu-si anxietatea inainte ca evenimentul sa aiba loc.
Aceasta anxietate anticipativa il ajuta sa faca separarii de mama intr-un mod
mai putin dureros decat in faza anterioara cand fiecare separare era pentru el
un soc. Se pare ca se intampla astfel, pentru ca pe tot parcursul dezvoltarii
umane efectele pericolului sunt mai mici atunci cand Eul se poate pregati
pentru ele producand o anxietate anticipativa.
Recunoastem in acestea
faptul ca anxietatea nu este o stare patologica in sine, ci o pregatire
fiziologica si mentala, necesara si normala, pentru pericol. De fapt, absenta
anxietatii anticipative poate, in anumite circumstante, sa fie o invitatie
pentru nevroza. Anxietatea este necesara pentru supravietuire in anumite
conditii. Sa nu reusesti sa sesizezi pericolul si sa te pregatesti pentru el
poate avea rezultate dezastruoase.
Anxietatea slujeste
unor scopuri sociale, unele dintre ele foarte inalte. Teama de a fi dezaprobat
de persoanele pe care le iubeste si dorinta de a fi iubit contribuie la crearea
constiintei copilului. Frica de critica propriei constiinte induce
comportamentul moral. Anxietatea in fata pericolului de moarte este principalul
factor care uneste grupurile de oameni in scopul asigurarii reciproce a
securitatii. Anxietatea actorilor inaintea intrarii in scena ii poate mobiliza lor
la cel mai inalt nivel in momentul inceperii spectacolului.
Totusi, nu intotdeauna
anxietatea serveste scopurilor utile individului si societatii. Incapacitatea
de a face fata pericolului poate avea ca rezultat un sentiment de neajutorare
si inadecvare, reactii de fuga, simptome nevrotice sau un comportament
antisocial. Numai in cazuri de acest fel putem spune ca anxietatea este
patologica, desi mai corect ar fi sa spunem ca patologica a fost solutia incercata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu