Ce este anxietatea?

In dezvoltarea normala a omului, pericolele, reale sau imaginare, apar sub diferite forme. Reactia instinctiva in fata pericolului este anxietatea. La inceputul vietii, nou-nascutul se comporta ca si cum orice eveniment neobisnuit ar fi un pericol. De exemplu, reactia lui de “surprindere” la expunerea brusca la un zgomot sau la o lumina puternica. Mai tarziu, cand afectiunea pentru mama devine puternica, el reactioneaza cu anxietate la disparitia ei din campul lui vizual. Exista numeroase asemenea situatii care produc anxietate unui nou-nascut. Cu toate acestea, daca copilul ar continua sa reactioneze tuturor situatiilor de acest fel prin teroare si neajutorare, el nu ar mai putea supravieti in lumea noastra.

Cu timpul, numarul ”pericolelor” de acest fel scade. Repetarea obisnuita a acestor experiente il ajuta pe copil sa depaseasca sentimentul pericolului, iar reactia initiala de “soc” se diminueaza, devenind doar o tresarire usoara sau surpriza. In timp, el dezvolta alte mijloace de a se confrunta cu “pericolul”: invata sa anticipeze pericolul prin intermediul anxietatii. Cand mama il paraseste pentru somn, copilul reactioneaza initial printr-o stare de anxietate (o anxietate a surprizei sau socului ce urmeaza disparitiei ei), iar ulterior anticipeaza evenimentul si se pregateste pentru el manifestandu-si anxietatea inainte ca evenimentul sa aiba loc. Aceasta anxietate anticipativa il ajuta sa faca separarii de mama intr-un mod mai putin dureros decat in faza anterioara cand fiecare separare era pentru el un soc. Se pare ca se intampla astfel, pentru ca pe tot parcursul dezvoltarii umane efectele pericolului sunt mai mici atunci cand Eul se poate pregati pentru ele producand o anxietate anticipativa.

Recunoastem in acestea faptul ca anxietatea nu este o stare patologica in sine, ci o pregatire fiziologica si mentala, necesara si normala, pentru pericol. De fapt, absenta anxietatii anticipative poate, in anumite circumstante, sa fie o invitatie pentru nevroza. Anxietatea este necesara pentru supravietuire in anumite conditii. Sa nu reusesti sa sesizezi pericolul si sa te pregatesti pentru el poate avea rezultate dezastruoase.

Anxietatea slujeste unor scopuri sociale, unele dintre ele foarte inalte. Teama de a fi dezaprobat de persoanele pe care le iubeste si dorinta de a fi iubit contribuie la crearea constiintei copilului. Frica de critica propriei constiinte induce comportamentul moral. Anxietatea in fata pericolului de moarte este principalul factor care uneste grupurile de oameni in scopul asigurarii reciproce a securitatii. Anxietatea actorilor inaintea intrarii in scena ii poate mobiliza lor la cel mai inalt nivel in momentul inceperii spectacolului.

Totusi, nu intotdeauna anxietatea serveste scopurilor utile individului si societatii. Incapacitatea de a face fata pericolului poate avea ca rezultat un sentiment de neajutorare si inadecvare, reactii de fuga, simptome nevrotice sau un comportament antisocial. Numai in cazuri de acest fel putem spune ca anxietatea este patologica, desi mai corect ar fi sa spunem ca patologica a fost solutia incercata.