Aud de multe ori in jurul meu fraze care incep cu “trebuie sa”. Sunt indemnuri ale celorlalti catre noi (a se citi “sfaturi”), dar si principii de viata: “trebuie sa faci…” sau “trebuie sa fii mai…”, “trebuie sa fie…” – aici intra si varianta: “este normal sa…”, dar si variantele cu “nu…”. Noi insine ne spunem multe lucruri care incep cu “trebuie”
Va propun un mic exercitiu: Intorceti-va cu mintea in timp. Copii fiind, de cate ori ati auzit aceste cuvinte? Si de la cine? Cum v-au influentat? Cat de des va spuneti in prezent “trebuie”? Si ce efect au asupra dvs frazele care incep cu trebuie?
Sintagma “trebuie” contine implicit ideea de constrangere, de obligatie, de necesitate imperioasa, iar nerealizarea este sinonima cu nesupunerea, ceea ce trezeste in noi un pronuntat sentiment de vinovatie, de care adesea nu suntem constienti. Cu cat ne spunem ca “trebuie” sa facem un anumit lucru care nu ne entuziasmeaza, cu atat avem tendinta sa-l amanam pentru mai tarziu. Cu totii suntem astfel construiti, incat sa rezistam presiunilor. Expresiile de genul “trebuie” contin nuante pronuntate de autoritate si morala si trezesc in noi revolta sau de vinovatie, asa ca, nu le acceptam: “Bine, bine, vom vedea mai tarziu...”
Daca incetam sa ne mai chinuim mintea cu imperative care ne exaspereaza, sarcina de indeplinit ne va aparea intr-o lumina mai putin austera.. Pentru aceasta, este suficient sa reformulam asa-zisele obligatii intr-un limbaj mai putin imperativ: “ar fi bine ca...”, “am tot interesul sa...”, ar foarte util sa...”. Este bine sa invatam sa ne fixam obiective care sa nu semene a obligatii. Si sa ne eliberam de constrangerile trecutului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu