Va doresc un Craciun fericit alaturi de cei dragi si un An Nou cu multa sanatate si bogat in impliniri!
sâmbătă, 25 decembrie 2010
Sarbatori Fericite!
Va doresc un Craciun fericit alaturi de cei dragi si un An Nou cu multa sanatate si bogat in impliniri!
marți, 9 noiembrie 2010
Work-shop psihodrama: "Noi si temerile noastre"
De ce te temi ? Cum reacţionezi când te temi ? Cum iţi afectează viaţa, temerile pe care le ai? Ce poţi schimba ?
Te invităm, în cadrul unei noi sesiuni demonstrative de psihodramă, să iţi explorezi temerile dintr-o nouă perspectivă, una psihoterapeutică.
În timpul acestui periplu, în care temerile tale vor urca pe scenă, ai ocazia să :
• te familiarizezi cu specificul, atmosfera şi beneficiile terapiei de grup realizate cu tehnicile caracteristice psihodramei
• îţi formezi o imagine clară , despre ceea ce înseamnă şi mai ales, nu înseamnă dezvoltarea personală, terapia de grup şi psihodrama
• îţi dai seama dacă eşti interesat să faci parte dintr-un grup de dezvoltare personală sau să urmezi un proces psihoterapeutic.
Sesiunile demonstrative sunt un loc de întâlnire pentru exprimarea liberă a creativităţii şi spontaneităţii, într-o atmosferă care facilitează înţelegerea teoretică şi practică a psihodramei. Se adresează tuturor celor interesaţi de dezvoltare personală şi psihoterapie – studenţi, masteranzi, psihologi cu formare în alte orientări terapeutice, persoane interesate de formarea în psihodramă clasică, celor interesaţi de a urma o formă de psihoterapie.
Se desfasoară sâmbătă, 20 noiembrie, începând cu ora 9:30. Durata este de 3 ore, iar numărul maxim de participanţi este de 10 persoane.
Taxa de participare este de 50 RON (se achită în avans).
Pentru înscrieri şi informaţii suplimentare, ne puteţi contacta la numerele de telefon: 0727.35.35.28 (Valentina Andrei) şi 0744.440.178 (Irina-Cătălina Manta). Detalii locatie : www.psiholog-cabinet.ro
Adrese mail : andrei_valentina@yahoo.com, mantairinacatalina@yahoo.com
Te invităm, în cadrul unei noi sesiuni demonstrative de psihodramă, să iţi explorezi temerile dintr-o nouă perspectivă, una psihoterapeutică.
În timpul acestui periplu, în care temerile tale vor urca pe scenă, ai ocazia să :
• te familiarizezi cu specificul, atmosfera şi beneficiile terapiei de grup realizate cu tehnicile caracteristice psihodramei
• îţi formezi o imagine clară , despre ceea ce înseamnă şi mai ales, nu înseamnă dezvoltarea personală, terapia de grup şi psihodrama
• îţi dai seama dacă eşti interesat să faci parte dintr-un grup de dezvoltare personală sau să urmezi un proces psihoterapeutic.
Sesiunile demonstrative sunt un loc de întâlnire pentru exprimarea liberă a creativităţii şi spontaneităţii, într-o atmosferă care facilitează înţelegerea teoretică şi practică a psihodramei. Se adresează tuturor celor interesaţi de dezvoltare personală şi psihoterapie – studenţi, masteranzi, psihologi cu formare în alte orientări terapeutice, persoane interesate de formarea în psihodramă clasică, celor interesaţi de a urma o formă de psihoterapie.
Se desfasoară sâmbătă, 20 noiembrie, începând cu ora 9:30. Durata este de 3 ore, iar numărul maxim de participanţi este de 10 persoane.
Taxa de participare este de 50 RON (se achită în avans).
Pentru înscrieri şi informaţii suplimentare, ne puteţi contacta la numerele de telefon: 0727.35.35.28 (Valentina Andrei) şi 0744.440.178 (Irina-Cătălina Manta). Detalii locatie : www.psiholog-cabinet.ro
Adrese mail : andrei_valentina@yahoo.com, mantairinacatalina@yahoo.com
sâmbătă, 23 octombrie 2010
Carte de psihologie: "Imperfecti, liberi, fericiti. Practici ale stimei de sine"
Titlul original: Imparfaits, libres et heureux. Pratiques de l’estime de soi
Publicată de: Odile Jacob, Paris, 2006
Limba originală: franceză
Traducere de: Nicolae Baltă
Anul apariţiei: 2010
Autor: Christophe André
Editura Trei Colecţia: Psihologie practică
Preţ: 49.00RON
Să fii în sfârşit tu însuţi. Să nu îţi mai pese de impresia pe care o faci. Să acţionezi fără să te temi nici de eşec, nici de judecata altora. Să nu mai tremuri la gândul respingerii. Şi să îţi găseşti liniştit locul printre ceilalţi.
Cartea aceasta vă va ajuta să înaintaţi pe calea stimei de sine. Să o construiţi, să o reparaţi, să o protejaţi. Ea vă va ajuta să vă acceptaţi şi să vă iubiţi, chiar dacă sunteţi imperfecţi. Nu ca să vă resemnaţi, ci ca să evoluaţi mai bine.
Imperfecţi, dar liberi şi fericiţi...
Christophe André este psihiatru şi psihoterapeut, autor al unor cărţi de mare succes internaţional. Dintre acestea, Editura Trei a publicat: Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile, Cum să te iubeşti pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi, Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele (împreună cu François Lelord), Cum să ne eliberăm de frica de ceilalţi (împreună cu Patrick Légeron), Stările sufleteşti.
Cuprins:
Introducere
Partea întâi. Stima de sine înseamnă toate acestea
Un program
Esenţialul despre stima de sine
Ce este o bună stimă de sine?
Șchiopătaturile stimei de sine
Stimele de sine vulnerabile: cele joase şi cele false
Dezvoltarea durabilă a stimei de sine
Stima de sine începe prin acceptarea de sine
Portbagajul scuterului meu
Partea a doua. Să ai grijă de tine
Practicarea acceptării de sine
Să nu ne mai judecăm
Să-ţi vorbeşti
Nonviolenţă cu tine însuţi: încetează să-ţi mai faci rău!
Lupta cu propriile complexe
Protejarea stimei de sine de influenţele toxice, de publicitate şi de presiunile sociale
Să te asculţi, să te respecţi şi să te afirmi
A trăi imperfect: curajul de-a fi slab
Să te ocupi de moralul tău
Să-ţi fii cel mai bun prieten
„Aşezată între două vedete"
Partea a treia. A trăi cu ceilalţi
Durerea insuportabilă a respingerii sociale
Lupta cu teama de respingere (şi excesele ei)
Teama de indiferenţă şi dorinţa de recunoaştere: să exişti în privirea celorlalţi
Căutarea dragostei, a afecţiunii, a prieteniei, a simpatiei: căutarea stimei celorlalţi
Prezentarea de sine: ce faţă să oferim?
Teama de ridicol şi lupta cu ruşinea şi rănile amorului-propriu
A pune raporturile sociale pe calea cea bună: să ne ferim de irezistibilul reflex al comparaţiilor şi să refuzăm competiţiile inutile
Invidie şi gelozie: emoţiile îndoielii de sine şi remediile lor
Să nu ne mai temem de ceilalţi şi să avem încredere: beneficiile sunt superioare inconvenientelor
Să nu mai judecăm: beneficiile faptului de a-i accepta pe ceilalţi
Gentileţe, gratitudine, admiraţie: legătura cu ceilalţi întăreşte legătura cu sine
A pune diferit problema stimei de sine: să ne găsim locul printre ceilalţi
Narcis
Partea a patra. Acţiunea schimbă totul!
Acţiune şi stimă de sine: să ne mişcăm ca să ne stimăm
Acţiunea, nu presiunea: regulile acţiunii senine
Să ascultăm feedbackul
Putem scăpa de teama de eşec?
Autonomia faţă de succes, reuşite şi consacrări: până unde să mergem cu indiferenţa? Sau cu libertatea…
Psihologia regretelor
Acţiunea care ne schimbă şi care schimbă lumea
Ursuleţul brun e mândru de el
Partea a cincea. Uitarea de sine
Tăcerea stimei de sine
Să ne intensificăm prezenţa în momentul de faţă
Să ne retragem în spatele sensului dat la ceea ce facem
Umilinţa: până unde să renunţăm la sine?
Stima de sine, sensul vieţii şi teama de moarte
Bătrânul domn arab şi televiziunea
www.edituratrei.ro
luni, 27 septembrie 2010
Sesiuni demonstrative de psihodrama
• Doriti sa va familiarizati cu specificul, atmosfera si beneficiile terapiei de grup realizate cu tehnicile caracteristice psihodramei?
• Vreti sa va formati o imagine bazata pe experienta proprie despre ceea ce inseamnă si, mai ales, nu inseamna dezvoltarea personală, terapia de grup si psihodrama?
• Sunteti interesati de dezvoltarea personala sau vreti sa urmati o forma de psihoterapie?
Sesiunile demonstrative sunt un loc de intalnire pentru exprimarea libera a creativitatii si spontaneitatii, intr-o atmosfera care faciliteaza inţelegerea teoretica si practica a psihodramei. Se adreseaza tuturor celor interesati de dezvoltare personală si psihoterapie – studenti, masteranzi, psihologi cu formare în alte orientari terapeutice, persoane interesate de formarea in psihodrama clasica, celor interesati de a urma o forma de psihoterapie.
Se desfasoara lunar, sambata, incepand cu ora 9:30. Durata lor este de 3 ore, iar numărul maxim de participanti este de 10 persoane.
Prima sesiune are loc pe 23 octombrie.
Taxa de participare este de 50 RON.
Pentru inscrieri si informatii suplimentare, ne puteti contacta la numerele de telefon: 0727.35.35.28 (Valentina Andrei) si 0744.440.178 (Irina-Catalina Manta)
• Vreti sa va formati o imagine bazata pe experienta proprie despre ceea ce inseamnă si, mai ales, nu inseamna dezvoltarea personală, terapia de grup si psihodrama?
• Sunteti interesati de dezvoltarea personala sau vreti sa urmati o forma de psihoterapie?
Sesiunile demonstrative sunt un loc de intalnire pentru exprimarea libera a creativitatii si spontaneitatii, intr-o atmosfera care faciliteaza inţelegerea teoretica si practica a psihodramei. Se adreseaza tuturor celor interesati de dezvoltare personală si psihoterapie – studenti, masteranzi, psihologi cu formare în alte orientari terapeutice, persoane interesate de formarea in psihodrama clasica, celor interesati de a urma o forma de psihoterapie.
Se desfasoara lunar, sambata, incepand cu ora 9:30. Durata lor este de 3 ore, iar numărul maxim de participanti este de 10 persoane.
Prima sesiune are loc pe 23 octombrie.
Taxa de participare este de 50 RON.
Pentru inscrieri si informatii suplimentare, ne puteti contacta la numerele de telefon: 0727.35.35.28 (Valentina Andrei) si 0744.440.178 (Irina-Catalina Manta)
duminică, 29 august 2010
Despre efort si consecventa
Traim vremuri confuze. Observam, pe de o parte, ca viata devine tot mai grea, depunem eforturi din ce in ce mai mari pentru a avea succes si a supravietui. Efortul nostru de adaptare inseamna lupta de uzura si stres crescut. Pe de alta parte suntem asaltati cu mesaje care incearca sa ne convinga de faptul ca lucrurile stau si altfel, ca putem avea rezultate fara o implicare prea mare din partea noastra. Cine nu le-a auzit? “Slabiti mancand la fel ca pana acum” sau “Gimnastica fara efort” (sic!), sau “Un corp armonios in doua luni” sau “Tonifiere musculara stand in fata televizorului” sau “Slabiti prin hipnoza” sau “Consiliere psihologica prin net” sau “Invatati limba engleza intr-o luna”… Nu avem altceva de facut decat sa stam linistiti in fotoliu si altcineva sau altceva o sa faca lucrurile in locul nostru… Bineinteles contra unei sume modice de bani! Cei care transmit asemenea pleonasme si enormitati au, desigur, scopul lor. Unii dintre cei carora li se adreseaza si care, din comoditate, le iau ca adevaruri, uita un lucru esential: ca sa ajungi intr-un anumit loc trebuie sa strabati un drum si sa-ti asumi partea ta de neliniste, transpiratie, frustrare si satisfactie, esec si izbanda, inerente acestui demers. Nu doar atingerea unui obiectiv este importanta si ne aduce implinire, ci si efortul necesar pentru strabaterea acestui drum generic are rostul si frumusetea lui, pentru ca doar actionand astfel apelam la resursele si abilitatile noastre, intarindu-ni-le si insusindu-ni-le.
Am mers intr-o perioada la un grup de psihodrama. Am fost in cateva randuri pe punctul de a renunta la grup. Mi se parea ca bat pasul pe loc. As fi vrut sa gasesc rezolvari rapide ale unor stari care se perpetuau de ani si ani! Mi-as fi dorit ca eforturile mele mici sa aduca schimbari mari! Nevoile mele de acceptare, de identificare cu membrii grupului nu mi se pareau ca imi sunt satisfacute. As fi vrut sa nu ma simt uneori pierdut, deznadajduit si confuz dupa o sedinta de grup! Mi-ar fi placut sa ma vaiet si ceilalti sa ma mangaie pe crestet! Visam ca cei din jurul meu sa ma priveasca mirati dupa doar cateva sedinte si sa-mi spuna: “Esti altfel, ai succes si debordezi de incredere si optimism, cum ai reusit?” Cand eram gata sa abandonez imi veneam in fire: nu cumva perpetuam un scenariu din viata reala, acela al renuntarii din comoditate, lasitate si nerabdare? Cum ma simteam dupa ce urmam acel binecunoscut scenariu? Ma simteam gol, fara viata si fara valoare, cu o intrebare ce revenea mereu si mereu, in cele mai neasteptate ocazii: “Ce-ar fi fost daca incercam mai mult?” Si astfel am renuntat in cateva randuri la ideea retragerii fortate de imprejurari, revenind “in joc”, mai hotarat si mai incrancenat. A fost o perioada cand castigam mai putini bani, dar psihoterapeuta la care mergeam mi-a propus o reducere a taxei pentru o perioada. Am continuat. A urmat o vreme in care programul de lucru al noului job se suprapunea cu orele de psihodrama. Am facut in asa fel incat sa pot veni in continuare la psihoterapie. Mi-am propus ca nimeni si nimic din afara mea sa nu ma oblige sa renunt la psihodrama. Mi-am propus ca doar eu sa fiu acela care, in cunostinta de cauza si deliberand cu mine insumi in forul meu interior, sa fiu acela care sa-mi decid perioada plecarii. Care nu va fi niciodata atunci cand voi fi “sub val”, adica obligat de lucruri externe sau considerand activitatea de pana atunci din grup ca o incercare lipsita de relevanta. M-am decis ca sa-mi ofer o mica victorie si sa plec atunci cand voi fi “pe val”, vazand linia orizontului, locul din care am plecat si locul in care vreau sa ajung. Efortul meu de a continua a inceput sa dea roade. Am observat ca am devenit un membru important pentru grup si asta a mers mana in mana cu recastigarea stimei fata de mine insumi si un mod mai hotarat de a face fata diferitelor provocari din viata reala. Acestea erau doua lucruri importante pentru care venisem la grup.
Mi-am dorit si cred ca am realizat un lucru simplu si frumos: am strabatut o parte dintr-un drum greu, intesat cu obstacole si bariere, drumul autocunoasterii. Mi-am asumat efortul de a descifra simboluri, sentimente si trairi, tenacitatea de a aduce mereu si mereu viata interioara la suprafata, curajul si durerea de a descoperi lucruri noi si nu intotdeauna placute despre mine si despre ceilalti. Am realizat ceea ce stiam de mult, ca reusita inseamna satisfactie daca ma straduiesc si perseverez pentru a-mi atinge scopul.
Am mers intr-o perioada la un grup de psihodrama. Am fost in cateva randuri pe punctul de a renunta la grup. Mi se parea ca bat pasul pe loc. As fi vrut sa gasesc rezolvari rapide ale unor stari care se perpetuau de ani si ani! Mi-as fi dorit ca eforturile mele mici sa aduca schimbari mari! Nevoile mele de acceptare, de identificare cu membrii grupului nu mi se pareau ca imi sunt satisfacute. As fi vrut sa nu ma simt uneori pierdut, deznadajduit si confuz dupa o sedinta de grup! Mi-ar fi placut sa ma vaiet si ceilalti sa ma mangaie pe crestet! Visam ca cei din jurul meu sa ma priveasca mirati dupa doar cateva sedinte si sa-mi spuna: “Esti altfel, ai succes si debordezi de incredere si optimism, cum ai reusit?” Cand eram gata sa abandonez imi veneam in fire: nu cumva perpetuam un scenariu din viata reala, acela al renuntarii din comoditate, lasitate si nerabdare? Cum ma simteam dupa ce urmam acel binecunoscut scenariu? Ma simteam gol, fara viata si fara valoare, cu o intrebare ce revenea mereu si mereu, in cele mai neasteptate ocazii: “Ce-ar fi fost daca incercam mai mult?” Si astfel am renuntat in cateva randuri la ideea retragerii fortate de imprejurari, revenind “in joc”, mai hotarat si mai incrancenat. A fost o perioada cand castigam mai putini bani, dar psihoterapeuta la care mergeam mi-a propus o reducere a taxei pentru o perioada. Am continuat. A urmat o vreme in care programul de lucru al noului job se suprapunea cu orele de psihodrama. Am facut in asa fel incat sa pot veni in continuare la psihoterapie. Mi-am propus ca nimeni si nimic din afara mea sa nu ma oblige sa renunt la psihodrama. Mi-am propus ca doar eu sa fiu acela care, in cunostinta de cauza si deliberand cu mine insumi in forul meu interior, sa fiu acela care sa-mi decid perioada plecarii. Care nu va fi niciodata atunci cand voi fi “sub val”, adica obligat de lucruri externe sau considerand activitatea de pana atunci din grup ca o incercare lipsita de relevanta. M-am decis ca sa-mi ofer o mica victorie si sa plec atunci cand voi fi “pe val”, vazand linia orizontului, locul din care am plecat si locul in care vreau sa ajung. Efortul meu de a continua a inceput sa dea roade. Am observat ca am devenit un membru important pentru grup si asta a mers mana in mana cu recastigarea stimei fata de mine insumi si un mod mai hotarat de a face fata diferitelor provocari din viata reala. Acestea erau doua lucruri importante pentru care venisem la grup.
Mi-am dorit si cred ca am realizat un lucru simplu si frumos: am strabatut o parte dintr-un drum greu, intesat cu obstacole si bariere, drumul autocunoasterii. Mi-am asumat efortul de a descifra simboluri, sentimente si trairi, tenacitatea de a aduce mereu si mereu viata interioara la suprafata, curajul si durerea de a descoperi lucruri noi si nu intotdeauna placute despre mine si despre ceilalti. Am realizat ceea ce stiam de mult, ca reusita inseamna satisfactie daca ma straduiesc si perseverez pentru a-mi atinge scopul.
Articol scris de Ilie Andrei
vineri, 16 iulie 2010
Carte de psihologie : "Cum sa ne educam copiii"
Titlul original: Eduquer ses enfants. L'urgence aujourd'hui
Autor: Aldo Naouri
Publicată de: ODILE JACOB, Paris, 2008
Limba originală: franceză
Traducere de: Cristian Nicolae
Editura Trei Colecţia: Psihologie practică
Preţ: 35.00RON
A face întotdeauna pe plac copiilor
nu înseamnă educaţie, ci doar seducţie.
Orice părinte ştie cât de dificil este să îmbini iubirea şi respectul pentru copil cu autoritatea. Exagerarea într-un sens sau altul produce perturbări în comportamentul copilului. Aldo Naouri, pediatru şi psihoterapeut, demonstrează că în lumea contemporană balanţa a înclinat prea mult în favoarea iubirii şi toleranţei faţă de copil, pierzându-se din vedere importanţa autorităţii. De aceea, prima urgenţă în educaţie este tocmai reabilitarea autorităţii, ceea ce presupune recurgerea la interdicţii şi frustrări.
Aldo Naouri, pediatru şi psihoterapeut, tată a trei copii, este autorul a numeroase cărţi de succes, printre care "Les filles et leur mères", "Les pères et les mères".
Cuprins:
Cuvânt-înainte
PARTEA ÎNTÂI
1. CARE ESTE PROBLEMA?
Când este așa de simplu!
Democraţia obligă!
Atunci?
Întoarcere la cazurile analizate
Dragostea poate vindeca ura?
2. CE ESTE UN COPIL?
Locul în familie
O fiinţă nouă cu un formidabil potenţial
Un potenţial multă vreme nebănuit
Un potenţial în sfârșit recunoscut
O fiinţă extraordinar de dotată pentru afectivitate....
Legătura strânsă dintre fiziologic și afect
Un metafizician dublat de un admirabil strateg
O strategie adaptabilă
3. CE ESTE UN PĂRINTE?
În căutarea unei definiţii
O bătaie de cap. Dar de ce?
Întâlniri
Războiul dintre sexe
Războiul dintre sexe are un obiectiv?
Definiţie sau definiţii
Cum să girăm războiul dintre sexe?
4. CINE PUNE PIEDICI EDUCAŢIEI?
Elogiul frustrării
Rezistenţa de neînvins a mamelor
Cercul vicios al fricii
Exercitarea autorităţii și cerinţa de iubire
PARTEA A DOUA
Precizări utile
1. EDUCAŢIA ÎNCEPE ÎN LEAGĂN
Niciodată nu e prea târziu pentru a începe
Întoarcerea acasă
Locul copilului
Ritmul meselor
Interferenţe
Frica
Ritualurile
Spasmele de plâns
Atotputernicia infantilă
2. CUM SĂ-L ÎNVĂŢĂM DESPRE CELĂLALT
Cum să-l respectăm
Lipsa poftei de mâncare
Refuzul și preferinţele alimentare
Tulburări de somn
Îngrijirea organelor genitale
Biberonul, alimenţia la sân, suzeta, jucăria preferată .239
Împărţirea sarcinilor între părinţi
Comportamentul în faţa bolii
Locul său în spaţiu
Cum să vorbești copilului
Mama, tata: obiectivizare și subiectivizare
Politeţea
Explicaţii și justificări
Capriciile
Faza de opoziţie, interdicţiile și „nu"-ul
Sancţiunile
Pedepsele fizice
Încurajările. Felicitările
Refuzul băii
Refuzul de a se culca
Locul său în timp
Timpul
Încadrarea în timp
Ameninţările
Absenţa părinţilor
Creșa, bona, babysitterele
În călătorie
Viaţa de zi cu zi
Masa în familie
Îmbrăcămintea
Cadourile
Televiziunea
Prietenii
Apropiaţii
Animalele de companie
Aniversările
Pudoarea
Baia între copii
Sexul
Atingerea organelor sexuale
Masturbarea
Educaţia sexuală
Certurile între părinţi
Grădiniţa
Raportul cu profesorii
Mici probleme
Cuvintele urâte
Violenţa
Minciuna
Transgresiunea
Gelozia
Copilul care lovește, copilul care mușcă
Conflictele în jurul jucăriilor
Disputele între fraţi și surori
Extremele
Moartea unui apropiat al părinţilor
Moartea unui apropiat al copilului
3. SINELE
În jurul lui baby-blues
Atotputernicia mamei
Reluarea raporturilor sexuale
Patul părinţilor
Nuditatea
Să spunem sau să nu spunem
Certurile între părinţi
Despărţirea părinţilor
În legătură cu familiile recompuse
Părinţii care adoptă și copiii lor adoptaţi
Bunicii
În loc de concluzie
www.edituratrei.ro
marți, 15 iunie 2010
Carte de psihologie : "Clientul care m-a schimbat"
Titlul original: The Client Who Changed Me. Stories of Therapist Personal Transformation
Traducere de: Nicolae Baltă
Anul apariţiei: 2010
Autor: Jeffrey A. Kottler, Jon Carlson
Editura Trei
Colecţia: Psihologie-Psihoterapie
Relatări despre transformările personale
ale terapeuţilor
(De autorii bestsellerului Mumia de la masa din sufragerie)
23 de mărturisiri ale unor psihoterapeuţi celebri
Psihoterapeuţii aflaţi în formare sunt avertizaţi de pericolele pe care le poate aduce o implicare prea mare în relaţia cu clienţii lor. Dar oricât de dezorientaţi ar fi, clienţii sunt un catalizator al transformării terapeutului. Când încercăm să ne ajutăm pacienţii să se descurce cu conflictele lor personale, ajungem deseori să ne ajutăm pe noi înşine în privinţa unor probleme similare. Când vindecăm suferinţa altora, ne-o vindecăm şi pe a noastră. Vorbim în şedinţele de terapie şi ne dăm seama deodată că, de fapt, ne vorbim în acelaşi timp şi nouă înşine. Cu fiecare comunicare, suntem siliţi să examinăm teme pe care poate că le-am ignorat, să punem sub semnul întrebării cele mai importante convingeri pe care le avem şi să ne explorăm zonele cele mai vulnerabile. Într-un fel, când desfăşurăm acest tip de activitate nu mai avem unde să ne ascundem.
În Clientul care m-a schimbat, autorii ne oferă prilejul de a-i asculta pe cei mai renumiţi terapeuţi care au pus bazele psihoterapiei, vorbind despre clienţii care i-au schimbat cel mai mult, care le-au declanşat o transformare personală intensă. Scrisă într-un limbaj accesibil, cartea se adresează studenţilor, psihoterapeuţilor în formare, clinicienilor cu experienţă şi tuturor celor interesaţi de aspectele esenţiale ale relaţiei terapeutice.
Jeffrey A. Kottler este profesor de consiliere psihologică la California State University şi a scris peste 65 de cărţi despre psihologie şi educaţie. În limba română a apărut la Editura Trei Mumia de la masa din sufragerie. Cele mai neobişnuite 32 de cazuri de psihoterapie.
Jon Carlson este profesor de psihologie şi consiliere psihologică la Governors State University şi psiholog la Wellness Clinic, Lake Geneva, Wisconsin.
Cuprins:
1. De la argilă la foc: O povestire mitologică
2. Jeffrey A. Kottler: Despre seara trecută
3. Jon Carlson: Autochirurgie pentru îndepărtarea emiţătorului
4. Violet Oaklander: Pisicuţa care răgea
5. Frank Pittman: O aventură amoroasă cu un extraterestru
6. Robert Neimeyer: Utilizarea metaforelor pentru dezgheţarea unei femei glaciale
7. Alan Marlatt: Un nume nou
8. Albert Ellis: Învăţând de la o clientă dificilă
9. Bradford Keeney: O familie de piraţi
10. John Gray: Lucrurile mici contează enorm
11. Steven Lankton: Clienţii mă armonizează
12. David E. Scharff: Pacienta care m-a învăţat să fiu terapeut
13. Pat Love: Inima frântă
14. Laura Brown: O trezire spirituală
15. Ken Hardy: Domnul doctor negru
16. Michael Yapko: Prins într-o controversă
17. John Murphy: Limbajul datului din umeri
18. John Krumboltz: Povestea Soarelui şi a Vântului
19. Paul Pedersen: O lecţie de umilinţă
20. Lenore Walker: A-ţi face dreptate cu un baros
21. Barry Duncan: Când curajul e de ajuns
22. Leigh McCullough: Doamna învăluită în ceaţă
23. Patricia Arredondo: Clienta care i-a inspirat terapeuta
24. Howard Kirschenbaum: Un val de sentimente
25. În ce fel clienţii îşi schimbă terapeuţii: cu Mary Halunka
Bibliografie
www.edituratrei.ro
vineri, 4 iunie 2010
Workshop Jeffrey Kottler
Celebrul psihoterapeut Jeffrey Kottler, co-autorul cartii "Mumia de la masa din sufragerie" vine la Bucuresti in zilele de 10-11 iunie, pentru a sustine workshop-ul In culisele psihoterapiei si pentru lansarea cartii Clientul care m-a schimbat - mai multe informatii aici
duminică, 23 mai 2010
Sfaturile sunt date ca sa nu fie urmate
Se spune ca un om foarte intelept, care fusese sfetnicul multor domni, se retrasese undeva, intr-un loc izolat si aici cu greu ii primea pe cei veniti cu gand de a asculta un indemn sau un sfat. Se pare ca inteleptul era tare zgarcit in a-si oferi marea sa cunoastere si nici nu dorea sa-si apropie ucenici pe care sa-i invete din stiinta sa, deprinsa din multele carti citite. Unul mai indraznet insa, un tanar insetat de intelepciune, care avea si darul elocintei, si-a pus in gand sa afle „secretul” maestrului si sa devina discipolul sau. Pentru aceasta, el s-a inarmat cu multa rabdare si s-a asezat la poarta inteleptului petrecand acolo ceva timp. Dupa o vreme, inteleptul l-a chemat inauntru.
„-Ce doresti de la mine?” l-a intrebat el. „-As vrea sa-ti aflu intelepciunea si sa-ti urmez indemnurile!” raspunse tanarul. „-De cat timp stai in poarta mea?” „-Se fac trei luni maine!” „-Si ce ai vazut in aceste luni?” intreba inteleptul. „-Am vazut oameni intrand si iesind. Cei mai multi dintre ei erau tristi la intrare si deosebit de intrigati la plecare.” „-Stii tu de ce?” „-Mi-au spus ca la intrebarile lor tu nu le-ai zis decat ”ce vedeti aici, aia sa faceti” apoi te apucai sa trebaluiesti, sau sa mananci, sau sa citesti, sau sa te rogi, sau te culcai, sau altceva lipsit de importanta faceai. Nimic altceva, nici o vorba, nici un sfat nu primeau.” „-Si ce spuneau ei despre asta?” „-Ziceau ei, fara suparare, ca nu au ce sa invete de la tine, si ca faima ta de om intelept nu e de inteles! Unii spuneau ca poate ai imbatranit si nu mai esti in apele tale, altii spuneau ca purtarea ta pare a fi o ghicitoare incurcata, pe care nu o pot deslusi! „-Si tu doresti in continuare sa-mi inveti intelepciunea? Chiar daca in ochii multora e nebunie?” „-Eu cred ca nu ai vrut sa le vorbesti, caci nu i-ai socotit vrednici de asta!” Inteleptul ramase pe ganduri, apoi spuse: „-Eu am consiliat multi domni. La inceput nu am avut prea mare trecere, caci le spuneam ce stiam de prin carti ca este bine sau rau, moral sau imoral. Mi-am dat seama cu timpul ca ei nu asteptau de la mine sa ii indrept, sau sa le spun ce e scris prin acele carti. Ei vroiau ca eu sa le aprob hotararile deja luate in inima lor, fie ele bune sau rele, sau, daca aceste hotarari ii bagasera in vreun bucluc sa le ofer o posibilitate de scapare onorabila. Spunandu-le ceea ce vroiau ei sa auda, am ajuns sa fiu apreciat de toti. Desi aveam o situatie foarte buna si ma onorau cu totii, in inima mea ma simteam ca un bufon. Ei nu aveau nevoie de un sfatuitor care sa le indrepte pornirile, dupa cele scrise in vechile si inteleptele carti. Lor le trebuia cineva care sa le cante in struna. Dupa o vreme, m-am hotarat si am plecat pe ascuns, ajungand aici. Dar nici aici nu sunt lasat in pace de oameni care bat drumul degeaba, cautand sfaturi pe care nu le vor urma vreodata. Unii nu le vor urma pentru ca in inima lor se considera atoatecunoscatori. Ei vin aici mai mult din curiozitate. Acestia sunt cei care ma considera nebun, cand imi vad traiul saracacios. Altii nu le vor urma pentru ca nu stiu ca acele lucruri pe care le cauta sunt asa de simple, la indemana lor! Ei vin la mine ca la un mare maestru si sunt dezamagiti de simplitatea pe care o gasesc. Acestia sunt aceia care spun ca nu au inteles nimic din ceea ce au vazut, ca totul li s-a parut o ghicitoare fara sens! Acum mai doresti sa-mi afli intelepciunea si sa mi-o urmezi?” intreba fostul sfetnic. „-Eu intelepciunea ti-am aflat-o din ce mi-ai spus, si cred ca este mare. Am priceput ca doar prin modestie si exemplu propriu iti pot deprinde intelepciunea! Cu adevarat, sfaturile sunt date ca sa nu fie urmate!"
„-Ce doresti de la mine?” l-a intrebat el. „-As vrea sa-ti aflu intelepciunea si sa-ti urmez indemnurile!” raspunse tanarul. „-De cat timp stai in poarta mea?” „-Se fac trei luni maine!” „-Si ce ai vazut in aceste luni?” intreba inteleptul. „-Am vazut oameni intrand si iesind. Cei mai multi dintre ei erau tristi la intrare si deosebit de intrigati la plecare.” „-Stii tu de ce?” „-Mi-au spus ca la intrebarile lor tu nu le-ai zis decat ”ce vedeti aici, aia sa faceti” apoi te apucai sa trebaluiesti, sau sa mananci, sau sa citesti, sau sa te rogi, sau te culcai, sau altceva lipsit de importanta faceai. Nimic altceva, nici o vorba, nici un sfat nu primeau.” „-Si ce spuneau ei despre asta?” „-Ziceau ei, fara suparare, ca nu au ce sa invete de la tine, si ca faima ta de om intelept nu e de inteles! Unii spuneau ca poate ai imbatranit si nu mai esti in apele tale, altii spuneau ca purtarea ta pare a fi o ghicitoare incurcata, pe care nu o pot deslusi! „-Si tu doresti in continuare sa-mi inveti intelepciunea? Chiar daca in ochii multora e nebunie?” „-Eu cred ca nu ai vrut sa le vorbesti, caci nu i-ai socotit vrednici de asta!” Inteleptul ramase pe ganduri, apoi spuse: „-Eu am consiliat multi domni. La inceput nu am avut prea mare trecere, caci le spuneam ce stiam de prin carti ca este bine sau rau, moral sau imoral. Mi-am dat seama cu timpul ca ei nu asteptau de la mine sa ii indrept, sau sa le spun ce e scris prin acele carti. Ei vroiau ca eu sa le aprob hotararile deja luate in inima lor, fie ele bune sau rele, sau, daca aceste hotarari ii bagasera in vreun bucluc sa le ofer o posibilitate de scapare onorabila. Spunandu-le ceea ce vroiau ei sa auda, am ajuns sa fiu apreciat de toti. Desi aveam o situatie foarte buna si ma onorau cu totii, in inima mea ma simteam ca un bufon. Ei nu aveau nevoie de un sfatuitor care sa le indrepte pornirile, dupa cele scrise in vechile si inteleptele carti. Lor le trebuia cineva care sa le cante in struna. Dupa o vreme, m-am hotarat si am plecat pe ascuns, ajungand aici. Dar nici aici nu sunt lasat in pace de oameni care bat drumul degeaba, cautand sfaturi pe care nu le vor urma vreodata. Unii nu le vor urma pentru ca in inima lor se considera atoatecunoscatori. Ei vin aici mai mult din curiozitate. Acestia sunt cei care ma considera nebun, cand imi vad traiul saracacios. Altii nu le vor urma pentru ca nu stiu ca acele lucruri pe care le cauta sunt asa de simple, la indemana lor! Ei vin la mine ca la un mare maestru si sunt dezamagiti de simplitatea pe care o gasesc. Acestia sunt aceia care spun ca nu au inteles nimic din ceea ce au vazut, ca totul li s-a parut o ghicitoare fara sens! Acum mai doresti sa-mi afli intelepciunea si sa mi-o urmezi?” intreba fostul sfetnic. „-Eu intelepciunea ti-am aflat-o din ce mi-ai spus, si cred ca este mare. Am priceput ca doar prin modestie si exemplu propriu iti pot deprinde intelepciunea! Cu adevarat, sfaturile sunt date ca sa nu fie urmate!"
vineri, 30 aprilie 2010
Carte de psihologie : "Asculta-ma ca sa te ascult"
Titlul original: The Lost Art of Listening, 2e.
Autor: Michael P. Nichols
Traducere de: Ioana Bădulescu
Anul apariţiei: 2010
Editura Trei
Colecţia: Psihologie practică
Preţ: 39.00RON
O persoană vorbeşte, cealaltă ascultă. Este atât de simplu, încât ni se pare de la sine înţeles. Din păcate, majoritatea ne considerăm nişte ascultători mai buni decât suntem. De ce atunci când vorbim cu membrii familiei, cu partenerii, colegii sau prietenii nu reuşim să stabilim o legătură? În ce fel se opun reacţiile emoţionale comunicării autentice? Această carte bine gândită, amuzantă şi empatică a ajutat deja peste 100 000 de cititori să depăşească anumite conflicte şi să îşi transforme relaţiile personale şi profesionale. Experimentatul terapeut Mike Nichols oferă exemple vii, tehnici uşor de învăţat şi exerciţii practice ce ne pot ajuta să devenim ascultători mai buni – şi să ne facem auziţi şi înţeleşi chiar şi în situaţiile dificile.
Michael P. Nichols, profesor de psihologie la Colegiul William and Mary, este un terapeut cunoscut şi un orator de succes.
Cuprins:
Introducere
Prima parte
Dorinţa de a fi înţeles
1 „Ai auzit ce ţi-am spus?": De ce a asculta este atât de important
2 „Mulţumesc că mă asculţi". Cum ascultatul ne modelează şi ne uneşte cu ceilalţi
3 „De ce nu ascultă oamenii?" Cum se întrerupe comunicarea
Partea a doua
Motivele reale pentru care oamenii nu ascultă
4 „Mie când îmi vine rândul?" Esenţa ascultării: Strădania de a ne amâna propriile nevoi
5 „Auzi doar ceea ce vrei să auzi" Cum presupunerile ascunse prejudiciază ascultatul
6 „De ce exagerezi întotdeauna?!" Cum emoţiile ne fac defensivi
Partea a treia
A ajunge unul la celălalt
7 „Vorbeşte liniştit — te ascult": Cum să renunţi la propriile nevoi şi să asculţi
8 „Nu am ştiut niciodată că te simţi aşa" Empatia începe cu sinceritatea
9 „Văd că acest lucru te deranjează cu adevărat" Cum să dezactivezi reactivitatea emoţională
Partea a patra
Ascultarea în context
10 „Nu mai vorbim deloc" Ascultarea între parteneri intimi
11 „Nimeni din casă nu mă ascultă şi pe mine!" Cum să asculţi şi să te faci auzit în familie
12 De la „Trebuie?" la „Dar nu e corect!" Ascultatul copiilor şi al adolescenţilor
13 „Știam că o să înţelegi" Capacitatea de a-ţi asculta prietenii şi colegii
www.edituratrei.ro
miercuri, 24 februarie 2010
Carte de psihologie : "Starile sufletesti. Invatarea seninatatii"
Titlul original: Les états d’âme. Un apprentissage de la sérénité
Autor: Christophe André
Preţ:49.00RON
Colecţia: Psihologie practică
Editura Trei
Bună dispoziţie, pace interioară, încredere, seninătate, dar şi gânduri negre, nelinişte, nostalgie, enervare, disperare… Amestec subtil de emoţii şi gânduri, stările noastre sufleteşti sunt inima legăturii noastre cu lumea. Mereu prezente, mereu influente, ele însoţesc fiecare moment al vieţii noastre. Christophe André ne învaţă să coborâm în noi, să intrăm în contact cu stările noastre sufleteşti şi să le controlăm, ceea ce poate schimba totul în viaţa noastră.
Christophe André este psihiatru şi psihoterapeut, autor al unor cărţi de mare succes internaţional. Dintre acestea, Editura Trei a publicat: Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile, Cum să te iubeşti pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi, Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele (împreună cu François Lelord), Cum să ne eliberăm de frica de ceilalţi (împreună cu Patrick Légeron).
Cuprins:
PARTEA ÎNTÂI: Existenţe
1. Stări sufletești: pentru a înţelege
2. Dureri și plăceri ale stărilor sufletești
3. Ruminaţii și derapaje
4. Introspecţii
PARTEA A DOUA: Suferinţe
5. Stări sufletești dureroase
6. Neliniști
7. Resentimente
8. Tristeţi
9. Disperări
PARTEA A TREIA: Echilibre
10. Fragilităţi
11. Calmul și energia
12. Reglarea stărilor sufletești
13. Vindecarea maladiei materialiste
PARTEA A PATRA: Treziri
14. Viaţa în deplină conștiinţă
15. Compătimire, autocompătimire și forţa blândeţii
16. Fericiri
17. Înţelepciuni
CONCLUZIE: Pe mâine, viaţă
www.edituratrei.ro
marți, 23 februarie 2010
Cum ramanem dependenti?
Deseori, ceilalti nu ne mai impiedica demult sa actionam in conformitate cu nevoile noastre. Insa, ne impiedicam singuri de obstacole nevazute, ne cream modalitati de inhibare a actiunii, fiind, in acelasi timp, convinsi ca aceasta vine din exterior. Putem vorbi, in acest caz, de un circuit inchis de auto-intretinere.
Rezistentele reprezinta obstacole in calea satisfacerii unei nevoi, impiedicarea comportamentului natural. Se dezvolta prin contactul cu persoane semnificative in dezvoltarea si educatia copiilor (parinti, profesori). Sunt repetate si actualizate in procesul terapeutic, devenind, astfel, mai accesibile si putand fi reproduse „aici si acum”, favorizand, astfel, procesul schimbarii.
Introiectia apare atunci cand persoana incorporeaza pasiv ceea ce ii furnizeaza mediul – obligatii si interdictii provenite din educatia sa, sub forma: „ceilalti spun ca...”, „ce ar spune lumea daca ar afla ca....?”. In acest fel, aruncam in propria interioritate psihica opiniile venite de la parinti, educatori, alte persoane semnificative din istoria noastra timpurie. Mai multi factori, descrisi anterior, contribuie la formarea introiectiilor: forta ne poate face sa concluzionam ca este mai bine sa cedam decat sa pierdem afectiunea celor dragi; autoritatea continua acest proces; critica, morala, culpabilizarea intervin atunci cand autoritatea nu mai este suficienta si ne contamineaza insidios, pana cand nu mai stim unde incep propriile alegeri si unde se termina conformarea la cerintele altora, aleasa pentru a ramane in siguranta. Santajul, suferinta, supraprotectia si gelozia completeaza mijloacele care contribuie la formarea introiectiilor, in masura in care nu suntem constienti de faptul ca ne supunem vointe altora. Atunci cand apare introiectia, supunerea se produce fara ca noi sa ne dam seama, insa cu complicitatea noastra oarba.
Proiectia apare atunci cand nu putem sa acceptam propriile sentimente (de neacceptat la nivel constient) si le atribuim altora: „Ma uraste si imi vrea raul”. In terapie, invatam sa acceptam si sa ne asumam sentimentele proiectate: „Nu suport sa fiu in preajma ei...”. Daca prin introiectie ne abandonam propria identitate, proiectia ne permite sa „imprumutam” altora trasaturi indezirabile ale propriei personalitati.
Intoarcerea asupra propriei persoane reprezinta realizarea asupra noastra insine a unor actiuni dorite catre alte persoane: ne privam de lucruri esentiale, ne rasfatam in loc sa cautam tandretea unui partener, ne facem rau singuri (autoagresivitate, suicid).
Simbioza inseamna reducerea diferentei dintre sine si celalalt. Necesara in copilarie (de ex. simbioza mama – nou-nascut), devine patologica atunci cand se prelungeste mai mult decat este necesar (de ex: doi soti mereu impreuna, care nu fac nimic unul fara celalalt, intotdeauna de aceeasi parere....). In terapie, invatam sa vedem si sa acceptam diferentele dintre noi si ceilalti, fara sa ne simtim vinovati pentru asta.
Rezistentele reprezinta obstacole in calea satisfacerii unei nevoi, impiedicarea comportamentului natural. Se dezvolta prin contactul cu persoane semnificative in dezvoltarea si educatia copiilor (parinti, profesori). Sunt repetate si actualizate in procesul terapeutic, devenind, astfel, mai accesibile si putand fi reproduse „aici si acum”, favorizand, astfel, procesul schimbarii.
Introiectia apare atunci cand persoana incorporeaza pasiv ceea ce ii furnizeaza mediul – obligatii si interdictii provenite din educatia sa, sub forma: „ceilalti spun ca...”, „ce ar spune lumea daca ar afla ca....?”. In acest fel, aruncam in propria interioritate psihica opiniile venite de la parinti, educatori, alte persoane semnificative din istoria noastra timpurie. Mai multi factori, descrisi anterior, contribuie la formarea introiectiilor: forta ne poate face sa concluzionam ca este mai bine sa cedam decat sa pierdem afectiunea celor dragi; autoritatea continua acest proces; critica, morala, culpabilizarea intervin atunci cand autoritatea nu mai este suficienta si ne contamineaza insidios, pana cand nu mai stim unde incep propriile alegeri si unde se termina conformarea la cerintele altora, aleasa pentru a ramane in siguranta. Santajul, suferinta, supraprotectia si gelozia completeaza mijloacele care contribuie la formarea introiectiilor, in masura in care nu suntem constienti de faptul ca ne supunem vointe altora. Atunci cand apare introiectia, supunerea se produce fara ca noi sa ne dam seama, insa cu complicitatea noastra oarba.
Proiectia apare atunci cand nu putem sa acceptam propriile sentimente (de neacceptat la nivel constient) si le atribuim altora: „Ma uraste si imi vrea raul”. In terapie, invatam sa acceptam si sa ne asumam sentimentele proiectate: „Nu suport sa fiu in preajma ei...”. Daca prin introiectie ne abandonam propria identitate, proiectia ne permite sa „imprumutam” altora trasaturi indezirabile ale propriei personalitati.
Intoarcerea asupra propriei persoane reprezinta realizarea asupra noastra insine a unor actiuni dorite catre alte persoane: ne privam de lucruri esentiale, ne rasfatam in loc sa cautam tandretea unui partener, ne facem rau singuri (autoagresivitate, suicid).
Simbioza inseamna reducerea diferentei dintre sine si celalalt. Necesara in copilarie (de ex. simbioza mama – nou-nascut), devine patologica atunci cand se prelungeste mai mult decat este necesar (de ex: doi soti mereu impreuna, care nu fac nimic unul fara celalalt, intotdeauna de aceeasi parere....). In terapie, invatam sa vedem si sa acceptam diferentele dintre noi si ceilalti, fara sa ne simtim vinovati pentru asta.
vineri, 12 februarie 2010
Carte de psihologie: "Ce să le spunem copiilor – când sunt foarte mici, când sunt bolnavi, când se bucură, când sunt trişti
Autor: Françoise Dolto
Editrura Trei
Colecţia: Psihologie practică
Preţ:25.00RON
Cei care lucrează în domeniul educaţiei, învăţământului sau asistenţei acordate copiilor şi tinerilor cu probleme fizice, psihice, afective, familiale sau sociale ştiu cât de importante sunt cuvintele rostite sau nerostite în legătură cu unele evenimente care marchează viaţa unui copil, de cele mai multe ori fără ştiinţa lui şi, uneori, chiar fără ştiinţa celor din jurul lui. Bazându-se pe experienţa nenumăraţilor ani de practică psihanalitică alături de copii, adolescenţi, părinţi sau tutori, F. Dolto oferă în această carte sfaturi şi îndrumări pentru interacţiunile de zi cu zi cu copilul. Copiii au nevoie de adevăr şi au şi dreptul de a-l auzi. Deşi adesea dureros, acest adevăr le permite să se construiască şi să se umanizeze.
"Cu siguranţă, Françoise Dolto nu este singura care socoteşte că psihanaliza nu se adresează doar psihanaliştilor, ci că ea trebuie, dimpotrivă, să rămână larg deschisă şi accesibilă tuturor celor care pot să beneficieze de mesajul ei uman. Însă ea avea în plus acel talent deosebit care îi permitea să fie pe deplin prezentă şi pilduitoare atât în cadrul unor colocvii savante, cât şi cu ocazia întrebărilor puse de oamenii obişnuiţi, după cum se poate vedea în această carte în care răspunde unui public în bună măsură lipsit de pregătirea necesară.
Surprinzător rămâne faptul că pentru Françoise Dolto aspectul propriu-zis tehnic al activităţii sale psihanalitice, clinice şi teoretice şi-a găsit o prelungire naturală, directă sau indirectă, în răspunsurile date interlocutorilor venind din zone foarte diverse, inclusiv cele exterioare analizei, în măsura în care problema respectului faţă de subiectul copil era în joc. Aşa se explică caracterul singular şi compozit al acestui volum, în care descoperim opinii inspirate bineînţeles de experienţa analitică, ca şi de teoretizarea acesteia, retransmise însă în scopuri pedagogice, educative sau psihosociale."
Gérard Guillerault
Françoise Dolto (1908–1988), celebră pediatră şi psihanalistă franceză, s-a distins prin înnoirile teoretice, dar mai ales prin abilităţile practice ilustrate în practica sa psihoterapeutică. La Editura Trei au apărut Psihanaliză şi pediatrie, Imaginea inconştientă a corpului, Când apare copilul, Când părinţii se despart, Dificultatea de a trăi.
www.edituratrei.ro
joi, 28 ianuarie 2010
Carte de psihologie: Comunicarea eficienta"
Titlul original: Effective Speaking. Comunicating in Speech
Autor: Christopher Turk
Anul apariţiei: 2009
Colecţia: Psihologie practică
Preţ: 39.00RON
Fiecare dintre noi a fost, este sau va fi în situaţia de a vorbi în faţa altor oameni. Politicienii, managerii, oamenii de afaceri, cercetătorii, elevii, studenţii, profesorii trăiesc această situaţie tot timpul. Ce trebuie să facem pentru a ne pune în valoare ideile, pentru a fi convingători? Cartea de faţă oferă informaţii despre psihologia auditoriului, metodele de prezentare, tonalităţile optime ale vocii, limbajul trupului etc., utile tuturor celor care doresc să comunice eficient.
Christopher Turk este cercetător la Cardiff University, Wales.
Cuprins:
1. Comunicarea orală
Cui i se adresează această carte?
Învăţaţi să comunicaţi eficient
Ce trebuie făcut
Teoria comunicării
Mai întâi a fost limbajul
Note — capitolul unu
Lecturi suplimentare
2. Publicul
Gândiţi-vă la public
Gândiţi-vă la context
Cât de numeros e publicul?
Structura grupurilor
Receptivitatea publicului
Controlul atenţiei
Relaţia dintre orator şi grup
Note — capitolul doi
Lecturi suplimentare
3. Selectarea, planificarea şi ordonarea materialului
Fiţi pregătit
Selecţia riguroasă
Un pattern coerent
Structura argumentaţiei
În căutarea memorabilităţii
Pregătirea înseamnă jumătate de bătălie câştigată
Note — capitolul trei
Lecturi suplimentare
4. Începutul, continuarea şi încheierea
Deschiderea
Obţinerea atenţiei
Puncte de reper pe tot parcursul
Discursul amplu
Etapele de final
Note — capitolul patru
Lecturi suplimentare
5. Pregătirea notiţelor
Text sau însemnări?
Scopul notiţelor este să vă fie de ajutor
Ce se întâmplă cu notiţele lor?
Note — capitolul cinci
6. Gestionarea emoţiilor: problema credibilităţii
O nemulţumire frecventă
Studiile asupra anxietăţii
Influenţa anxietăţii
Emoţiile şi publicul
Remedii pentru emoţii
Hiperemotivul
Note — capitolul şase
Lecturi suplimentare
Tensiune şi reprezentaţie
7. Managementul timpului
Un contract
Fascinaţie totală
Durata atenţiei
Cronometrul interior nu funcţionează bine
Un bun management al timpului
8. Intonaţia şi diversitatea
Diversitatea
Pronunţia clară
Variaţiile intonaţiei
Note — capitolul opt
Lecturi suplimentare
9. Comunicarea nonverbală
Comunicarea fără cuvinte
Semnalele nonverbale sunt inconştiente
Impresia pe care o lăsaţi
Semnalele vestimentare
Ochi pentru ochi
Corpul şi picioarele
Note — capitolul nouă
Lecturi suplimentare
10. Pregătirea sălii pentru discurs
Confortul fizic
Proxemica
Oratorul înarmat pentru luptă
O prezentare grozavă
Rânduri şi rânduri de scaune
Exersaţi cu un prieten
Note — capitolul zece
11. Suporturile vizuale
Care este utilitatea suporturilor vizuale?
Dezavantajele
Zece precizări de respectat
Numeroasele tipuri de materiale
Rezumarea sfaturilor
Note — capitolul unsprezece
12. Pledoarie persuasivă
Toate discursurile sunt persuasive
Strategiile
Forţele motivatoare
Resorturile persuasiunii
Pledoaria
Gestionarea obiecţiilor
Cereţi părerea publicului
Note — capitolul doisprezece
Lecturi suplimentare
13. Timpul întrebărilor: conducerea discuţiei de grup şi răspunsurile la întrebări
Preşedintele adunării
Strategiile de bază
Întreruperea subgrupurilor de discuţii.....
Controlul conflictelor
Conţinutul răspunsurilor
Clientul incomod
Interlocutorul stânjenit
Concluzii
Note — capitolul treisprezece
Lecturi suplimentare
14. Concluzii
www.edituratrei.ro
joi, 21 ianuarie 2010
Drumul spre dependenta de ceilalti
Dependenta reprezinta parghia indispensabila oricarei relatii de dominare – supunere si nu priveste doar persoana care sufera de ea.
Principalele mijloace psihologice ale dependentei si inhibarii actiunii sunt:
1. Pasivitatea („sa nu faci nimic”) – este pozitia celui care resimte o nevoie, dar asteapta ca ea sa fie satisfacuta pur si simplu, de la sine sau de catre o alta persoana. De obicei, conduce catre depresie, deoarece persoana respectiva se instaleaza tot mai mult, fie in alegerile facute de ceilalti, fie intr-o lipsa de solutii la aspiratiile sale. Poate conduce, de asemenea, catre acumularea frustrarii, agresivitate si violenta (indreptata asupra celorlalti, dar, mai ales, asupra propriei persoane).
2. Conformismul si anticonformismul („sa te prefaci ca faci” sau „sa faci contra, din principiu”) – reprezinta mecanisme de supraadaptare, prin care persoana fie adera complet, fie se opune aprioric dorintelor celuilalt.
3. Agitatia – apare atunci cand cineva se plimba incolo si incoace, bea, fumeaza excesiv sau se inchide intr-o activitate fara finalitate, in loc sa se mobilizeze activ. Exprima incapacitatea de a actiona eficient pentru a raspunde unei nevoi.
4. Violenta – se produce prin acumularea frustrarii si agresivitatii, ca urmare a complacerii in pasivitate, a nesatisfacerii nevoilor proprii. Frica de a actiona si de a-si afirma puterea impinge persoana in interiorul fortificatiilor sale. Violenta este, insa, doar o iluzie a activitatii. Revolta este, in general, o etapa necesara in dobandirea autonomiei si urmeaza unei perioade de adaptare prea lungi.
5. Contestarea – este folosita ca modalitate de schimbare a celorlalti, determinandu-i pe acestia sa-si modifice comportamentul. Ca si in cazul violentei, persoana care actioneaza in acest fel, il impiedica pe celalalt sa-si manifeste puterea si il incita sa-i satisfaca nevoile.
6. Autoculpabilizarea („sa te culpabilizezi in loc sa actionezi”) – In anumite situatii, persoana stie ca ar trebui sa actioneze, dar nu indrazneste, resimtind un puternic sentiment de vinovatie, care inlocuieste actiunea. Daca, insa, bariera vinovatiei ar disparea, necesitatea de a face ceva ar deveni tot mai puternica...
7. Jocurile psihologice („da..., dar...”, relatia salvator – victima) permit mentinerea status quo-ului si a dependentei. Instrumentul prin excelenta al pasivitatii il reprezinta expresia de inceput „da..., dar...” si se impune prin existenta a doi parteneri indispensabili, salvatorul si victima. Mesajele ascunse al victimei („Nu pot sa fac asta singur”, „N-ai putea sa ma ajuti?”) se intalnesc cu punctele slabe ale salvatorului („Trebuie sa te ajut”, „Am nevoie sa te ajut). Cat timp procesul ramane ascuns, relatia celor doi continua indefinit, cu avantaje de ambele parti: salvatorul este prezent activ in viata victimei, iar aceasta isi poate permite sa ramana inactiva si dependenta.
Principalele mijloace psihologice ale dependentei si inhibarii actiunii sunt:
1. Pasivitatea („sa nu faci nimic”) – este pozitia celui care resimte o nevoie, dar asteapta ca ea sa fie satisfacuta pur si simplu, de la sine sau de catre o alta persoana. De obicei, conduce catre depresie, deoarece persoana respectiva se instaleaza tot mai mult, fie in alegerile facute de ceilalti, fie intr-o lipsa de solutii la aspiratiile sale. Poate conduce, de asemenea, catre acumularea frustrarii, agresivitate si violenta (indreptata asupra celorlalti, dar, mai ales, asupra propriei persoane).
2. Conformismul si anticonformismul („sa te prefaci ca faci” sau „sa faci contra, din principiu”) – reprezinta mecanisme de supraadaptare, prin care persoana fie adera complet, fie se opune aprioric dorintelor celuilalt.
3. Agitatia – apare atunci cand cineva se plimba incolo si incoace, bea, fumeaza excesiv sau se inchide intr-o activitate fara finalitate, in loc sa se mobilizeze activ. Exprima incapacitatea de a actiona eficient pentru a raspunde unei nevoi.
4. Violenta – se produce prin acumularea frustrarii si agresivitatii, ca urmare a complacerii in pasivitate, a nesatisfacerii nevoilor proprii. Frica de a actiona si de a-si afirma puterea impinge persoana in interiorul fortificatiilor sale. Violenta este, insa, doar o iluzie a activitatii. Revolta este, in general, o etapa necesara in dobandirea autonomiei si urmeaza unei perioade de adaptare prea lungi.
5. Contestarea – este folosita ca modalitate de schimbare a celorlalti, determinandu-i pe acestia sa-si modifice comportamentul. Ca si in cazul violentei, persoana care actioneaza in acest fel, il impiedica pe celalalt sa-si manifeste puterea si il incita sa-i satisfaca nevoile.
6. Autoculpabilizarea („sa te culpabilizezi in loc sa actionezi”) – In anumite situatii, persoana stie ca ar trebui sa actioneze, dar nu indrazneste, resimtind un puternic sentiment de vinovatie, care inlocuieste actiunea. Daca, insa, bariera vinovatiei ar disparea, necesitatea de a face ceva ar deveni tot mai puternica...
7. Jocurile psihologice („da..., dar...”, relatia salvator – victima) permit mentinerea status quo-ului si a dependentei. Instrumentul prin excelenta al pasivitatii il reprezinta expresia de inceput „da..., dar...” si se impune prin existenta a doi parteneri indispensabili, salvatorul si victima. Mesajele ascunse al victimei („Nu pot sa fac asta singur”, „N-ai putea sa ma ajuti?”) se intalnesc cu punctele slabe ale salvatorului („Trebuie sa te ajut”, „Am nevoie sa te ajut). Cat timp procesul ramane ascuns, relatia celor doi continua indefinit, cu avantaje de ambele parti: salvatorul este prezent activ in viata victimei, iar aceasta isi poate permite sa ramana inactiva si dependenta.
sâmbătă, 9 ianuarie 2010
Carte de psihologie: "Dificultatea de a trai. Povestiri psihanalitice despre copii"
Autor: Françoise Dolto
Editura Trei.Colecţia: Psihologie-Psihoterapie
Preţ:59.00RON
Neadaptaţii vârstei adulte sunt copiii neiubiţi şi lipsiţi de cuvintele părinţilor. Dacă delincvenţii, drogaţii, neadaptaţii vârstei adulte sunt copiii neiubiţi şi lipsiţi de cuvintele părinţilor la vârste fragede, cum susţine Françoise Dolto, atunci putem evita dramele şi tragediile maturităţii, oferindu-le în terapie (psihanaliză) iubire şi mai ales cuvinte să-şi exprime problemele nerezolvate, inconştiente. Cuvinte care îi pot ajuta şi pe părinţi, prin efectele lor benefice, să înţeleagă mai bine dificultăţile relaţiilor cu propriii copii. Un copil de la casa de copii, care refuză să mănânce, cuibărit în el însuşi şi care vrea să moară, îşi schimbă atitudinea şi îşi reia hrănirea şi dezvoltarea, după ce i se spune propria poveste, adică tot ce se ştie despre el, în primul rând faptul că a fost abandonat. Doar cuvântul «adevărat» îi poate restitui structura simbolică, dându-i un sens, susţine Dolto pe baza experienţei sale. Volumul conţine numeroase relatări de cazuri incredibile, în care relaţia şi cuvântul fac minuni.
Françoise Dolto, (1908–1988), celebră pediatră şi psihanalistă franceză, s-a distins prin înnoirile teoretice, dar mai ales prin abilităţile practice ilustrate în practica sa psihoterapeutică. La Editura Trei au apărut Psihanaliză şi pediatrie, Imaginea inconştientă a corpului, Când apare copilul, Ce să spunem copiilor, Când părinţii se despart.
Cuprins:
Prefaţă
Scrisoare către cititor: Terapie şi prevenţie
Prima parte: Naşterea
Orele şi zilele de după naştere
Partea a doua: Familia
Astăzi, în familie
Mama şi copilul
Dependenţa copilului de părinţii săi
Dobândirea autonomiei
Sănătatea „colectivă"
Partea a treia: Sentimentele
Exprimarea sentimentelor
Inima, expresie simbolică a vieţii afective
Ideea de diavol la copil
Continenţa şi dezvoltarea personalităţii
Cum se poate crea o falsă culpabilitate
Partea a patra: Psihanaliza
Drepturile copilului
Cum se pune în practică o psihanaliză destinată copiilor?
Dificultatea unei cure de psihoterapie analitică în cadrul instituţiei şcolare în care trăieşte copilul
Partea a cincea: Societatea
Școala „digestivă"
Copilul de la oraş
Grădiniţa: cu câţi copii se poate lucra în acelaşi timp?
„Casa Verde" — un spaţiu destinat întâlnirii şi destinderii pentru copiii foarte mici însoţiţi de părinţii lor
Bărbaţi şi femei
Partea a şasea: Copilăria de-a lungul istoriei
O conversaţie cu Philippe Ariès
www.edituratrei.ro
joi, 7 ianuarie 2010
Intre dominare si supunere. Cum devenim dominatori
Forta, puterea si dominarea sunt comportamente apropiate, fiind confundate, deseori, in ceea ce priveste sensul lor.
Forta reprezinta capacitatea unei persoane de a-si ocupa propriul teritoriu, de a-si asuma responsabilitatea propriilor sentimente si nevoi, de a-si mobiliza energia disponibila catre scopuri si de a pune in actiune comportamentele necesare. Pentru a ne bucura de toata forta noastra, trebuie sa atingem un echilibru intre autonomie, nevoia de contact si integrare.
Afirmarea de sine inseamna forta. Afirmarea in raport cu celalalt implica un aspect pozitiv si necesar: puterea si autoritatea si un aspect negativ: dominarea.
Prin putere intelegem capacitatea de a coordona mai multe persoane in vederea unui scop comun sau in vederea atingerii unui scop comun.
Dorinta de dominare tinde, adesea, sa compenseze o insecuritate profunda, lipsa de putere asupra propriei persoane sau asupra propriului teritoriu. Persoana dominatoare isi bazeaza securitatea pe supunerea altora.
Mijloacele psihologice ale dominarii celorlalti sunt:
1. Forta si amenintarea reprezinta modul cel mai primitiv de manifestare al puterii, avand o motivatie interna (intoleranta si dominare in fata dorintei altuia de a-si ocupa locul) sau externa (pericol).
2. Autoritatea si supunerea folosesc datoria, interdictia, morala si culpabilizarea, ca parteneri obligatorii si se impun prin gratificare si incurajare sau, dimpotriva, prin inhibare (pedeapsa, sanctiune). Autoritatea este necesara pentru a asigura protectia copiilor mici sau pentru a coordona activitatea mai multor persoane care muncesc impreuna pentru atingerea unui scop comun (colectivul de angajati). Devine mai putin imperioasa atunci cand creste autonomia copiilor (deveniti adolescenti si adulti) sau a angajatilor. Se poate transforma in autoritarism (daca detinatorul puterii se simte inferior) sau in dominare (daca resimte nevoia sa isi intemeieze securitatea pe supunerea celuilalt).
3. Critica si contestarea conduc la insecurizarea si la slabirea fortei celuilalt, avand ca rezultat “paralizarea” celuilalt, inducerea sentimentului de neputinta si, in final, preluarea puterii. Cel ale carui decizii sau actiuni sunt contestate, devine din ce in ce mai putin increzator in capacitatile sale, indrazneste tot mai putin, pana ajunge sa se identifice cu ceea ce i se reprosase ca este.
4. Culpabilizarea preia stafeta dominarii atunci cand forta este depasita, autoritatea contestata si morala abandonata. “Nu pot sa adorm pana cand tu nu te intorci din oras” spune mama fiului adolescent sau sotia sotului, acestia devenind raspunzatori de suferinta, nelinistea si insomnia celor dragi.
5. Santajul, suferinta si boala sunt variante ale culpabilizarii. “O sa ma bagi in mormant!” ii spune mama lui Marian, care se intoarce acasa mai tarziu decat anutase. Acesta, desi are 30 de ani, se simte teribil de vinovat si va mai astepta cativa ani pana cand va indrazni sa isi permita libertati obisnuite pentru persoane de 15 – 20 de ani. Este, evident, crud sa spui mamei sau sotiei inlacrimate: “Nu ma astepta diseara; chiar daca nu poti dormi, nu vreau sa ma simt vinovat de insomnia ta”, insa este un demers esential. Un asemenea raspuns se opune culpabilizarii, santajului sau bolii, recunoscand, in acelasi timp, suferinta celuilalt.
6. Supraprotectia este o varianta de preluare a puterii mult mai subtila decat toate celelalte. Salvarea inseamna a ajuta prin mentinerea dependentei, care poate imbraca forme foarte diferite, de la sotia care pregateste in fiecare seara hainele sotului pentru a doua zi, la sotul care nu-si poate cumpara pantofi fara ajutorul sotiei si pana la mama care gateste zilnic pentru fiica ei si sotul acesteia.
7. Pasivitatea este o forma de exercitare a puterii, declansand inevitabil activitatea persoanelor devotate. Pasivul isi exercita puterea facandu-i pe ceilalalti sa actioneze in locul sau. Pierde mult timp pana sa spuna sau sa faca ceva, pana cand ceilalti, exasperati, duc la bun sfarsit ceea ce incepuse acesta, avand un puternic sentiment de manipulare.
8. Gelozia este atat un sentiment profund de teama de a nu fi abandonat de catre partener, cat si un comportament. Este o intreaga strategie in care se amesteca iubirea, seductia (pentru a-l retine pe patener), frica (“ramai cu mine ca sa ma simt in siguranta”), minia (ma supar foarte tare atunci cand partenerul vrea sa plece si, in felul acesta, se sperie si ramane), morala (“ai datoria sa te ocupi de familia ta”), culpabilizarea (“nu ma mai iubesti ca la inceput”), santajul (“nu pot trai fara tine”, “am sa ma omor daca ma parasesti”), suferinta (“nu mai pot sa dorm”), boala (depresia, dar si orice alta boala), forta (retinerea prin violenta a celuilalt, inchiderea usii, ascunderea cheilor de la casa sau masina), luarea de ostatici (copiii), ideologia (“mereu impreuna, la bine si la rau”), autoritatea (nu poti iesi singura). Toate acestea reprezinta o tactica de preluare a puterii, iar mecanismul de dominare, odata declansat, face dificila cautarea compromisurilor, ducand in final la o suferinta dubla, atat a gelosului, cat si a partenerului sau.
9. Perfectionismul vizeaza un ideal prin care persoana incearca sa-i surprinda pe ceilalti gresind, criticandu-i permanent. Mama Anei i-a spus acesteia din copilarie ca trebuie sa fie perfecta pentru a reusi in viata. Atunci cand Ana lua note de 8, mama estima ca putea lua 9, “daca ar fi muncit ceva mai mult”. Cand lua 9, mama se arata destul de putin multumita, considerand ca fiica ei este capabila sa obtina 10 fara efort. Rezultatul este ca Ana si-a construit o strategie de lucru fara limita, incercand sa se faca apreciata, atat prin capacitatile sale, dar, mai ales prin inversunarea cu care invata, fara a fi niciodata multumita de propriile rezultate.
10. Ideologiile conduc catre conformare si indeplinirea nevoilor celorlalti (care au participat la crearea acestor ideologii), in loc sa conduca spre satisfacerea propriilor nevoi. Ideologia, informatia cenzurata, univoca reusesc sa supuna popoare intregi si sa-i protejeze pe detinatorii puterii prin crearea unei psihoze a pericolului extern, a inamicilor poporului etc.
Forta reprezinta capacitatea unei persoane de a-si ocupa propriul teritoriu, de a-si asuma responsabilitatea propriilor sentimente si nevoi, de a-si mobiliza energia disponibila catre scopuri si de a pune in actiune comportamentele necesare. Pentru a ne bucura de toata forta noastra, trebuie sa atingem un echilibru intre autonomie, nevoia de contact si integrare.
Afirmarea de sine inseamna forta. Afirmarea in raport cu celalalt implica un aspect pozitiv si necesar: puterea si autoritatea si un aspect negativ: dominarea.
Prin putere intelegem capacitatea de a coordona mai multe persoane in vederea unui scop comun sau in vederea atingerii unui scop comun.
Dorinta de dominare tinde, adesea, sa compenseze o insecuritate profunda, lipsa de putere asupra propriei persoane sau asupra propriului teritoriu. Persoana dominatoare isi bazeaza securitatea pe supunerea altora.
Mijloacele psihologice ale dominarii celorlalti sunt:
1. Forta si amenintarea reprezinta modul cel mai primitiv de manifestare al puterii, avand o motivatie interna (intoleranta si dominare in fata dorintei altuia de a-si ocupa locul) sau externa (pericol).
2. Autoritatea si supunerea folosesc datoria, interdictia, morala si culpabilizarea, ca parteneri obligatorii si se impun prin gratificare si incurajare sau, dimpotriva, prin inhibare (pedeapsa, sanctiune). Autoritatea este necesara pentru a asigura protectia copiilor mici sau pentru a coordona activitatea mai multor persoane care muncesc impreuna pentru atingerea unui scop comun (colectivul de angajati). Devine mai putin imperioasa atunci cand creste autonomia copiilor (deveniti adolescenti si adulti) sau a angajatilor. Se poate transforma in autoritarism (daca detinatorul puterii se simte inferior) sau in dominare (daca resimte nevoia sa isi intemeieze securitatea pe supunerea celuilalt).
3. Critica si contestarea conduc la insecurizarea si la slabirea fortei celuilalt, avand ca rezultat “paralizarea” celuilalt, inducerea sentimentului de neputinta si, in final, preluarea puterii. Cel ale carui decizii sau actiuni sunt contestate, devine din ce in ce mai putin increzator in capacitatile sale, indrazneste tot mai putin, pana ajunge sa se identifice cu ceea ce i se reprosase ca este.
4. Culpabilizarea preia stafeta dominarii atunci cand forta este depasita, autoritatea contestata si morala abandonata. “Nu pot sa adorm pana cand tu nu te intorci din oras” spune mama fiului adolescent sau sotia sotului, acestia devenind raspunzatori de suferinta, nelinistea si insomnia celor dragi.
5. Santajul, suferinta si boala sunt variante ale culpabilizarii. “O sa ma bagi in mormant!” ii spune mama lui Marian, care se intoarce acasa mai tarziu decat anutase. Acesta, desi are 30 de ani, se simte teribil de vinovat si va mai astepta cativa ani pana cand va indrazni sa isi permita libertati obisnuite pentru persoane de 15 – 20 de ani. Este, evident, crud sa spui mamei sau sotiei inlacrimate: “Nu ma astepta diseara; chiar daca nu poti dormi, nu vreau sa ma simt vinovat de insomnia ta”, insa este un demers esential. Un asemenea raspuns se opune culpabilizarii, santajului sau bolii, recunoscand, in acelasi timp, suferinta celuilalt.
6. Supraprotectia este o varianta de preluare a puterii mult mai subtila decat toate celelalte. Salvarea inseamna a ajuta prin mentinerea dependentei, care poate imbraca forme foarte diferite, de la sotia care pregateste in fiecare seara hainele sotului pentru a doua zi, la sotul care nu-si poate cumpara pantofi fara ajutorul sotiei si pana la mama care gateste zilnic pentru fiica ei si sotul acesteia.
7. Pasivitatea este o forma de exercitare a puterii, declansand inevitabil activitatea persoanelor devotate. Pasivul isi exercita puterea facandu-i pe ceilalalti sa actioneze in locul sau. Pierde mult timp pana sa spuna sau sa faca ceva, pana cand ceilalti, exasperati, duc la bun sfarsit ceea ce incepuse acesta, avand un puternic sentiment de manipulare.
8. Gelozia este atat un sentiment profund de teama de a nu fi abandonat de catre partener, cat si un comportament. Este o intreaga strategie in care se amesteca iubirea, seductia (pentru a-l retine pe patener), frica (“ramai cu mine ca sa ma simt in siguranta”), minia (ma supar foarte tare atunci cand partenerul vrea sa plece si, in felul acesta, se sperie si ramane), morala (“ai datoria sa te ocupi de familia ta”), culpabilizarea (“nu ma mai iubesti ca la inceput”), santajul (“nu pot trai fara tine”, “am sa ma omor daca ma parasesti”), suferinta (“nu mai pot sa dorm”), boala (depresia, dar si orice alta boala), forta (retinerea prin violenta a celuilalt, inchiderea usii, ascunderea cheilor de la casa sau masina), luarea de ostatici (copiii), ideologia (“mereu impreuna, la bine si la rau”), autoritatea (nu poti iesi singura). Toate acestea reprezinta o tactica de preluare a puterii, iar mecanismul de dominare, odata declansat, face dificila cautarea compromisurilor, ducand in final la o suferinta dubla, atat a gelosului, cat si a partenerului sau.
9. Perfectionismul vizeaza un ideal prin care persoana incearca sa-i surprinda pe ceilalti gresind, criticandu-i permanent. Mama Anei i-a spus acesteia din copilarie ca trebuie sa fie perfecta pentru a reusi in viata. Atunci cand Ana lua note de 8, mama estima ca putea lua 9, “daca ar fi muncit ceva mai mult”. Cand lua 9, mama se arata destul de putin multumita, considerand ca fiica ei este capabila sa obtina 10 fara efort. Rezultatul este ca Ana si-a construit o strategie de lucru fara limita, incercand sa se faca apreciata, atat prin capacitatile sale, dar, mai ales prin inversunarea cu care invata, fara a fi niciodata multumita de propriile rezultate.
10. Ideologiile conduc catre conformare si indeplinirea nevoilor celorlalti (care au participat la crearea acestor ideologii), in loc sa conduca spre satisfacerea propriilor nevoi. Ideologia, informatia cenzurata, univoca reusesc sa supuna popoare intregi si sa-i protejeze pe detinatorii puterii prin crearea unei psihoze a pericolului extern, a inamicilor poporului etc.
luni, 4 ianuarie 2010
Noi inceputuri...
Anul 2009 a fost un an dificil pentru majoritatea dintre noi. A insemnat, poate, renuntarea la un anumit stil de viata, pierderea unui statut sau a unei pozitii profesionale si, implicit, sociale, schimbarea asteptarilor legate de viitorul apropiat. Dar cel mai important, mi se pare ca in anul care a trecut ne-am confruntat cu cele mai rele temeri ale noastre (frica de schimbare, de a pierde sau de a renunta la lucrurile importante) si cu inerenta unei decizii (Ce este de facut?).
Etapele din viata marcate de dificultati scot la suprafata atat ceea ce este mai bun, cat si ceea ce este mai rau in noi. Si trebuie sa decidem ce facem in continuare, avand trei variante:
1. ne victimizam
2.asteptam, pasivi, sa se intample ceva
3.actionam, cautam solutii.
“Nu sunt responsabil de tot ce mi se intampla, dar sunt responsabil de ce fac cu ceea ce mi se intampla” este motto-ul meu (apartinand lui Jacques Salomé). Putem alege sa asteptam fara sa facem nimic sau sa ne punem in miscare si sa cautam solutii la problemele noastre.
Victimizarea si pasivitatea sunt cele mai nefericite si paguboase alternative, pentru ca nu duc nicaieri. Si problemele lasate nerezolvate, de cele mai multe ori, nu se rezolva de la sine, ci duc la complicatiisi mai mari. In schimb, atunci cand actionam, invingem temerile, lasam sa iasa la suprafata multe alte calitati (care, altfel, erau blocate de frica) si trecem cu succes de unele dintre limitele noastre. Sa nu uitam ca invingatorii sunt persoane care au intampinat multe dificultati la viata lor, nu s-au lasat coplesiti si au mers mai departe.
Este important sa evaluam permanent ceea ce ni se intampla si sa invatam din asta. Personal, cred ca avem mai mult de invatat din dificultati si esecuri, decat din succes si reusita.
Pornind de tot ceea ce s-a intamplat in 2009, bun sau mai putin bun, 2010 poate fi anul in care:
- iubesc din plin, eliberat de convingeri si credinte irationale;
- traiesc cu intensitate maxima fiecare clipa;
- ma bucur de prezenta celor dragi;
- experimentez lucruri care altadata mi se pareau imposibile sau de netrecut.
Etapele din viata marcate de dificultati scot la suprafata atat ceea ce este mai bun, cat si ceea ce este mai rau in noi. Si trebuie sa decidem ce facem in continuare, avand trei variante:
1. ne victimizam
2.asteptam, pasivi, sa se intample ceva
3.actionam, cautam solutii.
“Nu sunt responsabil de tot ce mi se intampla, dar sunt responsabil de ce fac cu ceea ce mi se intampla” este motto-ul meu (apartinand lui Jacques Salomé). Putem alege sa asteptam fara sa facem nimic sau sa ne punem in miscare si sa cautam solutii la problemele noastre.
Victimizarea si pasivitatea sunt cele mai nefericite si paguboase alternative, pentru ca nu duc nicaieri. Si problemele lasate nerezolvate, de cele mai multe ori, nu se rezolva de la sine, ci duc la complicatiisi mai mari. In schimb, atunci cand actionam, invingem temerile, lasam sa iasa la suprafata multe alte calitati (care, altfel, erau blocate de frica) si trecem cu succes de unele dintre limitele noastre. Sa nu uitam ca invingatorii sunt persoane care au intampinat multe dificultati la viata lor, nu s-au lasat coplesiti si au mers mai departe.
Este important sa evaluam permanent ceea ce ni se intampla si sa invatam din asta. Personal, cred ca avem mai mult de invatat din dificultati si esecuri, decat din succes si reusita.
Pornind de tot ceea ce s-a intamplat in 2009, bun sau mai putin bun, 2010 poate fi anul in care:
- iubesc din plin, eliberat de convingeri si credinte irationale;
- traiesc cu intensitate maxima fiecare clipa;
- ma bucur de prezenta celor dragi;
- experimentez lucruri care altadata mi se pareau imposibile sau de netrecut.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)