Despre efort si consecventa

Traim vremuri confuze. Observam, pe de o parte, ca viata devine tot mai grea, depunem eforturi din ce in ce mai mari pentru a avea succes si a supravietui. Efortul nostru de adaptare inseamna lupta de uzura si stres crescut. Pe de alta parte suntem asaltati cu mesaje care incearca sa ne convinga de faptul ca lucrurile stau si altfel, ca putem avea rezultate fara o implicare prea mare din partea noastra. Cine nu le-a auzit? “Slabiti mancand la fel ca pana acum” sau “Gimnastica fara efort” (sic!), sau “Un corp armonios in doua luni” sau “Tonifiere musculara stand in fata televizorului” sau “Slabiti prin hipnoza” sau “Consiliere psihologica prin net” sau “Invatati limba engleza intr-o luna”… Nu avem altceva de facut decat sa stam linistiti in fotoliu si altcineva sau altceva o sa faca lucrurile in locul nostru… Bineinteles contra unei sume modice de bani! Cei care transmit asemenea pleonasme si enormitati au, desigur, scopul lor. Unii dintre cei carora li se adreseaza si care, din comoditate, le iau ca adevaruri, uita un lucru esential: ca sa ajungi intr-un anumit loc trebuie sa strabati un drum si sa-ti asumi partea ta de neliniste, transpiratie, frustrare si satisfactie, esec si izbanda, inerente acestui demers. Nu doar atingerea unui obiectiv este importanta si ne aduce implinire, ci si efortul necesar pentru strabaterea acestui drum generic are rostul si frumusetea lui, pentru ca doar actionand astfel apelam la resursele si abilitatile noastre, intarindu-ni-le si insusindu-ni-le.
Am mers intr-o perioada la un grup de psihodrama. Am fost in cateva randuri pe punctul de a renunta la grup. Mi se parea ca bat pasul pe loc. As fi vrut sa gasesc rezolvari rapide ale unor stari care se perpetuau de ani si ani! Mi-as fi dorit ca eforturile mele mici sa aduca schimbari mari! Nevoile mele de acceptare, de identificare cu membrii grupului nu mi se pareau ca imi sunt satisfacute. As fi vrut sa nu ma simt uneori pierdut, deznadajduit si confuz dupa o sedinta de grup! Mi-ar fi placut sa ma vaiet si ceilalti sa ma mangaie pe crestet! Visam ca cei din jurul meu sa ma priveasca mirati dupa doar cateva sedinte si sa-mi spuna: “Esti altfel, ai succes si debordezi de incredere si optimism, cum ai reusit?” Cand eram gata sa abandonez imi veneam in fire: nu cumva perpetuam un scenariu din viata reala, acela al renuntarii din comoditate, lasitate si nerabdare? Cum ma simteam dupa ce urmam acel binecunoscut scenariu? Ma simteam gol, fara viata si fara valoare, cu o intrebare ce revenea mereu si mereu, in cele mai neasteptate ocazii: “Ce-ar fi fost daca incercam mai mult?” Si astfel am renuntat in cateva randuri la ideea retragerii fortate de imprejurari, revenind “in joc”, mai hotarat si mai incrancenat. A fost o perioada cand castigam mai putini bani, dar psihoterapeuta la care mergeam mi-a propus o reducere a taxei pentru o perioada. Am continuat. A urmat o vreme in care programul de lucru al noului job se suprapunea cu orele de psihodrama. Am facut in asa fel incat sa pot veni in continuare la psihoterapie. Mi-am propus ca nimeni si nimic din afara mea sa nu ma oblige sa renunt la psihodrama. Mi-am propus ca doar eu sa fiu acela care, in cunostinta de cauza si deliberand cu mine insumi in forul meu interior, sa fiu acela care sa-mi decid perioada plecarii. Care nu va fi niciodata atunci cand voi fi “sub val”, adica obligat de lucruri externe sau considerand activitatea de pana atunci din grup ca o incercare lipsita de relevanta. M-am decis ca sa-mi ofer o mica victorie si sa plec atunci cand voi fi “pe val”, vazand linia orizontului, locul din care am plecat si locul in care vreau sa ajung. Efortul meu de a continua a inceput sa dea roade. Am observat ca am devenit un membru important pentru grup si asta a mers mana in mana cu recastigarea stimei fata de mine insumi si un mod mai hotarat de a face fata diferitelor provocari din viata reala. Acestea erau doua lucruri importante pentru care venisem la grup.
Mi-am dorit si cred ca am realizat un lucru simplu si frumos: am strabatut o parte dintr-un drum greu, intesat cu obstacole si bariere, drumul autocunoasterii. Mi-am asumat efortul de a descifra simboluri, sentimente si trairi, tenacitatea de a aduce mereu si mereu viata interioara la suprafata, curajul si durerea de a descoperi lucruri noi si nu intotdeauna placute despre mine si despre ceilalti. Am realizat ceea ce stiam de mult, ca reusita inseamna satisfactie daca ma straduiesc si perseverez pentru a-mi atinge scopul.

Articol scris de Ilie Andrei