Carte de psihologie: "Mintea familiara"

Autor: Bogdan Boghitoi
Anul apariţiei: 2010
Pret: 23,75 lei

Mintea familiară reprezintă o evaluare filosofică a credibilităţii ştiinţifice a psihologiei de simţ comun. Astfel, pornind de la literatura filosofică de ultimă oră, lucrarea urmăreşte să răspundă la o întrebare fundamentală: îşi au locul în cadrul ştiinţei practicile explicative şi predictive obişnuite, care fac apel la stări mentale precum intenţia sau opinia? Se pot ele integra, de pildă, într-o psihologie matură? Sau dimpotrivă, acest mod de a explica şi anticipa comportamentul celuilalt este incompatibil cu orice teorie care se doreşte cu adevărat ştiinţifică?
Este un subiect de evident interes pentru oricine este preocupat de filosofia minţii sau cea a psihologiei. Şi întrucât astfel de modalităţi explicative şi predictive figurează într-o multitudine de construcţii teoretice, pornind de la cele din istorie, continuând cu cele din sociologie şi sfârşind cu cele economice, lucrarea va fi de maxim interes pentru oricine este preocupat de fundamentele ştiinţelor omului.

Bogdan Boghiţoi este doctor în filosofie, asistent de cercetare în cadrul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti.

Cuprins:
Introducere
Obiective
Provocarea eliminativistă
Structura lucrării

Partea I
Ce nu este psihologia de simț comun
Psihologie de simț comun și raționalitate
Introducere
Davidson, normativitate şi raţionalitate
Lipsa obiectivităţii
Specificitatea metodologică a psihologiei de simţ comun
Normativitate și atitudini propoziţionale
Inferenţialismul lui Brandom
Probleme cu atribuirea
Cele două sensuri ale lui „opinie“
Raţionalitate, normativitate şi atitudinea intenţională a lui Dennett
Concluzii cu privire la raționalitate
Psihologie de simț comun, cauzalitate și caracter nomic
Este explicația psihologică de simț comun cauzală?
Există legi psihologice de simț comun?
Problema simulaționismului
Recuperarea acestor legi de către știință întâmpină dificultăți de principiu?
Perspectiva informațională asupra stărilor mentale comune

Partea a II-a
Stări mentale de simț comun, externalism și problema conținutului restrâns
Introducere: externalismul, o problemă de fond
Externalism și atribuire
Argumentul curent
Un experiment mintal al lui Burge
Ce valoare au intuițiile noastre?
Reinterpretările experimentului mintal al lui Burge
1. Interpretarea atribuirilor ca fiind de re
2. Conținutul este nedefinit
3. Construcția unei noțiuni ad-hoc
4. Strategia metalingvistică
Varianta noastră de externalism. Un prim set de remarci
Al doilea experiment mental al lui Burge
Experimentul mental al lui Davidson
Conținutul restrâns — un nou drum închis
Conținutul restrâns, ca remediu pentru dificultățile legate de cauzație
Critica lui Putnam la adresa argumentului conținutului restrâns
Imaginea unei psihologii
Stările mentale restrânse au probleme cu individuația
Diferența între stările largi și presupușii omologi interni: contra Stich și Kim
Cauzalitate și factori externi: contra Fodor și Stich
Argumente din reprezentaționalitate în favoarea conținutului restrâns: conținutul larg nu este suficient

Partea a III-a
Spre un nou model funcționalist
Funcționalismul clasic și problematica sa
Obiective
Perspectiva funcționalistă — privind înapoi
Funcționalismul, în genere
Funcționalismul de simț comun
O privire sintetică asupra poziției supuse evaluării: trei teze funcționaliste
Problema rolului funcțional și prima teză a funcționalismului
Churchland și succesul explicativ/predictiv al teoriilor funcționale
Putnam II și imposibilitatea de a defini stări funcționale
Psihologia funcționalistă este un proiect imposibil de realizat din cauza limitărilor minții omenești
Putnam și chestiunea holismului
Holism, aspect normativ și identitate
Holism și problema manualului de traducere
Problema realizabilității multiple
Lewis și problema identificărilor psihofizice
Churchland: substraturi multiple, legi unice
Block, definibilitate și realizabilitate multiplă
Problema absenței stărilor mentale
Block: T1 și T2 nu sunt compatibile
Kim și problema proiectabilității
Argumentul metafizic al lui Kim
Putnam II: orice sistem poate implementa o proprietate funcțională
Schiță a unui nou model funcționalist
Varianta noastră de funcționalism
Ce sunt stările mentale de simț comun?
Respingerea lui T3
În ce direcție ne îndreptăm
Răspuns la posibile obiecții
Owens și problema rolului funcțional
Schiffer și experimentele tip „Pământul Geamăn“
O perspectivă mai largă. Corolare

Partea a IV-a
Problema eliminativismului. Concluzii
Neuroștiință și eliminativism
Conecționism și psihologie de simț comun
O examinare a argumentelor lui Churchlandhttp://www.blogger.com/img/blank.gif
Incapacitatea psihologiei de simț comun de a explica anumite fenomene accesibile neuroștiinței
Incapacitatea de a evolua a psihologiei de simț comun
Problema izolării psihologiei de simț comun
Concluzii
Opere citate

www.edituratrei.ro

Paste Fericit!

In perioada 21 - 27 aprilie, cabinetul este in vacanta. Pentru programari si informatii, reveniti dupa 27 aprilie.

Paste Fericit alaturi de cei dragi! Va doresc ca Sfanta Noapte a Invierii sa va aduca liniste in suflet, bucurie si sanatate

Cand amanarea devine un obicei

Unele persoane amana mereu sarcinile pe care le au de realizat, spunandu-si: “azi ma simt obosit”, “nu ma simt in stare acum”, “maine voi, poate, mai pregatit”... Cu totii am trecut prin momente de nehotarare si ezitare, cand am lasat totul pe ultima suta de metri, insa unii dintre noi au obiceiul de a amana mereu lucrurile importante pe care le au de facut. Aceasta tergiversare provoaca o accentuata stare de insatisfactie, amestecata cu sentimente de neputinta, ineficacitate si frustrare. Dar amanarea este, de multe ori, primul pas spre renuntare si abandon.

Actiunea este ultimul dintre pasii de rezolvare a unei probleme. Doar prin actiune ne angajam personal si deplin, dezvaluindu-ne, astfel, dorintele si intentiile. Perceptiile, framantarile si emotiile fac parte din teritoriul noastru interior, pe care il putem pastra, pana la un punct, ferit de priviri indiscrete. Este usor de inteles de ce, de multe ori, luam atatea precautii pana sa actionam.

N-am chef de asta acum.
Oamenii nehotarati sunt adesea convinsi ca trebuie sa fie purtati de entuziasm si inspiratie, inainte de a trece la actiune. Ei cred ca trebuie sa aiba chef sa o faca, trebuie sa le vina firesc, de la sine. De aceea asteapta sa le vina “cheful”, insa de aici si mai multa asteptarea, indoieli si chiar abandon.

Daca vrem sa ne infrangem inertia este suficient sa ne facem primul pas, si cu cat vom progresa in ceea ce facem, cu atat impresiile negative se vor estompa. Oricum, este mai demn de lauda sa ne angajam intr-o actiune, indifferent de cat de dificila este, decat sa ne complacem in inactivitate.

De multe ori, zilele cele mai productive si pline de satisfactii au fost cele care au inceput descurajator!

Am impresia ca o sa fie greu si neplacut.
“Cine vrea sa manance miezul, trebuie sa sparga, mai intai, nuca”. Daca avem tendinta de a renunta la actiune inainte de a incepe, de teama dificultatilor, sa nu uitam ca putine lucruri se obtin fara efort sau frustrare.

In categoria castigatorilor intra aceia care sunt gata sa ia in piept orice provocare in timp ce invinsii sunt dezamagiti de la prima dificultate. Daca citim biografiile unor celebritati, vom vedea cate incercari grele au suportat inainte de a invinge, insa acestea au contribuit la dezvoltarea unor calitati necesare in obtinerea succesului.

Totusi, cele mai mari succese sunt cele pe care le obtinem asupra noastra insine.

Teama de esec
Sunt persoane care refuza sa se angajeze intr-o actiune de teama unui esec. Prefera sa nu faca nimic, decat sa se expuna riscului de a esua. Pentru ei esecul nu este doar un episod neplacut, insa trecator, ci este sinonim cu o tragedie, cu respingerea din partea celorlalti.
Esecul face parte din viata, el nu are nimic rusinos sau injositor. Statistic vorbind, cu cat ne straduim mai mult, cu atat sansele de reusita sunt mai ridicate. Daca renuntam sa mai vedem esecurile ca ingrozitoare si distrugatoare, vom deveni mai indrazneti si vom reusi sa ne facem viata mai frumoasa, mai indrazneata si mai palpitanta.

Esecurile sunt adesea sursa de invatare si, de ce sa nu recunoastem, contribuie mult la formarea caracterului nostru.

Prefer sa nu fac nimic decat sa risc sa nu iasa perfect
Perfectionismul le determina pe unele persoane sa ezite, adesea, inainte de a actiona. Daca nu fac nimic, ei sunt siguri ca nu fac greseli. Dar aceasta inactivitate este, probabil, cea mai mare greseala pe care ar putea-o face.

Acest comportament poate avea origini diferite. Cea mai frecventa este frica de a deceptiona, de a pierde stima sau dragostea persoanelor dragi. Unele persoane cred ca traiesc intr-o lume intransingenta, unde eroarea nu este permisa si unde doar perfectiunea iti permite sa fi apreciat si valorizat. Alte persoane au fost crescute in cultul prestigiului si al superioritatii, facandu-si o idee inalta despre ei insisi si despre ascendenta lor si percepand mediocritatea ca pe o amenintare periculoasa pentru imaginea lor distinsa. Altele cred ca imperfectiunea si eroarea sunt foarte rusinoase si ii devalorizeaza in plan personal.

“Oricum nu mi-ar aduce nimic bun”.
Starile depresive sunt, adesea, marcate de o descurajare accentuata, de sentimentul ca nu mai ai la ce sa te astepti bun. Chiar si putinele activitati in care se implica un depresiv, par in ochii acestuia fade si lipsite de interes.

Anticiparea negativa a rezultatului actiunii este exagerata, persoana in cauza dandu-si seama de aceasta doar prin angajarea in activitate, in ciuda lipsei de zel.
Letargia si apatia conduc la pasivitate cronica, persoanele nu gasesc forta necesara pentru a intreprinde ceva, pentru ca nu gasesc nici o satisfactie. Pentru aceasta, putem exersa programandu-ne activitati, pentru care vom stabili experimental ratele de satisfactie scontate si reale. Sau putem sa ne oferim mici recompense pentru sarcinile mai putin placute. Suferim de nehotarare si pasivitate din cauza unui sentiment profund de zadarnicie.

Trebuie....
Cu cat ne spunem ca “trebuie” sa facem un anumit lucru care nu ne entuziasmeaza, cu atat avem tendinta sa-l amanam pentru mai tarziu. Cu totii suntem astfel construiti, incat sa rezistam presiunilor, chiar si atunci cand ele vin din propria noastra ratiune. Expresiile de genul “trebuie” contin nuante pronuntate de autoritate si morala si trezesc in noi sentimente de revolta sau de vinovatie. Asa ca, nu le acceptam: “Bine, bine, vom vedea mai tarziu...”

Daca incetam sa ne mai chinuim mintea cu imperative care ne exaspereaza, sarcina de indeplinit ne va aparea intr-o lumina mai putin austera.. Pentru aceasta, este suficient sa reformulam asa-zisele obligatii intr-un limbaj mai putin imperativ: “ar fi bine ca...”, “am tot interesul sa...”, ar foarte util sa...”. Este bine sa invatam sa ne fixam obiective care sa nu semene a obligatii.



Protestul prin “nu”
Reactiile negative legate de indeplinirea unei sarcini sunt mai puternice atunci cand este implicata o a treia persoana, iar imperativele apar ca un ordin sau ca o comanda. Ele pot fi, in esenta, logice si rezonabile, dar pot sa fie legate de o aversiune sau de un resentiment fata de persoana care da “comanda”.

Este pacat sa respingem o sarcina profitabila doar din considerente care tin de comunicare. Noi suntem primii care vom suferi din aceasta cauza. Ar fi mai util sa ne reglam diferendele prin buna intelegere si prin utilizarea tehnicilor de comunicare eficienta.

Este important sa planifici atat timpul pentru munca, cat si timpul liber. Oamenii, ca sa isi gaseasca un echilibru, au nevoie si de placere, de bucurii, de relaxare, astfel incat este de preferat sa se planifice timpul liber si sa se respecte programul pe cat este posibil. Nu cred ca este indicat sa planifici mai intai timpul liber, pentru ca poti ramane cu sarcini profesionale sau casnice neterminate, care iti pot genera stari de tensiune, de neliniste.


Ce putem face?
Planificarea timpului pentru munca si a timpului liber ne permite sa obtinem un echilibru intre ceea ce “trebuie” sau este important sa facem si activitatile care ne relaxeaza. Mai intai, planificam sarcinile profesionale si pe cele casnice si, dupa realizarea acestora, timpul liber. Nerealizarea sau neterminarea sarcinilor si obligatiilor genereaza complicatii, tensiune si frustrare, ca sa nu mai vorbim de comprimarea sau chiar disparitia timpului pentru distractie si relaxare.

Trecerea in revista a motivelor pentru care vrem (sau nu vrem) sa facem ceva, ne permit sa vedem mai clar care sunt avantajele si dezavantajele concrete. Pentru aceasta, este suficient sa facem un tabel cu doua coloane: in coloana din stanga trecem avantajele realizarii activitatii sau sarcinii respective, iar in coloana din dreapta inconvenientele realizarii ei. Este bine sa fim cinstiti cu noi insine si sa completam in liniste, refelectand la fiecare aspect. Cu cat mai fina este analiza motivatiilor, cu atat mai usor ne va fi sa deblocam mecanismele actiunii.

Aparitia unor evenimente neprevazute pot impiedica sau bloca trecerea la actiune. De aceea, in cazul unor sarcini importante, putem apela la anticiparea problemelor care ar putea aparea si a masurilor de contracarare a acestora.

Pentru a ne usura munca, putem diviza o sarcina in secvente mai usor abordabile si sa ne pregatim din timp materialul necesar. Atunci cand atacam un proiect in globalitatea lui, exista pericolul sa ne simtim sufocati de amploarea lui. In schimb realizarea “pe bucati”, usureaza efortul, failiteaza succesele intermediare si permite abordarea viitoare cu mai mult entuziasm si incredere.

Folosirea unei agende ne ajuta sa notam ceea ce avem de facut pe o perioada mai mare de timp si, in felul acesta, nu mai este necesar sa ne gandim tot timpul la ce avem de facut. Agenda noastra “tine minte”.

Stresul, un inamic de temut?

Ritmul intens de munca si presiunea zilnica, tot mai greu de suportat, contribuie la instalarea treptata a unui sentiment de presiune apasatoare. Desi incercam sa negam aceasta, organismul nostru nu ne minte, el reflectand fidel in plan fizic ceea ce traim la nivel afectiv, dar vrem sa trecem cu vederea. Simptome, precum stare de nervozitate, somn agitat si neodihnitor, oboseala, dureri de cap, de stomac sau de spate, sunt principalele semnale ca stilul nostru de viata devine periculos pentru noi insine.

Cum se produce stresul?
In situatii resimtite ca amenintatoare, creierul nostru este programat sa trimita sa trimita semnale de alarma care sa pregateasca organismul pentru a face fata. Glandele suprarenale secreta adrenalina, noradrenalina si cortizol, care, printre alte functii, pregatesc organismul de lupta. Acesti hormoni sunt considerati hormonii instinctului de supravietuire, avand legatura cu timpurile in care oamenii traiau intr-un mediu periculos, cu situatii care puneau permanent viata in pericol. In prezent, desi nu mai este vorba de lupta fizica, ci, mai degraba, de exigente si asteptari, instinctele s-au pastrat, iar noi reactionam asa cum am fost „programati”. Si pentru ca actiunea fizica este blocata, toata energia eliberata ramane la nivelul organismul, provocand acea stare de disconfort specifica stresului.

Cum se manifesta?
La nivel biologic, raspunsul organismului la stres este instinctiv si se produce automat, fara a putea fi controlat: transpiratie, accelerarea batailor inimii, tulburari ale somnului, dereglari ale glicemiei, dureri de cap, spate sau musculare. Pe termen lung, stresul este considerat ca fiind factorul declansator a numeroase afectiuni (ulcer gastric, diabet, afectiuni dermatologice, disfunctii sexuale), avand, in acelasi timp, si efecte vizibile (caderea masiva a parului, cresterea in greutate).
La nivel emotional, stresul poate fi resimtit intr-o gama larga de stari (neliniste, nervozitate, tristete, descurajare etc.). Sunt perturbati de temeri si nelinisti. Suntem ingrijorati de ceea ce ni se intampla si nu putem controla, iar aceste griji ne afecteaza atat in plan emotional, cat si cognitiv, pentru ca suntem coplesiti de ganduri apasatoare.
In plan comportamental, exista riscul sa facem excese – abuz de mancare sau dulciuri, de alcool, tutun sau diferite substante, ceea ce poate duce la dependente. Unele persoane se izoleaza, aratand un dezinteres paradoxal fata de activitati altadata apreciate. In functie de apartenenta la un sex sau altul, reactionam la factori stresanti diferiti si in modalitati diferite. Barbatii sunt afectati de provocarile legate de pozitia de autoritate si par a fi mai bine inzestrati pentru reactia de tip „lupta sau fugi” in fata unui pericol, cedarea nefiind o optiune pentru cei mai multi. Femeile, in schimb, sunt mai afectate de stresul inter-relational, ele orientandu-se catre sprijinul social si verbalizarea aspectelor suparatoare.

Folositor sau daunator?
Deşi cuvântul stres are, în general, o conotaţie negativă, nu este neapărat o experienţă neplăcută, putând fi privit şi ca un instrument pentru dobândirea unei adaptări dinamice la situaţii noi. Conceptul de eustres sau stresul pozitiv se referă la consecinţele sănătoase ale unor experienţe stresoare, fiind prin excelenţă un stres de scurtă durată, cu efecte benefice asupra organismului. Distresul sau stresul negativ se referă la consecinţele nefavorabile sau distructive ale stresului în plan fiziologic, psihologic sau comportamental; are implicaţii semnificative asupra persoanei (sentimente de insatisfactie, nemultumire, nervozitate, relatii tensionate cu cei din jur, imbolnaviri frecvente).
Stresul poate fi folositor atunci cand este de scurta durata si ne motiveaza sa facem lucrurile pe care ni le dorim sau le consideram importante. Atunci cand el se prelungeste in timp, se manifesta in situatii pe care le evaluam ca dificile, percepand o discrepanta intre solicitari si capacitatile noastre de a le face fata.

Cum facem fata stresului?
Dintre cele mai cunoscute si facile modalitati de a face fata stresului sunt:
• Prioritizarea sarcinilor – o agenda bine organizata care tine cont de posibilitatile noastre fizice si psihice reduce considerabil riscul instalarii stresului.
• Reformularea problemei – atunci cand privim o problema din mai multe puncte de vedere, obtinem o imagine de ansamblu mai realista si cu mai multe optiuni de abordare.
• Acceptarea a ceea ce nu putem schimba – atunci cand nu avem posibilitatea de a face ceva in legatura cu o sursa de stres negativ, am face bine sa uitam de ea, ca si cum, mental, am arunca problema la gunoi. S, uneori, atunci cand nu putem lupta impotriva a ceea ce ne supara, putem folosi asta intr-un mod productiv, in folosul nostru.
• Abordarea pozitiva – in loc sa ne spunem „iar este una dintre zilele acelea”, ne putem spune „Ce bine ca am trecut peste asta”. O zi proasta poate fi salvata de o abordare pozitiva si vom observa imediat cum aceasta schimba radical starea noastra de spirit.
• Stilul de viata sanatos – poate reduce semnificativ impactul stresului asupra noastra: exercitii fizice regulate, reducerea consumului de fast-food-uri, dulciuri si sucuri acidulate, reducerea consumului de alcool si tigari, somn suficient etc.
• Cresterea asertivitatii – sa invatam sa spunem „nu” si sa exprimam ceea ce simtim fara agresivitate.
• Exercitiile de relaxare – sunt foarte eficiente atunci cand sunt practicate regulat; linistesc si limpezesc mintea si imbunatatesc capacitatea de concentrare. Exista numeroase exercitii de relaxare, potrivite fiecaruia dintre noi.

Atunci cand stresul ne cauzeaza o stare emotionala si fizica tot mai greu de suportat si controlat, este important sa apelam la ajutor de specialitate!