Ce este psihoterapia?

O psihoterapie ne poate ajuta sa iesim dintr-un cerc vicios in care ne invartim de ceva vreme, sa regasim o noua energie si sa relansam un travaliu al gandirii care a suferit un blocaj in functionarea lui generala. Nu exista, insa, psihoterapie miraculoasa – acelasi demers nu poate fi potrivit pentru toate persoanele si pentru toate suferintele. Toate abordarile au parte si de rezolvari fericite, si de piedici, si chiar de esecuri, fapt adevarat mai ales atunci cand suferinta este complexa si difuza si afecteaza persoana in toate dimensiunile fiintei sale.

In psihoterapie, abordarea este conceputa ca un instrument pentru terapeut. Ea este de obicei bine documentata, bazata pe insusirea unor cunostinte teroretice si practice de lunga durata. Desi este indispensabila, ea nu constituie esentialul procesului terapeutic, asa cum nici acul si foarfeca nu fac dintr-un om cel mai bun croitor. Daca unele tehnici se pot dovedi a fi mai potrivite decat altele in tratamentul unui anumit tip de tulburare, succesul lor nu este garantat doar de acestea, existand o serie de factori implicati, mai importanti decat abordarea.

O psihoterapie este, inainte de orice, o intalnire umana. Eficacitatea ei necesita convergenta mai multor aspecte, de unele fiind responsabil pacientul / clientul, de altele psihoterapeutul. In ceea ce il priveste pe primul, suferinta si dorinta de a gasi alinare sunt motoarele indispensabile pentru succesul actiunii. Suferinta este primul motor al unei psihoterapii si trebuie sa fie mai mare decat suferinta pe care travaliul introspectiei o va provoca cu siguranta; vointa de a o alina va fi cea care il va ajuta pe pacient / client sa suporte dificultatile inerente demersului psihologic, precum aceea de a fi nevoit sa se confrunte cu anumite aspecte ale sinelui de care nu este prea mandru si pe care se straduieste sa le ascunda si lui insusi.

Motivatia este o alta conditie a succesului unei terapii. Atunci cand cineva apeleaza la o consultatie terapeutica din cauza presiunii celor apropiati sau pentru a se conforma unei recomandari in care nu are incredere, motivatia personala, reala, lipseste. Motivatia inconstienta poate si ea sa actioneze impotriva dorintei constiente de a fi ajutat. Schimbarea necesita abandonarea unui mod de functionare binecunoscut, chiar daca produce suferinta. Uneori el produce unele avantaje (numite beneficii secundare) la care persoana nu este pregatita sa renunte. Culpabilitatea inconstienta sau suferinta narcisica impusa de faptul ca persoana este nevoita sa-si recunoasca limite sau slabiciuni considerate inacceptabile reprezinta alte obstacole inconstiente care se pot opune vindecarii.

Personalitatea pacientului / clientului este un alt factor care intervine in stabilirea unei relatii terapeutice. Unele persoane au serioase dificultati in ceea ce priveste capacitatea lor de a intra in relatie cu ceilalti. Aceste dificultati se vor manifesta si in cadrul demersului terapeutic, putandu-se ajunge pana la compromiterea acestuia.

In ceea ce il priveste pe psihoterapeut, acesta trebuie sa isi fi dobandit competentele necesare. Insusirea cunostintelor teoretice si dobandirea abilitatilor practice necesita o pregatire solida care, adesea, se intinde de-a lungul mai multor ani. Experienta capatata cu persoane diferite si in contexte variate contribuie la perfectionarea permanenta a cunoasterii teoretice si practice. Conform multor sudii, eficacitatea psihoterapiilor se bazeaza mai ales pe abilitatile comportamentale ale psihoterapeutului si pe personalitatea sa. Cum si el este o fiinta cu calitatile si slabiciunile sale, cu perioade de echilibru, dar si de dezechilibru, practicarea psihoterapiei impune ca si el sa fi facut un travaliu asemanator asupra lui insusi. Studiile statistice arata ca psihoterapeutii reprezinta o parte importanta dintre persoanele care apeleaza la consultatiile psihoterapeutice, ceea ce pledeaza in favoarea unui profesionalism, deoarece nu poti calauzi corect pe altcineva, daca nu ai parcurs tu insusi acelasi drum.

A fi un bun psihoterapeut este, in primul rand, un aspect care tine de personalitate si de lucrul asupra propriei persoane; cunostintele teoretice si, mai ales, experienta vor rafina talentul terapeutic. In timp, abilitatile comportamentale ajung sa depaseasca cunostintele si abilitatile practice. Adesea, psihoterapeutii experimentati isi creeaza propriul stil, adaptandu-si demersul terapeutic la personalitatea lor si integrand in pregatirea lor de baza aspecte tehnice care provin din alte abordari. Aceasta integrare a cunostintelor si a experientei se realizeaza in timp, incetul cu incetul, asa incat unii psihoterapeuti nu constientizeaza acest fapt si atribuie mai mult credit instrumentului folosit decat lor insisi. Insa, acelasi instrument, plasat in maini mai putin experimentate, poate sa nu ofere aceleasi rezultate si, chiar sa faca rau in loc sa ajute.