Cand amanarea devine un obicei

Unele persoane amana mereu sarcinile pe care le au de realizat, spunandu-si: “azi ma simt obosit”, “nu ma simt in stare acum”, “maine voi, poate, mai pregatit”... Cu totii am trecut prin momente de nehotarare si ezitare, cand am lasat totul pe ultima suta de metri, insa unii dintre noi au obiceiul de a amana mereu lucrurile importante pe care le au de facut. Aceasta tergiversare provoaca o accentuata stare de insatisfactie, amestecata cu sentimente de neputinta, ineficacitate si frustrare. Dar amanarea este, de multe ori, primul pas spre renuntare si abandon.

Actiunea este ultimul dintre pasii de rezolvare a unei probleme. Doar prin actiune ne angajam personal si deplin, dezvaluindu-ne, astfel, dorintele si intentiile. Perceptiile, framantarile si emotiile fac parte din teritoriul noastru interior, pe care il putem pastra, pana la un punct, ferit de priviri indiscrete. Este usor de inteles de ce, de multe ori, luam atatea precautii pana sa actionam.

N-am chef de asta acum.
Oamenii nehotarati sunt adesea convinsi ca trebuie sa fie purtati de entuziasm si inspiratie, inainte de a trece la actiune. Ei cred ca trebuie sa aiba chef sa o faca, trebuie sa le vina firesc, de la sine. De aceea asteapta sa le vina “cheful”, insa de aici si mai multa asteptarea, indoieli si chiar abandon.

Daca vrem sa ne infrangem inertia este suficient sa ne facem primul pas, si cu cat vom progresa in ceea ce facem, cu atat impresiile negative se vor estompa. Oricum, este mai demn de lauda sa ne angajam intr-o actiune, indifferent de cat de dificila este, decat sa ne complacem in inactivitate.

De multe ori, zilele cele mai productive si pline de satisfactii au fost cele care au inceput descurajator!

Am impresia ca o sa fie greu si neplacut.
“Cine vrea sa manance miezul, trebuie sa sparga, mai intai, nuca”. Daca avem tendinta de a renunta la actiune inainte de a incepe, de teama dificultatilor, sa nu uitam ca putine lucruri se obtin fara efort sau frustrare.

In categoria castigatorilor intra aceia care sunt gata sa ia in piept orice provocare in timp ce invinsii sunt dezamagiti de la prima dificultate. Daca citim biografiile unor celebritati, vom vedea cate incercari grele au suportat inainte de a invinge, insa acestea au contribuit la dezvoltarea unor calitati necesare in obtinerea succesului.

Totusi, cele mai mari succese sunt cele pe care le obtinem asupra noastra insine.

Teama de esec
Sunt persoane care refuza sa se angajeze intr-o actiune de teama unui esec. Prefera sa nu faca nimic, decat sa se expuna riscului de a esua. Pentru ei esecul nu este doar un episod neplacut, insa trecator, ci este sinonim cu o tragedie, cu respingerea din partea celorlalti.
Esecul face parte din viata, el nu are nimic rusinos sau injositor. Statistic vorbind, cu cat ne straduim mai mult, cu atat sansele de reusita sunt mai ridicate. Daca renuntam sa mai vedem esecurile ca ingrozitoare si distrugatoare, vom deveni mai indrazneti si vom reusi sa ne facem viata mai frumoasa, mai indrazneata si mai palpitanta.

Esecurile sunt adesea sursa de invatare si, de ce sa nu recunoastem, contribuie mult la formarea caracterului nostru.

Prefer sa nu fac nimic decat sa risc sa nu iasa perfect
Perfectionismul le determina pe unele persoane sa ezite, adesea, inainte de a actiona. Daca nu fac nimic, ei sunt siguri ca nu fac greseli. Dar aceasta inactivitate este, probabil, cea mai mare greseala pe care ar putea-o face.

Acest comportament poate avea origini diferite. Cea mai frecventa este frica de a deceptiona, de a pierde stima sau dragostea persoanelor dragi. Unele persoane cred ca traiesc intr-o lume intransingenta, unde eroarea nu este permisa si unde doar perfectiunea iti permite sa fi apreciat si valorizat. Alte persoane au fost crescute in cultul prestigiului si al superioritatii, facandu-si o idee inalta despre ei insisi si despre ascendenta lor si percepand mediocritatea ca pe o amenintare periculoasa pentru imaginea lor distinsa. Altele cred ca imperfectiunea si eroarea sunt foarte rusinoase si ii devalorizeaza in plan personal.

“Oricum nu mi-ar aduce nimic bun”.
Starile depresive sunt, adesea, marcate de o descurajare accentuata, de sentimentul ca nu mai ai la ce sa te astepti bun. Chiar si putinele activitati in care se implica un depresiv, par in ochii acestuia fade si lipsite de interes.

Anticiparea negativa a rezultatului actiunii este exagerata, persoana in cauza dandu-si seama de aceasta doar prin angajarea in activitate, in ciuda lipsei de zel.
Letargia si apatia conduc la pasivitate cronica, persoanele nu gasesc forta necesara pentru a intreprinde ceva, pentru ca nu gasesc nici o satisfactie. Pentru aceasta, putem exersa programandu-ne activitati, pentru care vom stabili experimental ratele de satisfactie scontate si reale. Sau putem sa ne oferim mici recompense pentru sarcinile mai putin placute. Suferim de nehotarare si pasivitate din cauza unui sentiment profund de zadarnicie.

Trebuie....
Cu cat ne spunem ca “trebuie” sa facem un anumit lucru care nu ne entuziasmeaza, cu atat avem tendinta sa-l amanam pentru mai tarziu. Cu totii suntem astfel construiti, incat sa rezistam presiunilor, chiar si atunci cand ele vin din propria noastra ratiune. Expresiile de genul “trebuie” contin nuante pronuntate de autoritate si morala si trezesc in noi sentimente de revolta sau de vinovatie. Asa ca, nu le acceptam: “Bine, bine, vom vedea mai tarziu...”

Daca incetam sa ne mai chinuim mintea cu imperative care ne exaspereaza, sarcina de indeplinit ne va aparea intr-o lumina mai putin austera.. Pentru aceasta, este suficient sa reformulam asa-zisele obligatii intr-un limbaj mai putin imperativ: “ar fi bine ca...”, “am tot interesul sa...”, ar foarte util sa...”. Este bine sa invatam sa ne fixam obiective care sa nu semene a obligatii.



Protestul prin “nu”
Reactiile negative legate de indeplinirea unei sarcini sunt mai puternice atunci cand este implicata o a treia persoana, iar imperativele apar ca un ordin sau ca o comanda. Ele pot fi, in esenta, logice si rezonabile, dar pot sa fie legate de o aversiune sau de un resentiment fata de persoana care da “comanda”.

Este pacat sa respingem o sarcina profitabila doar din considerente care tin de comunicare. Noi suntem primii care vom suferi din aceasta cauza. Ar fi mai util sa ne reglam diferendele prin buna intelegere si prin utilizarea tehnicilor de comunicare eficienta.

Este important sa planifici atat timpul pentru munca, cat si timpul liber. Oamenii, ca sa isi gaseasca un echilibru, au nevoie si de placere, de bucurii, de relaxare, astfel incat este de preferat sa se planifice timpul liber si sa se respecte programul pe cat este posibil. Nu cred ca este indicat sa planifici mai intai timpul liber, pentru ca poti ramane cu sarcini profesionale sau casnice neterminate, care iti pot genera stari de tensiune, de neliniste.


Ce putem face?
Planificarea timpului pentru munca si a timpului liber ne permite sa obtinem un echilibru intre ceea ce “trebuie” sau este important sa facem si activitatile care ne relaxeaza. Mai intai, planificam sarcinile profesionale si pe cele casnice si, dupa realizarea acestora, timpul liber. Nerealizarea sau neterminarea sarcinilor si obligatiilor genereaza complicatii, tensiune si frustrare, ca sa nu mai vorbim de comprimarea sau chiar disparitia timpului pentru distractie si relaxare.

Trecerea in revista a motivelor pentru care vrem (sau nu vrem) sa facem ceva, ne permit sa vedem mai clar care sunt avantajele si dezavantajele concrete. Pentru aceasta, este suficient sa facem un tabel cu doua coloane: in coloana din stanga trecem avantajele realizarii activitatii sau sarcinii respective, iar in coloana din dreapta inconvenientele realizarii ei. Este bine sa fim cinstiti cu noi insine si sa completam in liniste, refelectand la fiecare aspect. Cu cat mai fina este analiza motivatiilor, cu atat mai usor ne va fi sa deblocam mecanismele actiunii.

Aparitia unor evenimente neprevazute pot impiedica sau bloca trecerea la actiune. De aceea, in cazul unor sarcini importante, putem apela la anticiparea problemelor care ar putea aparea si a masurilor de contracarare a acestora.

Pentru a ne usura munca, putem diviza o sarcina in secvente mai usor abordabile si sa ne pregatim din timp materialul necesar. Atunci cand atacam un proiect in globalitatea lui, exista pericolul sa ne simtim sufocati de amploarea lui. In schimb realizarea “pe bucati”, usureaza efortul, failiteaza succesele intermediare si permite abordarea viitoare cu mai mult entuziasm si incredere.

Folosirea unei agende ne ajuta sa notam ceea ce avem de facut pe o perioada mai mare de timp si, in felul acesta, nu mai este necesar sa ne gandim tot timpul la ce avem de facut. Agenda noastra “tine minte”.