Cabinet psihologie

Carte de psihologie: Puterea coincidentei. Cum ne arata viata ceea ce avem nevoie sa stim

2012-01-27T08:28:00.000+02:00

Titlul original: The Power of Coincidence. How Life Shows Us What We Need to Know

Autor: David Richo
Limba originală: engleză
Anul apariţiei: 2011

Editura Trei. Colecţia: Psihologie practică

O femeie comandă o rochie roşie la un magazin şi îi e trimisă una neagră. Când să semnaleze eroarea, sora ei o anunţă că mama lor a murit.
Coincidenţa semnificativă este o întâlnire bulversantă şi uneori înfricoşătoare între lume şi sinele nostru. Ceva se întâmplă în lumea exterioară şi se potriveşte exact cu ceea ce avem chiar acum nevoie, arătând că natura noastră umană şi mama natură sunt două faţete ale aceleiaşi monede. Nimic nu este întâmplător…
Clipele de coincidenţă ne cer să acordăm atenţie celor ce urmează să se întâmple pe drumul nostru, în viitorul apropiat sau puţin mai îndepărtat. Din acest punct de vedere, lovituri dureroase pot deveni momente de tranziţie pline de graţie, iar opririle pot deveni trepte. Atenţi la destinul nostru, îl urmăm deliberat în loc de a-i rezista, a ne plânge de el sau a ne regreta în vreun alt fel soarta, acceptăm sensul în care se roteşte roata vieţii şi găsim o semnificaţie în ceea ce pare a fi o întâmplare.
Puterea coincidenţei te va ajuta să interpretezi o serie de întâmplări similare, să accepţi forţele benefice din jurul tău, să înţelegi cum poţi fi călăuzit prin evenimentele vieţii de visele tale, să îţi foloseşti imaginaţia creativă în alegerile pe care le faci şi să trăieşti în conformitate cu cele mai profunde trebuinţe şi dorinţe ale tale, aşa cum ţi le dezvăluie coincidenţele semnificative.

David Richo, terapeut, profesor şi autor, doctor în filosofie, susţine seminarii pe tot cuprinsul Statelor Unite. A scris How to be an Adult in Relationships şi The Five Things We Cannot Change.

Cuprins:

Prefaţă
Introducere

1. O clipă devine impuls
Ce este sincronicitatea?
Numeroasele căi de manifestare
Poveşti în care se manifestă sincronicitatea
Cum învăţăm să ne deschidem către sincronicitate
Interpretarea evenimentelor sincronistice

2. Ce rol are sincronicitatea în viaţa şi relaţiile noastre
Experienţele şi evenimentele care ne-au adus aici
O parte întunecată
A exersa mintea începătorului
Sincronicitate şi oglindirea iubirii
Poveşti care ne dezvăluie pe noi şi relaţiile noastre

3. Eul nostru şi coincidenţele sale
A exersa renunţarea la eu
A te face de râs/a salva aparenţele
Despre eu şi sine, pe scurt
A alege fără intervenţia eului
Doar coincidenţă
Exersarea unui ceremonial pentru vizitele spiriduşului

4. Timpul şi locul nostru
Numai o singură lume
Timpul necesar
Talentul cunoaşterii sicronizării proprii
A contopi truda cu harul divin
Când momentul nu este potrivit
A utiliza timpul

5. Soartă sau destin?
Destinul nostru împlinit
Cum să aflăm ce dorim
O poveste fatidică
Nu este loc pentru hazard
Modalităţi de predicţie

6. Condiţii şi crize
Premisele vieţii umane
Cum ne ajută evenimentele
Utilizând instrumentele
Criză
Pătrunderea în adâncuri
Un exerciţiu de meditaţie
Călăuze ce ne vin în întâmpinare
Observarea forţelor benefice

7. Sincronicitatea în visele noastre
A-ţi aminti visele şi a învăţa din ele
Vise recurente
Vise arhetipale
Analiza visului şi imaginaţia activă
Grija şi atenţia acordate viselor

8. Sincronicitatea şi spiritualitatea noastră
A concretiza iubirea
Cum să ne oprim şi să vedem
A lucra în spaţiu
Pregătit pentru naştere
Afirmând şi dedicând

Epilog

www.edituratrei.ro

Partea dominanta a creierului nostru

2012-01-15T21:26:00.001+02:00

Creierul uman este format din doua emisfere: emisfera dreapta si emisfera stanga, fiecare dintre ele contribuind semnificativ la modul in care gandim, simtim, reactionam. Unele persoane sunt practice si rationale, se lasa conduse in deciziile lor de argumente logice – spunem despre ele ca au ca dominanta gandirea. Alte persoane pun pe primul loc intuitia si sentimentele, sunt creative si non-conformiste - despre ele spunem ca au ca dominanta intuitia. Fiecare dintre noi foloseste mai mult una dintre cele doua emisfere, care astfel isi pune amprenta asupra functionarii noastre.

Emisfera dreapta coordoneaza partea noastra stanga si este considerata centrul inuitiei, creativitatii, imaginatiei, instinctelor si emotiilor. Mai este asociata si cu abilitati precum sensibilitatea artistica, perceptia si exprimarea emotiilor.

Emisfera stanga coordoneaza partea noastra dreapta si este considerata centrul analizei logice, ratiunii si rationamentelor. Ea intervine in actiunile care implica judecata si rationamentul, gandirea analitica si limbajul.

Va propun un mic test pentru a afla mai multe despre dominanta functionarii voastre cerebrale. Sunt 16 intrebari cu cate doua variante de raspuns. La final, vedeti care varianta de raspuns predomina.

1. Ai obiceiul de a intarzia la intalniri sau la alte evenimente?
a. niciodata sau aproape niciodata
b. mi se intampla frecvent

2. Atunci cand vrei sa impartasesti o idee cuiva si vrei sa o explici cat mai bine:
a. cuvintele exprima cel mai clar ceea ce vrei sa spui
b. gesticulezi pentru a intari ceea ce spui

3.Cand relatezi o intamplare unei cunostinte:
a. treci direct catre subiect si il prezinti clar, in amanunt
b. te pierzi in detalii si te indepartezi de subiectul principal

4. Biroul tau este in majoritatea timpului:
a. ordonat, curat, fiecare lucru aflandu-se la locul lui
b. dezordonat, plin de toate lucrurile pe care le consideri importante

5. Emiti judecati si opinii vizavi de un lucru sau de o persoana, bazandu-te doar pe sentimente si pe ceea ce iti spune intuitia?
a. nu
b. da

6. Ti se intampla sa traiesti senzatia ca ai mai vazut, simtit, experimentat ceea ce se intampla acum si altadata, poate intr-o alta viata?
a. rareori/ niciodata.
b. cateodata/ destul de des.

7. Dupa ce ai cunoscut o persoana noua, care este primul lucru care iti vine in minte atunci cand te gandesti la ea?
a. numele
b. figura

8. Planificarea lucrurilor intr-o agenda si respectarea prioritatilor stabilite in ea:
a. reprezinta un lucru absolut necesar
b. reprezinta un lucru plictisitor si neinteresant

9. Stabilirea de obiective personale pe termen scurt:
a. ma impulsioneaza si ma ajuta sa ma organizez
b. ma inhiba si imi limiteaza posibilitatile

10. Cand ai de dat un examen scris, este de preferat ca acesta sa fie sub forma de:
a. intrebari cu raspunsuri multiple
b. eseu si discutii libere

11. Cand citesti revista ta preferata:
a. citesti revista de la cap la coada, in ordinea in care sunt prezentate in revista
b. rasfoiesti fugitiv paginile revistei, iar privirea ta insista asupra articolelor si imaginilor mai captivante

12. Iti amintesti de o rochie care ti-a placut raportandu-te vizual la culorile si textura rochiei?
a. nu
b. da

13. Atunci cand iei o decizie:
a. cantaresti obiectiv avantajele si dezavantajele acelei decizii
b. te lasi condus de imboldul momentului

14. Te gandesti adesea la trecut?
a. da/ deseori
b. nu/ rareori

15. Dintre aceste doua mari personalitati, preferatul tau este:
a. Isaac Newton
b. Leonardo da Vinci

16. Cand o persoana iti adreseaza o rugaminte, esti atenta la:
a. ceea ce vrea sa exprime prin cerere (wste posibil sau nu ca ea sa fie pusa in practica)
b. modalitatea in care se emite rugamintea (tonul pe care ti-a fost adresata rugamintea, exprimarea rugamintii, intonatia interlocutorului, sinceritatea acestuia)

Daca ai raspuns predominant cu a, atunci partea dominanta a creierului este emisfera stanga. Inseamna ca esti o persoana analitica si logica, care se bazeaza pe ratiune si judecata in tot ceea ce face. Esti direct(a) si apelezi mai mult la logica decat la intuitie. Esti absorbit(a) de detalii si amanunte si esti atras(a) de stiintele exacte. Afirmatiile tale se bazeaza pe datele si informatiile pe care le detii. Comunici eficient si la obiect, cu multa putere de convingere. Gandesti metodic, ordonat si organizat. Esti practic(a) si ai simtul realitatii. Poate ca ti se reproseaza ca esti prea rational(a) si lipsit de spontaneitate, chiar si atunci cand este vorba de sentimente.

Daca ai raspuns predominant cu b, atunci partea dominanta a creierului este emisfera dreapta. Inseamna ca intuitia si sentimentele joaca un rol important in tot ceea ce faci. Esti o fire creativa, inzestrata cu o imaginatie vie. Esti o persoana spontana careia nu ii place planificarea. Pierzi din vedere detaliile si te concentrezi mai mult asupra privirii de ansamblu. Termenele limite te fac sa te simti inconfortabil, stresat(a). Intampini dificultati atunci cand trebuie sa-ti exprimi in cuvinte ideile. Memoria ta este preponderent emotionala si te concentrezi cu usurinta asupra simbolurilor si imaginilor. Multe din actiunile tale sunt luate sub imboldul momentului si a ceea ce simti. Gandirea ta este putin organizata. Ai abilitati artistice si muzicale. Ai obiceiul de a-ti raporta afirmatiile la contexte si mai putin la fapte si informatii precise, sigure.

In loc de concluzie: Functionarea dominanta a creierului nostru este, in principal, innascuta, dar este destul de mult influentata si prin educatie. Sa ne gandim doar la accentul care se pune in jurul nostru la logica si ratiune si cum ni se spune, de cand suntem copii, sa nu ne lasam prada emotiile sis a nu aratam ceea ce simtim. Sa nu uitam totusi, ca avem doua emisfere cerebrale. Si suntem in castig daca ne dam permisiunea ca fiecare dintre ele sa joace rolul ei in viata noastra, in functie de situatia in care ne aflam.

Trebuie sa...

2012-01-11T12:54:00.001+02:00

Aud de multe ori in jurul meu fraze care incep cu “trebuie sa”. Sunt indemnuri ale celorlalti catre noi (a se citi “sfaturi”), dar si principii de viata: “trebuie sa faci…” sau “trebuie sa fii mai…”, “trebuie sa fie…” – aici intra si varianta: “este normal sa…”, dar si variantele cu “nu…”. Noi insine ne spunem multe lucruri care incep cu “trebuie”

Va propun un mic exercitiu: Intorceti-va cu mintea in timp. Copii fiind, de cate ori ati auzit aceste cuvinte? Si de la cine? Cum v-au influentat? Cat de des va spuneti in prezent “trebuie”? Si ce efect au asupra dvs frazele care incep cu trebuie?

Sintagma “trebuie” contine implicit ideea de constrangere, de obligatie, de necesitate imperioasa, iar nerealizarea este sinonima cu nesupunerea, ceea ce trezeste in noi un pronuntat sentiment de vinovatie, de care adesea nu suntem constienti. Cu cat ne spunem ca “trebuie” sa facem un anumit lucru care nu ne entuziasmeaza, cu atat avem tendinta sa-l amanam pentru mai tarziu. Cu totii suntem astfel construiti, incat sa rezistam presiunilor. Expresiile de genul “trebuie” contin nuante pronuntate de autoritate si morala si trezesc in noi revolta sau de vinovatie, asa ca, nu le acceptam: “Bine, bine, vom vedea mai tarziu...”

Daca incetam sa ne mai chinuim mintea cu imperative care ne exaspereaza, sarcina de indeplinit ne va aparea intr-o lumina mai putin austera.. Pentru aceasta, este suficient sa reformulam asa-zisele obligatii intr-un limbaj mai putin imperativ: “ar fi bine ca...”, “am tot interesul sa...”, ar foarte util sa...”. Este bine sa invatam sa ne fixam obiective care sa nu semene a obligatii. Si sa ne eliberam de constrangerile trecutului.

Remember – Conferinta de Psihodrama de la Craiova

2012-01-06T23:15:00.004+02:00

In perioada 7 – 9 octombrie 2011, s-a desfasurat la Craiova a patra Conferinta de Psihodrama, intitulata: “Sharing Psychodrama, Sharing Experience”. Organizatori: Asociatia Romana de Psihodrama Clasica si Societatea de Psihodrama J.L. Moreno, in cooperare cu Federatia Romana de Psihoterapie (FRP), Colegiul Psihologilor din Romania (CoPsi) si Federatia Europeana a Organizatiilor de Training in Psihodrama (FEPTO).

Intalnirea, pusa sub semnul istoricitatii, ne-a permis intalnirea cu colegi din intreaga tara si cu profesionisti de prestigiu din tara si din strainatate – Giovanni Boria (Italia), Hilde Gött (Germania), Ron Wiener (Marea Britanie), Anna Boeri (Italia), Anne Chesner (Marea Britanie), Nadia Lotti (Italia), Gabriela Moita (Portugalia). Am avut, astfel, ocazia unica de a vedea efectiv la lucru acesti profesionisti de mare calibru.

Programul conferintei a fost impartit in doua sesiuni de comunicari, trei sectiuni a cate sapte work-shop-uri sustinute in paralel si patru sesiuni tematice - sociodrama, playback-theatre si activitatile cu grupul mare de deschidere si de inchidere a conferintei.

Cele doua sesiuni de comunicari, dispuse in prima si, respectiv, ultima zi a Conferintei, au fost interesante ca tema, dar (unele) mai putin interesante ca mod de prezentare. Dar, pentru mine a fost o lectie importanta de “Asa DA, asa NU”. O prezentare deosebita a fost cea a colegelor noastre Gabriela Dima si Mihaela Dima, cadre didactice universitare si formatori in Scoala de Psihodrama Clasica (la Brasov si, respectiv, Sibiu). Lucrarea lor a prezentat rezultatele unei cercetari calitative, care a urmarit explorarea experientei de a face parte dintr-un grup de autocunoastere si dezvoltare personala prin metoda psihodramei clasice; ca metoda de cercetare a fost folosita analiza interpretativ-fenomenologica (IPA), cu radacini in psihologia clinica si a sanatatii si care a permis evidentierea valorii metodei psihodramatice in cercetare. O alta prezentare care mi-a atras atentia a fost cea a Cristinei Calarasanu, din Bucuresti. Lucrarea ei a descris experienta de lucru in grup cu copiii dintr-o gradinita (particulara), in baza unui program de dezvoltare socio-emotionala desfasurat pe parcursul a trei ani si care a devenit parte componenta a curriculei educationale. Programul a fost conceput dupa modelul de lucru psihodramatic, sesiunile de grup desfasurandu-se in studioul de psihodrama al gradinitei. Tehnicile de psihodrama au functionat ca mediatori intre actiune si verbalizare si au conturat un proces constant de dezvoltare si maturizare, copiii putand evalua ei insisi, la anumite interval, evolutia lor individuala si dinamica de grup.

Sectiunile de work-shop-uri au fost atat de ofertante, incat alegerea a fost foarte dificila. Eu personal m-am orientat in functie de ceea ce ma intereseaza in plan profesional in aceasta perioada, asa ca am ales, mai intai, un work-shop care isi propunea sa evidentieze comunicarea adolescentului cu ceilalti, prin interactiunea Eu actor – Eu observator (work-shop-ul a fost sustinut de colega noastra Carmen Patrascu, de la Brasov). A urmat un al doilea work-shop, sustinut de Angela Ionescu, cadru didactic universitar si formator in cadrul ARPsiC, filiala Bucuresti si care a avut ca tema “Recunoasterea modelelor de relationare provenite din social si din familia de origine in interactiune”. Cel de-al treilea work-shop si-a propus sa ne prezinte cateva elemente ale terapiei psihodramatice la copii, asa cum se aplica ea in Austria, in cadrul unui program de succes, in care punctul de plecare il reprezinta regulile de grup.

In cadrul sesiunilor tematice, cea sustinuta de Ron Wiener ne-a permis tuturor ocazia unica de a vedea cum un trainer experimentat poate conduce (aparent fara efort) un grup de aproape 200 de persoane si intr-o sala improprie. Sociodrama este o metoda de explorare activa a sistemelor mai largi – in societate, organizatii, institutii si comunitati – pentru a determina (acolo unde este cazul) schimbari / dezvoltari / transformari individuale sau de grup. Ron Wiener are o bogata experienta ca trainer in sociodrama, el sprijinind si infiintarea Scolii de Psihodrama din Bucuresti. Aici, la Craiova, el a creat o poveste psihodramatica pornind de la un cunoscut basm popular romanesc si cu ale carui personaje, fiecare participant a avut posibilitatea sa se identifice.

A fost o intalnire pe care, cu siguranta, o vom purta multa vreme in suflet. Am intalnit multe persoane dragi pe care nu le mai vazusem de multa vreme si alaturi de care am descifrat, cu ani in urma, tainele psihodramei. Am intalnit nume de prestigiu ale psihodramei, sociodramei si playback-theatre-ului. Am invatat si ne-am distrat. Si, inca o data, am avut dovada ca psihodrama este un mod de viata!

www.conferintadepsihodrama.ro

Carte de psihologie: Prima şedinţă de psihoterapie. 20 de motive de a face (sau nu) o psihoterapie

2012-01-03T11:53:00.002+02:00

Titlul original: Première séance. 20 raisons d’entreprendre (ou non) une psychothérapie
Limba originală: franceză
Autor: Robert Neuburger

Editura Trei, Colecţia: Psihologia pentru toți

Anul apariţiei: 2011

Ideea aflată la originea celor douăzeci de convorbiri publicate în această carte, apărute iniţial în Psychologies Magazine, a fost de a le da unor femei, bărbaţi şi cupluri ocazia de a se întâlni cu psihanalistul Robert Neuburger pentru o singură consultaţie şi de a hotărî apoi dacă problematica lor are nevoie — sau nu — de o psihoterapie. Din spatele întrebărilor apare, de fiecare dată, o poveste singulară şi impresionantă, spusa cu încredere şi ascultata cu atenţie şi respect. Umanista, utilă şi angajată, această carte deosebită arata ca oferirea unui spaţiu de discuţie şi elaborare este deseori mai eficientă decât prescrierea unor „pastile de fericire ".

DR. NEUBURGER: „Valentine ne oferă ocazia de a reaminti o regulă importantă, cea de a nu începe să tratezi un simptom înainte de a-i înţelege funcţia. Am fi putut fi tentaţi să o sfătuim să se adreseze unui terapeut comportamentalist, dată fiind natura invalidanta a simptomului ei de fobie a conducerii pe autostradă. Dar o ascultare mai atentă ne arată că acest simptom este un compromis între o nevoie nouă de-a ei, cea de a se autonomiza, de a se descotorosi de armura culpabilităţii, de a se îndepărta de dependentele ei, şi o nevoie de stabilitate, de siguranţă, ca şi de o teamă de a-şi părăsi căminul. Decât să ne străduim să îi suprimăm simptomul fobic, riscând să se transforme pur şi simplu într-altul, e preferabil să o ajutăm printr-o psihoterapie să îşi înţeleagă contradicţiile interne. Devenind inutil, simptomul ar trebui să dispară spontan. "

MARINA: „După şedinţă, m-am simţit foarte uşurată, aveam senzaţia că scăpasem de una dintre poverile mele şi că înţelegeam. Ştiam că sufeream de o negare a corpului meu, dar nu înţelesesem că motorul comportamentului meu era să mă pun în pericol. Am fost frapată de neutralitatea doctorului Neuburger şi am putut uita că era de faţă, că era bărbat şi asta mi-a permis să vorbesc cu propriile cuvinte despre suferinţele mele. Nu am încetat întâlnirile cu bărbaţii, dar, pentru prima dată, am anulat întâlniri în ultima clipă, fiindcă mi-a fost teamă să mă pun în primejdie. Îmi dau seama că trebuie neapărat să fac o terapie, şi o s-o fac. "

Robert Neuburger, psihiatru, psihanalist, terapeut de cuplu și de familie este și autorul cărților Rituels familiaux, On arrête? on continue?: Faire son bilan de couple si L'Art de culpabiliser.

Cuprins

Introducere: Simptomul are un sens şi o funcţie
I
Nevroticii sunt sarea pământului
„Îi iau pe toţi în grija mea"
„Mă simt rău mai ales când totul merge bine"
„Tot ezitând, nu fac nimic"
„Mă apucă panica la volan"
„Ezitam de multă vreme să merg la un psihiatru"
„Dau o imagine falsă despre mine"
„Mă atrag doar bărbaţii căsătoriţi"
„Mă consider nulă, bună de nimic"
„Mă simt deseori opresată"
„Mi-e teamă să nu îi pierd pe cei ce îmi sunt apropiaţi"

II
Drame de cuplu
„Rutina ne îndepărtează unul de celălalt"
„Viaţa noastră de cuplu nu este uşoară"
„Mi-e teamă de soţia mea"
„Mi se pare că sunt prea aspră cu copiii mei"
„Nu reuşim să ne despărţim"

III
Victimele vieţii
„Nu ştiu să iau decizii"
„Sunt agresivă cu copiii şi cu soţul meu"
„Aş vrea să întâlnesc un bărbat cumsecade"
„Am o problemă cu banii"
„Mă refugiez în serialele de televiziune"
Concluzie: Libertate şi opţiune

www.edituratrei.ro

Ganduri la inceput de an

2012-01-02T15:12:00.000+02:00

Acum la inceput de an, gandurilemele se indreapta, firesc, spre ce anume imi doresc de la acest an: sa fiuinspirata in alegerile mele; sa fiu motivata si perseverenta in drumul catrevisurile mele; sa am rabdare inatingerea acestora; armonie si echilibru pentru a ma bucura de tot ceea ce imiofera viata, alaturi de cei dragi; un strop de intelepciune.

La fel de firesc, gandurile melese indreapta si catre anul care s-a incheiat. Cu lucruri bune si cu lucruri maiputin bune. Dar care, odata incheiate, pot fi surse importante de invatare.Este important sa evaluam permanent ceea ce ni se intampla si sa invatam dinasta. Personal, cred ca avem mai mult de invatat din dificultati si esecuri,decat din succes(e) si reusite.

Anul care tocmai a venit estecontinuarea fireasca a anului care a trecut. Ceea ce suntem acum, in prezents-a construit pas cu pas de-a lungul fiecarui an din viata noastra. In acestnou an ne putem continua planurile incepute, dar si experimenta ceea ce poatealtadata ni se parea imposibil. Putem trai cu intensitate maxima prezentul sine putem bucura de prezenta celor dragi. Si, mai ales, sa ne dam voie sainvatam din “lectiile” dureroase pe care ni le ofera viata, pentru ca ele suntmai valoroase decat orice carte de specialitate sau sfat intelept.

Cand incheiem un capitol din viata noastra

2011-12-29T22:36:00.001+02:00

Desi cuvantul “ruptura” ne duce cu gandul la viata sentimentala, de-a lungul vietii suntem confruntati cu multe alte situatii, cel putin la fel de dureroase – parasirea casei parintesti, incheierea studiilor, schimbarea locului de munca, pierderea celor dragi, pensionarea etc.

Asociem ideea de ruptura cu cea de pierdere, de suferinta, de esec. Dar ruptura este deopotriva dificila si salutara, deoarece ea ne obliga sa ne mobilizam ceea ce este viu in noi. Ne ajuta sa ne definim diferentiindu-ne de ceilalti, sa devenim noi insine. Peste ani ne dam seama cat de mult ne-au transformat schimbarile si plecarile, ele fiind cele care au trasat cursul singular al vietii noastre.

De la prima pana la ultima noastra suflare, viata se construieste pe separatie si pe ruptura. Ne construim ca fiinte umane pornind de la separari: primul strigat de viata si nasterea; indepartarea de corpul mamei in jurul varstei de 5-6 luni, cand intelegem ca ea exista in afara noastra; prima zi de scoala si, in fiecare dimineata, trezitul si parasitul patului confortabil; prima suferinta in dragoste; prima zi de gradinita si de scoala a copiilor nostri; plecarea acestora de langa noi. Si despartirea ultima, moartea.

Nu este niciodata usor sa te desparti. Implica un efort psihic sustinut si care nu se potriveste cu ritmul frenetic al vietii noastre. Sa ma rup de ceva nu inseamna doar sa-mi schimb adresa sau statutul, ci inseamna si sa accept moartea unei parti din mine, sa fac un bilant. Cel mai adesea, inseamna sa retraiesc emotii pe care le “blindasem” undeva departe in cotloanele cele mai ascunse ale sufletului meu.

Capacitatea de a ne desparti de ceva sau cineva ne ajuta sa devenim pe deplin noi insine, sa ne definim si sa ne diferentiem de ceilalti. Ne vedem obligati sa ne mobilizam tot ceea ce avem mai viu in noi pentru a inainta. Si (uneori) faptul ca am fost abandonati poate fi privit ca o sansa, pentru ca asa ne putem intoarce la noi insine. Si asta reprezinta o resursa fundamentala pentru a ne indrepta catre ceea ce ne dorim cu adevarat.

Si daca privind in urma ne dam seama ca decizia noastra a fost buna, pe moment nu este nimic placut in asta, iar suferinta este foarte mare. Este adevarat ca devenim mai increzatori in noi insine trecand peste pierderi si suferinta, ca devenim mai intelepti mergand inainte. Insa nu diminueaza cu nimic suferinta provocata de despartire si putem fii si distrusi de pierderile suferite. Nu este suficient doar sa stam si sa traim ruptura pentru a trece peste asta, ci inseamna si sa avem capacitatea de a lupta si de a indura anumite grade de suferinta pe care sa le analizam si sa intelegem cum am ajuns unde am ajuns din cauza lor.

Astfel, experienta si constiinta pusa in aceasta experienta sunt cele care ne fac sa ne maturizam si sa progresam.

Fabula

2011-12-27T22:48:00.006+02:00

A fost odata un baietel pe nume Danut, care urma sa fie modelul de copil modern, crescut stiintific. Parintii sau au consultat lucrarile unor experti in domeniu, s-au abonat la publicatii de prestigiu si s-au instruit cu privire la toate obiceiurile si practicile moderne si eficiente de crestere a copiilor. S-au informat despre cum ajung copiii sa dezvolte temeri si simptome nevrotice in primii ani de viata. Dupa toate aceste eforturi si inarmati cu cele mai bune intentii, au inceput sa creasca un copil care sa fie lipsit de anxietate si de tendinte nevrotice (atat de pregatit cat poate fi un copil din lumea noastra).

Danut a fost hranit la san si intarcat, apoi invatat cu olita la varsta potrivita si in maniera adecvata. A fost adusa o bona in perioada calculata a fi cea mai potrivita pentru a nu fi traumatizat. Si a fost pregatit, prin tehnicile aprobate de specialisti, pentru venirea in familie a unui nou copil. A primit o eduatie sexuala candida si temeinica.

Sursele probabile de frica ai fost localizate si decontaminate sistematic de programul pus la punct de parintii lui Danut. Au fost editate si revizuite poeziile pentru copii si basmele. Capcaunii se hraneau cu legume si fructe, nu cu carne de om, iar vrajitoarele practicau forme inofensive de vrajitorie, fiind corijate, impreuna cu raufacatorii prin sentinte usoare si dojeni blande. Nimeni nu murea, nici in lumea basmelor, nici in lumea lui Danut. Atunci cand papagalul sau a fost lovit de o boala nemiloasa, trupul sau fara suflare a fost indepartat si a fost adus un succesor inainte ca Danut sa se trezeasca din somnul lui de dupa-amiaza.

Si totusi, parintii lui Danut nu-si puteau explica de ce se temea copilul lor. Pentru ca acesta se temea…

La varsta de doi ani, cand multi copii se tem sa nu alunece pe scurgerea cazii din baie, Danut (in mod independent si fara sa fie influentat de vreo persoana inadecvata) a dezvoltat frica de a nu aluneca pe scurgerea cazii din baie.

In ciuda pregatirii atente privind noua surioara, Danut nu a fost deloc incantat de aparitia ei, fiind preocupat cu cele mai putin fratesti comploturi de a scapa de ea. Printre propunerile cele mai umane cu care a venit, a fost aceea de a duce bebelusul inapoi la magazinul de maruntisuri. (Si doar educatia lui sexuala fusese atat de temeinica!).

La varsta cand copiii se trezesc pentru ca viseaza urat si Danut s-a trezit pentru ca visase urat. Intr-un mod inexplicabil (stiti cum fusesera reformati capcaunii din camera lui Danut), acesta a fost urmarit in visul cel urat de un urias care voia sa-l manance.

Si aceasta nu a fost totul! In pofida tratamentului milos aplicat raufacatorilor vrajitoarelor din basmele citite lui Danut, acesta scapa de ei in felul lui propriu cand inventa povesti: le taia capul…

Concluzia acestei fabule moderne: Fiecare etapa de dezvoltare umana are propriile ei necunoscute si pericole potentiale. Nu intotdeauna este util pentru sanatatea mentala a copilului sa indepartam cu vigilenta din mediul lui sperietorile, capcaunii, vrajitoarele si papagalii morti. Desigur, nu vom expune in mod deliberat copilul unor experiente traumatizante, dar cand apar surse potentiale de frica, este bine sa ne ocupam de acestea in mod deschis si sa ajutam copilul sa le faca fata pornind de la aceleasi fundamente. Modul in care copilul gestioneaza fricile irationale este cel care determina efectul acestora asupra dezvoltarii personalitatii lui.

Craciun fericit!

2011-12-26T19:55:00.003+02:00

Va urez un Craciun linistit, cu sanatate si bucurie alaturi de cei dragi! Si un an nou cu multe realizari, surprize frumoase si dorinte implinite!

Sarbatori fericite !

La Multi Ani !

ABC-ul comunicarii eficiente

2011-12-17T22:17:00.002+02:00

Multe persoane se plang de dificultatile de comunicare cu cei din jur: “avem probleme de comunicare”, “este o persoana dificila”. Atunci cand ne dam seama ca deseori suntem intelesi gresit sau ca ii intelegem gresit pe altii, este important sa exersam cateva dintre aptitudinile fundamentale de comunicare:

Mesajele de tip “eu” – sunt centrate pe emitator si pun accentul pe: sentimente (“eu sunt confuz atunci cand...”); comportamentul nedorit (“atunci cand incerc sa te ajut si tu nu raspunzi...”); comportamentul dorit (“as dori sa ma privesti sau sa-mi spui ceva”); consecinte (“pentru ca eu nu stiu ce gandesti atunci cand...”). In opozitie cu aceste sunt mesajele de tip “tu”, centrate pe receptor si care folosesc, preponderent verbe de actiune la persoana a doua singular: “tu spui”, “tu faci” etc. Acest tip de mesaje provoaca in celalalt sentimentul de nedreptate sau de atac si conduc, cel mai adesea la dispute sau “dueluri verbale.

Acultarea activa – este focalizata pe vorbitor si acorda atentie sentimentelor acestuia. Este important sa-i aratam celuilalt ca nu-l etichetam sau judeca si ca intelegem ceea ce ni se spune.

Parafrazarea – inseamna a repeta ceva cu alte cuvinte, a reformula, a transmite un mesaj un mesaj sub o alta forma. De obicei, folosim parafrazarea pentru lucruri simple, de exemplu, atunci cand preluam un mesaj sau cand repetam un numar de telefon. Nu inseamna sa repetam papagaliceste ce a spus interlocutorul nostru.

Feedback-ul – este util atat in contexte pozitive, cat si in contexte negative si consta in a spune ceea ce avem de spus, scurt si la obiect. Poate fi folosit in interactiunea cu o persoana sau mai multe, atunci cand: nu intelegem ceea ce s-a spus; nu ne place ceea ce s-a spus sau s-a facut; nu suntem de acord cu ceilalti; consideram ca batem pasul pe loc etc. De asemenea, ne ajuta sa pastram legatura cu propriile noastre reactii si sa le ajustam inainte de a se transforma in sentimente negative puternice, precum frustrarea, furia, depresia, panica. In general, barbatii intampina anumite dificultati in marturisirea acestor sentimente, ei fiind invatati de mici ca acest comportament este unul de slabiciune si el este “permis” doar femeilor. Pentru ca feedback-ul sa fie eficient, este important ca intre persoana care face observatiile si cea care le primeste sa existe incredere, atfel poate fi interpretat ca atac la persoana sau jignire. Atunci cand interlocutorul nostru aude de la noi numai critici, va incepe sa se apere sau sa atace la randul lui.

Contactul vizual – este foarte important pentru o comunicare eficienta si este confortabil atunci cand dureaza maxim 3-4 secunde, altfel este interpretat de catre celalalt ca agresivitate sau invadarea spatiului personal. Atunci cand cineva ne priveste indelung fara sa clipeasca poate insemna fie ca este interesat de ceea ce spunem, fie ca ne minte si ne urmareste reactia. Clipitul frecvent poate indica nervozitate sau minciuna.

Principiile de baza ale unei bune comunicari presupun:

Dezarmarea – presupune sa gasim un sambure de adevar in reprosurile aduse (ceea ce exista intotdeaune, chiar daca nu ne convine) si sa-l privam astfel pe interlocutorul nostru de agresivitatea sa.

Flexibilitatea – se refera la a accepta caracterul subiectiv al parerilor proprii si la a acorda mai multa importanta gasirii unui camp de intelegere intre interlocutori. Intransigenta este una din principalele cauze ale alterarii relatiilor, dar ea nu este sinonima cu fermitatea.

Centrarea – este important sa ramanem centrati pe subiectul discutiei din acel moment si sa nu alunecam in reprosuri legate de trecut.

Autenticitatea – sa exprimam deschis si sincer ce gandim si simtim, fara sa pacalim. Dar si fara agresivitate sau mesaje de tip”tu”.

Aprecierea – sa exprimam fata de interlocutorul nostru respectul pe care il purtam, in ciuda diferentelor de opinie sau reprosurilor aduse.

Nu intotdeauna abilitatile noastre de comunicare sau aplicarea acestor principii ale unei comunicari eficiente conduc la conversatii reusite. Celalalt poate pune la indoiala sinceritatea noastra sau sa nu fie obisnuit cu astfel de mod de a comunica si sa-l considere o tentativa de manipulare sau sa se simta luat pe nepregatite si sa nu aiba deschiderea necesara. In aceste situatii, putem amana discutia sau sa acceptam un esec. Este important sa nu ne agatam cu orice pret de relatii dificile, dar si sa “oxigenam” regulat relatiile importante. Sa nu stam prea mult fara sa punem ordine in relatiile noastre si, astfel, problemele de comunicare vor fi minime si usor de rezolvat.

Furtul, minciuna si ipocrizia

2011-11-27T09:28:00.009+02:00

Se intampla, uneori, sa vedem cum unele persoane care aspira la recunoastere si apreciere din partea celor din jur, se folosesc de minciuni si ipocrizie, prezentate sub masca raspunderii si profesionalismului.

Am obiceiul sa vizitez site-urile altor cabinete, mai ales ale celor aparute recent si din curiozitate (sa vad concurenta), dar si pentru ca este un mod de a invata. Remarcasem de cateva saptamani un anumit site (al carui continut imi amintea foarte mult de al meu), insa doar acum cateva zile am avut curiozitatea sa ma apropii cu mult mai multa atentie… Am deschis simultan cele doua site-uri si am constatat cu mare surprindere ca multe dintre materiale erau copiate pur si simplu: pagina de prezentare, pagina de servicii si articolul “Intrebari frecvente”. Nu este vorba de preluarea unor informatii, a unor parti din materialele existente pe site, ci de copierea cuvant cu cuvant si paragraf cu paragraf. Cu tot cu greseli(?!). Pentru ca dna in cauza nu s-a mai ostenit sa citeasca si, probabil, puternic impresionata de cele scrise de subsemnata, a folosit deja celebrul copy – paste. Probabil ca s-a gandit ca intre Bucuresti si orasul dumneaei este cale lunga, insa minciuna are intotdeauna picioare scurte si strambe.

Si daca mai exista indoieli legate de ce a fost mai intai, oul sau gaina – cu alte cuvinte, care dintre cele doua site-uri este primul aparut, implicit cine a scris materialele, este simplu… Acolo unde este vorba despre psihoterapia de grup, in site-ul meu s-a strecurat o greseala provocata de pierderea unei parti dintr-o fraza. Dar copiata cu totul... Paragraful respectiv nu pare a avea inteles: “In cadrul cabinetului Aceasta este prin excelenta o metoda de lucru in grup, o modalitate de a invata prin a face. Prin tehnicile sale specifice (inversiunea de rol, concretizarea etc) pot fi puse in scena, intr-un cadru securizant, diferite dimensiuni ale vietii noastre sau diferite situatii problematice. Sunt redescoperite, astfel, resursele de spontaneitate si creativitate care permit stabilirea unui echilibru mai armonois intre exigentele interne si cerintele externe.” Este vorba despre abordarea terapeutica folosita in cadrul cabinetului si in care eu am formare atestata de Scoala de Psihodrama Clasica si de Colegiul Psihologilor. In acest material fac referire la psihodrama si la modul in care se desfasoara terapia de grup, cu tehnicile si principiile de lucru ale acestei orientari terapeutice. Nu stiu insa la ce se refera cealalta persoana, care spune ca are formare in psihoterapie cognitiv-comportamentala – se potriveste ca nuca in perete!

Ce ma deranjeaza nu este copiatul in sine. El este din pacate o practica destul de intalnita, mai ales pe internet. Ma deranjeaza ca el vine de la o persoana aflata in pozitia de a ajuta alte persoane aflate in momente de mare sensibilitate si fragilitate psihica sau pe cei aflati la inceput de cariera.

Psihoterapeutul este o calauza care isi insoteste clientul intr-o calatorie interioara, care il ajuta pe acesta din urma sa treaca peste obstacolele interioare si sa fie in echilibru cu sine insusi. In formarea unui terapeut este esentiala terapia personala care contribuie la o mai buna cunoastere de sine, dar si la rezolvarea propriilor conflicte interioare. Sa nu uitam ca “instrumentul” cu care noi ca psihoterapeuti lucram suntem noi insine – mintea si sufletul nostru. Atunci cand terapia personala lipseste sau este insuficient realizata putem cadea in capcana unor alegeri gresite, dar care ii orienteaza gresit si pe cei care apeleaza la noi. Si acest lucru este inadmisibil, pentru ca cei care apeleaza la serviciile unui psihoterapeut sunt, adesea, persoane care se simt in impas existential sau bulversate de ceea ce li se intampla. Si despre ce ajutor este vorba daca terapeutul este macinat inca de proprii “demoni”?

Cred ca este extrem de important pentru cei care sunt in cautarea unui psihoterapeut sa se asigure de probitatea lui profesionala – sa fie atestat de Colegiul Psihologilor (respectiv de forurile profesionale corespunzatoare), sa poata oferi informatii clare legate de formarea si parcursul sau profesional si sa-si poata demonstra seriozitatea, responsabilitatea si onestitatea. Altfel se pot rataci in hatisurile unei minti care are ea insasi nevoie de ajutor

In loc de concluzie: Ca urmare a acestui articol, a postarii noastre (glumete si acide) de pe prima pagina a site-ului si a reactiilor din blogosfera, persoana careia ii este "dedicat" acest articol, a ales sa retraga mare parte din textele copiate (partea de Servicii a fost complet retrasa, cea de Intrebari frecvente este neaccesibila, nemairamanand decat partea de "Bine ati venit" de pe prima pagina si din pagina "despre noi" si care doar "seamana"). Macar atat!!!

Multumesc tuturor celor care mi-au fost alaturi!

Iubiri de-o viata

2011-11-20T18:52:00.006+02:00

Cineva m-a intrebat odata care este secretul iubirilor de-o viata. Intrebarea m-a pus pe ganduri. Daca privim in jurul nostru, vedem putine cupluri cu vechime. De ce ajung oamenii sa se desparta? Unde poate disparea pasiunea navalnica de la inceput? Sau dragostea care ne aduce la altar? Unde dispar promisiunile si dorintele comune? Si totusi exista persoane care impart multi ani de relatie, cu bune si rele. Daca ii privim cu atentie, chiar par a fi gasit cheia unui secret care multora le este inaccesibil...

A fi indragostit sau a iubi

Pasiunea de la inceputul unei relatii are o baza chimica, hormonala. Durata ei este de cateva luni, cel mult un an. Parca nu mai vedem pe unde calcam, iar ceea ce se intampla in jurul nostru nu ne afecteaza ca pana atunci. Toata atentia noastra se indreapta spre persoana de care ne-am indragostit. Ne gandim la celalalt in fiecare moment si fiecare clipa departe unul de celalalt este un chin.

Treptat, in cateva luni, aceasta stare se destrama, parca, si noi incep sa ne vedem partenerul sau partenera intr-o lumina diferita de perioada de inceput. Acum este perioada in care pot incepe sa ne deranjeze aspecte care inainte ne fermecau. Daca in aceste luni de la inceputul relatiei nu adaugam si alte “ingrediente” pasiunii initiale, ea se va termina in frustrari si resentimente.

Dragostea se construieste in timp, pornind de la un mod asemanator de a vede viata si modul de obtinere a ceea de ne dorim de la ea.

Dragostea nu este totul

Chiar daca este atat de importanta intr-o relatie, alaturi de dragoste trebuie sa existe si intelegere, acceptare, respect. Nu este suficient sa spui “te iubesc” pentru ca problemele sa se rezolve de la sine. Si nu vom reusi sa schimbam pe cineva doar din dragoste, sau sa asteptam sa se schimbe doar din dragoste pentru noi. Este important sa stim ca celalalt este o persoana cu un mod de a fi diferit de noi, cu calitati si defecte. Ca si noi, de altfel.

Pasiunea, intimitatea si implicarea sunt alte “ingrediente” esentiale unei relatii. Adica o sexualitate care evita monotonia, sustinere emotionala si a fi impreuna si a trece impreuna peste momentele dificile, fidelitate. Avem nevoie sa ne simtim in siguranta impreuna si sa avem sentimentul construim ceva cu sens.

Cum ne hotaram sa ne casatorim?

Suntem atrasi de cei asemanatori noua, dar si de cei diferiti, in ceea ce priveste statutul social si profesional, valorile. Apreciem diferentele sau ceea ce nu se regaseste in noi insine, dar descoperim la ceilalti. Sunt importante asemanarile, dar si deosebirile – similaritatile in ceea ce priveste experientele impartasite, dar si complementaritatile socio-culturale si ale trasaturilor de personalitate maresc coeziunea cuplului.

Daca nu ne intelegem, ne despartim

Suntem puternic influentati de ritmul nebun al vietii noastre, dar si de exemplele din jurul nostru. Pare mult mai usor sa renuntam decat sa facem efortul de a face relatia sa mearga. Pare mai usor sa speram ca vom gasi un partener nou, conform asteptarilor noastre, decat sa reconstruim ceea ce avem deja.

Daca in trecut sotiile erau dependente financiar si emotional de sotul lor, in prezent cele mai multe femei lucreaza, avand doua norme intregi - la serviciu, dar si acasa. Ele au reusit sa se impuna intr-o lume a barbatilor, sa fie apreciate pentru rezultatele lor profesionale, sa castige semnificativ. Toate acestea le pot face, uneori, mai putin tolerante cu partenerul de viata, sau putin prea increzatoare in fortele proprii.

Compatibilizarea este un proces de durata

Compatibilitatea in cuplu se obtine in timp, intr-un proces care se negociaza pe parcursul a multor ani de relatie. Este esential modul in care cuplul isi gestioneaza diferentele. Sunt, de asemenea, importante dorinta de a coopera si de a fi impreuna, modul de a interactiona al celor doi parteneri, trasaturile de personalitate si sentimentul de “a fi in relatie”.

Un "altfel" de a comunica

2011-11-11T11:22:00.003+02:00

Cele mai multe dintre persoanele care solicita o prima sedinta de psihoterapie sau consiliere vin pregatite sa povesteasca ceea ce le supara in prezent. Pornesc de la fapte de viata pe care le considera semnificative si care s-au intamplat, adesea, cu ceva timp in urma, intr-o inlantuire de persoane, locuri si momente care pot depasi timpul alocat. Am observat, desigur, si la noi insine ca atunci cand ne afecteaza ceva avem tendinta de a povesti cu multe amanunte ceea ce s-a intamplat. Simtim nevoia sa ne descarcam prin povestire, de cele mai multe ori insa, efectul este contrariul celui dorit: ne simtim mai incarcati si mai apasati.

In cursul unui demers terapeutic invatam sa facem trecerea de la “centrarea pe continut” la “centrarea pe proces”. Faptele sunt importante prin prisma sentimentelor si gandurilor pe care le provoaca in noi. Cu alte cuvinte, nu ceea ce s-a intamplat (evenimentul in sine) ne afecteaza, ci felul in care interpretam si procesam informatia, prin prisma convingerilor, a valorilor si principiilor noastre, construite de-a lungul vietii noastre. Desi de multe ori nu le dam atentie, emotiile si sentimentele noastre ne dau de veste aspecte importante despre noi insine sau despre ceea ce se intampla la un moment dat.

Grupul de terapie ofera o perspectiva diferita de viata din “lumea reala”. Aflam aici un alt tip de comunicare pe care nu-l intalnim in realitatea vietii noastre de zi cu zi. Acest nou mod de comunicare reprezinta fundamentul viitoarelor acumulari in dezvoltarea fiintei noastre interioare. El ofera, de asemenea, si cateva reguli importante in functionarea grupului de psihodrama. Intr-un astfel de grup de terapie nu sunt acceptate judecatile, etichetarile si sfaturile, fiecare vorbeste in legatura cu propria sa experienta si cu ceea ce a rezonat in el ascultandu-i sau privindu-i pe ceilalti. O alta regula se refera la suspendarea raspunsului – o persoana da un mesaj altei persoane, aceasta neputand replica imediat; aceasta suspendare functioneaza ca un tampon intre doua mesaje. Astfel, cel care a primit raspunsul poate reflecta si da un raspuns ponderat, evitandu-se o situatie de dialog, un ping-pong verbal, atat de intalnit in realitate si care conduce la contrapozitie sau subordonare. Treptat, participantii invata sa se asculte si sa se inteleaga atat pe ei insisi, cat si pe ceilalti.

Atacurile de panica - simptome si tratament

2011-11-05T16:18:00.000+02:00

Atacul de panica este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care oamenii trec pragul unui cabinet de psihologie.

Sistemul nostru nervos si-a dezvoltat pe parcursul evolutiei umane modalitati specifice de a face fata unor situatii amenintatoare sau periculoase. In timpul atacului de panica, sistemul nervos reactioneaza ca si cand ne-am confrunta cu o situatie periculoasa “de viata si de moarte”. Acest raspuns cauzeaza simptome fizice si sentimente ingrijoratoare: teama intensa (teama de moarte sau teama de a innebuni sau de a face un lucru necontrolat); senzatie de sufocare, de lipsa de aer sau de greutate in respiratie; palpitatii si batai puternice si rapide ale inimii; disconfort sau durere toracica; greata sau dureri abdominale; transpiratii; senzatii de ameteala, lesin, nesiguranta; amorteli sau furnicaturi; valuri de caldura sau senzatie de frig, tremuraturi; detasare de sine sau sentimente de irealitate.

Primul atac de panica este spectaculos prin intensitatea simptomelor. Atacurile de panica pot incepe aparenta fara o cauza clara sau pot fi legate de anumite situatii, de exemplu un loc aglomerat (metrou, stadion etc). Uneori, chiar si gandul la o situatie anume poate declansa o anxietate severa. Persoanele care au experimentat atacuri de panica incep prin a evita situatiile care, in opinia lor, ar putea declansa un atac de panica, dar si situatiile din care cred ca nu pot scapa usor daca intervine un atac. Simptomele, similare cu cele ale unei crize cardiace, si sentimentul de pierdere a controlului ii determina pe cei mai multi sa apeleze la medic. De cele mai multe ori, aceste persoane ajung intr-un serviciu medical de urgenta sau la medicul de familie. Investigatiile medicale, uzuale si de specialitate (cardiologie, endocrinologie, neurologie) nu evidentiaza afectiuni care sa justifice starea de rau cu care se confrunta pacientii. In acest punct se poate diagnostica atacul de panica, pe baza simptomelor, a frecventei crizelor si a absentei afectarii organice. Medicii care pot pune acest diagnostic sunt: medicul specialist de medicina de urgenta, medicul de familie, medicul generalist. De obicei, acesti specialisti ii indruma pe pacienti catre medicul psihiatru si catre psiholog. Tratamentul medicamentos, bazat pe anxiolitice si antidepresive, este util in acele situatii in care simptomele sunt extreme de intense si de suparatoare, impiedicand persoana sa realizeze sarcinile obisnuite de zi cu zi. Psihoterapia ajuta la invatarea unor modalitati eficiente de a face fata atacurilor de panica, atunci cand acestea apar: recunoasterea semnelor unui atac de panica iminent si folosirea tehnicilor de respiratie si relaxare pentru a reduce simptomele. In cadrul securizant al cabinetului de psihologie, persoanele constientizeaza ceea ce se intampla in mintea si in corpul lor in momentele de frica intensa si invata ceea ce pot face astfel incat sa isi controleze emotiile sa invinga atacurile de panica si sa se bucure de toate momentele fericite ale vietii.

Tratamentul psihologic al atacurilor de panica dureaza, in medie, intre 6 – 10 sedinte, cu o frecventa saptamanala. Este important sa nu uitam ca atacul de panica reprezinta doar exacerbarea anxietatii, astfel incat, pentru a evita reaparitia lui este necesara si tratarea anxietatii.

Daca va confruntati cu aceste simptome suparatoare sau cunoasteti persoane in aceasta situatie, nu ezitati sa apelati la ajutor de specialitate! Rezolvarea este cu atat mai rapida, cu cat problema este abordata mai rapid.

Cand anxietatea devine boala

2011-10-30T21:36:00.003+02:00

Anxietatea este o emotie omeneasca normala, caracterizata printr-o traire permanenta de neliniste si teama anticipativa. Ea se transforma intr-o boala cand sunt prezente urmatoarele criterii:

o Anxietatea este mare. Persoana traieste o stare anxioasa crescuta (care poate merge pana la atacuri de panica), permanenta sau cronica. Anxietatea se manifesta intens in situatiile neasteptate sau critice si discret in restul momentelor cotidiene. Cu alte cuvinte nu dispare nici macar in cele mai bune momente.

o Anxietatea produce suferinta. Aceasta stare este traita de persoana in cauza ca deosebit de suparatoare si poate conduce la consumul de substante (alcool sau tranchilizante) pentru calmarea acestei suferinte psihologice. Pot aparea somatizari (suferinte localizate in plan fizic, dar cu o cauza psihologica): palpitatii, dureri de cap, vedere incetosata, tiuit in urechi, senzatie de nod in gat, dificultati in respiratie, dificultati de inghitire, dureri abdominale, constipatie sau diaree, varsaturi, pierdere in greutate etc.

o Anxietatea perturba viata. Sunt afectate numeroase planuri ale vietii cotidiente. Somnul este unul dintre primele semne ale unei anxietati crescute: persoana adoarme greu si se trezeste de cel putin 1-2 ori pe noapte, avand nevoie de mult timp pentru a adormi din nou. Apar dificultati de concentrare si, chiar, goluri de memorie. Uneori anxietatea determina aparitia unor comportamente de evitare a anumitor situatii si impiedica, astfel, functionarea unei vieti normale.

Atunci cand anxietatea este intensa (in plan clinic, fiind considerata ca severa), ea se poate manifesta si prin atacuri de panica, diferite ca intesitate, durata sau frecventa, dar extrem de suparatoare si greu de suportat pentru persoanele care au trecut printr-o asemenea experienta. In asemenea situatii, tratamentul medicamentos, recomandat de catre un medic psihiatru, este eficient pentru reducerea intensitatii simptomelor suparatoare.

Asocierea cu psihoterapia creste semnificativ eficienta terapeutica, ameliorarea si, chiar, vindecarea, fiind mult mai rapide. Sunt invatate exercitii de relaxare pentru modificarea simptomelor fizice ale anxietatii si sunt modificate semnificativ consecintele comportamentale ale acesteia. Initial, persoanele invata sa recunoasca situatiile asociate cu sentimentele intense de anxietate si comportamentele folosite pentru diminuarea disconfortului psihic. Ulterior, urmeaza procesul de schimbare si inlocuire a comportamentelor initiale, ineficiente pe termen lung cu comportamente eficiente, asociate cu o stare generala de bine. Constientizarea si acceptarea emotiilor implicate conduce catre o mai buna intelegere a legaturii dintre ceea ce se intampla in jurul nostrum si ceea ce rezoneaza in noi insine. Invatam, astfel, ca simptomele atat de suparatoare nu sunt neaparat dusmani, ele fiind semnale importante a ceea ce se intampla in sufletul nostru…

Despartire: ziua cand m-am hotarat

2011-09-29T22:09:00.002+03:00

Optiunea de a pleca dintr-o relatie poate aparea ca rezultat al unei lungi evolutii personale inconstiente sau al unei revelatii personale. Desi poate parea o decizie brutala, ea implica intotdeauna o suferinta sau o insatisfactie indelung negate. Sentimentul de irevocabil este in sine dovada ca unul dintre parteneri si-a atins pragul de toleranta. Din acel moment, un cuvant banal sau o simpla fraza poate confirma ceea ce stiam fara sa indraznim sa recunoastem.

Se poate vorbi despre o decizie oarecum impusa, care a fortat barierele refuzului si ale resemnarii? Sau este vorba de intuitia care nu ne inseala? Este greu de exprimat in cuvinte anumite evidente, insa numitorul comun al celor care au trecut prin asemenea experiente este sentimentul ca nu mai exista cale de intoarcere. Un amanunt banal capata sens intr-un mod brutal si provoaca o punere radicala in discutie. Sentimentul de irevocabil este in sine dovada ca partenerul in cauza si-a atins pragul de toleranta si din acest moment, un cuvant sau o fraza, aparent simple si fara importanta, pot confirma ceea ce stiam fara sa indraznim sa recunoastem.

Dupa proverbul "Cui pe cui se scoate", unele persoane intra intr-o noua relatie, fara sa fi facut inventarul a ceea ce lasa in urma lor. Orice decizie de ruptura si separare ar trebui insotite de o perioada in care sa reflectam in legatura cu optiunile de viata, stabilirea adevaratelor astepari si dorinte. Pentru ca aceasta perioada de "doliu" sa fie o trambulina pentru o noua relatie (reusita), este indispensabil ca ea sa fie insotita de o examinare reala a propriei persoane. Acceptarea partii noastre de raspundere in esecul unei relatii ne elibereaza de sentimentul de ratare si ajuta la restabilirea increderii in sine.

Carte de psihologie - "Cum sa cresti un copil cu ADHD""

2011-09-26T09:09:00.003+03:00

Titlul original: Parenting children with ADHD. 10 lessons that medicine cannot teach
Publicată prin acord cu American Psychological Association, Washington, DC, USA.
Limba originală: engleză
Traducere de: Cristian Fulaș
Anul apariției: 2011

Autor: Vincent J. Monastra
Colecţia: Psihologie practică
Preţ: 23.75 RON

Copilul tău este neatent și hiperactiv? Răspunde obraznic, este încăpăţânat și face doar ce-l taie capul? Specializat în tratarea copiilor și adolescenţilor cu ADHD, psihologul Vincent Monastra îţi oferă un plan în 10 lecţii pentru a-ţi "îmblânzi" copilul hiperactiv. Vindecarea implică o nutriţie echilibrată, o medicaţie adecvată, precum și tehnici psihologice pentru îmbunătăţirea atenţiei, a concentrării și a controlului comportamentului. Bine documentată, cartea este utilă nu doar părinţilor, ci și medicilor pediatri, pedagogilor și psihologilor școlari.

Vincent J. Monastra, psiholog clinician, este cercetător în neurofiziologia copiilor cu ADHD și lucrează la o clinică new-yorkeză specializată în tulburările de atenţie.

Cuprins:
Introducere

1. Nu este adevărat că toată lumea are un pic de ADHD!
2. Nu părinții sunt cauza ADHD, ci genele!
3. Medicamentele nu vindecă ADHD, dar pot ajuta!
4. Nutriția chiar conteazăhttp://www.blogger.com/img/blank.gif
5. Elevii cu ADHD au dreptul la ajutor la școală
6. Copiii au nevoie de un motiv pentru a învăța
7. Vă veți rătăci fără un plan de lecție
8. Temperamentul o fi el moștenit… dar… controlul emoțional se învață
9. Dacă țipi, nu te ajută la nimic
10. Și părinții sunt oameni!
11. Nu e ușor

Gânduri la final
Lecturi suplimentare
www.edituratrei.ro

Sharing Psychodrama, Sharing Experiences

2011-08-17T14:55:00.005+03:00

In perioada 07 - 09 octombrie 2011 va avea loc la Craiova a patra Conferinta Nationala de Psihodrama cu participare internationala, intitulata: "Sharing Psychodrama, Sharing Experiences". Organizata de Asociatia Romana de Psihodrama Clasica si Societatea de Psihodrama J.L. Moreno in cooperare cu Federatia Romana de Psihoterapie, Colegiul Psihologilor din Romania si Federatia Europeana a Organizatiilor de Training in Psihodrama, Conferinta va beneficia de participarea extraordinara a urmatorilor invitati: Anna Boeri (Italia), Giovanni Boria (Italia), Anne Chesner (Marea Britanie), Hilde Gött (Germania), Nadia Lotti (Italia), Gabriela Moita (Portugalia), Ron Wiener (Marea Britanie).

Programul conferintei va fi impartit in doua sesiuni de comunicari, trei sectiuni de workshopuri sustinute in paralel si patru sesiuni tematice - sociodrama, playback theatre si activitatile cu grupul mare de deschidere si inchidere a conferintei.

Inscrierile se pot face:
on-line, la adresa: www.conferintadepsihodrama.ro
sau pe e-mail:sharingpsychodrama@gmail.com

Carte de psihologie - "Arta mentinerii casniciei"

2011-07-31T22:04:00.002+03:00

Editura Trei, Colectia Psihologie practica
Anul apariţiei: 2011
Autor: Sylvia R. Karasu, T. Byram Karasu
Preţ: 33.25 RON

„Arta menţinerii căsniciei" este o carte despre viaţa conjugală care începe odată cu încheierea nunţii, despre diferenţele psihologice și biologice dintre bărbaţi și femei, care fac căsătoria atât de solicitantă. Cine nu dorește să afle cauzele pentru care pasiunea e în pericol să pălească în decursul căsătoriei, felul cum hormonii exacerbează comportamentul și cum mintea noastră ne zăpăcește uneori? Exemple clare, care sunt presărate pe parcursul cărţii, fiind „sarea și piperul" ei, ilustrează cum sarcinile, nașterile și creșterea copiilor mici și a adolescenţilor împing de atâtea ori o căsnicie spre dezastru și cum stresurile care apar la mijlocul vieţii, de pildă din cauza aventurilor amoroase și a bolilor, contribuie la dezbinarea soţilor. Este, de fapt, o carte care transmite mijloacele esenţiale pentru arta atât de subtilă a menţinerii căsniciei.

Dr. Sylvia R. Karasu este profesor de psihiatrie la Weill Medical College of Cornell University și medic psihiatru la New York Presbyterian Hospital.
Dr. T. Byram Karasu este cadru universitar și Președinte al Departamentului de Psihiatrie și Știinţe Comportamentale de la Albert Einstein College of Medicine și psihiatru-șef la Montefiore Medical Center. Cei doi sunt căsătoriţi de peste trei decenii. Impreună au scris si cartea The Gravity of Weight: A Clinical Guide to Weight Loss and Maintenance.

Cuprins:
Mulţumiri
Introducere
1. Relaţia în căsniciehttp://www.blogger.com/img/blank.gif
2. Sexul în căsnicie
3. Jocul puterii în căsnicie
4. Comunicarea în căsnicie
5. Sarcina şi copiii în căsnicie
6. Copiii şi adolescenţii în căsnicie
7. Vârsta de mijloc în căsnicie
8. Căsătoria — o cauză de boală
9. Redefinirea căsătoriei
Epilog
Bibliografie
www.edituratrei.ro

Experienta unei intimitati adevarate

2011-07-25T15:18:00.001+03:00

Teama de riscurile iubirii pot inhiba intimitatea, in timp ce increderea si dorinta de asumare a riscurilor o incurajeaza. Aparent, pare un paradox: persoanele independente sunt libere si se simt libere sa iubeasca, fiind mai capabile sa iubeasca profund si cu tandrete.

Intimitatea se naste intr-o atmosfera de incredere. Pentru a ne incredinta altuia avem nevoie de siguranta, deschidere, acceptare si congruenta. Ori de cate ori una dintre aceste calitati ale increderii lipseste, simtim (pe buna dreptate) ca nu putem avea incredere in celalalt. Persoanele implicate intr-o relatie de iubire sanatoasa pot conta pe prezenta partenerilor, se simt in siguranta si acceptate, se pot deschide catre ganduri, sentimente si diferente.

Apartinandu-si unul altuia intr-un mod sanatos, partenerii coopereaza in crearea unei atmosfere de incredere, respect si siguranta care sta la baza intimitatii reale. Relatiile care ne permit sa ne manifestam asa cum suntem stimuleaza apropierea. Simtindu-ne liberi sa fim imperfecti, ne asumam riscul de a experimenta si perfectiona, ceea ce creste probabilitatea pastrarii unei relatii. Intimitatea devine profunda atunci cand este insotita de increderea deplina.

Carte de psihologie - "In culisele psihoterapiei"

2011-06-20T08:04:00.004+03:00

Titlul original: On Being a Therapist
Autor: Jeffrey A. Kottler
Colecţia: Psihologie-Psihoterapie

Ce înseamnă să porneşti în călătoria interioară a psihoterapiei cu toate bucuriile, avantajele şi provocările sale? Care sunt riscurile acestei profesii? Cum să fii un terapeut eficient şi cum poţi deveni unul mai bun? Ce se poate spune despre influenţa clienţilor asupra terapeuţilor? Jeffrey Kottler răspunde acestor întrebări şi multor altora, explorând provocările cu care se confruntă terapeuţii de astăzi – presiunea datorată impactului crescând al tehnologiei, realităţilor economice şi progreselor teoretice şi tehnice, factorii de stres cauzați de birocraţia din serviciile sociale, de conflictele de muncă şi, nu în ultimul rând, anxietatea şi depresia clienţilor. Autorul subliniază atât greutăţile inerente ale practicării psihoterapiei, cât şi cele ale interacţiunii cu clienţii dificili, care provoacă terapeutul şi îl frustrează în mod special, şi atrage atenţia asupra fenomenelor de epuizare, oferind sugestii practice pentru a le stopa sau minimiza încă de la început.
Cartea este scrisă pentru practicienii terapiei – asistenţi sociali, consilieri, psihiatri, psihologi, asistenţi medicali în domeniul psihiatric, terapeuţi de familie, cei care lucrează în domeniul asistenţei comunitare, consilieri pastorali şi alţi specialişti în domeniul sănătăţii mentale.

Jeffrey A. Kottler lucrează în domeniul consilierii psihologice de peste treizeci şi cinci de ani şi este profesor la Departamentul de Consiliere, Universitatea de Stat din California, Fullerton şi a fost profesor invitat în Noua Zeelandă, Australia, Hong Kong, Singapore şi Nepal. Este autorul şi coautorul a mai mult de optzeci de cărţi, printre care: Mumia de la masa din sufragerie. Cele mai neobişnuite 32 de cazuri de psihoterapie (Bucureşti: Editura Trei, 2004); Clientul care m-a schimbat (Bucureşti: Editura Trei, 2010).

Cuprins:
Prefaţă

Capitolul 1. Călătoria psihoterapeutului
Capitolul 2. Luptele pentru putere și influenţă
Capitolul 3. Viaţa personală și profesională
Capitolul 4. Cum clienţii își schimbă terapeuţii
Capitolul 5. Dificultăţi ale meseriei de terapeut
Capitolul 6. Imperfecţiunea și confruntarea cu eșecul
Capitolul 7. Pacienţi care ne pun răbdarea la încercare
Capitolul 8. Plictiseala și epuizarea
Capitolul 9. Ceea ce nu se spune
Capitolul 10. Minciuni pe care ni le spunem nouă — și pe care le spunem altora
Capitolul 11. Terapii alternative pentru terapeuţi
Capitolul 12. Către creativitate și dezvoltare personală

Bibliografie

www.edituratrei.ro

Work-shop psihodrama: "The way of being of the director"

2011-05-26T07:40:00.003+03:00

In zilele de 2-3 iunie, Asociatia de Psihodrama Clasica si Cabinetul Individual de Psihologie - Dragoteanu Maria Daniela organizeaza work-shop-ul "The way of being of the director", sustinut de Norbert Apter, Harvard (M.Ed).

In general, se considera, ca pentru a deveni psihodramatist, dezvoltam si asimilam patru roluri majore: cel de psihoterapeut, cel de analist al situatiei si actiunii, de producator si cel de lider de grup. Toate cele patru roluri sunt conditii sine qua non pentru psihodramatist. De altfel, nici unul din aceste roluri nu poate fi limitat “modului de a face” : fiecare din acest roluri sunt inevitabil influentate “de modul de a fi” – al nostru, al celorlalti, al relatiilor.

Modul de a fi in relatie a psihodramatistului este un factor cheie in co-constructia psihoterapeutica in psihodrama. J.L.Moreno nu a elaborat suficient acest aspect. In a doua jumatate a secoului XX, Carl Rogers cercetand acest subiect, a ajuns la concluzia ca rolul primar al celui care da ajutor este cel relational si este legat de “felul de a fi “ al acestuia. Astfel, pentru a putea combina modul de a face cu modul de a fi, psihodramatistul trebuie sa devina un facilitator-psihodramatist.

Acest work-shop urmareste prin intermediul lecturii-discutiilor, exercitiilor, metodelor de actiune si reprezentarii, urmatoarele obiective:

- intelegerea fundamentelor “climatului de facilitare”

- identificarea componentelor cheie a trei conditii necesare si suficiente

- ajustarea celor patru roluri ale psihodramatistului

- cresterea clientului prin acest mod de acompaniere.

NORBERT APTER

Pioner in metodele de actiune umaniste si psihodrama in partea franceza a Elvetiei. Este psihoterapeut acreditat in terapia centrata pe persoana, psihodramatist si trainer, autor a numeroase articole de specialitate.

Are practica privata (sesiuni individuale si de grup) in Geneva, este director al Institutului OdeF, specializat in competente relationale. Conduce trainigul de psihodrama centrata pe persoana din 2000.

Ca trainer international a introdus Metodele de actiune si Psihodrama in anumite Universitati (Geneva, Aosta, Paris), in centre de training (Paris, Oslo) si lucreaza pentru institutii (scoli, spitale, servicii sociale), pentru companii (banci, firme de avocatura, transporturi) si pentru organizatii internationale ( ONU, Organizatia Internationala a Muncii, Crucea Rosie) in estul si vestul Europei si R.D.Congo).

Inscrierile se fac pina la data de 27 mai la adresa de mail: danadragoteanu@yahoo.com; tel. 0722393867 . Pretul este de 80 de euro. Work-shop-ul se va desfasura la Uzine Export(P-ta Victoriei, linga City Bank, Spitalul G.Alexandrescu) sala Diamant sau Top in functie de numarul de participanti.

Conferinta Nationala de Psihologie Experimentala Aplicata

2011-05-15T08:27:00.003+03:00

Societatea Romana de Psihologie Aplicata in colaborare cu Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea Bucuresti organizeaza Conferinta Nationala de Psihologie Experimentala Aplicata, editia I, Bucuresti 13 - 15 mai.

Secțiuni
Cercetari experimentale de laborator;
Psihologie experimentală aplicată în psiholgia industrial organizaţională, transporturi şi resurse umane;
Psihologie experimentală aplicată în clinică şi psihoterapie;
Psihologie experimentală aplicată în psiholgia consumatorului;
Psihologie experimentală aplicată în psihologia educaţională şi psihopedagogie specială;
Psihologie experimentală aplicată în domeniul apărării şi securităţii naţionale.

www.eapsi.ro

Carte de psihologie: "Mintea familiara"

2011-04-27T15:36:00.004+03:00

Autor: Bogdan Boghitoi
Anul apariţiei: 2010
Pret: 23,75 lei

Mintea familiară reprezintă o evaluare filosofică a credibilităţii ştiinţifice a psihologiei de simţ comun. Astfel, pornind de la literatura filosofică de ultimă oră, lucrarea urmăreşte să răspundă la o întrebare fundamentală: îşi au locul în cadrul ştiinţei practicile explicative şi predictive obişnuite, care fac apel la stări mentale precum intenţia sau opinia? Se pot ele integra, de pildă, într-o psihologie matură? Sau dimpotrivă, acest mod de a explica şi anticipa comportamentul celuilalt este incompatibil cu orice teorie care se doreşte cu adevărat ştiinţifică?
Este un subiect de evident interes pentru oricine este preocupat de filosofia minţii sau cea a psihologiei. Şi întrucât astfel de modalităţi explicative şi predictive figurează într-o multitudine de construcţii teoretice, pornind de la cele din istorie, continuând cu cele din sociologie şi sfârşind cu cele economice, lucrarea va fi de maxim interes pentru oricine este preocupat de fundamentele ştiinţelor omului.

Bogdan Boghiţoi este doctor în filosofie, asistent de cercetare în cadrul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti.

Cuprins:
Introducere
Obiective
Provocarea eliminativistă
Structura lucrării

Partea I
Ce nu este psihologia de simț comun
Psihologie de simț comun și raționalitate
Introducere
Davidson, normativitate şi raţionalitate
Lipsa obiectivităţii
Specificitatea metodologică a psihologiei de simţ comun
Normativitate și atitudini propoziţionale
Inferenţialismul lui Brandom
Probleme cu atribuirea
Cele două sensuri ale lui „opinie“
Raţionalitate, normativitate şi atitudinea intenţională a lui Dennett
Concluzii cu privire la raționalitate
Psihologie de simț comun, cauzalitate și caracter nomic
Este explicația psihologică de simț comun cauzală?
Există legi psihologice de simț comun?
Problema simulaționismului
Recuperarea acestor legi de către știință întâmpină dificultăți de principiu?
Perspectiva informațională asupra stărilor mentale comune

Partea a II-a
Stări mentale de simț comun, externalism și problema conținutului restrâns
Introducere: externalismul, o problemă de fond
Externalism și atribuire
Argumentul curent
Un experiment mintal al lui Burge
Ce valoare au intuițiile noastre?
Reinterpretările experimentului mintal al lui Burge
1. Interpretarea atribuirilor ca fiind de re
2. Conținutul este nedefinit
3. Construcția unei noțiuni ad-hoc
4. Strategia metalingvistică
Varianta noastră de externalism. Un prim set de remarci
Al doilea experiment mental al lui Burge
Experimentul mental al lui Davidson
Conținutul restrâns — un nou drum închis
Conținutul restrâns, ca remediu pentru dificultățile legate de cauzație
Critica lui Putnam la adresa argumentului conținutului restrâns
Imaginea unei psihologii
Stările mentale restrânse au probleme cu individuația
Diferența între stările largi și presupușii omologi interni: contra Stich și Kim
Cauzalitate și factori externi: contra Fodor și Stich
Argumente din reprezentaționalitate în favoarea conținutului restrâns: conținutul larg nu este suficient

Partea a III-a
Spre un nou model funcționalist
Funcționalismul clasic și problematica sa
Obiective
Perspectiva funcționalistă — privind înapoi
Funcționalismul, în genere
Funcționalismul de simț comun
O privire sintetică asupra poziției supuse evaluării: trei teze funcționaliste
Problema rolului funcțional și prima teză a funcționalismului
Churchland și succesul explicativ/predictiv al teoriilor funcționale
Putnam II și imposibilitatea de a defini stări funcționale
Psihologia funcționalistă este un proiect imposibil de realizat din cauza limitărilor minții omenești
Putnam și chestiunea holismului
Holism, aspect normativ și identitate
Holism și problema manualului de traducere
Problema realizabilității multiple
Lewis și problema identificărilor psihofizice
Churchland: substraturi multiple, legi unice
Block, definibilitate și realizabilitate multiplă
Problema absenței stărilor mentale
Block: T1 și T2 nu sunt compatibile
Kim și problema proiectabilității
Argumentul metafizic al lui Kim
Putnam II: orice sistem poate implementa o proprietate funcțională
Schiță a unui nou model funcționalist
Varianta noastră de funcționalism
Ce sunt stările mentale de simț comun?
Respingerea lui T3
În ce direcție ne îndreptăm
Răspuns la posibile obiecții
Owens și problema rolului funcțional
Schiffer și experimentele tip „Pământul Geamăn“
O perspectivă mai largă. Corolare

Partea a IV-a
Problema eliminativismului. Concluzii
Neuroștiință și eliminativism
Conecționism și psihologie de simț comun
O examinare a argumentelor lui Churchlandhttp://www.blogger.com/img/blank.gif
Incapacitatea psihologiei de simț comun de a explica anumite fenomene accesibile neuroștiinței
Incapacitatea de a evolua a psihologiei de simț comun
Problema izolării psihologiei de simț comun
Concluzii
Opere citate

www.edituratrei.ro

Paste Fericit!

2011-04-21T08:41:00.002+03:00

In perioada 21 - 27 aprilie, cabinetul este in vacanta. Pentru programari si informatii, reveniti dupa 27 aprilie.

Paste Fericit alaturi de cei dragi! Va doresc ca Sfanta Noapte a Invierii sa va aduca liniste in suflet, bucurie si sanatate

Cand amanarea devine un obicei

2011-04-11T21:49:00.000+03:00

Unele persoane amana mereu sarcinile pe care le au de realizat, spunandu-si: “azi ma simt obosit”, “nu ma simt in stare acum”, “maine voi, poate, mai pregatit”... Cu totii am trecut prin momente de nehotarare si ezitare, cand am lasat totul pe ultima suta de metri, insa unii dintre noi au obiceiul de a amana mereu lucrurile importante pe care le au de facut. Aceasta tergiversare provoaca o accentuata stare de insatisfactie, amestecata cu sentimente de neputinta, ineficacitate si frustrare. Dar amanarea este, de multe ori, primul pas spre renuntare si abandon.

Actiunea este ultimul dintre pasii de rezolvare a unei probleme. Doar prin actiune ne angajam personal si deplin, dezvaluindu-ne, astfel, dorintele si intentiile. Perceptiile, framantarile si emotiile fac parte din teritoriul noastru interior, pe care il putem pastra, pana la un punct, ferit de priviri indiscrete. Este usor de inteles de ce, de multe ori, luam atatea precautii pana sa actionam.

N-am chef de asta acum.
Oamenii nehotarati sunt adesea convinsi ca trebuie sa fie purtati de entuziasm si inspiratie, inainte de a trece la actiune. Ei cred ca trebuie sa aiba chef sa o faca, trebuie sa le vina firesc, de la sine. De aceea asteapta sa le vina “cheful”, insa de aici si mai multa asteptarea, indoieli si chiar abandon.

Daca vrem sa ne infrangem inertia este suficient sa ne facem primul pas, si cu cat vom progresa in ceea ce facem, cu atat impresiile negative se vor estompa. Oricum, este mai demn de lauda sa ne angajam intr-o actiune, indifferent de cat de dificila este, decat sa ne complacem in inactivitate.

De multe ori, zilele cele mai productive si pline de satisfactii au fost cele care au inceput descurajator!

Am impresia ca o sa fie greu si neplacut.
“Cine vrea sa manance miezul, trebuie sa sparga, mai intai, nuca”. Daca avem tendinta de a renunta la actiune inainte de a incepe, de teama dificultatilor, sa nu uitam ca putine lucruri se obtin fara efort sau frustrare.

In categoria castigatorilor intra aceia care sunt gata sa ia in piept orice provocare in timp ce invinsii sunt dezamagiti de la prima dificultate. Daca citim biografiile unor celebritati, vom vedea cate incercari grele au suportat inainte de a invinge, insa acestea au contribuit la dezvoltarea unor calitati necesare in obtinerea succesului.

Totusi, cele mai mari succese sunt cele pe care le obtinem asupra noastra insine.

Teama de esec
Sunt persoane care refuza sa se angajeze intr-o actiune de teama unui esec. Prefera sa nu faca nimic, decat sa se expuna riscului de a esua. Pentru ei esecul nu este doar un episod neplacut, insa trecator, ci este sinonim cu o tragedie, cu respingerea din partea celorlalti.
Esecul face parte din viata, el nu are nimic rusinos sau injositor. Statistic vorbind, cu cat ne straduim mai mult, cu atat sansele de reusita sunt mai ridicate. Daca renuntam sa mai vedem esecurile ca ingrozitoare si distrugatoare, vom deveni mai indrazneti si vom reusi sa ne facem viata mai frumoasa, mai indrazneata si mai palpitanta.

Esecurile sunt adesea sursa de invatare si, de ce sa nu recunoastem, contribuie mult la formarea caracterului nostru.

Prefer sa nu fac nimic decat sa risc sa nu iasa perfect
Perfectionismul le determina pe unele persoane sa ezite, adesea, inainte de a actiona. Daca nu fac nimic, ei sunt siguri ca nu fac greseli. Dar aceasta inactivitate este, probabil, cea mai mare greseala pe care ar putea-o face.

Acest comportament poate avea origini diferite. Cea mai frecventa este frica de a deceptiona, de a pierde stima sau dragostea persoanelor dragi. Unele persoane cred ca traiesc intr-o lume intransingenta, unde eroarea nu este permisa si unde doar perfectiunea iti permite sa fi apreciat si valorizat. Alte persoane au fost crescute in cultul prestigiului si al superioritatii, facandu-si o idee inalta despre ei insisi si despre ascendenta lor si percepand mediocritatea ca pe o amenintare periculoasa pentru imaginea lor distinsa. Altele cred ca imperfectiunea si eroarea sunt foarte rusinoase si ii devalorizeaza in plan personal.

“Oricum nu mi-ar aduce nimic bun”.
Starile depresive sunt, adesea, marcate de o descurajare accentuata, de sentimentul ca nu mai ai la ce sa te astepti bun. Chiar si putinele activitati in care se implica un depresiv, par in ochii acestuia fade si lipsite de interes.

Anticiparea negativa a rezultatului actiunii este exagerata, persoana in cauza dandu-si seama de aceasta doar prin angajarea in activitate, in ciuda lipsei de zel.
Letargia si apatia conduc la pasivitate cronica, persoanele nu gasesc forta necesara pentru a intreprinde ceva, pentru ca nu gasesc nici o satisfactie. Pentru aceasta, putem exersa programandu-ne activitati, pentru care vom stabili experimental ratele de satisfactie scontate si reale. Sau putem sa ne oferim mici recompense pentru sarcinile mai putin placute. Suferim de nehotarare si pasivitate din cauza unui sentiment profund de zadarnicie.

Trebuie....
Cu cat ne spunem ca “trebuie” sa facem un anumit lucru care nu ne entuziasmeaza, cu atat avem tendinta sa-l amanam pentru mai tarziu. Cu totii suntem astfel construiti, incat sa rezistam presiunilor, chiar si atunci cand ele vin din propria noastra ratiune. Expresiile de genul “trebuie” contin nuante pronuntate de autoritate si morala si trezesc in noi sentimente de revolta sau de vinovatie. Asa ca, nu le acceptam: “Bine, bine, vom vedea mai tarziu...”

Daca incetam sa ne mai chinuim mintea cu imperative care ne exaspereaza, sarcina de indeplinit ne va aparea intr-o lumina mai putin austera.. Pentru aceasta, este suficient sa reformulam asa-zisele obligatii intr-un limbaj mai putin imperativ: “ar fi bine ca...”, “am tot interesul sa...”, ar foarte util sa...”. Este bine sa invatam sa ne fixam obiective care sa nu semene a obligatii.

Protestul prin “nu”
Reactiile negative legate de indeplinirea unei sarcini sunt mai puternice atunci cand este implicata o a treia persoana, iar imperativele apar ca un ordin sau ca o comanda. Ele pot fi, in esenta, logice si rezonabile, dar pot sa fie legate de o aversiune sau de un resentiment fata de persoana care da “comanda”.

Este pacat sa respingem o sarcina profitabila doar din considerente care tin de comunicare. Noi suntem primii care vom suferi din aceasta cauza. Ar fi mai util sa ne reglam diferendele prin buna intelegere si prin utilizarea tehnicilor de comunicare eficienta.

Este important sa planifici atat timpul pentru munca, cat si timpul liber. Oamenii, ca sa isi gaseasca un echilibru, au nevoie si de placere, de bucurii, de relaxare, astfel incat este de preferat sa se planifice timpul liber si sa se respecte programul pe cat este posibil. Nu cred ca este indicat sa planifici mai intai timpul liber, pentru ca poti ramane cu sarcini profesionale sau casnice neterminate, care iti pot genera stari de tensiune, de neliniste.

Ce putem face?
Planificarea timpului pentru munca si a timpului liber ne permite sa obtinem un echilibru intre ceea ce “trebuie” sau este important sa facem si activitatile care ne relaxeaza. Mai intai, planificam sarcinile profesionale si pe cele casnice si, dupa realizarea acestora, timpul liber. Nerealizarea sau neterminarea sarcinilor si obligatiilor genereaza complicatii, tensiune si frustrare, ca sa nu mai vorbim de comprimarea sau chiar disparitia timpului pentru distractie si relaxare.

Trecerea in revista a motivelor pentru care vrem (sau nu vrem) sa facem ceva, ne permit sa vedem mai clar care sunt avantajele si dezavantajele concrete. Pentru aceasta, este suficient sa facem un tabel cu doua coloane: in coloana din stanga trecem avantajele realizarii activitatii sau sarcinii respective, iar in coloana din dreapta inconvenientele realizarii ei. Este bine sa fim cinstiti cu noi insine si sa completam in liniste, refelectand la fiecare aspect. Cu cat mai fina este analiza motivatiilor, cu atat mai usor ne va fi sa deblocam mecanismele actiunii.

Aparitia unor evenimente neprevazute pot impiedica sau bloca trecerea la actiune. De aceea, in cazul unor sarcini importante, putem apela la anticiparea problemelor care ar putea aparea si a masurilor de contracarare a acestora.

Pentru a ne usura munca, putem diviza o sarcina in secvente mai usor abordabile si sa ne pregatim din timp materialul necesar. Atunci cand atacam un proiect in globalitatea lui, exista pericolul sa ne simtim sufocati de amploarea lui. In schimb realizarea “pe bucati”, usureaza efortul, failiteaza succesele intermediare si permite abordarea viitoare cu mai mult entuziasm si incredere.

Folosirea unei agende ne ajuta sa notam ceea ce avem de facut pe o perioada mai mare de timp si, in felul acesta, nu mai este necesar sa ne gandim tot timpul la ce avem de facut. Agenda noastra “tine minte”.

Stresul, un inamic de temut?

2011-04-03T22:56:00.001+03:00

Ritmul intens de munca si presiunea zilnica, tot mai greu de suportat, contribuie la instalarea treptata a unui sentiment de presiune apasatoare. Desi incercam sa negam aceasta, organismul nostru nu ne minte, el reflectand fidel in plan fizic ceea ce traim la nivel afectiv, dar vrem sa trecem cu vederea. Simptome, precum stare de nervozitate, somn agitat si neodihnitor, oboseala, dureri de cap, de stomac sau de spate, sunt principalele semnale ca stilul nostru de viata devine periculos pentru noi insine.

Cum se produce stresul?
In situatii resimtite ca amenintatoare, creierul nostru este programat sa trimita sa trimita semnale de alarma care sa pregateasca organismul pentru a face fata. Glandele suprarenale secreta adrenalina, noradrenalina si cortizol, care, printre alte functii, pregatesc organismul de lupta. Acesti hormoni sunt considerati hormonii instinctului de supravietuire, avand legatura cu timpurile in care oamenii traiau intr-un mediu periculos, cu situatii care puneau permanent viata in pericol. In prezent, desi nu mai este vorba de lupta fizica, ci, mai degraba, de exigente si asteptari, instinctele s-au pastrat, iar noi reactionam asa cum am fost „programati”. Si pentru ca actiunea fizica este blocata, toata energia eliberata ramane la nivelul organismul, provocand acea stare de disconfort specifica stresului.

Cum se manifesta?
La nivel biologic, raspunsul organismului la stres este instinctiv si se produce automat, fara a putea fi controlat: transpiratie, accelerarea batailor inimii, tulburari ale somnului, dereglari ale glicemiei, dureri de cap, spate sau musculare. Pe termen lung, stresul este considerat ca fiind factorul declansator a numeroase afectiuni (ulcer gastric, diabet, afectiuni dermatologice, disfunctii sexuale), avand, in acelasi timp, si efecte vizibile (caderea masiva a parului, cresterea in greutate).
La nivel emotional, stresul poate fi resimtit intr-o gama larga de stari (neliniste, nervozitate, tristete, descurajare etc.). Sunt perturbati de temeri si nelinisti. Suntem ingrijorati de ceea ce ni se intampla si nu putem controla, iar aceste griji ne afecteaza atat in plan emotional, cat si cognitiv, pentru ca suntem coplesiti de ganduri apasatoare.
In plan comportamental, exista riscul sa facem excese – abuz de mancare sau dulciuri, de alcool, tutun sau diferite substante, ceea ce poate duce la dependente. Unele persoane se izoleaza, aratand un dezinteres paradoxal fata de activitati altadata apreciate. In functie de apartenenta la un sex sau altul, reactionam la factori stresanti diferiti si in modalitati diferite. Barbatii sunt afectati de provocarile legate de pozitia de autoritate si par a fi mai bine inzestrati pentru reactia de tip „lupta sau fugi” in fata unui pericol, cedarea nefiind o optiune pentru cei mai multi. Femeile, in schimb, sunt mai afectate de stresul inter-relational, ele orientandu-se catre sprijinul social si verbalizarea aspectelor suparatoare.

Folositor sau daunator?
Deşi cuvântul stres are, în general, o conotaţie negativă, nu este neapărat o experienţă neplăcută, putând fi privit şi ca un instrument pentru dobândirea unei adaptări dinamice la situaţii noi. Conceptul de eustres sau stresul pozitiv se referă la consecinţele sănătoase ale unor experienţe stresoare, fiind prin excelenţă un stres de scurtă durată, cu efecte benefice asupra organismului. Distresul sau stresul negativ se referă la consecinţele nefavorabile sau distructive ale stresului în plan fiziologic, psihologic sau comportamental; are implicaţii semnificative asupra persoanei (sentimente de insatisfactie, nemultumire, nervozitate, relatii tensionate cu cei din jur, imbolnaviri frecvente).
Stresul poate fi folositor atunci cand este de scurta durata si ne motiveaza sa facem lucrurile pe care ni le dorim sau le consideram importante. Atunci cand el se prelungeste in timp, se manifesta in situatii pe care le evaluam ca dificile, percepand o discrepanta intre solicitari si capacitatile noastre de a le face fata.

Cum facem fata stresului?
Dintre cele mai cunoscute si facile modalitati de a face fata stresului sunt:
• Prioritizarea sarcinilor – o agenda bine organizata care tine cont de posibilitatile noastre fizice si psihice reduce considerabil riscul instalarii stresului.
• Reformularea problemei – atunci cand privim o problema din mai multe puncte de vedere, obtinem o imagine de ansamblu mai realista si cu mai multe optiuni de abordare.
• Acceptarea a ceea ce nu putem schimba – atunci cand nu avem posibilitatea de a face ceva in legatura cu o sursa de stres negativ, am face bine sa uitam de ea, ca si cum, mental, am arunca problema la gunoi. S, uneori, atunci cand nu putem lupta impotriva a ceea ce ne supara, putem folosi asta intr-un mod productiv, in folosul nostru.
• Abordarea pozitiva – in loc sa ne spunem „iar este una dintre zilele acelea”, ne putem spune „Ce bine ca am trecut peste asta”. O zi proasta poate fi salvata de o abordare pozitiva si vom observa imediat cum aceasta schimba radical starea noastra de spirit.
• Stilul de viata sanatos – poate reduce semnificativ impactul stresului asupra noastra: exercitii fizice regulate, reducerea consumului de fast-food-uri, dulciuri si sucuri acidulate, reducerea consumului de alcool si tigari, somn suficient etc.
• Cresterea asertivitatii – sa invatam sa spunem „nu” si sa exprimam ceea ce simtim fara agresivitate.
• Exercitiile de relaxare – sunt foarte eficiente atunci cand sunt practicate regulat; linistesc si limpezesc mintea si imbunatatesc capacitatea de concentrare. Exista numeroase exercitii de relaxare, potrivite fiecaruia dintre noi.

Atunci cand stresul ne cauzeaza o stare emotionala si fizica tot mai greu de suportat si controlat, este important sa apelam la ajutor de specialitate!

Sa intelegem dependentele

2011-02-18T08:32:00.005+02:00

Atunci când vorbim de dependenţe, ne gândim, de obicei, la alcool, tutun, droguri, deşi putem fi dependenţi, într-o măsură mai mare sau mai mică, de orice aspect al vieţii noastre: jocuri de noroc, muncă, mâncare, relaţii, chiar dragoste. Nu doar substanţele chimice ne pot crea dependenţe, numeroase studii evidenţiind existenţa unei legături între emoţiile anticipării unor riscuri majore şi dependenţe – biologic, teama poate amplifica dorinta. În dorinţa de a avea succes, de a răzbate prin problemele de zi cu zi, fiecare dintre noi folosim diferite metode, mai eficiente sau mai puţin eficiente pentru a ne evita confruntarea cu emoţiile negative.
Va invit sa cititi intregul articol in Almanahul medical.ro

Lumea viselor noastre

2011-01-30T14:29:00.005+02:00

Suntem fascinati de visele noastre si incercam sa le intelegem si sa le descifram. De cele mai multe ori nu reusim, insa simtim ca, desi atat de ciudate, au legatura cu ceea ce ni se intampla in acea perioada a vietii noastre. Apelam la prieteni, dictionare de vise, internet...
Va invit sa cititi intregul articol in paginile almanahului medical.ro

Carte de psihologie: "100 de cai spre fericire. Ghid pentru oameni ocupati"

2011-01-03T12:17:00.003+02:00

Titlul original: 100 Ways to Happiness. A Guide for Busy People
Limba originala: engleza
Autor: Timothy J. Sharp
Traducere de: Gabriela Mărășescu
Anul aparitiei: 2010
Editura Trei Colecţia: Psihologie practică
Preţ: 27.55 RON

„Sunt prea ocupat să fiu fericit…" Te gândești vreodată așa? Mulţi dintre noi o fac mereu, spune psihologul și expertul în fericire Timothy Sharp.

În căutarea unui loc de muncă mai bun, unei case mai mari, unor concedii mai exotice și unor copii cu performanţe deosebite, am devenit mult prea ocupaţi pentru a mai da atenţie componentei ce le va face pe cele menţionate mai sus să merite osteneala: fericirea.
Vestea bună este că dobândirea fericirii nu este o sarcină herculeană. Nu are nevoie de terapie costisitoare sau de ani de auto-examinare. Adesea este vorba despre ajustarea fină a gândurilor noastre și de punerea în practică a unor tehnici zilnice simple.
Accesibilă, informativă și amuzantă, 100 de căi spre fericire ne încurajează să privim fericirea ca pe ceva realizabil, gestionabil și mult mai înalt decât vieţile pe care le trăim acum.

TIMOTHY J. SHARP este psiholog clinician și profesor de psihologie la UTS School of Business din Sidney. În 2003 a înfiinţat The Happiness Institute, care asigură servicii de consultanţă și coaching. Dintre cărţile sale, de un mare succes s-au bucurat The Good Sleep Guide și The Happiness Handbook. Informaţii suplimentare pe www.thehappinessinstitute.com.

Cuprins:
Introducere
PRIMA SECŢIUNE - 20 DE CĂI SPRE OBICEIURI MENITE SĂ ADUCĂ FERICIREA

1. Redefinește fericirea
2. Nu îţi limita potenţialul
3. Folosește-l mai puţin pe „trebuie"
4. Oferă-ţi câte o „happy hour"
5. Fă mici schimbări în viaţa ta
6. Scapă de proastele obiceiuri
7. Reîmprospătează-ţi cât mai des viaţa
8. Fă-o astăzi
9. Privește-ţi obiectiv copilăria
10. Iartă-i pe ceilalţi
11. Fii propriul tău guru
12. Recunoaște-ţi punctele forte
13. Găsește-ţi ritmul firesc
14. Transferă-ţi abilităţile
15. Păstrează-ţi concentrarea
16. Ţine un jurnal al evenimentelor pozitive
17. Practică exerciţii de recunoștinţă
18. Fă o prioritate din odihnă
19. Creează-ţi un sistem de recompense
20. Amintește-ţi să fii fericit!

SECŢIUNEA A DOUA -- 20 DE CĂI SPRE UN CORP FERICIT
21. Fă exerciţii chiar acum!
22. Fă exerciţii ca să îţi ridici moralul
23. Practică meditaţia de concentrare asupra prezentului
24. Fă o plimbare de recunoștinţă
25. Practică respiraţia controlată
26. Practică relaxarea progresivă a mușchilor
27. Practică relaxarea prin vizualizare
28. Pune-ţi în ordine rutina somnului
29. Înlătură din dormitor lucrurile care-ţi distrag atenţia
30. Deconectează-te
31. Debarasează-te de povară
32. Ţine un jurnal al exerciţiilor
33. Ia o gustare sănătoasă
34. Rehidratează-te
35. Fă exerciţii energice
36. Fă mai multe lucruri neprevăzute
37. Acceptă-ţi corpul
38. Ascultă-ţi corpul
39. Dezmorţește-te
40. Râzi!

SECŢIUNEA A TREIA -- 20 DE CĂI SPRE RELAŢII MAI BUNE
41. Renunţă la comparaţii
42. Arată-ţi preţuirea pentru ceilalţi
43. Petrece-ţi timpul cu oamenii optimiști
44. Fii de ajutor
45. Concentrează-te pe calităţile oamenilor
46. Fii un prieten necondiţionat
47. Nu uita ce urmărești prin relaţiile tale
48. Accentuează partea pozitivă
49. Multiplică replicile pozitive în defavoarea celor negative
50. Comunică în mod eficient
51. Fii asertiv în conversaţie
52. Alege-ţi cu grijă cuvintele
53. Investește în relaţia ta intimă
54. Fii un binefăcător
55. Fă o vizită de recunoștinţă
56. Fii generos
57. Bazează-te pe ceilalţi
58 Găsește-ţi un „tovarăș întru fericire"
59 Caută-ţi un prieten care să te laude
60. Fii deschis la critică

SECŢIUNEA A PATRA -- 20 DE CĂI SPRE O GÂNDIRE POZITIVĂ
61. Trăiește deasupra liniei!
62. Clarifică-ţi valorile
63. Respinge valorile contrare
64. Nu există nimic bun sau rău în sine
65. Păcălește gândurile negative
66. Practică „fericirea kaizen"
67. Simplifică-ţi viaţa
68. Ocupă-te de lucrurile mărunte
69. Gândește ca un optimist
70. Ascultă-ţi vocea interioară
71. Pune-ţi gândurile sub semnul întrebării
72. Folosește un filtru pentru mesajele nesolicitate
73. Testează utilitatea gândurilor
74. Lasă-ţi grijile deoparte
75. Intră în joc
76. Mai gândește-te
77. Sădește gânduri optimiste
78. Pune-ţi întrebări
79. Nu lăsa cerul să se prăbușească — judecă raţional
80. Aplică legea lui Pareto

SECŢIUNEA A CINCEA -- 20 DE CĂI PENTRU A PLĂNUI ȘI CREA O VIAŢĂ FERICITĂ
81. Stabilește-ţi obiectivele
82. Lucrează și relaxează-te folosindu-te de punctele tale forte
83. Vizualizează-te ca fiind fericit
84. Regizează-ţi propria poveste de viaţă
85. Creează-ţi un „buchet al fericirii"
86. Fă o înlocuire
87. Fă un panegiric pentru viaţa ta ideală
88. Maximizează-ţi productivitatea fericirii
89. Pune-te pe primul loc
90. Plănuiește minipauze
91. Prioritizează sarcinile
92. Redimensionează-ţi munca
93. Nu mai aștepta fericirea
94. Arată-te curios
95. Înveselește-te
96. Înlătură obstacolele
97. Conservă-ţi fericirea
98. Fii pregătit pentru piedici
99. Ocupă-te de problemele tale
100. Trăiește ca un copil de cinci ani

www.edituratrei.ro

Sarbatori Fericite!

2010-12-25T10:46:00.003+02:00

Va doresc un Craciun fericit alaturi de cei dragi si un An Nou cu multa sanatate si bogat in impliniri!

Noi si temerile noastre

2010-11-09T08:04:00.002+02:00

De ce te temi ? Cum reacţionezi când te temi ? Cum iţi afectează viaţa, temerile pe care le ai? Ce poţi schimba ?

Te invităm, în cadrul unei noi sesiuni demonstrative de psihodramă, să iţi explorezi temerile dintr-o nouă perspectivă, una psihoterapeutică.
În timpul acestui periplu, în care temerile tale vor urca pe scenă, ai ocazia să :
• te familiarizezi cu specificul, atmosfera şi beneficiile terapiei de grup realizate cu tehnicile caracteristice psihodramei
• îţi formezi o imagine clară , despre ceea ce înseamnă şi mai ales, nu înseamnă dezvoltarea personală, terapia de grup şi psihodrama
• îţi dai seama dacă eşti intersat să faci parte dintr-un grup de dezvoltare personală sau să urmezi un proces psihoterapeutic.

Sesiunile demonstrative sunt un loc de întâlnire pentru exprimarea liberă a creativităţii şi spontaneităţii, într-o atmosferă care facilitează înţelegerea teoretică şi practică a psihodramei. Se adresează tuturor celor interesaţi de dezvoltare personală şi psihoterapie – studenţi, masteranzi, psihologi cu formare în alte orientări terapeutice, persoane interesate de formarea în psihodramă clasică, celor interesaţi de a urma o formă de psihoterapie.

Se desfasoară sâmbătă, 20 noiembrie, începând cu ora 9:30. Durata este de 3 ore, iar numărul maxim de participanţi este de 10 persoane.

Taxa de participare este de 50 RON (se achită în avans).

Pentru înscrieri şi informaţii suplimentare, ne puteţi contacta la numerele de telefon: 0727.35.35.28 (Valentina Andrei) şi 0744.440.178 (Irina-Cătălina Manta). Detalii locatie : www.psiholog-cabinet.ro
Adrese mail : andrei_valentina@yahoo.com, mantairinacatalina@yahoo.com

Carte de psihologie: "Imperfecti, liberi, fericiti. Practici ale stimei de sine"

2010-10-23T08:29:00.003+03:00

Titlul original: Imparfaits, libres et heureux. Pratiques de l’estime de soi
Publicată de: Odile Jacob, Paris, 2006
Limba originală: franceză
Traducere de: Nicolae Baltă
Anul apariţiei: 2010

Autor: Christophe André
Editura Trei Colecţia: Psihologie practică
Preţ: 49.00RON

Să fii în sfârşit tu însuţi. Să nu îţi mai pese de impresia pe care o faci. Să acţionezi fără să te temi nici de eşec, nici de judecata altora. Să nu mai tremuri la gândul respingerii. Şi să îţi găseşti liniştit locul printre ceilalţi.
Cartea aceasta vă va ajuta să înaintaţi pe calea stimei de sine. Să o construiţi, să o reparaţi, să o protejaţi. Ea vă va ajuta să vă acceptaţi şi să vă iubiţi, chiar dacă sunteţi imperfecţi. Nu ca să vă resemnaţi, ci ca să evoluaţi mai bine.
Imperfecţi, dar liberi şi fericiţi...

Christophe André este psihiatru şi psihoterapeut, autor al unor cărţi de mare succes internaţional. Dintre acestea, Editura Trei a publicat: Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile, Cum să te iubeşti pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi, Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele (împreună cu François Lelord), Cum să ne eliberăm de frica de ceilalţi (împreună cu Patrick Légeron), Stările sufleteşti.

Cuprins:

Introducere

Partea întâi. Stima de sine înseamnă toate acestea
Un program
Esenţialul despre stima de sine
Ce este o bună stimă de sine?
Șchiopătaturile stimei de sine
Stimele de sine vulnerabile: cele joase şi cele false
Dezvoltarea durabilă a stimei de sine
Stima de sine începe prin acceptarea de sine
Portbagajul scuterului meu

Partea a doua. Să ai grijă de tine
Practicarea acceptării de sine
Să nu ne mai judecăm
Să-ţi vorbeşti
Nonviolenţă cu tine însuţi: încetează să-ţi mai faci rău!
Lupta cu propriile complexe
Protejarea stimei de sine de influenţele toxice, de publicitate şi de presiunile sociale
Să te asculţi, să te respecţi şi să te afirmi
A trăi imperfect: curajul de-a fi slab
Să te ocupi de moralul tău
Să-ţi fii cel mai bun prieten
„Aşezată între două vedete"

Partea a treia. A trăi cu ceilalţi
Durerea insuportabilă a respingerii sociale
Lupta cu teama de respingere (şi excesele ei)
Teama de indiferenţă şi dorinţa de recunoaştere: să exişti în privirea celorlalţi
Căutarea dragostei, a afecţiunii, a prieteniei, a simpatiei: căutarea stimei celorlalţi
Prezentarea de sine: ce faţă să oferim?
Teama de ridicol şi lupta cu ruşinea şi rănile amorului-propriu
A pune raporturile sociale pe calea cea bună: să ne ferim de irezistibilul reflex al comparaţiilor şi să refuzăm competiţiile inutile
Invidie şi gelozie: emoţiile îndoielii de sine şi remediile lor
Să nu ne mai temem de ceilalţi şi să avem încredere: beneficiile sunt superioare inconvenientelor
Să nu mai judecăm: beneficiile faptului de a-i accepta pe ceilalţi
Gentileţe, gratitudine, admiraţie: legătura cu ceilalţi întăreşte legătura cu sine
A pune diferit problema stimei de sine: să ne găsim locul printre ceilalţi
Narcis

Partea a patra. Acţiunea schimbă totul!
Acţiune şi stimă de sine: să ne mişcăm ca să ne stimăm
Acţiunea, nu presiunea: regulile acţiunii senine
Să ascultăm feedbackul
Putem scăpa de teama de eşec?
Autonomia faţă de succes, reuşite şi consacrări: până unde să mergem cu indiferenţa? Sau cu libertatea…
Psihologia regretelor
Acţiunea care ne schimbă şi care schimbă lumea
Ursuleţul brun e mândru de el

Partea a cincea. Uitarea de sine
Tăcerea stimei de sine
Să ne intensificăm prezenţa în momentul de faţă
Să ne retragem în spatele sensului dat la ceea ce facem
Umilinţa: până unde să renunţăm la sine?
Stima de sine, sensul vieţii şi teama de moarte
Bătrânul domn arab şi televiziunea

www.edituratrei.ro

Sesiuni demonstrative de psihodrama

2010-09-27T15:01:00.002+03:00

• Doriti sa va familiarizati cu specificul, atmosfera si beneficiile terapiei de grup realizate cu tehnicile caracteristice psihodramei?

• Vreti sa va formati o imagine bazata pe experienta proprie despre ceea ce inseamnă si, mai ales, nu inseamna dezvoltarea personală, terapia de grup si psihodrama?

• Sunteti interesati de dezvoltarea personala sau vreti sa urmati o forma de psihoterapie?

Sesiunile demonstrative sunt un loc de intalnire pentru exprimarea libera a creativitatii si spontaneitatii, intr-o atmosfera care faciliteaza inţelegerea teoretica si practica a psihodramei. Se adreseaza tuturor celor interesati de dezvoltare personală si psihoterapie – studenti, masteranzi, psihologi cu formare în alte orientari terapeutice, persoane interesate de formarea in psihodrama clasica, celor interesati de a urma o forma de psihoterapie.

Se desfasoara lunar, sambata, incepand cu ora 9:30. Durata lor este de 3 ore, iar numărul maxim de participanti este de 10 persoane.
Prima sesiune are loc pe 23 octombrie.
Taxa de participare este de 50 RON.

Pentru inscrieri si informatii suplimentare, ne puteti contacta la numerele de telefon: 0727.35.35.28 (Valentina Andrei) si 0744.440.178 (Irina-Catalina Manta)

Despre efort si consecventa

2010-08-29T20:37:00.001+03:00

Traim vremuri confuze. Observam, pe de o parte, ca viata devine tot mai grea, depunem eforturi din ce in ce mai mari pentru a avea succes si a supravietui. Efortul nostru de adaptare inseamna lupta de uzura si stres crescut. Pe de alta parte suntem asaltati cu mesaje care incearca sa ne convinga de faptul ca lucrurile stau si altfel, ca putem avea rezultate fara o implicare prea mare din partea noastra. Cine nu le-a auzit? “Slabiti mancand la fel ca pana acum” sau “Gimnastica fara efort” (sic!), sau “Un corp armonios in doua luni” sau “Tonifiere musculara stand in fata televizorului” sau “Slabiti prin hipnoza” sau “Consiliere psihologica prin net” sau “Invatati limba engleza intr-o luna”… Nu avem altceva de facut decat sa stam linistiti in fotoliu si altcineva sau altceva o sa faca lucrurile in locul nostru… Bineinteles contra unei sume modice de bani! Cei care transmit asemenea pleonasme si enormitati au, desigur, scopul lor. Unii dintre cei carora li se adreseaza si care, din comoditate, le iau ca adevaruri, uita un lucru esential: ca sa ajungi intr-un anumit loc trebuie sa strabati un drum si sa-ti asumi partea ta de neliniste, transpiratie, frustrare si satisfactie, esec si izbanda, inerente acestui demers. Nu doar atingerea unui obiectiv este importanta si ne aduce implinire, ci si efortul necesar pentru strabaterea acestui drum generic are rostul si frumusetea lui, pentru ca doar actionand astfel apelam la resursele si abilitatile noastre, intarindu-ni-le si insusindu-ni-le.
Am mers intr-o perioada la un grup de psihodrama. Am fost in cateva randuri pe punctul de a renunta la grup. Mi se parea ca bat pasul pe loc. As fi vrut sa gasesc rezolvari rapide ale unor stari care se perpetuau de ani si ani! Mi-as fi dorit ca eforturile mele mici sa aduca schimbari mari! Nevoile mele de acceptare, de identificare cu membrii grupului nu mi se pareau ca imi sunt satisfacute. As fi vrut sa nu ma simt uneori pierdut, deznadajduit si confuz dupa o sedinta de grup! Mi-ar fi placut sa ma vaiet si ceilalti sa ma mangaie pe crestet! Visam ca cei din jurul meu sa ma priveasca mirati dupa doar cateva sedinte si sa-mi spuna: “Esti altfel, ai succes si debordezi de incredere si optimism, cum ai reusit?” Cand eram gata sa abandonez imi veneam in fire: nu cumva perpetuam un scenariu din viata reala, acela al renuntarii din comoditate, lasitate si nerabdare? Cum ma simteam dupa ce urmam acel binecunoscut scenariu? Ma simteam gol, fara viata si fara valoare, cu o intrebare ce revenea mereu si mereu, in cele mai neasteptate ocazii: “Ce-ar fi fost daca incercam mai mult?” Si astfel am renuntat in cateva randuri la ideea retragerii fortate de imprejurari, revenind “in joc”, mai hotarat si mai incrancenat. A fost o perioada cand castigam mai putini bani, dar psihoterapeuta la care mergeam mi-a propus o reducere a taxei pentru o perioada. Am continuat. A urmat o vreme in care programul de lucru al noului job se suprapunea cu orele de psihodrama. Am facut in asa fel incat sa pot veni in continuare la psihoterapie. Mi-am propus ca nimeni si nimic din afara mea sa nu ma oblige sa renunt la psihodrama. Mi-am propus ca doar eu sa fiu acela care, in cunostinta de cauza si deliberand cu mine insumi in forul meu interior, sa fiu acela care sa-mi decid perioada plecarii. Care nu va fi niciodata atunci cand voi fi “sub val”, adica obligat de lucruri externe sau considerand activitatea de pana atunci din grup ca o incercare lipsita de relevanta. M-am decis ca sa-mi ofer o mica victorie si sa plec atunci cand voi fi “pe val”, vazand linia orizontului, locul din care am plecat si locul in care vreau sa ajung. Efortul meu de a continua a inceput sa dea roade. Am observat ca am devenit un membru important pentru grup si asta a mers mana in mana cu recastigarea stimei fata de mine insumi si un mod mai hotarat de a face fata diferitelor provocari din viata reala. Acestea erau doua lucruri importante pentru care venisem la grup.
Mi-am dorit si cred ca am realizat un lucru simplu si frumos: am strabatut o parte dintr-un drum greu, intesat cu obstacole si bariere, drumul autocunoasterii. Mi-am asumat efortul de a descifra simboluri, sentimente si trairi, tenacitatea de a aduce mereu si mereu viata interioara la suprafata, curajul si durerea de a descoperi lucruri noi si nu intotdeauna placute despre mine si despre ceilalti. Am realizat ceea ce stiam de mult, ca reusita inseamna satisfactie daca ma straduiesc si perseverez pentru a-mi atinge scopul.

Articol scris de Ilie Andrei

Carte de psihologie : "Cum sa ne educam copiii"

2010-07-16T14:07:00.004+03:00

Titlul original: Eduquer ses enfants. L'urgence aujourd'hui
Autor: Aldo Naouri
Publicată de: ODILE JACOB, Paris, 2008
Limba originală: franceză
Traducere de: Cristian Nicolae
Editura Trei Colecţia: Psihologie practică
Preţ: 35.00RON

A face întotdeauna pe plac copiilor
nu înseamnă educaţie, ci doar seducţie.

Orice părinte ştie cât de dificil este să îmbini iubirea şi respectul pentru copil cu autoritatea. Exagerarea într-un sens sau altul produce perturbări în comportamentul copilului. Aldo Naouri, pediatru şi psihoterapeut, demonstrează că în lumea contemporană balanţa a înclinat prea mult în favoarea iubirii şi toleranţei faţă de copil, pierzându-se din vedere importanţa autorităţii. De aceea, prima urgenţă în educaţie este tocmai reabilitarea autorităţii, ceea ce presupune recurgerea la interdicţii şi frustrări.

Aldo Naouri, pediatru şi psihoterapeut, tată a trei copii, este autorul a numeroase cărţi de succes, printre care "Les filles et leur mères", "Les pères et les mères".

Cuprins:

Cuvânt-înainte

PARTEA ÎNTÂI

1. CARE ESTE PROBLEMA?
Când este așa de simplu!
Democraţia obligă!
Atunci?
Întoarcere la cazurile analizate
Dragostea poate vindeca ura?

2. CE ESTE UN COPIL?
Locul în familie
O fiinţă nouă cu un formidabil potenţial
Un potenţial multă vreme nebănuit
Un potenţial în sfârșit recunoscut
O fiinţă extraordinar de dotată pentru afectivitate....
Legătura strânsă dintre fiziologic și afect
Un metafizician dublat de un admirabil strateg
O strategie adaptabilă

3. CE ESTE UN PĂRINTE?
În căutarea unei definiţii
O bătaie de cap. Dar de ce?
Întâlniri
Războiul dintre sexe
Războiul dintre sexe are un obiectiv?
Definiţie sau definiţii
Cum să girăm războiul dintre sexe?

4. CINE PUNE PIEDICI EDUCAŢIEI?
Elogiul frustrării
Rezistenţa de neînvins a mamelor
Cercul vicios al fricii
Exercitarea autorităţii și cerinţa de iubire

PARTEA A DOUA

Precizări utile

1. EDUCAŢIA ÎNCEPE ÎN LEAGĂN
Niciodată nu e prea târziu pentru a începe
Întoarcerea acasă
Locul copilului
Ritmul meselor
Interferenţe
Frica
Ritualurile
Spasmele de plâns
Atotputernicia infantilă

2. CUM SĂ-L ÎNVĂŢĂM DESPRE CELĂLALT
Cum să-l respectăm
Lipsa poftei de mâncare
Refuzul și preferinţele alimentare
Tulburări de somn
Îngrijirea organelor genitale
Biberonul, alimenţia la sân, suzeta, jucăria preferată .239
Împărţirea sarcinilor între părinţi
Comportamentul în faţa bolii
Locul său în spaţiu
Cum să vorbești copilului
Mama, tata: obiectivizare și subiectivizare
Politeţea
Explicaţii și justificări
Capriciile
Faza de opoziţie, interdicţiile și „nu"-ul
Sancţiunile
Pedepsele fizice
Încurajările. Felicitările
Refuzul băii
Refuzul de a se culca
Locul său în timp
Timpul
Încadrarea în timp
Ameninţările
Absenţa părinţilor
Creșa, bona, babysitterele
În călătorie
Viaţa de zi cu zi
Masa în familie
Îmbrăcămintea
Cadourile
Televiziunea
Prietenii
Apropiaţii
Animalele de companie
Aniversările
Pudoarea
Baia între copii
Sexul
Atingerea organelor sexuale
Masturbarea
Educaţia sexuală
Certurile între părinţi
Grădiniţa
Raportul cu profesorii
Mici probleme
Cuvintele urâte
Violenţa
Minciuna
Transgresiunea
Gelozia
Copilul care lovește, copilul care mușcă
Conflictele în jurul jucăriilor
Disputele între fraţi și surori
Extremele
Moartea unui apropiat al părinţilor
Moartea unui apropiat al copilului

3. SINELE
În jurul lui baby-blues
Atotputernicia mamei
Reluarea raporturilor sexuale
Patul părinţilor
Nuditatea
Să spunem sau să nu spunem
Certurile între părinţi
Despărţirea părinţilor
În legătură cu familiile recompuse
Părinţii care adoptă și copiii lor adoptaţi
Bunicii

În loc de concluzie

www.edituratrei.ro

Carte de psihologie : "Clientul care m-a schimbat"

2010-06-15T07:19:00.002+03:00

Titlul original: The Client Who Changed Me. Stories of Therapist Personal Transformation

Traducere de: Nicolae Baltă
Anul apariţiei: 2010
Autor: Jeffrey A. Kottler, Jon Carlson
Editura Trei
Colecţia: Psihologie-Psihoterapie

Relatări despre transformările personale
ale terapeuţilor
(De autorii bestsellerului Mumia de la masa din sufragerie)
23 de mărturisiri ale unor psihoterapeuţi celebri

Psihoterapeuţii aflaţi în formare sunt avertizaţi de pericolele pe care le poate aduce o implicare prea mare în relaţia cu clienţii lor. Dar oricât de dezorientaţi ar fi, clienţii sunt un catalizator al transformării terapeutului. Când încercăm să ne ajutăm pacienţii să se descurce cu conflictele lor personale, ajungem deseori să ne ajutăm pe noi înşine în privinţa unor probleme similare. Când vindecăm suferinţa altora, ne-o vindecăm şi pe a noastră. Vorbim în şedinţele de terapie şi ne dăm seama deodată că, de fapt, ne vorbim în acelaşi timp şi nouă înşine. Cu fiecare comunicare, suntem siliţi să examinăm teme pe care poate că le-am ignorat, să punem sub semnul întrebării cele mai importante convingeri pe care le avem şi să ne explorăm zonele cele mai vulnerabile. Într-un fel, când desfăşurăm acest tip de activitate nu mai avem unde să ne ascundem.
În Clientul care m-a schimbat, autorii ne oferă prilejul de a-i asculta pe cei mai renumiţi terapeuţi care au pus bazele psihoterapiei, vorbind despre clienţii care i-au schimbat cel mai mult, care le-au declanşat o transformare personală intensă. Scrisă într-un limbaj accesibil, cartea se adresează studenţilor, psihoterapeuţilor în formare, clinicienilor cu experienţă şi tuturor celor interesaţi de aspectele esenţiale ale relaţiei terapeutice.

Jeffrey A. Kottler este profesor de consiliere psihologică la California State University şi a scris peste 65 de cărţi despre psihologie şi educaţie. În limba română a apărut la Editura Trei Mumia de la masa din sufragerie. Cele mai neobişnuite 32 de cazuri de psihoterapie.

Jon Carlson este profesor de psihologie şi consiliere psihologică la Governors State University şi psiholog la Wellness Clinic, Lake Geneva, Wisconsin.

Cuprins:

1. De la argilă la foc: O povestire mitologică
2. Jeffrey A. Kottler: Despre seara trecută
3. Jon Carlson: Autochirurgie pentru îndepărtarea emiţătorului
4. Violet Oaklander: Pisicuţa care răgea
5. Frank Pittman: O aventură amoroasă cu un extraterestru
6. Robert Neimeyer: Utilizarea metaforelor pentru dezgheţarea unei femei glaciale
7. Alan Marlatt: Un nume nou
8. Albert Ellis: Învăţând de la o clientă dificilă
9. Bradford Keeney: O familie de piraţi
10. John Gray: Lucrurile mici contează enorm
11. Steven Lankton: Clienţii mă armonizează
12. David E. Scharff: Pacienta care m-a învăţat să fiu terapeut
13. Pat Love: Inima frântă
14. Laura Brown: O trezire spirituală
15. Ken Hardy: Domnul doctor negru
16. Michael Yapko: Prins într-o controversă
17. John Murphy: Limbajul datului din umeri
18. John Krumboltz: Povestea Soarelui şi a Vântului
19. Paul Pedersen: O lecţie de umilinţă
20. Lenore Walker: A-ţi face dreptate cu un baros
21. Barry Duncan: Când curajul e de ajuns
22. Leigh McCullough: Doamna învăluită în ceaţă
23. Patricia Arredondo: Clienta care i-a inspirat terapeuta
24. Howard Kirschenbaum: Un val de sentimente
25. În ce fel clienţii îşi schimbă terapeuţii: cu Mary Halunka
Bibliografie
www.edituratrei.ro

Workshop Jeffrey Kottler

2010-06-04T15:21:00.005+03:00

Celebrul psihoterapeut Jeffrey Kottler, co-autorul cartii "Mumia de la masa din sufragerie" vine la Bucuresti in zilele de 10-11 iunie, pentru a sustine workshop-ul In culisele psihoterapiei si pentru lansarea cartii Clientul care m-a schimbat - mai multe informatii aici

Sfaturile sunt date ca sa nu fie urmate

2010-05-23T14:24:00.001+03:00

Se spune ca un om foarte intelept, care fusese sfetnicul multor domni, se retrasese undeva, intr-un loc izolat si aici cu greu ii primea pe cei veniti cu gand de a asculta un indemn sau un sfat. Se pare ca inteleptul era tare zgarcit in a-si oferi marea sa cunoastere si nici nu dorea sa-si apropie ucenici pe care sa-i invete din stiinta sa, deprinsa din multele carti citite. Unul mai indraznet insa, un tanar insetat de intelepciune, care avea si darul elocintei, si-a pus in gand sa afle „secretul” maestrului si sa devina discipolul sau. Pentru aceasta, el s-a inarmat cu multa rabdare si s-a asezat la poarta inteleptului petrecand acolo ceva timp. Dupa o vreme, inteleptul l-a chemat inauntru.
„-Ce doresti de la mine?” l-a intrebat el. „-As vrea sa-ti aflu intelepciunea si sa-ti urmez indemnurile!” raspunse tanarul. „-De cat timp stai in poarta mea?” „-Se fac trei luni maine!” „-Si ce ai vazut in aceste luni?” intreba inteleptul. „-Am vazut oameni intrand si iesind. Cei mai multi dintre ei erau tristi la intrare si deosebit de intrigati la plecare.” „-Stii tu de ce?” „-Mi-au spus ca la intrebarile lor tu nu le-ai zis decat ”ce vedeti aici, aia sa faceti” apoi te apucai sa trebaluiesti, sau sa mananci, sau sa citesti, sau sa te rogi, sau te culcai, sau altceva lipsit de importanta faceai. Nimic altceva, nici o vorba, nici un sfat nu primeau.” „-Si ce spuneau ei despre asta?” „-Ziceau ei, fara suparare, ca nu au ce sa invete de la tine, si ca faima ta de om intelept nu e de inteles! Unii spuneau ca poate ai imbatranit si nu mai esti in apele tale, altii spuneau ca purtarea ta pare a fi o ghicitoare incurcata, pe care nu o pot deslusi! „-Si tu doresti in continuare sa-mi inveti intelepciunea? Chiar daca in ochii multora e nebunie?” „-Eu cred ca nu ai vrut sa le vorbesti, caci nu i-ai socotit vrednici de asta!” Inteleptul ramase pe ganduri, apoi spuse: „-Eu am consiliat multi domni. La inceput nu am avut prea mare trecere, caci le spuneam ce stiam de prin carti ca este bine sau rau, moral sau imoral. Mi-am dat seama cu timpul ca ei nu asteptau de la mine sa ii indrept, sau sa le spun ce e scris prin acele carti. Ei vroiau ca eu sa le aprob hotararile deja luate in inima lor, fie ele bune sau rele, sau, daca aceste hotarari ii bagasera in vreun bucluc sa le ofer o posibilitate de scapare onorabila. Spunandu-le ceea ce vroiau ei sa auda, am ajuns sa fiu apreciat de toti. Desi aveam o situatie foarte buna si ma onorau cu totii, in inima mea ma simteam ca un bufon. Ei nu aveau nevoie de un sfatuitor care sa le indrepte pornirile, dupa cele scrise in vechile si inteleptele carti. Lor le trebuia cineva care sa le cante in struna. Dupa o vreme, m-am hotarat si am plecat pe ascuns, ajungand aici. Dar nici aici nu sunt lasat in pace de oameni care bat drumul degeaba, cautand sfaturi pe care nu le vor urma vreodata. Unii nu le vor urma pentru ca in inima lor se considera atoatecunoscatori. Ei vin aici mai mult din curiozitate. Acestia sunt cei care ma considera nebun, cand imi vad traiul saracacios. Altii nu le vor urma pentru ca nu stiu ca acele lucruri pe care le cauta sunt asa de simple, la indemana lor! Ei vin la mine ca la un mare maestru si sunt dezamagiti de simplitatea pe care o gasesc. Acestia sunt aceia care spun ca nu au inteles nimic din ceea ce au vazut, ca totul li s-a parut o ghicitoare fara sens! Acum mai doresti sa-mi afli intelepciunea si sa mi-o urmezi?” intreba fostul sfetnic. „-Eu intelepciunea ti-am aflat-o din ce mi-ai spus, si cred ca este mare. Am priceput ca doar prin modestie si exemplu propriu iti pot deprinde intelepciunea! Cu adevarat, sfaturile sunt date ca sa nu fie urmate!"

Carte de psihologie : "Asculta-ma ca sa te ascult"

2010-04-30T10:15:00.003+03:00

Titlul original: The Lost Art of Listening, 2e.
Autor: Michael P. Nichols
Traducere de: Ioana Bădulescu
Anul apariţiei: 2010
Editura Trei
Colecţia: Psihologie practică
Preţ: 39.00RON

O persoană vorbeşte, cealaltă ascultă. Este atât de simplu, încât ni se pare de la sine înţeles. Din păcate, majoritatea ne considerăm nişte ascultători mai buni decât suntem. De ce atunci când vorbim cu membrii familiei, cu partenerii, colegii sau prietenii nu reuşim să stabilim o legătură? În ce fel se opun reacţiile emoţionale comunicării autentice? Această carte bine gândită, amuzantă şi empatică a ajutat deja peste 100 000 de cititori să depăşească anumite conflicte şi să îşi transforme relaţiile personale şi profesionale. Experimentatul terapeut Mike Nichols oferă exemple vii, tehnici uşor de învăţat şi exerciţii practice ce ne pot ajuta să devenim ascultători mai buni – şi să ne facem auziţi şi înţeleşi chiar şi în situaţiile dificile.

Michael P. Nichols, profesor de psihologie la Colegiul William and Mary, este un terapeut cunoscut şi un orator de succes.

Cuprins:

Introducere

Prima parte
Dorinţa de a fi înţeles
1 „Ai auzit ce ţi-am spus?": De ce a asculta este atât de important
2 „Mulţumesc că mă asculţi". Cum ascultatul ne modelează şi ne uneşte cu ceilalţi
3 „De ce nu ascultă oamenii?" Cum se întrerupe comunicarea

Partea a doua
Motivele reale pentru care oamenii nu ascultă
4 „Mie când îmi vine rândul?" Esenţa ascultării: Strădania de a ne amâna propriile nevoi
5 „Auzi doar ceea ce vrei să auzi" Cum presupunerile ascunse prejudiciază ascultatul
6 „De ce exagerezi întotdeauna?!" Cum emoţiile ne fac defensivi

Partea a treia
A ajunge unul la celălalt
7 „Vorbeşte liniştit — te ascult": Cum să renunţi la propriile nevoi şi să asculţi
8 „Nu am ştiut niciodată că te simţi aşa" Empatia începe cu sinceritatea
9 „Văd că acest lucru te deranjează cu adevărat" Cum să dezactivezi reactivitatea emoţională

Partea a patra
Ascultarea în context
10 „Nu mai vorbim deloc" Ascultarea între parteneri intimi
11 „Nimeni din casă nu mă ascultă şi pe mine!" Cum să asculţi şi să te faci auzit în familie
12 De la „Trebuie?" la „Dar nu e corect!" Ascultatul copiilor şi al adolescenţilor
13 „Știam că o să înţelegi" Capacitatea de a-ţi asculta prietenii şi colegii
www.edituratrei.ro

Carte de psihologie : "Starile sufletesti. Invatarea seninatatii"

2010-02-24T10:02:00.003+02:00

Titlul original: Les états d’âme. Un apprentissage de la sérénité
Autor: Christophe André
Preţ:49.00RON
Colecţia: Psihologie practică
Editura Trei

Bună dispoziţie, pace interioară, încredere, seninătate, dar şi gânduri negre, nelinişte, nostalgie, enervare, disperare… Amestec subtil de emoţii şi gânduri, stările noastre sufleteşti sunt inima legăturii noastre cu lumea. Mereu prezente, mereu influente, ele însoţesc fiecare moment al vieţii noastre. Christophe André ne învaţă să coborâm în noi, să intrăm în contact cu stările noastre sufleteşti şi să le controlăm, ceea ce poate schimba totul în viaţa noastră.

Christophe André este psihiatru şi psihoterapeut, autor al unor cărţi de mare succes internaţional. Dintre acestea, Editura Trei a publicat: Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile, Cum să te iubeşti pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi, Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele (împreună cu François Lelord), Cum să ne eliberăm de frica de ceilalţi (împreună cu Patrick Légeron).

Cuprins:
PARTEA ÎNTÂI: Existenţe
1. Stări sufletești: pentru a înţelege
2. Dureri și plăceri ale stărilor sufletești
3. Ruminaţii și derapaje
4. Introspecţii

PARTEA A DOUA: Suferinţe
5. Stări sufletești dureroase
6. Neliniști
7. Resentimente
8. Tristeţi
9. Disperări

PARTEA A TREIA: Echilibre
10. Fragilităţi
11. Calmul și energia
12. Reglarea stărilor sufletești
13. Vindecarea maladiei materialiste

PARTEA A PATRA: Treziri
14. Viaţa în deplină conștiinţă
15. Compătimire, autocompătimire și forţa blândeţii
16. Fericiri
17. Înţelepciuni

CONCLUZIE: Pe mâine, viaţă

www.edituratrei.ro

Cum ramanem dependenti?

2010-02-23T14:46:00.001+02:00

Deseori, ceilalti nu ne mai impiedica demult sa actionam in conformitate cu nevoile noastre. Insa, ne impiedicam singuri de obstacole nevazute, ne cream modalitati de inhibare a actiunii, fiind, in acelasi timp, convinsi ca aceasta vine din exterior. Putem vorbi, in acest caz, de un circuit inchis de auto-intretinere.

Rezistentele reprezinta obstacole in calea satisfacerii unei nevoi, impiedicarea comportamentului natural. Se dezvolta prin contactul cu persoane semnificative in dezvoltarea si educatia copiilor (parinti, profesori). Sunt repetate si actualizate in procesul terapeutic, devenind, astfel, mai accesibile si putand fi reproduse „aici si acum”, favorizand, astfel, procesul schimbarii.

Introiectia apare atunci cand persoana incorporeaza pasiv ceea ce ii furnizeaza mediul – obligatii si interdictii provenite din educatia sa, sub forma: „ceilalti spun ca...”, „ce ar spune lumea daca ar afla ca....?”. In acest fel, aruncam in propria interioritate psihica opiniile venite de la parinti, educatori, alte persoane semnificative din istoria noastra timpurie. Mai multi factori, descrisi anterior, contribuie la formarea introiectiilor: forta ne poate face sa concluzionam ca este mai bine sa cedam decat sa pierdem afectiunea celor dragi; autoritatea continua acest proces; critica, morala, culpabilizarea intervin atunci cand autoritatea nu mai este suficienta si ne contamineaza insidios, pana cand nu mai stim unde incep propriile alegeri si unde se termina conformarea la cerintele altora, aleasa pentru a ramane in siguranta. Santajul, suferinta, supraprotectia si gelozia completeaza mijloacele care contribuie la formarea introiectiilor, in masura in care nu suntem constienti de faptul ca ne supunem vointe altora. Atunci cand apare introiectia, supunerea se produce fara ca noi sa ne dam seama, insa cu complicitatea noastra oarba.

Proiectia apare atunci cand nu putem sa acceptam propriile sentimente (de neacceptat la nivel constient) si le atribuim altora: „Ma uraste si imi vrea raul”. In terapie, invatam sa acceptam si sa ne asumam sentimentele proiectate: „Nu suport sa fiu in preajma ei...”. Daca prin introiectie ne abandonam propria identitate, proiectia ne permite sa „imprumutam” altora trasaturi indezirabile ale propriei personalitati.

Intoarcerea asupra propriei persoane reprezinta realizarea asupra noastra insine a unor actiuni dorite catre alte persoane: ne privam de lucruri esentiale, ne rasfatam in loc sa cautam tandretea unui partener, ne facem rau singuri (autoagresivitate, suicid).

Simbioza inseamna reducerea diferentei dintre sine si celalalt. Necesara in copilarie (de ex. simbioza mama – nou-nascut), devine patologica atunci cand se prelungeste mai mult decat este necesar (de ex: doi soti mereu impreuna, care nu fac nimic unul fara celalalt, intotdeauna de aceeasi parere....). In terapie, invatam sa vedem si sa acceptam diferentele dintre noi si ceilalti, fara sa ne simtim vinovati pentru asta.

Carte de psihologie: "Ce să le spunem copiilor – când sunt foarte mici, când sunt bolnavi, când se bucură, când sunt trişti

2010-02-12T18:45:00.003+02:00

Autor: Françoise Dolto
Editrura Trei
Colecţia: Psihologie practică
Preţ:25.00RON

Cei care lucrează în domeniul educaţiei, învăţământului sau asistenţei acordate copiilor şi tinerilor cu probleme fizice, psihice, afective, familiale sau sociale ştiu cât de importante sunt cuvintele rostite sau nerostite în legătură cu unele evenimente care marchează viaţa unui copil, de cele mai multe ori fără ştiinţa lui şi, uneori, chiar fără ştiinţa celor din jurul lui. Bazându-se pe experienţa nenumăraţilor ani de practică psihanalitică alături de copii, adolescenţi, părinţi sau tutori, F. Dolto oferă în această carte sfaturi şi îndrumări pentru interacţiunile de zi cu zi cu copilul. Copiii au nevoie de adevăr şi au şi dreptul de a-l auzi. Deşi adesea dureros, acest adevăr le permite să se construiască şi să se umanizeze.

"Cu siguranţă, Françoise Dolto nu este singura care socoteşte că psihanaliza nu se adresează doar psihanaliştilor, ci că ea trebuie, dimpotrivă, să rămână larg deschisă şi accesibilă tuturor celor care pot să beneficieze de mesajul ei uman. Însă ea avea în plus acel talent deosebit care îi permitea să fie pe deplin prezentă şi pilduitoare atât în cadrul unor colocvii savante, cât şi cu ocazia întrebărilor puse de oamenii obişnuiţi, după cum se poate vedea în această carte în care răspunde unui public în bună măsură lipsit de pregătirea necesară.
Surprinzător rămâne faptul că pentru Françoise Dolto aspectul propriu-zis tehnic al activităţii sale psihanalitice, clinice şi teoretice şi-a găsit o prelungire naturală, directă sau indirectă, în răspunsurile date interlocutorilor venind din zone foarte diverse, inclusiv cele exterioare analizei, în măsura în care problema respectului faţă de subiectul copil era în joc. Aşa se explică caracterul singular şi compozit al acestui volum, în care descoperim opinii inspirate bineînţeles de experienţa analitică, ca şi de teoretizarea acesteia, retransmise însă în scopuri pedagogice, educative sau psihosociale."
Gérard Guillerault

Françoise Dolto (1908–1988), celebră pediatră şi psihanalistă franceză, s-a distins prin înnoirile teoretice, dar mai ales prin abilităţile practice ilustrate în practica sa psihoterapeutică. La Editura Trei au apărut Psihanaliză şi pediatrie, Imaginea inconştientă a corpului, Când apare copilul, Când părinţii se despart, Dificultatea de a trăi.
www.edituratrei.ro

Carte de psihologie: Comunicarea eficienta"

2010-01-28T12:02:00.002+02:00

Titlul original: Effective Speaking. Comunicating in Speech
Autor: Christopher Turk
Anul apariţiei: 2009
Colecţia: Psihologie practică
Preţ: 39.00RON

Fiecare dintre noi a fost, este sau va fi în situaţia de a vorbi în faţa altor oameni. Politicienii, managerii, oamenii de afaceri, cercetătorii, elevii, studenţii, profesorii trăiesc această situaţie tot timpul. Ce trebuie să facem pentru a ne pune în valoare ideile, pentru a fi convingători? Cartea de faţă oferă informaţii despre psihologia auditoriului, metodele de prezentare, tonalităţile optime ale vocii, limbajul trupului etc., utile tuturor celor care doresc să comunice eficient.

Christopher Turk este cercetător la Cardiff University, Wales.

Cuprins:
1. Comunicarea orală
Cui i se adresează această carte?
Învăţaţi să comunicaţi eficient
Ce trebuie făcut
Teoria comunicării
Mai întâi a fost limbajul
Note — capitolul unu
Lecturi suplimentare

2. Publicul
Gândiţi-vă la public
Gândiţi-vă la context
Cât de numeros e publicul?
Structura grupurilor
Receptivitatea publicului
Controlul atenţiei
Relaţia dintre orator şi grup
Note — capitolul doi
Lecturi suplimentare

3. Selectarea, planificarea şi ordonarea materialului
Fiţi pregătit
Selecţia riguroasă
Un pattern coerent
Structura argumentaţiei
În căutarea memorabilităţii
Pregătirea înseamnă jumătate de bătălie câştigată
Note — capitolul trei
Lecturi suplimentare

4. Începutul, continuarea şi încheierea
Deschiderea
Obţinerea atenţiei
Puncte de reper pe tot parcursul
Discursul amplu
Etapele de final
Note — capitolul patru
Lecturi suplimentare

5. Pregătirea notiţelor
Text sau însemnări?
Scopul notiţelor este să vă fie de ajutor
Ce se întâmplă cu notiţele lor?
Note — capitolul cinci

6. Gestionarea emoţiilor: problema credibilităţii
O nemulţumire frecventă
Studiile asupra anxietăţii
Influenţa anxietăţii
Emoţiile şi publicul
Remedii pentru emoţii
Hiperemotivul
Note — capitolul şase
Lecturi suplimentare
Tensiune şi reprezentaţie

7. Managementul timpului
Un contract
Fascinaţie totală
Durata atenţiei
Cronometrul interior nu funcţionează bine
Un bun management al timpului

8. Intonaţia şi diversitatea
Diversitatea
Pronunţia clară
Variaţiile intonaţiei
Note — capitolul opt
Lecturi suplimentare

9. Comunicarea nonverbală
Comunicarea fără cuvinte
Semnalele nonverbale sunt inconştiente
Impresia pe care o lăsaţi
Semnalele vestimentare
Ochi pentru ochi
Corpul şi picioarele
Note — capitolul nouă
Lecturi suplimentare

10. Pregătirea sălii pentru discurs
Confortul fizic
Proxemica
Oratorul înarmat pentru luptă
O prezentare grozavă
Rânduri şi rânduri de scaune
Exersaţi cu un prieten
Note — capitolul zece

11. Suporturile vizuale
Care este utilitatea suporturilor vizuale?
Dezavantajele
Zece precizări de respectat
Numeroasele tipuri de materiale
Rezumarea sfaturilor
Note — capitolul unsprezece

12. Pledoarie persuasivă
Toate discursurile sunt persuasive
Strategiile
Forţele motivatoare
Resorturile persuasiunii
Pledoaria
Gestionarea obiecţiilor
Cereţi părerea publicului
Note — capitolul doisprezece
Lecturi suplimentare

13. Timpul întrebărilor: conducerea discuţiei de grup şi răspunsurile la întrebări
Preşedintele adunării
Strategiile de bază
Întreruperea subgrupurilor de discuţii.....
Controlul conflictelor
Conţinutul răspunsurilor
Clientul incomod
Interlocutorul stânjenit
Concluzii
Note — capitolul treisprezece
Lecturi suplimentare

14. Concluzii

www.edituratrei.ro

Drumul spre dependenta de ceilalti

2010-01-21T09:20:00.003+02:00

Dependenta reprezinta parghia indispensabila oricarei relatii de dominare – supunere si nu priveste doar persoana care sufera de ea.

Principalele mijloace psihologice ale dependentei si inhibarii actiunii sunt:
1. Pasivitatea („sa nu faci nimic”) – este pozitia celui care resimte o nevoie, dar asteapta ca ea sa fie satisfacuta pur si simplu, de la sine sau de catre o alta persoana. De obicei, conduce catre depresie, deoarece persoana respectiva se instaleaza tot mai mult, fie in alegerile facute de ceilalti, fie intr-o lipsa de solutii la aspiratiile sale. Poate conduce, de asemenea, catre acumularea frustrarii, agresivitate si violenta (indreptata asupra celorlalti, dar, mai ales, asupra propriei persoane).

2. Conformismul si anticonformismul („sa te prefaci ca faci” sau „sa faci contra, din principiu”) – reprezinta mecanisme de supraadaptare, prin care persoana fie adera complet, fie se opune aprioric dorintelor celuilalt.

3. Agitatia – apare atunci cand cineva se plimba incolo si incoace, bea, fumeaza excesiv sau se inchide intr-o activitate fara finalitate, in loc sa se mobilizeze activ. Exprima incapacitatea de a actiona eficient pentru a raspunde unei nevoi.

4. Violenta – se produce prin acumularea frustrarii si agresivitatii, ca urmare a complacerii in pasivitate, a nesatisfacerii nevoilor proprii. Frica de a actiona si de a-si afirma puterea impinge persoana in interiorul fortificatiilor sale. Violenta este, insa, doar o iluzie a activitatii. Revolta este, in general, o etapa necesara in dobandirea autonomiei si urmeaza unei perioade de adaptare prea lungi.

5. Contestarea – este folosita ca modalitate de schimbare a celorlalti, determinandu-i pe acestia sa-si modifice comportamentul. Ca si in cazul violentei, persoana care actioneaza in acest fel, il impiedica pe celalalt sa-si manifeste puterea si il incita sa-i satisfaca nevoile.

6. Autoculpabilizarea („sa te culpabilizezi in loc sa actionezi”) – In anumite situatii, persoana stie ca ar trebui sa actioneze, dar nu indrazneste, resimtind un puternic sentiment de vinovatie, care inlocuieste actiunea. Daca, insa, bariera vinovatiei ar disparea, necesitatea de a face ceva ar deveni tot mai puternica...

7. Jocurile psihologice („da..., dar...”, relatia salvator – victima) permit mentinerea status quo-ului si a dependentei. Instrumentul prin excelenta al pasivitatii il reprezinta expresia de inceput „da..., dar...” si se impune prin existenta a doi parteneri indispensabili, salvatorul si victima. Mesajele ascunse al victimei („Nu pot sa fac asta singur”, „N-ai putea sa ma ajuti?”) se intalnesc cu punctele slabe ale salvatorului („Trebuie sa te ajut”, „Am nevoie sa te ajut). Cat timp procesul ramane ascuns, relatia celor doi continua indefinit, cu avantaje de ambele parti: salvatorul este prezent activ in viata victimei, iar aceasta isi poate permite sa ramana inactiva si dependenta.

Carte de psihologie: "Dificultatea de a trai. Povestiri psihanalitice despre copii"

2010-01-09T09:08:00.002+02:00

Autor: Françoise Dolto
Editura Trei.Colecţia: Psihologie-Psihoterapie
Preţ:59.00RON

Neadaptaţii vârstei adulte sunt copiii neiubiţi şi lipsiţi de cuvintele părinţilor. Dacă delincvenţii, drogaţii, neadaptaţii vârstei adulte sunt copiii neiubiţi şi lipsiţi de cuvintele părinţilor la vârste fragede, cum susţine Françoise Dolto, atunci putem evita dramele şi tragediile maturităţii, oferindu-le în terapie (psihanaliză) iubire şi mai ales cuvinte să-şi exprime problemele nerezolvate, inconştiente. Cuvinte care îi pot ajuta şi pe părinţi, prin efectele lor benefice, să înţeleagă mai bine dificultăţile relaţiilor cu propriii copii. Un copil de la casa de copii, care refuză să mănânce, cuibărit în el însuşi şi care vrea să moară, îşi schimbă atitudinea şi îşi reia hrănirea şi dezvoltarea, după ce i se spune propria poveste, adică tot ce se ştie despre el, în primul rând faptul că a fost abandonat. Doar cuvântul «adevărat» îi poate restitui structura simbolică, dându-i un sens, susţine Dolto pe baza experienţei sale. Volumul conţine numeroase relatări de cazuri incredibile, în care relaţia şi cuvântul fac minuni.

Françoise Dolto, (1908–1988), celebră pediatră şi psihanalistă franceză, s-a distins prin înnoirile teoretice, dar mai ales prin abilităţile practice ilustrate în practica sa psihoterapeutică. La Editura Trei au apărut Psihanaliză şi pediatrie, Imaginea inconştientă a corpului, Când apare copilul, Ce să spunem copiilor, Când părinţii se despart.

Cuprins:
Prefaţă
Scrisoare către cititor: Terapie şi prevenţie

Prima parte: Naşterea
Orele şi zilele de după naştere

Partea a doua: Familia
Astăzi, în familie
Mama şi copilul
Dependenţa copilului de părinţii săi
Dobândirea autonomiei
Sănătatea „colectivă"

Partea a treia: Sentimentele
Exprimarea sentimentelor
Inima, expresie simbolică a vieţii afective
Ideea de diavol la copil
Continenţa şi dezvoltarea personalităţii
Cum se poate crea o falsă culpabilitate

Partea a patra: Psihanaliza
Drepturile copilului
Cum se pune în practică o psihanaliză destinată copiilor?
Dificultatea unei cure de psihoterapie analitică în cadrul instituţiei şcolare în care trăieşte copilul

Partea a cincea: Societatea
Școala „digestivă"
Copilul de la oraş
Grădiniţa: cu câţi copii se poate lucra în acelaşi timp?
„Casa Verde" — un spaţiu destinat întâlnirii şi destinderii pentru copiii foarte mici însoţiţi de părinţii lor
Bărbaţi şi femei

Partea a şasea: Copilăria de-a lungul istoriei
O conversaţie cu Philippe Ariès

www.edituratrei.ro

Intre dominare si supunere. Cum devenim dominatori

2010-01-07T08:52:00.002+02:00

Forta, puterea si dominarea sunt comportamente apropiate, fiind confundate, deseori, in ceea ce priveste sensul lor.

Forta reprezinta capacitatea unei persoane de a-si ocupa propriul teritoriu, de a-si asuma responsabilitatea propriilor sentimente si nevoi, de a-si mobiliza energia disponibila catre scopuri si de a pune in actiune comportamentele necesare. Pentru a ne bucura de toata forta noastra, trebuie sa atingem un echilibru intre autonomie, nevoia de contact si integrare.

Afirmarea de sine inseamna forta. Afirmarea in raport cu celalalt implica un aspect pozitiv si necesar: puterea si autoritatea si un aspect negativ: dominarea.
Prin putere intelegem capacitatea de a coordona mai multe persoane in vederea unui scop comun sau in vederea atingerii unui scop comun.
Dorinta de dominare tinde, adesea, sa compenseze o insecuritate profunda, lipsa de putere asupra propriei persoane sau asupra propriului teritoriu. Persoana dominatoare isi bazeaza securitatea pe supunerea altora.

Mijloacele psihologice ale dominarii celorlalti sunt:

1. Forta si amenintarea reprezinta modul cel mai primitiv de manifestare al puterii, avand o motivatie interna (intoleranta si dominare in fata dorintei altuia de a-si ocupa locul) sau externa (pericol).

2. Autoritatea si supunerea folosesc datoria, interdictia, morala si culpabilizarea, ca parteneri obligatorii si se impun prin gratificare si incurajare sau, dimpotriva, prin inhibare (pedeapsa, sanctiune). Autoritatea este necesara pentru a asigura protectia copiilor mici sau pentru a coordona activitatea mai multor persoane care muncesc impreuna pentru atingerea unui scop comun (colectivul de angajati). Devine mai putin imperioasa atunci cand creste autonomia copiilor (deveniti adolescenti si adulti) sau a angajatilor. Se poate transforma in autoritarism (daca detinatorul puterii se simte inferior) sau in dominare (daca resimte nevoia sa isi intemeieze securitatea pe supunerea celuilalt).

3. Critica si contestarea conduc la insecurizarea si la slabirea fortei celuilalt, avand ca rezultat “paralizarea” celuilalt, inducerea sentimentului de neputinta si, in final, preluarea puterii. Cel ale carui decizii sau actiuni sunt contestate, devine din ce in ce mai putin increzator in capacitatile sale, indrazneste tot mai putin, pana ajunge sa se identifice cu ceea ce i se reprosase ca este.

4. Culpabilizarea preia stafeta dominarii atunci cand forta este depasita, autoritatea contestata si morala abandonata. “Nu pot sa adorm pana cand tu nu te intorci din oras” spune mama fiului adolescent sau sotia sotului, acestia devenind raspunzatori de suferinta, nelinistea si insomnia celor dragi.

5. Santajul, suferinta si boala sunt variante ale culpabilizarii. “O sa ma bagi in mormant!” ii spune mama lui Marian, care se intoarce acasa mai tarziu decat anutase. Acesta, desi are 30 de ani, se simte teribil de vinovat si va mai astepta cativa ani pana cand va indrazni sa isi permita libertati obisnuite pentru persoane de 15 – 20 de ani. Este, evident, crud sa spui mamei sau sotiei inlacrimate: “Nu ma astepta diseara; chiar daca nu poti dormi, nu vreau sa ma simt vinovat de insomnia ta”, insa este un demers esential. Un asemenea raspuns se opune culpabilizarii, santajului sau bolii, recunoscand, in acelasi timp, suferinta celuilalt.

6. Supraprotectia este o varianta de preluare a puterii mult mai subtila decat toate celelalte. Salvarea inseamna a ajuta prin mentinerea dependentei, care poate imbraca forme foarte diferite, de la sotia care pregateste in fiecare seara hainele sotului pentru a doua zi, la sotul care nu-si poate cumpara pantofi fara ajutorul sotiei si pana la mama care gateste zilnic pentru fiica ei si sotul acesteia.

7. Pasivitatea este o forma de exercitare a puterii, declansand inevitabil activitatea persoanelor devotate. Pasivul isi exercita puterea facandu-i pe ceilalalti sa actioneze in locul sau. Pierde mult timp pana sa spuna sau sa faca ceva, pana cand ceilalti, exasperati, duc la bun sfarsit ceea ce incepuse acesta, avand un puternic sentiment de manipulare.

8. Gelozia este atat un sentiment profund de teama de a nu fi abandonat de catre partener, cat si un comportament. Este o intreaga strategie in care se amesteca iubirea, seductia (pentru a-l retine pe patener), frica (“ramai cu mine ca sa ma simt in siguranta”), minia (ma supar foarte tare atunci cand partenerul vrea sa plece si, in felul acesta, se sperie si ramane), morala (“ai datoria sa te ocupi de familia ta”), culpabilizarea (“nu ma mai iubesti ca la inceput”), santajul (“nu pot trai fara tine”, “am sa ma omor daca ma parasesti”), suferinta (“nu mai pot sa dorm”), boala (depresia, dar si orice alta boala), forta (retinerea prin violenta a celuilalt, inchiderea usii, ascunderea cheilor de la casa sau masina), luarea de ostatici (copiii), ideologia (“mereu impreuna, la bine si la rau”), autoritatea (nu poti iesi singura). Toate acestea reprezinta o tactica de preluare a puterii, iar mecanismul de dominare, odata declansat, face dificila cautarea compromisurilor, ducand in final la o suferinta dubla, atat a gelosului, cat si a partenerului sau.

9. Perfectionismul vizeaza un ideal prin care persoana incearca sa-i surprinda pe ceilalti gresind, criticandu-i permanent. Mama Anei i-a spus acesteia din copilarie ca trebuie sa fie perfecta pentru a reusi in viata. Atunci cand Ana lua note de 8, mama estima ca putea lua 9, “daca ar fi muncit ceva mai mult”. Cand lua 9, mama se arata destul de putin multumita, considerand ca fiica ei este capabila sa obtina 10 fara efort. Rezultatul este ca Ana si-a construit o strategie de lucru fara limita, incercand sa se faca apreciata, atat prin capacitatile sale, dar, mai ales prin inversunarea cu care invata, fara a fi niciodata multumita de propriile rezultate.

10. Ideologiile conduc catre conformare si indeplinirea nevoilor celorlalti (care au participat la crearea acestor ideologii), in loc sa conduca spre satisfacerea propriilor nevoi. Ideologia, informatia cenzurata, univoca reusesc sa supuna popoare intregi si sa-i protejeze pe detinatorii puterii prin crearea unei psihoze a pericolului extern, a inamicilor poporului etc.

Noi inceputuri...

2010-01-04T10:53:00.003+02:00

Anul 2009 a fost un an dificil pentru majoritatea dintre noi. A insemnat, poate, renuntarea la un anumit stil de viata, pierderea unui statut sau a unei pozitii profesionale si, implicit, sociale, schimbarea asteptarilor legate de viitorul apropiat. Dar cel mai important, mi se pare ca in anul care a trecut ne-am confruntat cu cele mai rele temeri ale noastre (frica de schimbare, de a pierde sau de a renunta la lucrurile importante) si cu inerenta unei decizii (Ce este de facut?).

Etapele din viata marcate de dificultati scot la suprafata atat ceea ce este mai bun, cat si ceea ce este mai rau in noi. Si trebuie sa decidem ce facem in continuare, avand trei variante:
1. ne victimizam
2.asteptam, pasivi, sa se intample ceva
3.actionam, cautam solutii.

“Nu sunt responsabil de tot ce mi se intampla, dar sunt responsabil de ce fac cu ceea ce mi se intampla” este motto-ul meu (apartinand lui Jacques Salomé). Putem alege sa asteptam fara sa facem nimic sau sa ne punem in miscare si sa cautam solutii la problemele noastre.

Victimizarea si pasivitatea sunt cele mai nefericite si paguboase alternative, pentru ca nu duc nicaieri. Si problemele lasate nerezolvate, de cele mai multe ori, nu se rezolva de la sine, ci duc la complicatiisi mai mari. In schimb, atunci cand actionam, invingem temerile, lasam sa iasa la suprafata multe alte calitati (care, altfel, erau blocate de frica) si trecem cu succes de unele dintre limitele noastre. Sa nu uitam ca invingatorii sunt persoane care au intampinat multe dificultati la viata lor, nu s-au lasat coplesiti si au mers mai departe.

Este important sa evaluam permanent ceea ce ni se intampla si sa invatam din asta. Personal, cred ca avem mai mult de invatat din dificultati si esecuri, decat din succes si reusita.

Pornind de tot ceea ce s-a intamplat in 2009, bun sau mai putin bun, 2010 poate fi anul in care:
- iubesc din plin, eliberat de convingeri si credinte irationale;
- traiesc cu intensitate maxima fiecare clipa;
- ma bucur de prezenta celor dragi;
- experimentez lucruri care altadata mi se pareau imposibile sau de netrecut.

Craciun fericit!

2009-12-24T16:56:00.000+02:00

Va doresc tuturor un Craciun linistit, fericit si fie ca anul ce vine sa fie mai bun decat cel care tocmai se incheie, cu sanatate, realizari si bucurii alaturi de cei dragi!

Va multumesc ca vizitati acest blog si va astept cu drag in continuare!

Carte de psihologie : "Hrana care otraveste"

2009-12-17T20:49:00.000+02:00

Autor: Michael Eigen
Anul apariţiei: 2009
Nr. de pagini: 328
Preţ:39.00RON
Colecţia: Psihologie-Psihoterapie

20 de cazuri în care psihoterapia neutralizează otrava din suflet
Deseori «hrana» afectivă de care avem nevoie este amestecată cu «toxine» emoţionale, care ne otrăvesc şi pentru a obţine hrana necesară, suntem obligaţi să «înghiţim» şi toxinele. Când acest fapt se repetă, unii dintre noi se obişnuiesc atât de mult cu un astfel de mediu toxic, încât ajung să caute hrană emoţională în otrăvuri, şi, în diferite grade, să fie otrăviţi de această hrană. Depresia, sinuciderea, ura de sine, avorturile spontane, somatizările grave – sunt câteva dintre efecte. Mulţi dintre cei care încep o psihoterapie descoperă cu uimire în ei înşişi forţe auto-distructive, prin care se auto-sabotează, sau care îi fac să considere că nu sunt demni să trăiască. În această carte, prin istoriile unor pacienţi aflaţi în psihoterapie, Michael Eigen ne conduce în lumea lor interioară şi ne oferă ocazia de a fi martori la lupta pentru câştigarea echilibrului dintre iubire şi ură, dintre bine şi rău, dintre hrana şi otrava psihică.

Michael Eigen este psiholog şi psihanalist. Este profesor de psihologie la New York University, în cadrul Programului postdoctoral în psihoterapie şi psihanaliză şi este membru senior în National Psychological Association for Psychoanalysis. A scris numeroase cărţi, printre care The Psychoanalytic Mystic, Feeling Matters şi Flames from the Unconscious.

Cuprins:
Mulţumiri
Introducere
1. Hrana care otrăveşte
2. Sinuciderea
3. Avorturile spontane
4. Un univers fără gândaci
5. A te simţi normal
6. Invăţarea inconştientă: printre rânduri
7. Anularea de sine
8. Hrană goală şi violentă
9. Umbrele agoniei X
10. Sănătatea izolată fonic şi frica de nebunie
11. Adaptare
12. Dorinţă şi hrană
Epilog
Bibliografie
www.edituratrei.ro

Carte de psihologie : "Povestiri de psihoterapie romaneasca. 19 cazuri inedite"

2009-12-16T10:00:00.000+02:00

Colecţia: Psihologie-Psihoterapie
Coord. Vasile Dem. Zamfirescu
Anul apariţiei: 2009
Preţ:69.00RON

Succesul în psihoterapie depinde de o relaţie bazată pe căldura, empatie şi acceptare. IRVIN D. YALOM
"Publicarea pentru prima dată în cultura română a unui volum cu prezentări de cazuri inedite scrise de reprezentanţi ai unor orientări diferite exprimă preocuparea Editurii Trei de a susţine continuu şi energic dezvoltarea psihoterapiei autohtone.
Îmbucurătoare mi se pare disponibilitatea liderilor unor şcoli de psihoterapie, care trec drept ireductibil opuse, de a coexista paşnic între coperţile aceleiaşi cărţi, fără ca ecourile acerbelor dispute internaţionale să fie deranjant prezente. Mi se pare un gest de normalitate, în condiţiile în care toate psihoterapiile au un scop comun (acordarea de ajutor psihic), diferite fiind doar metodele, iar piaţa de psihoterapie din România fiind, poate pentru câteva decenii de acum înainte, încă puţin acoperită. Invitaţiile de colaborare le-am adresat celor mai reprezentativi psihoterapeuţi ai momentului - lideri de şcoală, formatori şi supervizori, dar şi candidaţi promiţători, toţi aparţinând asociaţiilor şi societăţilor de psihoterapie recunoscute de Colegiul Psihologilor din România" - Vasile Dem. Zamfirescu

Cuprins:

AUGUSTIN CAMBOSIE
Ioana sau narcisismul unei depresii

ION DAFINOIU
Corpul tau stie

DANIEL DAVID
Cazul Chucky — papusa agresiva

LIANA DON
Toba feminina de tinichea

ALFRED DUMITRESCU
Vulcanul

NICOLETA GHEORGHE
Aschia din picior

VLAD MIHAI GRIGORESCU
Pot fi

IRINA HOLDEVICI
De la ganduri negre la speranta

GABRIELA HUM
Cand un inceput poate fi o continuare

MIHAELA MINULESCU
Puterea Anei

IOLANDA MITROFAN
Prin fereastra intredeschisa —flash-uri dintr-un parcurs terapeutic unificator

BRINDUSA ORASANU
Neindemanarea

FLORENTINA PALADA
4 ore

MARA PRICEPUTU
Drumul de la calvar la eliberare

SIMONA REGHINTOVSCHI
Dumnezeu mi-a dat-o in locul mamei!

IRENA TALABAN
Micul print asiatic

DIANA VASILE
Ce gasesti atunci cand pierzi

RADU VULCU
Maria

VASILE DEM. ZAMFIRESCU
Sunteti evreu?

www.edituratrei.ro

Carte de psihologie: "Minciuni pe canapea"

2009-12-01T20:24:00.000+02:00

Autor: Irvin D. Yalom
Editura Humanitas / Humanitas Fiction / Colectia: Raftul Denisei
Pret: 39 RON

Îşi poate pierde un psihiatru minţile? Poate fi el păcălit, sedus, manipulat chiar în timpul şedinţelor în care ar trebui să deţină controlul asupra pacienţilor? Da, dacă o femeie dornică de răzbunare hotărăşte să joace rolul de pacientă neajutorată. Plin de revelaţii surprinzătoare, întocmai ca duelul unui psihanalist cu mintea omenească, romanul lui Yalom ne dezvăluie cât de vulnerabili suntem, fără excepţie, în faţa singurătăţii şi nevoii de iubire.

Încrezător în propriile forţe, tânărul psihanalist Ernest Lash nu ia în seamă sfaturile mentorului său, Marshal Streider, ci recurge, în timpul şedinţelor de terapie, la tehnici experimentale. Însă, în ciuda infatuării psihiatrilor, mintea omenească este un teritoriu încă necartografiat şi plin de primejdii: stabilind o relaţie sinceră - crede el - cu o nouă pacientă, Carolyne Leftman, Ernest îşi deschide tainiţele sufletului şi devine vulnerabil, neavând habar că femeia pe care îşi închipuie că o tratează doreşte de fapt să-l manipuleze şi să-l distrugă. Prins într-o paradoxală relaţie terapeutică, în care figura autoritară a medicului a cedat tentaţiei confesiunii şi i se supune pacientului dominator, Ernest va descoperi nebănuite adevăruri incomode despre sine şi despre natura umană, ale cărei taine credea că le cunoaşte.

IRVIN D. YALOM s-a născut la 13 iunie 1931, la Washington, într-o familie de emigranţi ruşi. Deşi fascinat de literatură, alege o carieră medicală, la presiunile familiei, singura concesie pe care o face vocaţiei sale umaniste fiind specializarea în psihiatrie.

www.humanitas.ro/humanitas-fiction

Carte de psihologie : "Agresivitatea umana"

2009-11-21T20:33:00.000+02:00

Titlul original: Krieg und Frieden aus der Sicht der Verhaltenforschung
Autor: Irenäus Eibl-Eibesfeldt
Traducere: Vasile Dem. Zamfirescu
Nr. de pagini: 392
Anul apariţiei: 1995, 2009
Colecţia: Psihologie-Psihoterapie
Preţ: 39.00 RON

Omul este lup pentru om
Dacă sexualitatea a fost principala problemă care a preocupat începutul secolului XX, agresivitatea distructivă preocupă începutul secolului XXI, în special prin urmările sale, care ameninţă însăşi existenţa umanităţii. Etologia şi etologia umană, ca discipline ştiinţifice, studiază dimensiunea bio-psihică a agresivităţii umane şi încearcă să explice dintr-o perspectivă nouă în special aspectele distructive ale agresivităţii. Cartea de faţă, scrisă de unul dintre cei mai importanţi discipoli ai lui Konrad Lorenz, se bazează pe cercetări directe asupra omului. Din această perspectivă, războiul, de exemplu, apare ca un mijloc de a rezolva probleme reale ale umanităţii, la care se va putea renunţa doar când se vor găsi mijloace non-distructive de a rezolva aceleaşi probleme.

«Trăim într-o lume care năzuieşte către pace, dar care totuşi este permanent angajată în războaie... Ce ne împiedică să trăim în pace? Agresiunea nu vine de nicăieri. Ea s-a dezvoltat în regnul animal în serviciul diferitelor funcţii de importanţă vitală pentru supravieţuire... Trebuie într-adevăr să admitem că avem o anumită «slăbiciune» pentru agresiune, însă ca fiinţe culturale de la natură suntem în mod esenţial capabili să controlăm înclinaţiile noastre înnăscute şi să le reorientăm. În afară de asta, războiul ca formă de agresiune grupală plănuită strategic şi realizată cu ajutorul armelor este rezultatul unei îndelungate dezvoltări culturale...»

Irenäus Eibl-Eibesfeldt este întemeietorul etologiei umane, autor al unor lucrări fundamentale în domeniu, cum ar fi Tratat de etologie comparată (1967) şi Tratat de etologie umană (1986).

Cuprins:
Notă biografică
Cuvânt înainte la ediţia română
Este agresivitatea inevitabilă?

I. Despre metoda şi teoria etologică
Câteva concepte fundamentale ale etologiei
Legile funcţionale ale evoluţiei filogenetice și ale evoluţiei culturale

II. Agresivitatea intraspecifică
Definiţie
Manifestări ale comportamentului agresiv în lumea animală
Funcţiile comportamentului agresiv
Adaptările filogenetice ca determinante ale comportamentului agresiv

III. Teritorialitate şi agresivitate la maimuţele antropomorfe
Agresivitatea interspecifică
Agresivitatea predatorie
Agresivitatea îndreptată împotriva prădătorilor
Utilizarea armelor

IV. Agresivitatea la om
Agresivitatea în cadrul grupului
Controlul agresivităţii intragrupale
Disputa cântată între Koungak și Erdlavik
Cântecul pentru tobă al lui Igsiavik
Elemente preprogramate în comportamentul agresiv al omului
Rolul învăţării în dezvoltarea comportamentului agresiv

V. Agresivitatea intragrupală şi războiul
Evoluţia culturală spre război
Mitul societăţii fără agresivitate
Teritorialitate și agresivitate la vânători și culegători
Erori de înţelegere și prejudecăţi în știinţele omului
Formele, cauzele și funcţiile războiului

VI. Calea spre pace
Război și conștiinţă morală
Un ritual funerar în podișul din Noua Guinee
Controlul agresivităţii intragrupale
Modele ale armonizării și educarea pentru pace

Concluzii

www.edituratrei.ro

Alegeri si decizii

2009-11-16T13:48:00.000+02:00

Construirea propriei vieti se face printr-o multime de decizii. Daca eu nu decid pentru mine, ceilalti sau evenimentele o vor face in locul meu.

Andrei face, la 14 ani, prima alegere: hotaraste să urmeze liceul economic, indemnat in acest sens de dorinta sa si de parerile parintilor, dirigintelui si prietenilor. La 18 ani, urmeaza a doua alegere: hotaraste sa invete meseria de bucatar, la care viseaza de mult si pe care a experimentat-o la un patron, in timpul vacantei. La 25 de ani, a treia alegere: se casatoreste cu Cristina, pe care o cunoaste de 3 ani. Au multe lucruri in comun. La 27 de ani, „vine” a patra alegere: ei hotarasc impreuna sa aiba copii – unul, doi sau chiar trei, dar nu mai mult. La 28 de ani se muta in casa visurilor sale … aproximativ, pentru ca trebuie sa tina cont si de ce ii place lui, sotiei, dar si de „portofel”. Este un apartament cu trei camere, cumparat cu ajutorul unui credit. Este, totuşi, multumit de casuta lor, chiar daca isi doreau, de fapt o casa spatiaosa, pe pamant. La 40 de ani, Andrei vrea să fie independent. Isi deschide un mic restaurant, pe care spera ca in cativa ani sa-l mareasca si sa lucreze pe cont propriu.

Aceste decizii importante sunt rezultatul mai multor mici optiuni partiale. Noi trebuie să alegem singuri. Aproape fiecare decizie ne aduce in fata noi alte alegeri. Cu cat luam mai multe decizii, cu atat ne simtim mai multumiti, cu atat trebuie sa ne asumam mai multe sarcini si responsabilitati, cu atat ne dezvoltam mai mult si avem mai multe sanse sa ne simtim impliniti si multumiti. Aceasta este calea celor care se autoactualizeaza, a celor responsabili, a celor activi, a celor care sunt „proprietarii” propriilor lor vieti.

Se poate intampla ca Andrei sa nu aiba intotdeauna posibilitatea sau forta de a alege. El poate urma exemplul tatalui sau, care prefera securitatea oferita de o slujba in administratia locala si sa se angajeze acolo. Sau se poate insura cu Mihaela, o fata serioasa, pe gustul parintilor sai, care ii cunosc bine familia. Sau poate sa inchirieze la 40 de ani un apartament, dupa ce pana atunci a locuit la parinti. Asta nu-l impiedica sa preia mai tarziu „carma” propriei vieti si să vireze iar la dreapta, spre autoactualizare, in functie de cantitatea de decizii pe care le va lua el insusi.

Andre Moreau, in cartea sa „Putere, autonomie, vindecare”, pune in evidenta trei categorii de persoane: cele care cauta; cele care gasesc (de exemplu, oamenii celebri); cele care nu mai cauta.

Andrei face parte dintre cei care cauta si, in felul acesta, traiesc. Dan, insa, face parte din categoria celor care au renuntat sa mai caute si isi pierde, in felul acesta, viata. La 14 ani, nestiind ce sa faca, merge la un liceu ales la intamplare. Dupa doi ani, renunta la scoala, care oricum nu-i placea. La 18 ani, dupa ce a stat acasa doi ani fara sa munceasca, la presiunile parintilor, se angajeaza ca vanzator la un complex comercial en-gros. Ramane aici timp de cinci ani, cand ramane fara slujba din cauza restructurarilor din firma. La 23 de ani, nu are nici slujba si nici o prietena stabila. Desi isi doreste o viata stabila, nu se poate hotari. Si, de fapt, se simte mai bine „traindu-si viata”, cum spune el si iesind in fiecare seara cu prietenii. Dar acestia, devin o data cu trecerea timpului, tot mai rari. Dezamagit, bea tot mai mult. La 30 de ani, este necasatorit si locuieste tot cu parintii, care sunt mereu ingrijorati atunci cand pleaca. Are o slujba, tot ca vanzator, care il nemultumeste teribil, dar din cauza studiilor nefinalizate, nici nu reuseste sa isi gaseasca altceva mai bun. La 40 de ani, viata lui este la fel ca in urma cu zece ani, monotona si goala.
In viata de zi cu zi, intalnim mereu personaje de acest fel, desi uneori ne ia ceva timp ca sa le recunoastem. Este important, insa, sa reflectam la deciziile luate in viata, pentru noi insine, pentru altii sau la deciziile pe care altii le-au luat pentru noi. Fiecare dintre noi isi repeta propriul scenariu, adesea fara sa isi dam seama. Percepem mai usor scenariul altora, dar mult mai greu pe al nostru. De fapt, prin intermediul acestor scenarii (invizibile), suferim si ii facem si pe altii sa sufere. Primul pas spre schimbare il constituie constientizarea propriului scenariu. Urmatorii pasi constau in gasirea de noi comportamente, care dezmembreaza vechiul scenariu si contribuie la structurarea unor comportamente si scenarii noi, mai eficiente si mai adapate contextelor si nevoilor personale.

Sursa: Andre Moreau – “Putere, autonomie, vindecare”

Parabola sclavului si omului liber

2009-10-28T08:56:00.000+02:00

Odata, demult, traia un sclav pe nume Iosif. In fiecare dimineata se scula devreme si primea de la stapanul sau toate instructiunile pentru ziua respectiva. Principala lui sarcina era sa munceasca pamantul. Executa tot ceea ce stapanul sau ii spunea, fara sa isi faca vreo problema, pentru ca stia ca acesta ii vrea doar binele si are grija de el. Hrana si locuinta erau asigurate, iar Iosif nu punea intrebari si era in intregime devotat stapanului sau, pe care il iubea mult.

Intr-o buna zi, Iosif a aflat de la alti sclavi despre abolirea sclaviei. A inceput sa se teama. Ce se va intampla cu el fara stapanul sau? Se va trezi pe drumuri, fara protectie si securitate? Ca si Iosif, alti sclavi se opuneau si ei abolirii sclaviei, din aceleasi motive. Altii, insa, s-au revoltat si, ajutati din exterior, s-au rasculat.

Neavand incotro, Iosif a urmat cursul istoriei… Era acum, un om liber, dar nu in totalitate. Era, de fapt, serbul unui senior puternic, care avea un castel mare si multe pamanturi. Iosif primise o bucata de pamant pe care o cultiva, insa, in schimb, trebuia sa ii dea seniorului, in fiecare an, jumatate din recolta obtinuta. Era mai liber decat odinioara: liber sa dispuna de partea lui de recolta cum dorea, sa o vanda sau sa se hraneasca. Dar era si mai responsabil pentru viitorul sau si asta il ingrijora. Totusi, beneficia de o securitate importanta: pe timp de razboi putea sa se refugieze in castel, iar in caz de foamete putea sa ceara mancare seniorului sau, care avea hambarele pline cu grane. Iosif era multumit sa traiasca si sa munceasca in aceste conditii, pentru ca stapanul sau era aproape.

Din nou timpurile s-au schimbat si, urmand cursul istoriei, Iosif a devenit un om liber, dar si obligat sa fie mult mai responsabil pentru sine decat in trecut. Fiind obisnuit sa lucreze pamantul, s-a dus la un mare proprietar de la care primit o bucata de pamant, pentru care platea arenda. Acum, Iosif dispunea de toata recolta, asa cum dorea, putand sa o vanda sau sa o pastreze pentru hrana. A ales, totusi, sa o vanda, pentru a putea plati arenda. Era mult mai liber decat odinioara, dar si mult mai responsabil. Trebuia sa se gandeasca la viitor, sa se ocupe singur de securitatea lui si sa isi faca provizii.

Dar timpurile s-au schimbat, din nou. Poporul a devenit suveran, iar legea favoriza trecerea pamanturilor de la marii proprietari catre fermierii cultivatori. Iosif, acum Joe, a devenit proprietarul fermei sale, pe care a cumparat-o, inglodandu-se in datorii. Viata lui era acum mult mai libera, dar si mult mai grea. Trebuia, singur, sa ia in calcul totul: securitatea, rezervele,, imprumuturile pentru cumpararea fermei si a utilajelor. Sa devii proprietar dupa ce ai fost doar chirias este o experienta inaltatoare, dar dificila. Atunci cand libertatea creste, responsabilitatea creste in aceeasi masura.

Noi suntem asemenea lui Iosif pe cale sa devina Joe. Aceasta transformare este, adesea, dificila. Ne nastem sclavi si putem deveni liberi, in anumite conditii.

Copilul este la nastere intr-o dependenta totala fata de parintii sai. Acestia ii asigura securitatea, iar el trebuie sa se supuna exigentelor lor. Dependenta este normala pana la o anumita varsta. Sclavia incepe doar atunci cand, o persoana isi pastreaza aceasta pozitie de dependenta chiar si atunci cand a crescut.

Serbul corespunde adolescentului. El este mai liber decat copilul, dar inca mai trebuie sa dea socoteala adultilor din jurul lui. Nimic nu-i apartine, chiar si pentru bunurile de consum personal depinde de parinti pentru a le obtine. Ca tineri, ocupam pozitia de chiriasi – invatam sa jucam roluri, inainte de a fi noi insine: student(a), salariat(a), sot/sotie, tata/mama. Aceasta trecere este necesara si putem creste, un timp, imitand aceste roluri. Daca, insa, persistam prea mult in acest stadiu, ramanem mai degraba chiriasi decat proprietari ai propriei persoane.

Proprietarul fermei coincide cu omul matur: este cel care traieste in propria persoana, care este pe deplin el insusi si isi asuma responsabilitatea nevoilor sale, astfel incat sa le gaseasca un raspuns. Daca este proprietar intr-o mai mare masura, adica daca isi satisface pe deplin nevoile, este mai multumit si mai disponibil pentru altii in relatii adecvate, rolul de salariat(a), sot/sotie, parinte.

Noi integram, mai mult sau mai putin, toate stadiile parcurse de Iosif pentru a deveni Joe. Unii raman, totusi, Iosifi atat de mult timp, incat se imbolnavesc.
Sclavul, ramas astfel la varsta adulta, este tipul conformistului: supus in intregime altei persoane, respecta normele si principiile altora. Renuntand la persoana lui, traieste numai in functie de ceilalati, fara sa isi permita sa-si examineze propriile nevoi si fara sa indrazneasca sa existe fara celalalt. De exemplu, o femeie se poate imbolnavi atunci cand sotul ei lipseste sau daca el pleaca, se teme sa nu aiba vreun accident. De asemenea, stapanul trebuie sa vegheze asupra sclavilor sau serbilor sai, astfel incat nu este mai liber decat ei. El are nevoie de ceilalti pentru a exista. Este cazul unei sotii care se teme de infidelitate, asfel incat isi controleaza permanent sotul si il transforma, la randul sau, in sclav.

Multe persoane raman simpli chiriasi ai propriilor persoane. Chiriasul este cel care traieste in rolurile sale mai mult decat in persoana sa, peste care altul este proprietar. Este situatia parintilor, ghidati in comportamentul lor de educator, de propria lor educatie, traditie sau religie, fara sa faca efortul de a-si realiza propria lor evolutie si sa tina cont de nevoile proprii sau de cele ale copiilor lor. Este, de asemenea, situatia mamei – model, care se sacrifica pentru copiii sai, dupa ce a fost, la randul ei un copil – model. Multi dintre noi sunt doar proprii lor chiriasi, se simt liberi, insa, in acelasi timp, nu constientizeaza ca sunt supusi rolurilor, datoriilor si obligatiilor.

Sa fim proprii nostri proprietari este o sarcina dificila. A fi in cautarea propriilor nevoi inseamna sa contam mai mult pe noi insine, decat pe ceilalti, pentru a gasi rezolvarea dorita. Este demersul celui care devine capabil sa negocieze cu alti proprietari, pentru a-si construi o viata armonioasa. Astfel, nimeni nu este nici chirias, nici proprietar al altuia.

Sursa: Andre Moreau – “Putere, autonomie, vindecare”

Carte de psihologie: "Psihoterapia vietii cotidiene"

2009-10-26T16:19:00.000+02:00

Autor: Nossrat Peseschkian
Anul apariţiei: 2009
Editura Trei
Colecţia: În afara colectiilor

Cercetări recente demonstrează că aproape 80% din totalul bolilor au cauze psihice. De aici importanţa psihoterapiei în lumea contemporană. Dar cum doar o parte a celor cu probleme poate apela la ajutorul unui psihoterapeut (în România, numărul beneficiarilor de psihoterapie este foarte redus), autorul prezentei cărţi propune o psihoterapie a vieţii cotidiene, de care să poată beneficia un număr mare de oameni, în special tineri. Este o formă de self-help care rezultă din aplicarea principiilor psihoterapiei pozitive la viaţa de zi cu zi. Dintre acestea, cel mai important este concentrarea asupra capacităţilor şi abilităţilor, şi nu asupra tulburărilor.

Nossrat Peseschkian este neurolog, psihiatru şi psihoterapeut, întemeietorul psihoterapiei pozitive, reprezentată în 23 de ţări, autor şi conferenţiar prolific. S-a nascut in Iran, in 1933 si traieste in Germania, din 1954. Psihoterapia pozitiva se bazeaza pe abordarea transculturala si este o metoda umanista, transculturala si psihodinamica de psihoterapie, centrata pe conflict si orientata pe capacitati.

Cuprins:
Cuvânt înainte
Prefaţă
Profetul şi lingurile cu coadă lungă
Sfaturi pentru cititori
Self-help?
De ce poveşti, parabole şi mituri?
Cum a apărut psihoterapia pozitivă (analiza diferenţială)?
S-a scurtat durata tratamentului?
Trei puncte esenţiale ale analizei diferenţiale
Un posibil ghid al cărţii
Psihoterapia azi

CAPITOLUL I
Gânduri despre educaţie
Conflicte sociale — norme
Teoria analitică diferenţială (psihoterapia pozitivă)

CAPITOLUL II
Capacităţile actuale
Capacităţi primare
Capacităţi secundare
Curăţenia
Obedienţa
Ambiţie — realizări

CAPITOLUL III
Cum ne creştem copiii
Relativitatea valorilor
Dimensiunea temporală şi imaginea omului
Dezvoltarea
Criza de identitate
Om — animal
Înnăscut — dobândit
Unicitatea
Inconştientul
Identificare — Proiecţie
Generalizarea
Prejudecăţile
Soţ şi soţie
Dreptate — iubire
Sexul
Sex — sexualiate — dragoste
Caricaturi ale iubirii
Pierderea unităţii
Sănătate-boală
Credinţă — religie — Biserică
Soarta condiţionată şi cea predeterminată
Moartea

CAPITOLUL IV
O vindecare uşoară
Introducere în self-help
Trei principii de bază ale relaţiilor interpersonale
Analiza interacţională
Modelul stadiilor unei interacţiuni
Self-help
Stadiul I: distanţarea/observarea
Stadiul al II-lea: inventarierea
Stadiul al III-lea: încurajarea situaţională
Stadiul al IV-lea: verbalizarea
Stadiul al V-lea: lărgirea scopurilor
Grupul familial — grupul parental — grupul partenerial
Problemele altora
Grupul familial
Grupul parental
Grupul partenerial
Psihoterapia analitică diferenţială
Poveri grele

Bibliografie
www.edituratrei.ro

O poveste cu talc

2009-10-14T16:16:00.000+03:00

Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana.

Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul era oricum batran, iar ca fantana, fiind secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Astfel a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei.

Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor.

Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei.

Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai tare pe zbierat.

Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu.

Taranul privi in adincul fantanii si ramase uluit de ce a vazut.

Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui.

In curand, toata lumea vazu cu surprindere, cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi vioi...

Morala:
Viata va arunca poate si peste tine pamint si tot felul de greutati....
Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte.

Putem iesi din adancurile cele mai profunde, daca nu ne dam batuti.

Foloseste greutatile pe care viata le arunca peste tine ca sa mergi inainte.

Pentru a fi fericit, aminteste-ti de urmatoarele reguli:

1. Curata inima de ura, frica, egoism;
2. Scuteste mintea de preocupari inutile;
3. Simplifica viata si fa-o mai frumoasa;
4. Daruieste mai mult si asteapta mai putin;
5. Iubeste mai mult

si ...

scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta tu trebuie sa fii solutia, nu problema.

Sa aveti parte de o viata frumoasa, lipsita de greutati sau necazuri!

PS. E adevarat ca uneori grijile si necazurile vietii te doboara, dar fii intelept si profita de orice situatie pentru a-ti consolida pozitia si a reveni la normal.

Stresul si somnul

2009-10-08T10:01:00.000+03:00

Evenimentele de viata stresante sunt cei mai frecventi factori care favorizeaza insomnia. Cele mai multe dintre persoanele cu insomnie, dar si persoanele cu somn normal dorm mai prost in zilele stresante. Cu cat stresorii sunt mai frecventi si mai puternici, cu atat probabilitatea de aparitie a problemelor de somn in noaptea urmatoare este mai mare.
Stresul stimuleaza, printre alte modificari interne, si secretia de hormoni specifici stresului, care raman la valori ridicate, atat in timpul zilei, cat si in timpul noptii, mentinand starea de vegje si inhiband starea de somn. In acelasi timp, reactiile de stres sunt cauzate si mentinute si de gandurile negative in legatura cu ceea ce se intampla, avand ca rezultat stimularea sistemului de veghe si producerea insomniei.

Cele mai bune rezultate in lupta cu stresul, dar si cu insomnia o reprezinta restruturarea cognitiva si exercitiile de relaxare.
Restructurarea cognitiva se refera la identificarea gandurilor negative, producatoare de disconfort psihic, si inlocuirea lor cu alternative mai rationale si eficiente. Desi pare mai dificila la inceput, realizata cu ajutorul unui psihoterapeut, restructurarea cognitiva devine un instrument extrem de eficient si la indemana oricui in numeroase situatii dificile.
Tehnicile de relaxare linistesc si limpezesc mintea, distrag atentia de la gandurile stresante si imbunatatesc capacitatea de concentrare, scad anxietatea, furia, frustrarea si simptomele stresului, imbunatatesc starea generala de sanatate.

Carte de psihologie: "101 aparari. Cum se autoprotejeaza mintea"

2009-10-05T10:08:00.000+03:00

Autor: Jerome S. Blackman
Editura Trei
Colecţia: Psihologie-Psihoterapie
Anul apariţiei: 2009
Pret: 45.00 RON

Schimbarea psihică depinde de modificarea apărărilor
Mintea omului are o capacitate uimitoare de a inventa mecanisme care să îl protejeze de conştientizarea emoţiilor neplăcute. Aceste mecanisme sunt adesea mascate şi operează fără ca individul să le conştientizeze. De exemplu, un individ incapabil să îşi accepte sentimentele de furie la adresa cuiva apropiat poate în schimb resimţi o ură intensă faţă de propria persoană. Când acesta ajunge la camera de gardă suferind de depresie severă, capacitatea terapeutului de a aduce în discuţie operaţia defensivă de întoarcere asupra propriei persoane se poate dovedi extrem de utilă în prevenirea unei tentative suicidare sau a altor comportamente autodistructive ale pacientului.
Apărările, prezente nu numai în psihopatologie, ci şi în sănătatea psihică, sunt descrise de autor în funcţie de diferitele etape ale dezvoltării psihosexuale, precum şi de tipul de patologie. Pentru practicienii psihoterapiei, este recomandat şi modul de a aborda apărările în diverse tipuri de psihoterapie.

Jerome S. Blackman, este profesor de psihiatrie clinică la Eastern Virginia Medical School şi profesor de psihologie la Virginia Wesleyan College, precum şi psihanalist formator şi supervizor la New York Freudian Society.

www.edituratrei.ro

Sa alungam stresul razand

2009-09-28T21:59:00.000+03:00

Cat de des radeti? Cand ati spus ultima data o gluma? Cand v-ati permis sa va simtit relaxati, “lasand jos” barierele?

Copiii rad liber si des. Totusi, multi dintre noi isi pierd umorul odata cu trecerea timpului. Suntem atat de prinsi in rolurile noastre de adulti, incat credem ca daca suntem “seriosi” si radem cat mai putin, vom fi mai respectati de catre ceilalti.

Studiile arata ca o atitudine mai relaxata fata de noi insine si fata de lumea inconjuratoare reduce stresul si imbunatateste starea noastra generala (sanatatea, performantele, relationarea etc). Rasul reduce stresul, anxietatea, furia, depresia, permitand adoptarea unei perspective mai putin grave asupra vietii noastre. Atunci cand ne permitem sa sesizam dintr-o situatie stresanta, facilitam restrucurarea cognitiva prin innlocuirea gandurilor irationale si negative cu viziune pozitiva asupra situatiei. In acelasi timp, rasul este un element deosebit de detensionare si de reducere a barierelor dintre oameni. Se produce un sentiment al uniunii cu ceilalti, creste empatia, stimuleaza emotiile pozitive si se reduce stresul.

A face “haz de necaz” si autoironia permit o diminuare a stresului, deoarece ne privim defectele in perspectiva si, astfel, nu le mai vedem ca fiind atat de grave. De asemenea, ne luam mai putin in serios, ceea ce ne ajuta sa mutam accentul de pe propria noastra persoana pe altceva, cel putin la fel de interesant.

Folosirea umorului si a rasului pentru diminuarea stresului este o abilitate care poate fi invatata si perfectionata de fiecare dintre noi:
- cautand compania persoanelor vesele, optimiste si amuzante si prin evitarea celor permanent tristi, posomorati si pesimisti
- ascultand si retinand glume, pe care, apoi, sa le spunem mai departe, in momentele potrivite
- vizionand comedii, spectacole si emisiuni umoristice de calitate
- fiind atenti la expresiile faciale pe care le afisam si care ne influenteaza automat si starea de spirit
- petrecand cat mai mult timp alaturi de copii si jucandu-ne alaturi de ei.

Copiii pot fi excelenti profesori de umor. Alaturi de ei, putem scoate mai usor la suprafata copilul din noi, dornic sa se amuze din orice, sa se joace sis a traiasca clipa. Cu cat radem mai mult, cu atat mai mult ne relaxam si ne simtim mai in forma.

Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus

2009-09-23T13:57:00.000+03:00

Autor: Marc Lévy
Anul aparitiei: 2008
Colecţia: Fiction Connection
Editura Trei
Pret: 35.00 RON

Cu doar câteva înainte de nuntă, Julia primeşte un telefon de la secretarul tatălui său. Aşa cum intuia, Anthony Walsh — om de afaceri strălucit, dar tată distant — nu va putea lua parte la ceremonie.

Scuza este ireproşabilă: tatăl său a murit! Ca şi alte dăţi, dispare brusc din viaţa ei, bulversând-o cu totul.

A doua zi după înmormântare, Julia descoperă însă că tatăl său îi rezervă o altă surpriză. Cea mai neobişnuită călătorie din viaţa ei... şi ocazia de a-şi spune, în sfârşit, lucruri pe care nu şi le-au spus niciodată.

Regăsim în această poveste atmosfera încărcată de romantism şi fantastic din Şi dacă e adevărat, romanul care l-a făcut celebru pe Marc Levy.

Marc Levy este unul dintre cei mai populari scriitori din ultimii ani. Cariera sa demarează într-un mod absolut surprinzător la vârsta de 39 de ani, când publică în Franţa prima sa carte, romanul Şi dacă e adevărat... (Editura Trei, 2004), care avea să se vândă în întreaga lume în peste 10 milioane de exemplare şi care a fost ecranizat de Steven Spielberg (2005).
De acelaşi autor, Editura Trei a mai publicat până acum şi romanele: „În altă viaţă", „Te voi revedea", „Unde eşti", „Şapte zile pentru eternitate", „Prietenii mei, iubirile mele", "Copiii libertatii".
www.edituratrei.ro

Sa fim parinti buni

2009-08-23T14:43:00.000+03:00

Ce inseamna sa fim parinti buni?
Inseamna sa stim sa ne ascultam copiii, sa le intelegem nevoile cele mai profunde, sa le daruim iubire si sa le aratam iubirea pe care o simtim fata de ei, sa petrecem suficient timp cu ei, sa le dezvoltam increderea in sine, responsabilitatea si autonomia.
Cresterea copiilor este o mare responsabilitate, un echilibru intre dragoste si fermitate, intre acceptare si interdictii.

Rolul mamei si rolul tatalui
Mama este cea care da viata, ea ofera afectiune, blandete, intelegere si sustinere emotionala. Asa cum spune Eric Fromm, “mama este caminul din care provenim”. O mama suficient de buna este cea care il ajuta pe coplil sa se simta iubit si protejat si sa aiba, ca adult, puterea de a se desprinde de ea, de a deveni independent. Tatal este cel care il invata pe copil, care ii arata drumul in lume. Si el aduce iubire in relatie cu copilul, insa si autoritate, fermitate, responsabilizare. El are rolul de a calauzi si de a-l invata pe copil sa se descurce cu problemele pe care le va avea de intampinat in viata.
Este important ca parintii sa fie de acord unul cu celalalt, sa aiba o atitudine comuna vizavi de cerintele si valorile transmise. Intr-o familie, rolul mamei se impleteste strans cu rolul tatalui, fiecare dintre ei aducand ceva esential si indispensabil pentru dezvoltarea si evolutia copilului. Fiecare dintre noi ajungem sa avem la maturitate o constiinta materna si o constiinta paterna, intr-o sinteza care constituie fundamentul sanatatii mentale si al atingerii maturitatii.

Nu suntem doar parinti
Este o adevarata provocare sa avem grija si respect pentru propriile noastre nevoi, pentru viata noastra. Suntem parinti, dar, in acelasi timp, suntem si fii sau fiice, frati sau surori, prieteni, angajati, oameni cu pasiuni diverse. Cu cat viata noastra se desfasoara pe mai multe paliere, cu atat ne vom simti mai impliniti sufleteste, dar si mai disponibili fata de nevoile celor apropiati noua, implicit fata de copiii nostri.

Cand copiii mint

2009-07-30T10:11:00.000+03:00

Ce trebuie sa facem ca parinti cand copiii nostri mint? Cum putem sa pastram increderea si sa incurajam sinceritatea fara sa devenim invazivi? Cum le putem permite copiilor nostri sa aiba intimitate si autonomie pe masura ce cresc? Nu vrem sa transformam fiecare minciuna in caz penal, dar nici sa incurajam minciuna prin a o ignora. Nu vrem sa ii provocam pe copii nostri sa ne minta si sa devenim astfel o prada usoara, dar nu vrem nici sa fim atat de neincrezatori, incat sa ii suspectam la fiecare pas.

De ce mint copiii?
Copiii afla mai repede decat cred majoritatea parintilor ca pot scapa cu minciunile lor, cel putin pentru un timp. In jurul varstei de 3 – 4 ani, copiii devin capabili sa spuna o minciuna deliberata si acesta este un moment bun penru parinti sa inceapa sa-si educe copiii in ceea ce priveste minciuna. Adolescentul simte nevoia sa-si marcheze independenta de parinti si sa isi traiasca viata, iar minciuna este o justificare pentru aceste stari de fapt.
Copiii mint ca sa iasa din incurcatura, ca sa impresioneze si sa manipuleze. Cu cat pedeapsa asteptata de un copil este mai mare, cu atat creste probabilitatea ca el sa inventeze o minciuna care sa-l scape.

Cum reactioneaza parintii?
Parintele afalt la capatul unui sir lung de minciuni se teme ca, devenit adult, copilul sau va deveni un om necinstit. Este deosebit de frustrant si dureros sa nu poti avea incredere in propriul copil.

Ce este de facut?
Este important sa castigam increderea copilului, astfel incat sa simta ca orice problema se poate rezolva fara pedepse aspre. El trebuie ajutat sa gaseasca solutia optima la orice problema aparuta. De asemenea, este important sa-i usuram sarcina de a spune adevarul, dar nu prea mult, totusi. Daca minte pentru ca facut ceva rau, ii putem spune “Imi pare bine ca mi-ai spus, pana la urma, adevarul, dar ma supara ceea ce ai facut.” Insa, trebuie sa-si repare greseala, facand ceea ce este de facut.

Ce sa nu facem?
Nu faceti pe detectivul . Este greu de discutat cu calm despre asa ceva, dar daca invati sa faceti asta, cu timpul o veti face din ce in ce mai rar.

Nu-l insultati facandu-l mincinos. Copiii interiorizeaza aceasta ”palma verbala”, vor incepe sa se considere ei insisi mincinosi si va creste probabilitatea ca minciunile sa se repete.

Nu reactionati exagerat. Evitati urletele, amenintarile si insultele. Nu confundati fapta cu faptasul.

Carte de psihologie : "Nu ti-am promis niciodata o gradina de trandafiri"

2009-07-21T14:43:00.000+03:00

Titlul original: I Never Promised You A Rose Garden
Autor: Hannah Green
Editura Trei - Colecţia: Fiction Connection
Preţ:29.90RON

Nu ţi-am promis niciodată o grădină de trandafiri promite deopotrivă o provocare pentru cititorul care poate să scruteze suferinţa bolii mintale şi să o recunoască drept ceea ce este, fără teamă sau aversiune. Este un roman inteligent şi mişcător despre cei unu din zece oameni care trebuie să lupte pentru a păstra contactul cu realitatea. Dar el oferă totodată speranţă victimelor bolii mintale, şi face o pledoarie impresionantă pentru înţelegere şi compasiune faţă de cel care suferă.

Tânăra Deborah trăieşte în propria ei lume aparte, un loc strălucitor cu zei luminoşi, zeiţe şi pajişti verzi. Ea însă şi-a pierdut contactul cu realitatea, cu lumea brutală din care simte că trebuie să fugă. Întoarcerea ei în lumea reală oferă speranţă tuturor celor care au încercat să refuze viaţa, evadând în fantezie şi vis.
Nici o grădină de trandafiri nu îi este oferită lui Deborah, nici o lume aidoma celei strălucite pe care şi-a plăsmuit-o pentru sine. Cu toate acestea ea luptă pentru a-şi croi drum înapoi spre realitate, cu ajutorul onestei şi clarvăzătoarei doctoriţe, spre o lume care este deseori aspră şi sfidătoare.

Numele adevărat al scriitoarei este Joanne Greenberg. S-a născut în Brooklyn, New York, în 1932, a absolvit Universitatea din Washington, D.C., cu o diplomă în antropologie şi literatură engleză, şi a urmat cursurile Universităţii din Londra şi ale Universităţii din Denver, Colorado. A mai scris şi: In This Sign (1970), Rites of Passage (nuvele) (1972), Founder’s Praise (1976), A Season of Delight (1981), The Far Side of Victory (1983), Simple Gifts (1986), Age of Consent (1987), Of Such Small Differences (1988), With the Snow Queen (nuvele) (1991), Where the Road Goes (1998). Joanne Greenberg a primit Harry and Ethel Daroff Memorial Fiction Award şi Jewish Book Council of America Award în 1963.

www.edituratrei.ro

Disciplina fara pedeapsa

2009-07-07T10:22:00.000+03:00

Pentru toti cei care cred ca orice copil are nevoie de reguli si limite, transmise cu blandete si respectate de copil din convingere si care nu cred in disciplina bazata pe frica, Mind Master organizeaza marti, 14 iulie 2009, workshop-ul "Disciplina fara pedeapsa".

9:00 - 12:00 (varianta dimineaţă) sau 18,00 - 21,00 (varianta seara)
Locatie : Str. Av. Th. Iliescu - Piata Dorobanti nr. 3-7, sector 1

COST: 100 lei (tva inclus)

MĂRIMEA GRUPULUI: max 16 persoane

Obiective:
• Să ai situaţiile sub control într-o manieră relaxată
• Să identifici nevoile copilului tău şi intenţia lui pozitivă atunci când este indisciplinat
• Să fii flexibilă în abordările faţă de copilul tău
• Să te pui în locul copilului tău ca să vezi situaţia din punctul lui de vedere
• Să re-evaluezi frica de pedeapsă şi motivele pentru care vrei să fii ascultat de către copilul tău
• Să găseşti alternative pozitive la pedepse

Beneficii:
• Ai o relaţie sinceră şi destinsă cu copilul tău, iar el va fi deschis faţă de tine, la rândul lui
• Scazi numărul conflictelor cu copilul tău
• Ai o viaţă de familie mai liniştită
• Îţi păstrezi o atitudine relaxată fiindcă ştii ce să faci în situaţii dificile
• Nu faci loc stărilor negative în relaţia dintre voi (frică, nervi, resentimente, răzbunare, minciună, etc)

Dintre subiectele abordate:
• De ce nu ascultă copiii?
• Metode tradiţionale de disciplină
• Frica de pedeapsă şi efectele ei
• Despre time-out
• Cum şi de ce să clădeşti o relaţie ok-ok între părinţi şi copii
• 30 de alternative practice la pedeapsă şi modalităţi concrete de aplicare

Informatii suplimentare: psih. Mihaela Zaharia - parenting trainer & coach, Mind Master
www.mindmaster.ro

Carte de psihologie:"Dragoste sau dependenta"

2009-07-04T08:56:00.000+03:00

Titlul original: It Is Love or Addiction
Autor: Brenda Schaeffer
Traducere de: Carmen Ion
Nr. de pagini: 280
Anul apariţiei: 2009
Pret:29,00 RON
Colecţia: Psihologie practică
Editura Trei

Brenda Schaeffer este psiholog şi psihoterapeut specializat în tratamentul adicţiilor şi comunicare.

Pentru foarte mulţi oameni, viaţa este de neconceput fără iubire: «dacă iubire nu e, nimic nu e!» Numai că adesea iubirea este confundată cu dependenţa, ceea ce are urmări sufleteşti grave. În timp ce iubirea sănătoasă ne ajută să ne dezvoltăm, să fim noi înşine, dependenţa ne blochează şi ne mortifică lent, asemenea picăturii chinezeşti. Cartea de faţă ne ajută să deosebim iubirea sănătoasă de dependenţă şi, mai ales, ne învaţă cum să ne eliberăm de dependenţă.

Cuprins:
Prefaţă
Realitatea iubirii adictive

PUTEREA IUBIRII
Iubirea romantică
Iubirea sexuală
Iubirea dependentă

RĂDĂCINILE ADICŢIEI LA IUBIRE
Biologia legăturilor umane
Biologia atracţiei
Biologia nevoilor
Modelele rolurilor din familie
Autorealizarea

PSIHOLOGIA ADICŢIEI LA IUBIRE
Starea Eului copilului
Starea Eului adultului
Starea Eului părintelui
Cum te iubesc?

ÎNDRĂGOSTIŢII DEPENDENŢI
Senzaţia de mistuire
Dificultatea în stabilirea graniţelor eului
Tendinţele masochiste
Dificultatea de a renunţa
Teama de riscuri, schimbări și necunoscut
Experimentarea creșterii individuale insuficiente
Dificultatea experimentării adevăratei intimităţi
Participarea la jocuri psihologice
A dărui pentru a primi ceva în schimb
Încercarea de a-i schimba pe ceilalţi
Nevoia de ceilalţi pentru a se simţi împlinit
Căutarea soluţiilor în afara sinelui
A pretinde și aștepta dragoste necondiţionată
Refuzul sau abuzul implicării
Așteptarea recunoașterii și aprecierii din partea celorlalţi
Teama de a fi abandonat în despărţirile de rutină
Recrearea unor sentimente negative familiare
Dorinţa, dar și teama de apropiere
Încercarea de a „repara" sentimentele celorlalţi
Cei trei P: proiecţia, personalizarea și jocurile puterii

JOCURILE DE PUTERE
APARTENENŢA SĂNĂTOASĂ
Permiterea individualităţii
Contopirea, dar și separarea faţă de ceilalţi
Aducerea la suprafaţă a ceea ce este mai bun în noi și în ceilalţi
Acceptarea ideii sfârșitului unei relaţii
Receptivitatea la nou și la schimbări
Stimularea dezvoltării celorlalţi
Experienţa unei intimităţi adevărate
Libertatea de a cere deschis ceea ce ne dorim
A dărui și a primi în același mod
Evitarea încercărilor de a-i schimba sau controla pe ceilalţi
Încurajarea autonomiei celorlalţi
Acceptarea propriilor limite și pe cele ale celorlalţi
Renunţarea la căutarea iubirii necondiţionate
Stima de sine ridicată
Încrederea în amintirea celor iubiţi și acceptarea solitudinii
Exprimarea spontană a sentimentelor
Dorinţa de apropiere și riscul vulnerabilităţii
Iubirea manifestată cu detașare
Afirmarea egalităţii și a puterii personale faţă de sine și de ceilalţi
Speranţe de viitor

DE LA ADICŢIE LA IUBIRE
Negarea
Disconfortul
Confruntarea
Separarea psihologică
Siguranţa de sine
Apartenenţă
Încercarea de a comunica
Povestea lui Carly
Povestea lui Dave
Cum să te eliberezi de adicţia la iubire
Jocuri de putere comune

www.edituratrei.ro

Influentele divortului asupra copiilor

2009-06-28T08:59:00.000+03:00

Pentru majoritatea familiilor viata de zi cu zi este agitata, plina de griji, probleme mai vechi sau mai noi, cu incercari mai mult sau mai putin reusite de a tine in echilibru viata de familie, munca, viata sociala si celalalte obligatii. Atunci cand in viata de cuplu, intervine ruptura afectiva, urmata de separare si divort, problema impartirii ingrijirii copiilor este una extrem de importanta. Copiii au nevoie, pentru o dezvoltare armonioasa de stabilitate, constanta si echilibru. Satisfacerea nevoilor primare, fiziologice, din sfera biologica si materiala (de hrana, adapost etc) nu trebuie sa ne faca sa punem pe un plan inferior nevoile psihologice – de securitate, apartenenta si dragoste.

Imediat inainte de divort, in timpul acestuia si dupa, lucrurile sunt foarte dureroase pentru ambii parteneri, iar procesul de separare, cu impartirea sau pastrarea in comun a ceea ce au avut impreuna nu face decat sa tensioneze si sa complice mai mult situatia. Vorbim de multa suferinta, de sentimente de ratare si esec fata de propria viata, de resentimente puternice fata de fostul partener, de lupta pentru putere. Foarte putine persoane reusesc sa aiba o relatie neconflictuala cu fostul partener, iar aceasta se obtine in timp, dupa “vindecarea” ranilor sau atunci cand cei doi “merg” pe drumuri separate de multa vreme si au ajuns la un anumit echilibru, independent unul de celalalt.

Atunci cand parintii divorteaza, copiii au nevoie sa li se explice, pe nivelul lor de intelegere, ceea ce se intampla. Ca mama si tata se despart, ca nu vor mai locui impreuna, dar ca relatia lui (a copilului) cu fiecare dintre parinti va ramane aceeasi. Este bine ca cel putin o perioada, mai ales atunci cand copilul este mic, sa ramana in acelasi spatiu, cu aceleasi repere de pana atunci si, daca se poate, cu aceleasi persoane de ingrijire. Indiferent de varsta, copii sau adulti, toti trecem printr-un travaliu de separare. Cu cat varsta copilului este mai mica si acesta ramane pentru o vreme in spatiul in care a locuit cu parintii, cu atat travaliul divortului va decurge mult mai bine pentru el. Aceasta nu inseamna insa sa nu vorbim copilului despre divort si despre ceea se intampla si sa ne prefacem ca totul este ca inainte. Copiii, chiar la varste foarte mici, simt foarte bine ceea ce se intampla in jurul lor. Este nevoie ca adultii, importanti pentru ei sa le explice ce se intampla si cum vor decurge lucrurile in viitor.

Nimic nu este mai rau pentru un copil, decat ca cei din jurul lui sa se prefaca ca nu se intampla nimic si “totul este bine”, iar nesiguranta, teama, amenintarea si toate celalalte lucruri nespuse sa “pluteasca in aer”. Copilul va dezvolta un grad mare de confuzie, care se va traduce in planul comportamentului in agitatie, crize inexplicabile de furie, iritabilitate, agresivitate, scaderea randamentului scolar etc

Ce sa nu le spunem copiilor nostri

2009-06-24T12:59:00.000+03:00

Ca parinti, incercam sa le oferim copiilor nostri disciplina si educatie care sa ii pregateasca pentru provocarile vietii de adult. Personal, sunt de parerea celor care sustin ca o disciplina eficienta presupune limite si reguli, transmise cu blandete, dar si cu fermitate de catre parinti si respectate, ulterior, din convingere de catre copii.
De multe ori, stresul legat de serviciu si grijile cotidiene ne suprasolicita si ne fac sa ne pierdem rabdarea si sa reactionam impulsiv, mai ales in fata copiilor. Ne enervam usor in fata avalansei de intrebari, in fata poznelor, greselilor sau rezultatelor sub asteptari ale acestora. Limbajul folosit de noi trebuie adaptat nivelului de intelegere al copilului, insa deseori folosim cuvinte sau replici – sablon, care au din punct de vedere psihologic, un puternic efect negativ asupra copilului, reflectat in viata adulta.

Pentru ca asa spun eu
Deseori copilul contesta o activitate care i se impune sau este curios sa stie de ce trebuie sa faca sau nu un anumit lucru. Replica parintelui, rostita din graba sau din dorinta de a regla raportul parinte – copil, ascunde un mesaj de genul: “ Eu stiu cum este mai bine, tu esti nepriceput” sau “Eu sunt cel care detine puterea si tu trebuie sa te supui” etc. Sunt puternic zdruncinate increderea in sine, independenta in gandire, spontaneitatea si creativitatea. Rezultatul va fi un copil si, mai tarziu, un adult fara initiativa, pasiv, fara incredere in sine si cu tendinta de a se supune permanent celor din jur cu autoritate.

Vezi ca poti?
Desi majoritatea parintilor cred ca este o lauda, este de fapt o critica ascunsa. Mesajul este, de fapt: “Poti, dar nu vrei, pentru ca esti lenes, puturos, incapatanat….(etc). Este important sa facem diferenta intre personalitate si comportament. Nimeni nu este in intregime lenes sau puturos sau incapatanat, dar cu totii avem momente in care nu lucram la intreaga noastra capacitate sau incercam sa facem asa cum vrem noi. Folosite frecvent, etichetele sunt interiorizate de catre copil, care ajunge sa creada ca este asa cum spun despre el cei apropiati…

M-ai dezamagit
Este o replica rostita de catre parinte la suparare sau intr-un moment de mare frustrare, dar cu un impact extrem de puternic asupra copilului. Sa pierzi increderea celor dragi, sa stii ca le-ai inselat asteptarile zdruncina puternic increderea in sine a copilului si scade dramatic imaginea de sine. Iar rezultatele lui vor fi tot mai slabe….

Daca nu esti cuminte, te las aici!
Frecvent copiii persevereaza in activitati care ii fac pe parinti sa insiste sa faca lucrurile asa cum este bine sa fie facute, sa cedeze sau sa se enerveze. Amenintarea cu abandonul ii face pe copii foarte vulnerabili, deoarece cea mai mare frica este cea de a fi parasit. De aici, un profund sentiment de nesiguranta, intalnit frecvent la adulti, care le marcheaza toate relatiile.

Sa-ti fie rusine!
Parintele spera ca astfel copilul sa inteleaga ca a gresit si sa nu o mai repete. In realitate, fiind un sentiment extrem de neplacut, copilul va incepe sa evite acele situatii si activitati asociate cu rusinea, esecul sau dezamagirea parintilor. In timp, rezultatul va fi o persoana retrasa, pasiva si timida.

X este mai bun decat tine
Atunci cand un parinte isi compara copilul cu un alt copil, din aceeasi familie sau dintre colegi, din vecinatate etc, spera, astfel, sa-i dezvolte acestuia ambitia si spiritual de competitie. Rezultatul este, insa, negativ, pentru ca mesajul perceput de copil este de fapt: ”Nu esti suficient de bun”, “M-ai dezamagit”, “Nu esti copilul pe care mi l-as fi dorit” etc. In consecinta, copilul dezvolta sentimente negative si fata de persoana cu care este comparat, dar si fata de sine si va incerca sa iasa in evidenta…prin orice fel de activitate.

Carte de psihologie: "Cand parintii se despart. Cum sa prevenim suferintele copiilor"

2009-06-23T11:20:00.000+03:00

Autor: Françoise Dolto, Inès Angelino
Colecţia: Psihologie practică
Anul apariţiei: 2003
Pret: 25.00 RON

"Când părinţii pleacă, dacă spaţiul nu mai este acelaşi, copilul nu se mai regăseşte nici chiar în corpul lui, adică în reperele lui spaţiale şi temporale, pentru că unele depind de celelalte. Dimpotrivă, dacă, atunci când cuplul se desface, copilul poate rămâne în spaţiul unde părinţii au fost împreună, există o mediere şi travaliul divorţului decurge mult mai bine pentru el. Dacă nu, deoarece corpul lui s-a identificat cu casa în care trăieşte, când casa este pentru el distrusă, datorită absenţei unui părinte sau dislocării cuplului, sau când el însuşi trebuie s-o părăsească, copilul va cunoaşte două niveluri de destructurare: nivelul spaţial, care se răsfrânge asupra corpului; nivelul afectivităţii, răsfrânt în sentimente disociate.
[...]
Când e foarte mic, copilul nu poate face cu adevărat travaliul afectiv de a pricepe divorţul, decât dacă rămâne în acelaşi spaţiu. Aşa că, dacă părinţii pot proceda astfel, cel mai bine ar fi ca apartamentul să le rămână copiilor şi ca părinţii înşişi să vină alternativ să-şi îndeplinească aici "datoriile de părinte". Locul de domiciliu obişnuit al copiilor ar trebui să fie acela unde au trăit împreună cu cei doi părinţi şi unde vor rămâne cu un singur părinte.
Lucru valabil nu doar pentru casă, dar şi pentru şcoală, când este vorba de copii de la şapte-opt ani în sus. Este contraindicat ca, datorită unui divorţ, un copil să fie constrâns să-şi părăsească şcoala pentru a merge la altă şcoală. Putem fi siguri că se va alege cu doi ani de întârziere şcolară; nu se va mai duce la şcoală pentru că este prea divizat."
* * *
Una dintre cărţile "cele mai practice" scrise de Françoise Dolto, Când părinţii se despart se adresează nu numai părinţilor şi copiilor, ci şi juriştilor care decid asupra divorţului. Ideea asupra căreia autoarea insistă constant este că trebuie să comunicăm copiilor adevărul, în forme adecvate, minciunile de tipul "tata (mama) este plecat(ă) într-o călătorie" conducând mai târziu la efecte nefaste.

Cuprins:
1. Despărţirea părinţilor şi inconştientul copilului
Divorţul şi structura triangulară a copilului. — Încă din viaţa fetală, mama este bivocală pentru copil. — Spaţiul disociat şi continuumurile corporal, afectiv şi social.

2. Să spunem sau să nu spunem?
De ce şi cum să le spunem copiilor despre despărţire? — Motivele de divorţ invocate de părinţi sunt totdeauna false. — „A nu preveni copilul înseamnă să-l traumatizezi."

3. Funcţia pozitivă a îndatoririlor
Dincolo de noţiunile judiciare (interes sau drepturi ale copilului?), trebuie avută în vedere autonomia lui. — Împărţirea timpului. — „Părinţii nu mai au autoritate, ci răspunderi." — A menţine referinţa la celălalt părinte. — Copiii vinovaţi ai mamelor care „le-au sacrificat totul." — Datoria de a vizita, nu dreptul de a vizita. — „Nimeni nu se poate pune de-a curmezişul datoriei altcuiva." — Reacţii psihosomatice la vizitele părintelui discontinuu. — Locuri neutre? — Pensie alimentară. — Împotriva încredinţării alternante a celor mici.

4. Relaţia cu noii parteneri ai părinţilor
„Este esenţial pentru dezvoltarea unui copil ca un adult să-l împiedice de a avea o intimitate totală cu părintele la care stă." — „Un «tati» nu este neapărat tatăl." — Cuvântul părintelui îl face credibil pe noul partener în ochii copilului. — Părinţi homosexuali.

5. Relaţia cu două linii parentale, respectiv cu două etnii
Bogăţia metisajului admis şi susţinut social. — Regresia copilului al cărui părinte se întoarce împreună cu el la propriii săi părinţi. — Spusele bunicilor temperând reproşurile nepoţilor la adresa părinţilor.

6. Travaliul de castrare
Dezorientarea copilului în faţa a „două poluri nord". — Vicleniile oedipiene. — A accepta doliul după copilăria mică. — Despre responsabilitatea femeilor în alcoolismul soţilor, uneori al fiilor. — Violenţa dintre părinţi nu este resimţită la fel de copil înainte şi după Oedip. — Culpabilitatea: embolia dezvoltării. — Inflaţia tatălui şi suprainvestirea lui imaginară. — Dorinţa necesară de a vrea să stea la celălalt părinte. — A-ţi cinsti părinţii nu înseamnă să te identifici cu ei, ci să-ţi preiei răspunderea de tine însuţi

7. Copilul şi şcoala
Tăcerea asupra divorţului: fie ruşinată, fie excitată. — Lectura textelor literare: distanţarea faţă de încercările vieţii afective. — A răspunde fără erotizare la declaraţiile de dragoste ale elevilor. — „Limbajul corpului": te duci la infirmieră, nu la „psi", nici la asistenta socială.

8. Copilul faţă în faţă cu justiţia
Daunele semnificative: „condamnat"; „din greşeala"; „din vina". — Justiţia nu trebuie să vrea ca „un copil să fie fericit, ci să-i permită să-şi continuie dinamica de structură". — A favoriza autonomia mai precoce a copiilor din părinţi divorţaţi. — A informa copilul despre procedură. — Copilul să poată vorbi cu judecătorul. — A respecta copilul în demnitatea lui de subiect.

Postfaţă de Inčs Angelino
Anexă. Generalizarea principiului dublei autorităţi părinteşti şi consecinţele ei

www.edituratrei.ro

Carte de psihologie : "De ce mint copiii?"

2009-06-05T13:04:00.000+03:00

DE CE MINT COPIII?
Cum pot incuraja parintii sinceritatea

Autor: Paul Ekman
Traducere din limba engleza de Ilinca Haliachis
Colectia Psihologie Practica
Nr. de pagini: 288
Pret: 29.00 Ron

«Fiul meu Billy m-a minţit şi nu are decât cinci ani. Este normal?» «Michael minte tot timpul. Va depăşi această fază?» «Heather nu îmi spune ce face la întâlniri. Spune că nu este treaba mea, dar nu am oare dreptul să ştiu? Încerc doar să o protejez.» «Când copilul meu minte, îmi fac griji că eu fac ceva care îl determină să mintă.»
Acestea sunt preocupări comune tuturor părinţilor, care pot afla din această carte motivele minciunilor, când înduioşătoare, când deranjante ale copiilor, evoluţia minciunilor în funcţie de vârstă şi modalităţi eficiente de a gestiona aceste minciuni şi de a încuraja sinceritatea copiilor.

Paul Ekman este profesor de psihologie la University of California Medical School în San Francisco şi specialist în problema expresiei emoţiilor şi a minciunii, autor a numeroase cărţi pe aceste teme.

Cuprins:
Marile mize ale minciunii
Capitolul 1. Gogoși, trucuri și fanfaronade: nuanţele înţelesului și motivaţia minciunii
Capitolul 2. De ce unii copii mint mai mult decât alţii
Capitolul 3. Minciuna la diferite vârste
Capitolul 4. Cum vede un adolescent minciuna
Capitolul 5. Cum pot gestiona părinţii minciunile copiilor?

Carte disponibila in librarii si online la www.edituratrei.ro

Carte de psihologie : "Criza adolescentei"

2009-06-03T10:55:00.000+03:00

Titlul original: Adolescents, la crise nécessaire
Publicată de: Librairie Arthèmes Fayard, Paris, 2000
Limba originală: franceză
Traducere: Corina Cojanu
Anul apariţiei: 2008

Autor: Dr Stéphane Clerget
ISBN: 978-973-707-204-7
Nr. de pagini: 312
Colecţia: Psihologie practică

«Fiul meu a devenit foarte agresiv», «Fiica mea este mereu nemulţumită de ceva», «Se supără din orice», «Îşi asumă riscuri necalculate», «Îşi provoacă vomismente», «Cred că ia droguri», «Are nişte prieteni ciudaţi», «Nu mai învaţă ca înainte», «Cred că este homosexual», «O doare mereu capul şi burta», «Nu se mai desparte de playstation», «Parcă nu ar mai fi ea». În adolescenţă, schimbările sunt numeroase şi adesea dificil de înţeles atât pentru adolescent, cât şi pentru anturajul lui. Care este semnificaţia acestor schimbări şi cum pot fi ele integrate? Iată o carte care încearcă să explice, în mod clar, părinţilor, specialiştilor în domeniu şi adolescenţilor înşişi mecanismele psihologice cele mai profunde care declanşează criza din adolescenţă.
Stéphane Clerget este psihiatru pentru copii şi adolescenţi. Îşi desfăşoară activitatea la cabinet, în spital, dar face şi cercetare clinică. În fiecare săptămână răspunde în direct întrebărilor puse de adolescenţi în cadrul unei emisiuni televizate.
www.edituratrei.ro

Sa invingem depresia

2009-05-27T10:21:00.000+03:00

Perturbarile resimtite de persoanele care solicita o terapie se refera, in general, la emotii mai intense, mai frecvente si mai stabile in comparatie cu emotiile simple. Pragul intre normalitate si psihopatologie este stabilit conventional si se refera, de obicei, la intensitatea, frecventa si durata unor simptome.

Depresia este o afectiune des intalnita, in general mai frecvent diagnosticata la femei fata de barbati, deoarece acestea sunt mai deschise in a vorbi despre simptomele lor si despre efectele psihologice ale simptomelor lor. Putem vorbi un episod/boala acuta, care se vindeca in 9 luni pe cale naturala sau in 2 – 3 luni, in urma tratamentelor. Este recidivanta, la 50% dintre cazuri, caderile depresive reaparand dupa un an. Din acest motiv, este important sa apelam la tratamente psihologice care sa previna revenirea bolii, lucru frecvent chiar si la pacientii tratati corect cu medicamente antidepresive.

Evaluarea depresiei se poate face cu ajutorul unor scale clinice, utilizate de catre specialisti, putand evalua daca este sau nu vorba de depresie si, respectiv, intensitatea depresiei.

In psihoterapie, clientii invata sa faca legatura intre emotii, ganduri si comportamente, sa modifice gandurile negative si sa faca diferenta intre faptele reale si aprecierea lor subiectiva . Se poate vorbi de o psihoterapie de scurta durata, care se deruleaza in aproximativ 20 de sedinte, pe o perioada de 3 – 4 luni. Rezultate excelente se obtin prin continuarea terapiei individuale cu o terapie de grup. Grupul este un echivalent al realitatii sociale, izolata de restul “lumii” si in care sunt scoase la lumina relatiile trecute, prezente si viitoare, tiparele de comportament si modul in care pot fi schimbate pentru o functionare mai eficienta si mai putin “dureroasa”.

Paihoterapia, atat cea individuala, cat sic ea de grup, este eficienta in depresiile de intensitate usoara sau medie, cand este conservat sensul realului. Tratamentul medicamentos este indicat in depresiile severe, cu stari delirante si in starile maniaco-depresive. Este mai putin costisitor decat psihoterapia, insa riscul recaderilor este destul de mare si implica mentinerea medicatiei antidepresive pe o durata nedeterminata. Combinatia intre antidepresive si psihoterapie este, in general, mai eficienta decat medicamentele antidepresive ca forma unica de tratament.

Anxietatea, intre normal si patologic

2009-05-17T15:21:00.000+03:00

Anxietatea este o manifestare atat de frecventa, incat fiecare ii poate oferi propria sa explicatie.

In Evul Mediu, pe timpul noptii, un om de veghe batea strazile cetatii, strigand: “E liniste, oameni buni, dormiti in pace!” Pe atunci, oamenii se lasau treziti pentru a fi siguri ca totul este in ordine. Astazi, insa, insomnia este un prim semnal de alarma pentru anxiosul modern.

Anxietatea face parte din viata, ca si durerea. Ea permite anticiparea pericolelor, scoaterea persoanei dintr-o situatie periculoasa, ii asigura progresul, in masura in care previziunile sale alarmante ne motiveaza sa intervenim asupra viitorului. La nivel biologic elementar, anxietatea este un semnal care ne pune in alerta, cu mult inaintea durerii, in privinta unui posibil pericol. Ea anunta retragerea sau lupta pentru viata. Prin urmare, anxietatea trebuie respectata si nu trebuie sa luam in considerarea efectuarea unui tratament decat in cazul formelor excesive, care impiedica functionarea normala a persoanei, in familie, profesie sau societate.
Studiul relatiilor dintre angoasa si performanta arata ca “putina angoasa” creste nivelul performantei, dar ca prea multa va diminua performanta. In 1908, Yerkes si Dobson au pus in evidenta ca, in timpul procesului de invatare, activitatea emotionala se afla in relatie cu performanta si poate fi exprimata graphic sub forma literei “U” rasurnate. Cresterea activitatii emotionale (sau a stresului, altfel spus), va mari performanta, dar pana la un punct, deoarece excesul de activare emotional va micsora performanta.

Un mod eficient de delimitare a anxietatii normale de anxietatea patologica se poate realiza prin analizarea consecintelor lor asupra calitatii vietii persoanei in cauza si a anturajului. Durata tulburarilor (in general, mai mare de sase luni), consecintele nefaste in plan profesional si in relatie cu ceilalti, sentimentul de neputinta in controlarea simptomelor – toate acestea anunta depasirea pragului de normalitate.

Tulburarile anxioase pot fi explicate prin prezenta schemelor de pericol, a caror origine poate fi atat biologica, cat si psihosociala. Aceste scheme au un continut ce variaza in functie de natura diferitelor forme de anxietate – boala.
Tema centrala a depresivului este anticiparea unui esec, care nu poate decat sa reia un altul care a avut deja loc, in trecutul sau.

Tema centrala a persoanei anxioase este anticiparea unei catastrofe. Insa natura si timing-ul catastrofei variaza dupa formele pe care le cunoaste anxietate – boala.
1. In atacurile de panica (crize acute de angoasa), catastrofa este personala, psihica si imediata. Persoana traieste in prezentul catastrofei: va muri sau va innebuni.
2. In agorafobie, persoana se teme de spatiile exterioare, in care se simte pierduta intr-o lume straina si departe de orice ajutor.
3. Cei care au trac si fobii sociale au o viziune sumbra asupra viitorului. Catastrofa anuntata reprezinta anticiparea unei critici negative, de umilire si excludere sociala.
4. Fobia simpla ii induce persoanei un pericol care urmeaza, personal si psihic(sange, serpi, rani etc).
5. In anxietatea generalizata, persoana crede ca grija pentru viitor, grija resimtita in surdina, il va feri de boala, ii va proteja familia sau agoniseala. A-ti face griji, inseamna a controla ceea ce ne scapa intotdeaune – viitorul.

La aceste categorii de anxietate, mai trebuie adaugata si tulburarea de adaptare cu stare anxioasa, care dureaza mai putin de sase luni si este legata de o anumita faza din viata persoanei: schimbarea profesiei, divort, decesul unei persoane apropiate.

In concluzie, anxietatea reprezinta o dimensiune normala si pozitiva a vietii umane. Ea nu devine patologica decat in momentul in care depaseste un anumit prag, definit in principal pe baza unei modificari substantiale a calitatii vietii. Chiar daca limitele anxietatii sunt in continuare puse in discutie, cercetarile effectuate in ultimele decenii au evidentiat cateva forme de anxietate – boala. Cat despre aportul considerabil al psihoterapiei in tratamentul cazurilor de anxietate …intr-un alt articol.

Sursa: Jean Cottraux – “Terapiile cognitive”

Cine ajunge primul?

2009-04-30T10:24:00.000+03:00

Se spune ca, odata, broasca testoasa, satula de ingamfarea iepurelui care decretase ca nimeni, niciodata, nu ar putea si nu ar avea cum sa-l intreaca la alergare, i-a propus acestuia un concurs pe pista din padure. Ea credea ca, de vreme ce avusese un asemenea curaj se vor prezenta la concurs si alti buni alergatori, precum vulpea, lupul, veverita sau ursul, care ii vor demonstra ingamfatului ca nu doar el este un bun alergator. In ziua concursului, insa, venira o gramada de spectatori dar numai doi competitori: iepurele, marele campion si ea, broasca testoasa. Se facura pregatirile, cei doi concurenti fura condusi la linia de start, vlajganul de iepure facand tot timpul glume nesarate cu micuta broasca testoasa: ba o intoarse pe aceasta pe spate, starnind rasul spectatorilor, ba ii schimba directia de mers, de nu mai ajungea, saraca, la linia de start. In sfarsit, dupa o vreme, bursucul dadu startul si iepurele porni ca din pusca. In cateva clipe ajunse aproape de linia de final a cursei, apoi, privind cu coada ochiului nu vazu decat frunzele scuturate de viteza sa naprasnica si nici urma de broasca testoasa. Se opri si privi inapoi, intrigat. Broasca testoasa abia se misca pe traseul pistei, cu incapatanare si metoda, dar atat de incet! Parca alerga cu incetinitorul! Cand venea parea ca se duce! Incepu sa se tavaleasca de ras pe pista, iar spectatorii ii tinura isonul! Alerga apoi in directie inversa, spre linia de start, inspaimantand broasca testoasa, care, fara sa-si dea seama ce se intampla, ce uragan vine spre ea, se retrase cu totul in carapace. Facu apoi fel de fel de giumbuslucuri, starnind rasul si admiratia tuturor spectatorilor. Nu trecu linia de sosire, pentru ca animalele venite sa vada cursa sa-l poata admira cat mai mult. „Ce mare campion!”, „Cat talent are!” exclamau acestea, admirativ. Vazand ca broasca testoasa este doar la inceputul cursei, si de-abia se misca, iepurele se aseza la masa, apoi se intinse sa se odihneasca. Avea tot timpul sa termine cursa inaintea broastei testoase! Ce competitor prapadit infrunta el, Marele Campion! Nu putea starni decat rasul si mila aceasta broasca testoasa si seriozitatea cu care isi vedea de treaba ei! „Asta n-ar putea sa intreaca pe nimeni, niciodata, decat, poate, sa se intreaca singura, desi nici de asta nu sunt chiar asa de sigur!” isi spuse iepurele, amuzat. Adormi cateva clipe si visa cum primeste laurii de campion si cum este aclamat de toata padurea. Se visa povestindu-le nepotilor aceasta intamplare, si cum acestia se tavaleau pe jos de ras, ascultand-o. Fu trezit insa de un vacarm grozav. Sari in sus si vazu ca broasca testoasa, care continuase tot timpul cursa in ritmul ei, mai avea cativa pasi pana la final. Iepurele o zbughi si el spre linia de sosire, dar, stupoare! nu mai reusi sa ajunga broasca testoasa, care termina cursa prima, in aplauzele si uralele animalelor uluite.

MORALA:
Talentul si toate darurile pe care le-am avea, sunt bune dar nu sunt suficiente. Doar cu seriozitate, determinare si perseverenta vom reusi sa ne realizam visele.

Relatii de iubire. Normalitate si patologie

2009-04-25T19:59:00.000+03:00

Titlul original: Love Relations. Normality and Pathology
Autor: Otto Kernberg
Publicată de: Yale University Press, USA, 1995
Limba originală: engleză
Traducere de: Ştefania D. Niţă
Anul apariţiei: 2009
Preţ: 35.00RON

În acest adevărat tratat despre psihologia iubirii, cititorul dornic de informaţii ştiinţifice va găsi capitole incitante teoretic şi practic dedicate relaţiei dintre excitaţia sexuală şi dorinţă, iubirii sexuale mature, pasiunii şi idealizării etc. Dimensiunea inconştientă este permanent menţinută în atenţie atât în ce priveşte pulsiunea sexuală, cât şi în ce priveşte agresivitatea. Când devine obiect al ştiinţei, iubirea – această temă esenţială a vieţii şi romanelor – îşi arată şi părţile întunecate, adică posibilele patologii: narcisism, masochism, sadism. Uneori acestea creează, în mod surprinzător, potriviri confortabile, alteori, cel mai adesea, incompatibilităţi de nedepăşit.

OTTO F. KERNBERG, psihiatru şi psihanalist, este profesor de psihiatrie la Cornell University Medical College şi autor a numeroase cărţi dedicate tulburărilor severe de personalitate, dar şi psihologiei organizaţiilor.
www.edituratrei.ro

Secretul implinirii

2009-04-20T20:51:00.000+03:00

La un batran intelept au venit odată doi tineri, rugandu-l sa-i devina ucenici. El i-a primit in pridvorul micutei sale case, aflate in pustietatea muntelui si le-a oferit cate o cană de ceai. I-a privit o vreme, apoi l-a întrebat pe primul, care era imbracat mai saracacios:
- Spune-mi, unde si ce lucrezi tu si de ce ai vrea sa-mi fii ucenic?
- Sunt un simplu soldat în cazarma ce se afla in afara orasului si am auzit despre tine şi intelepciunea ta, de la unii din ortacii mei, carora le-ai adus alinare sufleteasca! As vrea să aflu de la tine intelepciunea reusitei în viata, cum sa-mi gasesc linistea si echilibrul.
- Ce faci tu acolo in cazarma?
- Ce face orice soldat, ascult ordinele. Cand mi se spune sa merg, merg, cand mi se spune sa stau, stau, cand mi se spune la dreapta, fac la dreapta, cand mi se spune la stanga, fac la stanga, cand aud goarna pentru masa merg la masa, cand aud goarna de stingere merg la culcare…
- Ce fel de om zici tu ca esti?
- Ascult totul si ma supun fara cracnire! raspunse soldatul.
- Inteleg! spuse inteleptul si se intoarse spre celalalt tanar, care era imbracat elegant si cu gust. Dar tu, unde si ce lucrezi? Si de ce ai vrea sa-mi fii ucenic?
- Eu lucrez in orasul cel mare de la poalele muntelui, sunt consilier la o firma care cumpara si vinde case si terenuri. De cand a aparut aceasta tulburare in intreaga lume, mi-am pierdut mare parte din bani si viata mea s-a naruit. Am auzit de la prietenii mei de tine, ca s-au linistit stand in apropierea ta si ca au descoperit secretul unei vieti pline de intelepciune! Asta as vrea şi eu sa aflu!
- Cum faci tu lucrarea ta?
- Caut oameni care vor să vanda, pe urma oameni care vor sa cumpere, vorbesc si cu unii si cu altii, negociez cu ei si in numele lor, cautand sa-i multumesc pe toti!
- Ce fel de om zici tu ca esti?
- Iau decizii si le duc la indeplinire si ma bazez doar pe mine si pe priceperea mea!
- Am inteles si am hotarat! Tu, soldatule, vei merge un an si vei lucra in oras, la firma care vinde si cumpara case si terenuri, iar tu, consilierule, vei fi un an soldat, la cazarma! Veniti pe urma si-mi veti urma ca ucenici!
Cei doi plecara, mirati de ceea ce fusesera pusi sa indeplineasca. Dupa un an se reintoarsera, in aceeasi zi, la batranul intelept. Acesta ii vazu de departe si se bucura mult de venirea lor. Vazu ca erau amandoi imbracati simplu, dar curat si cu mult gust. Le aduse ceaiul de plante si dupa un timp il întreba pe cel care fusese soldat in ultimul an:
- Ce invataturi ai deprins in noua meserie?
- Am invatat sa-i ascult si pe altii, si sa ma supun cand e nevoie! Mi-am dat seama ca nu sunt chiar asa de important cum am crezut, ca trebuie sa tin cont si de parerea altora si am inteles ca in unitate, in disciplina si in respect adevarat fata de ceilati sta puterea!
- Dar tu ce ai invatat in noua meserie? il intreba inteleptul pe celalalt.
- Eu am invatat ca nu trebuie sa astept ca altii sa-mi spuna tot timpul ce sa fac si cum sa fac si cand sa fac. Mi-am dat seama ca trebuie sa ma bazez si pe mine si sa iau si singur hotarari, fara teama de a gresi si am inteles ca mai bine gresesc incercand sa fac ceva decat sa nu gresesc nefacand nimic!
- Asa! spuse batranul incantat. Acum nu sunteti doar ucenicii mei, ci sunteti la fel ca mine! Ati vrut sa va descoperiti calea si echilibrul in viata voastra si ati reusit sa le aflati! Cum? Afland ca exista lucruri pe care le puteti face bazandu-va pe ceilalti si lucruri pe care le puteti face bazandu-va pe voi insiva! Iar cei care sunt mereu putin ucenici, putin invatatori, nu vor rataci nicicum drumul lor! Mergeti in lume acum, caci aveti ceea ce va trebuie pentru a va implini si reusi sa va faceti viata dupa cum veti dori!

MORALA:
Nu iti vei afla drumul, datator de satisfactii si multumire, nici stand cocotat, plin de teama, pe spinarea cuiva, asteptand ca acela sa te duca si sa te intoarca, dar nici stand tantos, autosuficient, in fata valurilor vietii, cu o morga atotcunoscatoare. Din reusite, dar si din esecuri vei gasi in tine puterea de a merge mai departe si vei obtine satisfactia lucrului, mai bine sau mai putin bine intocmit, dar facut de tine, cu mai mult sau mai putin ajutor de la cei din jurul tau.

Stresul

2009-04-07T12:41:00.000+03:00

Ce este stresul?
Stresul reprezinta reactia de raspuns a organismului, a carui stare de bine este amenintata si care nu are un raspuns imediat pentru a combate amenintarea respectiva. El apare pe fondul adaptarii permanente a organismului la mediu, cand se poate produce un dezechilibru intre solicitarile mediului si posibilitatile de raspuns ale persoanei. Adaptarea presupune păstrarea integrităţii organismului care este în permanenţă ameninţată de agenţii stresori de toate tipurile.

Stresul este, asadar, o reactie defensiva, de alarma, care prezinta trei stadii:
1. un stadiu de alarma, produsa prin activarea unei regiuni cerebrale (situate in hipotalamus) si are la baza raspunsuri de tip endocrin;
2. un stadiu de rezistenta sau de adaptare, atunci cand stimuli stresanti persista si organismul se adaptează, comportamentul persoanei fiind aparent normal;
3. un stadiu de epuizare, cand scad aproape toate resursele adaptative ale organismului.

Stresul “bun” si stresul “rau”
Stresul “bun” sau eustresul reprezinta o consecinta sanatoasa, pozitiva si constructiva a unor evenimente stresante. Cantitatea optima de stres variaza in functie de caracteristicile persoanei sau ale situatiei. Caracteristicile individuale se refera la gradul de susceptibilitate la stres: abilitati fizice si psihice, oboseala, starea generala de sanatate. Caracteristicile situatiei se refera la: complexitate, dificultate, durata, intensitate. Asa cum o situatie care presupune prea putin stres si implicare poate esua in stimularea performantei, o situatie prea stresanta si care implica foarte mult persoana poate afecta negativ performanta.
Stresul “rau” sau distresul se refera la consecintele nesanatoase, negative si distructive ale unor stimuli stresori, reprezentand gradul de deviere fiziologica, psihologica si comportamentala a unei persoane de la functionarea sanatoasa.

Situaţii generatoare de stres psihic
• situatii perturbatoare cauzate de mediu (zgomote, vibratii, fluctuatii de temperatura)
• existenta unor circumstante neobisnuite pentru persoana respectiva si care o surprind pe aceasta nepregatita pentru a le face fata
• modul subiectiv de a percepe solicitarile mediului sau ale celor din jur
• particularitatile mediului sau ale contextului social
• obstacole fizice sau psihice in calea unor scopuri si care duc la frustrare
• situaţiile conflictuale existente în familie, profesie sau in alte relatii importante
• evenimente de viata deosebite: doliu, divort, accidente, schimbari majore, sicanari din partea celor din jur
• munca in exces in timp scurt.

Consecintele stresului
• simptome fizice: tensiune musculara, cefalee (dureri de cap), ameteli, palpitatii, palme transpirate, gura uscata, diaree;
• simptome psihice: nervozitate, iritabilitate, dificultati de concentrare, anxietate;
• modificari comportamentale: apetit alimentar modificat (asociat cu scadere sau, dimpotriva, crestere in greutate), tulburari de somn, exagerarea consumului de alcool, tutun sau alte substante;
• afectiuni ale diferitelor organe si sisteme: hipertensiune arteriala, tulburari ale ritmului cardiac, gastrite, ulcer gastro-duodenal, astm bronsic, migrene, caderea parului, afte si ulceratii la nivel bucal, disfunctii sexuale, anxietate, depresie.

Adaptarea emotionala si cognitiva
Adaptarea variaza in functie de efectul emotiilor asupra mediului inconjurator. Astfel, furia suprima amenintarea sau o anuleaza, culpabilitatea repara amenintarile referitoare la ceilalti si favorizeaza un comportament social responsabil, anxietatea evita un potential pericol, tristetea ne permite obtinerea unei sustineri si iesirea dintr-o situatie dificila cu ajutorul celorlalti, speranta permite activitati sustinute de adaptare sau obisnuinta.
Coping-ul este inteles ca acele actiuni pe care le intreprinde cineva pentru a face fata stresului. Desi actiunea consecutiva a mai multor stresori poate avea efecte negative, se poate spune ca daca o persoana poate face fata acestora cu succes, poate deveni mult mai rezistenta si mai competenta decat o persoana care nu s-a confruntat cu atatea situatii stresante de-a lungul vietii sale.

Minunata lume a povestilor

2009-03-04T18:14:00.000+02:00

Povestile pentru copii implica oameni, animale, figuri fantastice si obiecte neanimate (flori, arbori, case, trenuri, pietre etc). Fiecare dintre acestea are personalitate, ganduri, emotii, comportamente si credinte. Prin calitatile lor speciale isi pun puternic amprenta asupra dezvoltarii copilului, care primeste, astfel, mesaje importante, aplicabile in diferite momente din viata de zi cu zi.

Basmele reprezinta o necesitate educativa pentru dezvoltarea psihica normala a unui copil. In esenta, ele aduc bucurie si fascineaza la orice varsta. Cu atat mai mult, ele trebuie sa faca parte din viata copiilor. Cu ajutorul lor copiii invata sa discearna binele de rau, sa clasifice personajele dupa bunatate, harnicie, viclenie sau incapatanare, sa isi puna intrebari. De asemenea, sunt stimulate imaginatia si limbajul, sunt domolite agresivitatea si fricile specific copilariei, sunt oferite informatii bogate despre viata. Si nu in ultimul rand, povestile, atunci cand sunt citite sau povestite de catre parinte, contribuie semnificativ la calitatea relatiei dintre parinte si copil, cu efecte pe termen scurt, dar, mai ales, pe termen lung.

Oferta de povesti pentru copii este foarte bogata, parintii putand alege intre basmele romanesti si cele straine, intre cartile de povesti si variantele audio sau video. Pot fi alese si povestile preferate de catre parinti cand acestia erau copii, dar de multe ori copilul il va indruma singur pe parinte catre povestea care corespunde preocuparilor sale din acel moment. Este foarte importanta interactiunea dintre parinte si copil: acesta trebuie provocat sa puna intrebari, sa comenteze diferite situatii etc.

Cartile de povesti sunt folosite frecvent si in consilierea psihologica a copiilor. Cand un copil asculta o poveste se poate identifica cu un personaj, cu o tema sau cu un eveniment din poveste. In felul acesta, reflecta propria situatie de viata si se ofera oportunitatea de a lucra direct cu aceste probleme.

Aplicatii moderne ale sociometriei

2009-02-26T10:57:00.000+02:00

Asociaţia Română de Psihodramă Clasică vă invită să participaţi la workshopul de psihodramă cu tema:
Aplicatii moderne ale sociometriei
organizat în perioada 10-11 martie 2009 la Sibiu şi coordonat de Dr. Jeanne Burger (SUA), psiholog psihoterapeut formator, supervizor,director de psihodramă clasica, consilier profesional si psihoterapeut specializat in psihoterapia familiei. Formata in psihodrama clasica de Zerka T. Moreno si asistenta acesteia in continuare la workshop-urile organizate de aceasta la Charlottesville, Virginia, USA.
Workshop-ul va prezenta principiile teoretice ale sociometriei si va fi predominant interactiv, permitand participantilor sa inteleaga mecanismele interne ale conexiunilor pe care le facem in alegerea celuilalt intr-o relatie ”EU SI TU” in sensul pozitiv sau negativ. Va cuprinde de asemenea elemente ale teoriei rolurilor pentru a recunoaste modul in care facem alegerea propriilor roluri si cum intram in relatie cu altii.
Loc de desfăşurare: Fundatia Romano-Germana, str. Turismului, nr. 15
Workshop-ul este creditat de Colegiul Psihologilor din Romania cu 5 credite.
Numarul de participanti este limitat! De aceea va rugam sa confirmati intentia Dvs. de participare pana la termenul de inscriere de 25 februarie 2009, pentru o buna organizare a materialelor informative.
Inscrierile se vor face la persoana de contact:
Alexandru Aldea, tel. 0742883374;
e-mail: alexandru.aldea84@yahoo.com.
Taxa de participare este:
100 euro – psihologi, psihoterapeuti
80 euro – studenti ai Scolii de Psihodrama Clasica
60 euro – studenti ai facultatilor de psihologie
Taxa se poate achita:
In contul bancar al ASOCIAŢIA ROMÂNĂ DE PSIHODRAMĂ CLASICĂ (ARPsiC), C.I.F. 8859898, cont deschis la Banca Transilvania S.A. - Sucursala Sibiu, nr. cont IBAN : RO73BTRL03301205125596XX
La secretariatul manifestarii in ziua inceperii ei.
www.psihodramaclasica.ro

Cursuri de terapie prin joc si dramaterapie

2009-02-26T10:51:00.000+02:00

In cursul anului 2009, Asociatia Project Wolf, in colaborare cu Asociatia de Terapie prin Joc si Dramaterapie din Romania, a programat o serie de cursuri de pregatire in terapie prin joc si dramaterapie, conform listei de mai jos. Toate cursurile vor avea loc in Zarnesti, Brasov, str. Noua nr 12 A si vor fi sustinute de catre Dr. Sue Jennings si colaboratorii acesteia.

FEBRUARIE 7-8
Lucrul cu pierderea si doliul: abilitati practice si strategii pentru sprijinirea persoanelor trec prin situatii bruste si neasteptate de pierdere; moarte violenta si sinucidere; pierderea copilului si pierderi suferite de catre copii.
Costul cursului este de 160 lei

SCOALA DE PRIMAVARA - 10-15 APRILIE se desfasoara in trei module de cate doua zile. O persoana poate opta sa participe la unul, doua sau la toate trei, in functie si de cursurile la care a participat anterior. Costul unui modul este de 160 de lei. Cei care vor participa la toate modulele vor plati 450 de lei.
- modulul 1 - 10-11 aprilie: Introducere in dramaterapie si terapie prin joc, partea 1 (nivel I)
- modulul 2 - 12-13 aprilie: Lucrul cu persoanele varstnice, inclusiv persoane cu demente (nivel II/III)
- modulul 3 - 14-15 aprilie: Lucrul cu abuzul sexual la copii si adulti (nivel III)

SCOALA DE VARA - 20-25 IUNIE se desfasoara in trei module de cate doua zile. O persoana poate opta sa participe la unul, doua sau la toate trei, in functie si de cursurile la care a participat anterior si nivelul de pregatire la care se afla. Costul unui modul este de 160 de lei. Cei care vor participa la toate modulele vor plati 450 de lei.
- modulul 1 - 20-21 iunie: Ingrijirea creativa: lucrul cu copiii si adultii din institutii, inclusiv persoane cu dificultati de invatare (nivel I)
- modulul 2 - 22-23 iunie: Introducere in dramaterapie si terapie prin joc, partea 2 (nivel I)
- modulul 3 - 24-25 iunie: Lucrul creativ cu autismul, partea 2 (nivel II/III)

SCOALA INTERNATIONALA DE VARA - 20-25 IULIE "Mandale, Roti medicinale si Artele de Vindecare" - se desfasoara pe parcursul a sase zile si costa 600 lei.

Pentru detalii si inscrieri, persoana de contact Ioana Serb, telefon 0751093620, mail ion_as@yahoo.com

Pentru detalii legate de Dr Sue Jennings si activitatea acesteia, accesati www.suejennings.com si www.projectwolf.co.uk

Boala ca şansă. Cum să descifrăm mesajul ascuns al bolii

2009-02-22T12:16:00.000+02:00

Editura TREI
Colecţia: Psihologie practică
Autor: Ruediger Dahlke
Am fost învăţaţi în copilărie că boala este ceva rău, de care trebuie să scăpăm cât mai repede. «Ducă-se pe pustii» spuneau bunicile noastre despre bolile copilăriei. Ruediger Dahlke, autorul acestei cărţi, reuşeşte să ne convingă că paharul este totuşi pe jumătate plin, că boala este în acelaşi timp o şansă. Prin intermediul unui organ sau regiuni a corpului, sufletul încearcă să ne aducă la cunoştinţă o durere, o tensiune, o lipsă, într-un cuvânt o problemă nerezolvată. Dacă ştim să descifrăm mesajul ascuns al bolii avem toate şansele să ne eliberăm de ea.
Ruediger Dahlke s-a specializat în medicină naturistă, psihoterapie şi homeopatie. Este una dintre personalităţile cele mai marcante în domeniul medicinei psihosomatice şi al mişcărilor legate de sănătate.

Cuprins:
Introducere

PARTEA întâi

I Schema cap-picioare
II Cancer
1. Tabloul contemporan al cancerului
2. Cancer la nivel celular
3. Apariţia cancerului
4. Planuri de semnificaţie şi interpretare ale evenimentului cancerului
5. Fazele de dezvoltare ale tabloului bolii
6. Regresiune şi religie
7. Cancerul ca o caricatură a realităţii noastre
8. Cancer şi apărare
9. „Cancerul“ pe plan social
10. Soluţionarea problemei cancerului (şi eliberarea noastră de ea)
11. Începuturi de terapie

III Capul
1. Părul
2. Faţa
Lumina ochilor şi vederea
Urechea şi auzul
Organul de echilibru şi stabilitatea
Nasul şi mirosul
Gustul

IV Sistemul nervos
1. De la nervozitate până la căderea nervoasă
2. Comoţia cerebrală
3. Meningita
4. Tablourile neurologice ale bolii

V Gâtul
1. Laringele
2. Glanda tiroidă

VI Coloana vertebrală
1. Probleme ale discurilor intervertebrale
2. Deplasarea primei vertebre cervicale
3. Probleme de poziţie
4. Cocoaşa
5. Scolioza sau deviaţia laterală a coloanei vertebrale
6. Paraplegia

VII Umerii
Probleme cu umerii

VIII Braţele
1. Probleme cu braţele
2. Articulaţia cotului

IX Mâinile
1. Contractura Dupuytren sau mâna strâmbă
2. Unghiile de la mâini

X Pieptul
1. Toracele proeminent
2. Toracele îngustat
3. „Tablourile de boală“ ale pieptului
4. Pieptul feminin

XI Abdomenul
1. Herpes zoster, zona zoster
2. Hernii

XII Bazinul
1. Herpes genitalis
2. Prostata şi problemele ei
3. Articulaţia şoldului

XIII Picioarele
1. Articulaţia genunchiului — leziuni ale meniscului
2. Gambele şi spasmele (cârceii) lor
3. Ruptura tendonului lui Achile

XIV Labele picioarelor
1. Articulaţia tibio-tarsiană
2. Bătăturile
3. Micoza piciorului
4. Verucile (negii) şi talpa piciorului

XV Probleme de vârstă
1. Îmbătrânirea în epoca noastră
2. Războiul modern împotriva modelului vieţii
3. Menopauza şi osteoporoza
4. Midlife-Crisis
5. Fractura de col femural
6. Barba la femei sau integrarea polului opus
7. De la prezbitism până la tenul zbârcit
8. Culoarea gri
9. Boala Alzheimer
Concluzii

PARTEA A DOUA
I Introducere în filosofia semnificaţiei şi interpretării bolilor
1. Interpretare şi evaluare
2. Orbire faţă de propria persoană şi proiecţie
3. Revalorizarea simptomelor
4. Deplasarea simptomelor în două direcţii
5. Formă şi conţinut
6. Homeopatia
7. Jocul cauzelor
8. Analogie şi simbolistică
9. Câmpuri morfice

II Boală şi ritual
1. Ritualuri în societatea noastră
2. Ritualuri de trecere
3. Ritualuri ale medicinei moderne
4. Ritualuri ale medicinei antice
5. Boală şi model
6. Gândirea verticală şi principiile originare
7. Boala ca ritual

III Îndrumări practice pentru elaborarea tablourilor bolilor
1. Vocabularul nostru
2. Mit şi basm
3. Drumul cunoaşterii prin intermediul polului opus

IV Rezumat
1. Puncte de pornire
2. Linii directoare şi probleme de principiu
3. Boala ca şansă

www.edituratrei.ro

Mumia de la masa din sufragerie

2009-02-22T12:09:00.000+02:00

Editura TREI
Colecţia: Psihologie-Psihoterapie
Autori: Jeffrey A. Kottler, Jon Carlson
Povestirile din această carte sunt absolut uimitoare şi neobişnuite. Cu toate acestea, ea nu este menită să glorifice cele mai bizare aspecte ale comportamentului uman. Ea este de fapt o colecţie de povestiri despre relaţii psihoterapeutice care au produs transformări majore şi semnificative atât în viaţa terapeuţilor cât şi a clienţilor lor. Sunt povestiri despre compasiune şi solicitudine, care demonstrează tipul de angajament pe care îl presupune meseria de terapeut. Aceasta nu este o carte care şi-a propus deliberat să facă eroi şi eroine din terapeuţi (deşi prezintă în multe dintre paginile ei strategiile creative şi absolut uimitoare ale unora dintre cei mai mari practicieni contemporani). Mai degrabă este o carte care omagiază curajul unor oameni care, confruntându-se cu probleme majore, cu consecinţe devastatoare asupra condiţiei lor fizice şi emoţionale, au reuşit în cele din urmă să le depăşească, prin eforturi susţinute şi prin încrederea permanentă arătată terapeuţilor lor.
www.edituratrei.ro

Calaul dragostei. Si alte povesti de psihoterapie

2009-02-22T11:24:00.000+02:00

Editura TREI
Colecţia: Psihologie-Psihoterapie
Autor: Irvin D. Yalom
„În această carte voi spune poveştile a zece pacienţi care au apelat la psihoterapie şi care, pe parcursul acestui demers, s-au luptat cu durerea existenţială. Dar nu acesta a fost motivul pentru care mi-au cerut ajutorul; dimpotrivă, toţi zece sufereau de problemele obişnuite ale vieţii cotidiene: singurătate, dispreţ faţă de sine, impotenţă, migrene, compulsivitate sexuală, obezitate, hipertensiune, tristeţe, o mistuitoare dragoste obsesivă, oscilaţii bruşte ale stării de spirit, deprimare. Şi totuşi, cumva (un «cumva» care se dezvăluie altfel în fiecare poveste), psihoterapia a scos la iveală rădăcini adânci ale acestor probleme cât se poate de prozaice — rădăcini care se întind departe, până la esenţa existenţei.
«Vreau! Vreau!» se aude mai tot timpul în cursul acestor istorisiri.
O pacientă a strigat: «O vreau înapoi pe scumpa mea fetiţă moartă!», în timp ce îşi neglija cei doi băieţi rămaşi în viaţă. Un alt pacient insista: «Îmi doresc să le regulez pe toate femeile care-mi ies în cale!», pe măsură ce cancerul limfatic de care suferea îi invada pe rând cele mai tainice cotloane ale trupului. Iar un altul implora: «Vreau nişte părinţi şi o copilărie de care n-am avut parte niciodată!», agonizând asupra a trei scrisori pe care nu se putea hotărî să le deschidă. Iar o alta a declarat: «Vreau să fiu veşnic tânără», căci ea, o femeie în vârstă, nu se putea desprinde din dragostea devoratoare pe care i-o purta unui bărbat cu treizeci şi cinci de ani mai tânăr decât ea."
Irvin D. Yalom
* * *
Irvin D. Yalom este unul dintre cei mai cunoscuţi psihoterapeuţi contemporani. Cele mai importante lucrări teoretice le-a dedicat psihoterapiei de grup şi psihoterapiei existenţiale. Profesor de psihiatrie la Stanford University, Yalom a primit în anul 2000 Premiul Oscar Pfister din partea Asociaţiei Americane a Psihiatrilor.

www.edituratrei.ro

Cum alegem terapeutul potrivit (II)

2009-02-17T14:05:00.000+02:00

Criterii importante in alegerea unui psihoterapeut sunt:
Siguranta – Este important ca specialistul la care apelati sa fie acreditat de institutiile abilitate. Pentru aceasta, puteti apela la bazele de date ale Federatiei Romane de Psihoterapie si Colegiului Psihologilor din Romania.
Specializarea – In psihologie exista mai multe specializari: psihologia muncii si organizationala, psihologia transporturilor, psihologie educationala, psihologie clinica, psihoterapie etc. Competentele psihologilor, in una sau mai multe specializari, sunt recunoscute de catre Colegiul Psihologilor din Romania si pot fi cautate in registul unic al psihologilor cu drept de libera practica. De asemenea, in psihoterapie exista mai multe abordari si curente, fiecare psihoterapeut fiind format intr-una dintre scolile de psihoterapie, recunoscute de catre Colegiul Psihologilor si Federatia Romana de Psihoterapie.
Experienta – Exista terapeuti care au o experienta mai bogata in abordarea anumitor probleme. Informatii in acest sens gasiti pe forumuri si apeland la prieteni, cunostinte sau chiar psihoterapeuti. Multi dintre acestia isi recomanda colegii, atunci cand sunt solicitati, recunoscandu-le, astfel, competenta si experienta in problematica respectiva.
Gradul de confort al clientului in interactiune cu terapeutul – Prima impresie conteaza foarte mult in alegerea unui psihoterapeut. Felul in care va simtiti, gradul de siguranta si incredere pe care vi le confera terapeutul, intrebarile pertinente pe care le pune, sunt aspecte importante, care contribuie la reusita unui demers terapeutic. Exista pareri conform carora este bine sa intalniti doi – trei specialisti, inainte de a face o alegere.
Costurile – Sedintele de psihoterapie nu sunt acoperite de catre asigurarile de sanatate, in consecinta, aspectul financiar nu este de neglijat. In momentul in care faceti programarea pentru prima sedinta, este important sa va interesati de costul si de durata acesteia. Apoi, la prima intalnire, puneti intrebari in legatura cu durata medie a demersului terapeutic si de conditiile de plata.
Locatia cabinetului – este importanta in conditiile actuale de trafic, mai ales din Bucuresti, dar si din alte orase mari. De cele mai multe ori sunt preferate pentru consultatiile psihologice, orele de la sfarsitul programului de lucru sau din week-end. Din acest motiv, multi terapeuti aleg pentru cabinetele lor locatii centrale sau care au un acces rapid catre mai multe zone ale orasului.

Cand dragostea nu ajunge (I)

2009-02-12T11:21:00.000+02:00

Daca ar fi de-ajuns sa ne iubim pur si simplu copiii, nu ar exista decat familii fericite. Din pacate nu este asa... Dragostea se afla pe primul loc, dar pe aceasta temelie trebuie asezate capacitatea de a rezolva probleme, consecventa, respectul reciproc, rabdarea si stiinta de a fi un bun ascultator.
Este nevoie de mult efort pentru a fi un parinte bun, insa merita. A invata cum sa ne crestem bine copiii ar putea fi o prioritate pentru fiecare dintre noi, chiar daca nu exista pentru aceasta o scoala obligatorie.
Ce putem face?… putem citi cat mai multe carti si site-uri pe tema parenting-ului, putem discuta cu cei apropiati sau pe forumuri despre problemele intampinate si solutiile gasite. A ne autoinstrui pentru a deveni parinti mai buni este, cu siguranta, cel mai frumos cadou pe putem sa-l facem celor pe care ii iubim cel mai mult, copiilor nostri, dar si noua insine.

Sursa: S. Shapiro, K. Skinulis – Cum devenim parinti mai buni

Mituri despre psihoterapie si psihoterapeuti

2009-02-10T10:33:00.001+02:00

1. Numai nebunii au nevoie de psihoterapie. Cei mai multi dintre clientii care contactează un cabinet de psihoterapie sunt oameni obisnuiti, care trec printr-o perioada dificila a vietii lor si pe care considera ca nu o pot rezolva singuri sau cu ajutorul celor apropiati. Unii clienti, intr-adevar sufera de o boala psihica si sunt in evidenta unui cabinet psihiatric, iar psihoterapia completeaza tratamentul medicamentos prescris de medicul psihiatru, obtinandu-se, astfel, rezultate mai rapide si de durata. Tot mai multe persoane, insa, apeleaza la psihoterapie deoarece doresc sa-si imbunatateasca performantele profesionale si sa-si imbogateasca viata personala.
2. Psihoterapia dureaza ani de zile. Sunt persoane care, dupa 5-6 sedinte, fac schimbarile potrivite in viata lor, cu ajutorul celor invatate in terapie. Sunt si persoane care fac terapie, in mod regulat, timp de mai multi ani. Pentru schimbari importante si de durata este nevoie, in medie, de o perioada cuprinsa intre 6 luni si 2 ani.
3. Psihoterapia inseamna sa vorbesti despre ceea ce te supara. Este foarte raspandita credinta potrivit careia, povestindu-i psihoterapeutului despre toate lucrurile din viata ta care sunt dureroase sau neplacute, te vei simti eliberat si, deci, mai bine. In realitate, este important sa te exteriorizezi in fata terapeutului, dar nu este suficient pentru o terapie reusita. Este o conditie de baza sa te simti confortabil in relatia terapeutica, astfel incat sa poti exprima ganduri si sentimente neexprimate, fara frica de a fi judecat sau criticat. Insa esenta psihoterapiei consta in a identifica si schimba anumite tipare de comportament si de relationare. Psihoterapeutul este cel care il “insoteste” pe clientul sau in acest demers, care poate fi considerat incheiat atunci cand schimbarile din viata reala sunt stabile si eficiente.
4. Un psihoterapeut bun te va face imediat sa te simti mai bine. O alta credinta foarte raspandita se refera la faptul ca psihoterapeutii si psihologii pot face oamenii mai buni, prin metode numai de ei stiute. In timpul sedintei de terapie, psihoterapeutul face o magie si la sfarsitul intalnirii clientul este un om cu totul nou, complet schimbat. In realitate, un demers psihoterapeutic reusit presupune o colaborare activa intre terapeut si clientul, iar o atitudine pasiva nu duce la intelegerea si rezolvarea problemei.
5. In psihoterapie primesti sfaturile potrivite, care te vor face sa te simti mai bine. In realitate, de asta se ocupa prietenii, cunostintele si rudele. Psihoterapeutul nu da sfaturi si nici nu-i spune clientului ce decizii sa ia, insa il ajuta pe acesta sa ajunga mai usor la raspunsurile de care are nevoie.
6. Medicamentele ma pot ajuta mult mai repede decat o psihoterapie. In primul rand, medicamentele trebuie administrate doar la indicatia medicului. Exceptand bolile psihice, medicamentele prescrise de medicul psihiatru pentru tulburari de adaptare, fobii, insomnii etc amelioreaza doar simptomele, fara sa elimine cauzele de origine psihologica.
7. Cel mai bine ma ajut singur, citind o carte de psihologie. O carte te poate ajuta sa intelegi anumite aspecte din viata ta, dar pentru a putea face schimbarea necesara este nevoie de o persoana competenta, pregatita in acest sens. Psihoterapeutul este un ghid, care merge alaturi de tine in aceasta calatorie a schimbarii. In psihoterapie poti experimenta noi perspective, modele de comportament sau relationare, intr-un spatiu sigur, securizant, fara frica de a fi criticat sau blamat, alaturi de o persoana, psihoterapeutul, care este garantul realitatii.
8. Ce rost are sa dai atatia bani la terapeut, cand poti gasi sprijin la prieteni, rude sau pe forumuri. Fiecare dintre noi poate trece prin momente dificile, cand se simte debusolat, vulnerabil, nedreptatit etc, iar sprijinul din exterior este binevenit. La psihoterapie oamenii recurg, frecvent, atunci cand au epuizat toate aceste mijloace si situatia, in loc sa se amelioreze, se agraveaza tot mai mult. Daca tinem cont si de faptul ca un psihoterapeut se formeaza ca specialist intr-o perioada de 5 – 6 ani, intelegem de ce intre a face psihoterapie si a da sfaturi despre cum “trebuie” sa procedezi, este o diferenta atat de mare.

Cum alegem terapeutul potrivit (I)

2009-02-09T12:14:00.000+02:00

Decizia de a urma o psihoterapie este urmata, in mod logic, de cautarea unui psihoterapeut. Unele persoane prefera sa apeleze la terapeuti recomandati de rude, prieteni sau cunotinte. Altele, care doresc sa pastreze o anumita discretie, prefera cautarea cu ajutorul internetului.
Oricare dintre aceste alternative este foarte buna, insa este foarte important ca specialistul ales sa fie avizat sa practice psihoterapia si sa figureze pe listele psihoterapeutilor cu drept de libera practica, acreditati de catre Colegiul Psihologilor din Romania si recunoscuti de Federatia Romana de Psihoterapie.
Atunci cand faceti o programare, intrebati care este durata sedintei si costul ei. Durata medie a unei sedinte individuale este de 45 – 50 min pentru adulti si de 30 – 40 min in cazul copiilor. In psihoterapia de cuplu sau de familie, durata sedintei este de cca 90 min. Costul difera in functie de experienta si de gradul de specializare al terapeutului.
La prima intalnire, fiti pregatit sa descrieti succint motivele care va aduc la cabinet si sentimentele dvs in legatura cu problema care va supara. Unele persoane cred ca la prima sedinta trebuie sa povesteasca in amanunt cum a început si a evoluat problema lor, pe o durata care acopera mai multi ani. Aceste aspecte nu sunt atat de importante, in schimb sunt mari consumatoare de timp. Mai importante sunt simptomele actuale, unele date biografice si situatia dvs prezenta. Terapeutul trebuie sa inteleaga, mai intai, problemele de suprafată si sa faca o evaluare initiala. Intrebarile sale se vor referi la viata dvs actuala, in diversele ei aspecte: familie, relatii, profesie, sanatate etc. Ulterior, pe parcursul procesului terapeutic, vor fi discutate si prelucrate toate aspectele semnificative, din prezent si din trecut.
Puneti intrebari in legatura cu desfasurarea procesului terapeutic: modalitatea de plata (la finalul fiecarei sedinte, in avans pentru una sau mai multe sedinte), posibilitatea de a reprograma o sedinta si cu cat timp inainte o puteti face, ce se intampla daca intarziati sau nu ajungeti la o sedinta, daca puteti apela la terapeutul dvs in situatii de urgenta etc. In general, majoritatea terapeutilor aduc in discutie aceste aspecte in prima intalnire, dar este important sa nu uitati nici dvs de ele si sa puneti toate intrebarile de care aveti nevoie. Nu uitati! Prima sedinta este de evaluare initiala si daca la sfarsitul ei psihoterapeutul isi face o parere despre modul in care poate realiza interventia psihologica si dvs este bine sa aveti cat mai multe informatii despre ceea ce presupune relatia terapeutica cu specialistul respectiv.
In cazul psihoterapiei pentru copii si adolescenti, este important ca si parintii sa fie implicati in procesul terapeutic. In felul acesta, parintii inteleg mai usor problemele si schimbarile cu care se confrunta copilul. Acesta poate trece prin perioade de esec sau regresie, iar familia are nevoie să fie pregatita pentru acestea, dar si pentru unele incercari de sabotare (intentionata sau neintentionata) a comportamentelor achizitionate. Implicarea familiei in procesul terapeutic ofera oportunitatea, pentru fiecare membru, sa isi exprime trairile emotionale cu privire la procesul schimbarii.

Schimbarea in psihoterapie

2009-02-08T19:48:00.000+02:00

Motivele care ii aduc pe oameni in psihoterapie sunt cele mai diverse: situatii stresante de viata, evenimente traumatizante si dramatice, dificultati de relationare, probleme de cuplu, suferinta psihica care se reflecta in acuze in plan fizic etc. Toate aceste motive sunt insotite de emotii si sentimente negative, foarte intense, dar pe care, in mod obisnuit, nu stim sa le descifram. Aceste reprezinta primul pas in vindecarea noastra identificarea si constientizarea emotiilor si sentimentelor negative pe care le traim in prezent. Ele ne conduc catre situatiile de viata care le-au produs si care, de cele mai multe ori, sunt legate de situatii din trecutul nostru, mai recent sau mai indepartat.
Psihoterapeutul reprezinta garantul realitatii si ghidul nostru spre aceasta calatorie, putin infricosatoare, spre noi insine si catre lucruri, despre care credem noi ca ar putea sa ne faca rau. (Cineva ar putea spune: "n-ar fi mai bine sa ma port de parca nu s-ar fi intamplat nimic?" "cu ce ma poate ajuta sa dau glas acestor sentimente, as putea foarte bine sa vorbesc despre ce s-a intamplat si cineva specializat, poate, sa-mi spuna ce trebuie sa fac sa imi fie bine de acum incolo?"). Sentimentele sunt cele care ne fac sa ne simtim vii si care dau specificitatea umanitatii.
Din lucrul terapeutic cu emotiile si sentimentele noastre iesim imbogatiti. La inceputul unei terapii, ele sunt foarte intense si predominat negative. Odata prelucrate si depasite, fac loc si altor sentimente la fel de puternice, dar pozitive, care au existat totdeauna in noi, dar au fost ascunse si sufocate de cele negative. Ajungem, astfel, la cel de-al doilea pas in terapie: constientizarea unei stari de bine, de liniste, pe care fie unii dintre noi nu au simtit-o de mult, fie nu au simtit-o niciodata. Simtim o energie reconfortanta, pe care o putem folosi in avantajul nostru, sa ne dam voie sa incercam lucruri noi, activitati din care sa iesim imbogatiti. Avem, in felul acesta, curajul de a face lucruri noi sau lucruri vechi intr-o forma noua.
Iesim, treptat, din schemele si comportamentele care ne-au provocat suferinta atata timpCand noile comportamente s-au stabilizat si au intrat in firescul vietii noastre, am ajuns aproape de sfarsitul terapiei.
Atunci cand avem curajul sa incercam singuri descifrarea propriilor emotii si sentimente si sa facem legatura cu situatiile concrete din viata noastra, atunci cand putem trece peste incertitudinea sau nesiguranta unei situatii si incepe sa ne placa sa experimentam (fara riscuri inutile si cu interpretarea corecta a unei situatii) suntem pregatiti pentru viata reala, cu toate lucrurile frumoase pe le are ea de oferit.

De ce avem nevoie de psihoterapie?

2009-02-07T20:56:00.000+02:00

In viata oricaruia dintre noi exista momente, perioade mai lungi sau mai scurte, in care ne simtim nemultumiti, anxiosi, ingrijorati sau blocati, cand ne vedem confruntati cu probleme grave sau cu simptome de boala. Daca efortul nostru nu a fost de folos si nici ajutorul familiei, al prietenilor sau al cunostintelor, este necesar sa ne gandim si la un ajutor profesional. Pentru aceasta este important sa ne oprim un moment, sa ne "reculegem" si sa facem un inventar al problemelor:
- ce mi-ar placea sa schimb prin terapie?
- de ce as vrea sa scap?
- ce mi-ar placea sa castig?
- in ce mi-ar placea sa ma schimb?
- caut o solutie pentru probleme si tulburari specifice?
- urmaresc o dezvoltare a personalitatii mele?

Ajungem, astfel, la o clarificare a problemei sau la o mai buna formulare a acesteia, la reflectarea asupra propriei noastre persoane, a vietii noastre, la precizarea situatiei actuale si a viitorului dorit.
Aceste reflectii pot fi discutate cu un profesionist cu experienta si conduce catre decizia de psihoterapie.

Psihoterapia nu inseamna ca vom primi sfaturi sau solutii "la pachet", nici ca psihoterapeutul va face ceva in locul nostru. Rezultatele procesului terapeutic nu depind numai de profesionalismul si experienta terapeutului, ci si de implicarea clientului.
Psihoterapia este procesul prin care o persoana, cu ajutorul unui consilier psihologic sau psihoterapeut, poate gasi solutii noi la problemele sale. Aceste solutii pot fi concrete sau pot fi noi inţelesuri legate de experientele de viata. Fiecare om este unic si pentru fiecare dintre noi exista o cale unica pentru a ne regasi echilibrul si puterea de a face fata vietii.