Ce este
dependenta?
Atunci
când vorbim de dependenţe, ne gândim, de obicei, la alcool, tutun, droguri, deşi
putem fi dependenţi, într-o măsură mai mare sau mai mică, de orice aspect al
vieţii noastre: jocuri de noroc, muncă, mâncare, relaţii, chiar
dragoste. Nu doar substanţele chimice ne pot crea dependenţe, numeroase studii
evidenţiind existenţa unei legături între emoţiile anticipării unor riscuri
majore şi dependenţe – biologic, teama poate amplifica dorinta. În dorinţa de a
avea succes, de a răzbate prin problemele de zi cu zi, fiecare dintre noi
folosim diferite metode, mai eficiente sau mai puţin eficiente pentru a ne
evita confruntarea cu emoţiile negative.
În
literatura de specialitate, este folosit termenul de “adicţie” (engl.
“addiction”), cu înţelesul de dependenţă,
patimă, înclinaţie. Alte atribute asociate sunt şi: obsesiv, distructiv, excesiv, compulsiv, obişnuit cu, ataşat de, dependent.
Adictia
(sau
dependenţa) reprezintă o obişnuinţă devenită inconştientă; un ritual compulsiv
care a depăşit stadiul de opţiune; un ataşament psihologic sau fizic faţă de un
“obiect” care, atunci când este retras provoacă repliere sau intensificarea
simptomelor. Se caracterizează prin prezenţa mai multor elemente: toleranţa (creşterea progresivă a nevoii
de obiectul adicţiei pentru a obtine acelaşi efect); perseverarea într-un anumit tip de comportament; obsesia (preocuparea); un sentiment de pierdere a controlului.
Desi
suntem tentaţi să credem că orice comportament în exces duce la dependenţă,
aceasta are, mai degrabă, de a face cu impactul obiectului adicţiei asupra
vietii noastre decât cu cantitatea de obiect consumată sau trăită.
Rolul modelelor
culturale şi familiale
Dependenţa
este un element intrinsec al vieţii noastre. La început
suntem dependenţi de părinţi, dar pe măsură ce creştem suntem prinşi într-o
serie de dependenţe, de care nu întotdeauna suntem conştienţi.
Trăim
într-o cultură bazată pe imagine şi pe ideea de proprietate. Suntem cântăriţi
după aspectul fizic, după bunurile pe care le deţinem şi sprijinul de care
dispunem în crearea unei imagini bune. Am fost instruiţi să căutăm fericirea,
împlinirea şi dragostea în afara noastră.
Încă
din copilărie, observăm constant modul în care adulţii din jurul nostru îşi
rezolvă problemele sau relaţionează. Astfel, ne construim propriile modele,
pornind de la cei apropiaţi noua, care, nu întotdeauna, sunt cei mai buni
profesori. Multe persoane cresc în familii “închise”, în care copiii învaţă să
aibă aceleaşi opinii şi comportamente ca ale părinţilor lor. De multe ori, este
în regulă, numai că atunci când răspunsurile învăţate duc la nefericire şi
frustrare, este cazul să privim în afara relaţiilor familiale pentru a căuta
modalităţi noi şi mai eficiente de rezolvare a problemelor sau conflictelor.
O
abordare psihologică a dependenţelor
Dependenţele pot apărea ca urmare a încercării
inconştiente de a ne satisface nevoile neîmplinite în copilărie şi prin
consolidarea anumitor credinţe puternice dobândite în acea perioadă. Fiecare
dintre noi caută răspunsuri la întrebări precum: “cine sunt eu?”, “cine sunt
ceilalţi?”, “cum pot obţine ceea ce-mi doresc în viaţă?”. Drama nu are loc în
mintea constientă, dar ne afectează gândirea, emoţiile, alegerile şi
comportamentele. Mituri, roluri, restricţii autoimpuse în copilărie pentru a ne
satisface nevoile de supravieţuire işi au locul în această dramă.
Dependenţa,
înţeleasă ca inhibare a acţiunii, are influenţe puternice asupra multor aspecte
ale vieţii noastre:
- este
rădăcina psihologică a multor afecţiuni, de exemplu, depresia sau afecţiunile
psihosomatice; amplifică durata şi efectele afecţiunilor fizice şi psihice,
favorizeaza invaliditatea
- creşte
riscul toxicomaniilor (alcool sau orice formă de drog)
- tinde
să se opună libertăţii sub toate formele sale; induce conformismul şi adaptează
oamenii la normă;
- tinde
să accentueze şomajul, în măsura în care persoanele dependente se bazează mai
puţin pe forţele proprii şi mai mult (supra)protecţia societăţii, a mediului
sau a familiei;
- îi
împiedică pe copiii să îşi asume autonomia faţă de părinţi şi, astfel, să
devină adulţi responsabili;
- facilitează
apariţia geloziei şi crează legături de prizonierat între soţi, care
îndeplinesc unul faţă de celălalt, mai degrabă, roluri de părinţi, decât de
parteneri cu un teritoriu psihologic propriu.
Atunci
când o persoană renunţă la o adicţie, dar o înlocuieşte cu o alta, manifestă trăsăturile
unei personalităţi adictive. Dacă asemenea comportamente revin în mod repetat, este
necesar ca persoana să solicite ajutor specializat. Dependenţa nesănătoasă are
motivaţii psihologice, iar identificarea lor este necesară pentru a o putea depăşi.
Graniţa este dată de prezenţa suferinţei psihice.
Ce poate face
psihoterapia?
Psihoterapia
ne poate ajuta sa ne descoperim propriile resurse şi să le folosim în avantajul
nostru. Există numeroase forme de terapie: individuală, de grup, de cuplu, de
familie şi de orientări diferite, potrivite fiecăruia dintre noi. Orice demers
terapeutic pune în mişcare un proces care cuprinde trei etape esenţiale: a simţi,
a conştientiza, a acţiona:
- A simţi: senzaţii, sentimente, nevoi
Perceperea
senzaţiilor fizice, a sentimentelor, a corpului reprezintă prima etapă a unui
drum dificil, dar plin de satisfacţii. Este important să simţim plăcerea, dar şi
suferinţa. Atunci când nevoile importante (iubire, siguranţă, libertate,
afirmare) nu sunt satisfăcute, se creează un dezechilibru intern semnalizat de
către instanţele noastre psihice prin intermediul emoţiilor, sentimentelor şi
senzaţiilor. Atunci când o nevoie nu primeşte răspuns, corpul ne transmite
semnale, uneori mai confuze (oboseală nejustificată, tristeţe, apatie), alteori
mai precise (palpitaţii în prezenţa unei persoane autoritare).
- A conştientiza nevoile şi modelele de comportament
Cea
mai mare parte a tehnicilor terapeutice încearcă să descopere nevoile nesatisfăcute.
După ce ne-am dat voie să simţim, suntem gata să luăm cunoştinţă de nevoile
noastre, de suferinţa noastră, de problema noastră. Urmează un drum lung, presărat
cu impasuri (rezistente) şi intoarceri. Unele persoane rămân la conştientizarea
nevoilor, imaginându-şi că este suficient să ştim care este problema pentru ca
situaţia să se schimbe.
- A acţiona...
A
ne pune în actiune înseamnă să acţionăm pentru modificarea propriilor comportamente, pentru a creşte puterea asupra mediului şi
pentru a găsi răspuns adecvat nevoilor noastre. Ne imaginăm soluţii şi schimbări,
cântărim avantajele şi dezavantajele, luăm hotăriri şi acţionăm în consecinţă.
